Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 646/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 646/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 16915/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 646/2014
Ședința publică de la 11 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Grefier M. M.-S.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta S.C. C. E. S.A., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., având ca obiect suspendare executare act administrativ-fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat A. B. pentru reclamantă, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul reclamantei menționează că societatea pe care o reprezintă, din cauza dificultăților financiare, nu a fost în măsură să achite și cauțiunea în cuantum de 6.108 lei - stabilită pentru soluționarea cererii de suspendare a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii reprezentând penalități nr._/09.09.2013 -, și solicită acordarea unui alt termen în acest sens.
Instanța respinge cererea de amânare a judecății, dat fiind că a mai fost acordat un termen de judecată pentru a da posibilitatea reclamantei să prezinte dovada consemnării cauțiunii anterior menționate.
Apărătorul reclamantei precizează că nu mai are alte cereri și nici nu solicită administrarea altor probe în dovedirea acțiunii, cu excepția înscrisurilor aflate la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța declară cercetarea procesului încheiată, și acordă cuvântul asupra cererii de suspendare a executării Deciziei de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr._/09.09.2013, Deciziei de pierdere a valabilității amânării la plata penalităților de întârziere nr._/09.09.2013 și Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii reprezentând penalități nr._/09.09.2013.
Avocat A. B., pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii cererii așa cum a fost formulată – în sensul suspendării executării celor trei Decizii anterior menționate. Arată că există cazul bine justificat – întrucât societatea pe care o reprezintă are contracte în derulare în valoare de peste 1.000.000 lei, are "perspectiva" unor comenzi de peste 700.000 lei și trebuie să achite salariile personalului angajat. Or, instituirea măsurii sechestrului asupra unor bunuri de valoare mult mai mare decât debitul datorat periclitează desfășurarea activității comerciale a reclamantei. Totodată, învederează că nu cunoaște ce acte au stat la baza emiterii Deciziilor a căror suspendare a executării se solicită și că acea Contestație pe care societatea a formulat-o împotriva respectivelor Decizii a fost respinsă ca fiind tardiv formulată, deși fusese depusă în termen.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._, în data de 17.12.2013 reclamanta S.C. C. E. S.A. a chemat în judecată pe pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună suspendarea executării Deciziilor nr._/09.09.2013,_/09.09.2013 și_/09.09.2013 - până la soluționarea pe fond a acțiunii înregistrată la Tribunalul D. sub nr._/63/2013.
În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat faptul că, în data de 15.10.2013 a formulat contestație - înregistrată la DGRFP C. sub nr. CV 7126/15.10.2013 -, prin care a solicitat anularea Deciziei de contestare a pierderii valabilității eșalonării la plata obligațiilor fiscale nr._/09.09.2013, a Deciziei de pierdere a valabilității amânării la plata a penalităților de întârziere nr._/09.09.2013 și a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/09.09.2013 - și implicit a vânzării prin licitație a imobilelor proprietate a societății.
Prin Decizia nr. 18/23.10.2013 - emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. -, a fost respinsă contestația ca nefiind depusă în termen. Această chestiune nu este reală, contestația a fost depusă în termen, astfel că în mod greșit a fost respinsă.
Ulterior, reclamanta s-a adresat Tribunalului D., solicitând anularea Deciziei nr. anterior menționate și obligarea A.N.A.F. – D.G.R.F.P. C. – A.J.F.P. D. la soluționarea pe fond a contestației formulată de aceasta împotriva Deciziilor nr._/09.09.2013, nr._/09.09.2013 și nr._/09.09.2013.
Reclamanta a pretins că suspendarea executării celor trei Decizii contestate se impune având în vedere că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004: existența unui caz bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente, așa cum sunt definite conform art. 2 alin. 1 lit. ș și t din Legea nr. 554/2004.
Astfel, prejudiciul pe care l-ar încerca societatea-reclamantă este verosimil, este grav și practic imposibil de remediat. Cuantumul mare al sumei imputate și mai ales efectul executării asupra patrimoniului reclamantei arată iminența producerii unui prejudiciu material grav, determinat de cuantumul sumei imputate precum și de faptul că ar genera imposibilitatea continuării activității comerciale, pierderea întregului activ, disponibilizarea angajaților, etc. Or, S.C. C. E. S.A. are un personal activ de 61 de persoane care își desfășoară activitatea în imobilele ce vor fi scoase la licitație – acestea reprezentând toate activele imobiliare ale societății. De asemenea, reclamanta are contracte în derulare a căror valoare la data de 28.11.2013 se ridică la suma de 697.358 lei, iar perspectiva de comenzi și contracte la aceeași dată este de 573.492 lei.
De asemenea, bunurile imobile scoase la vânzare au o valoare mult mai mare fata de pretinsul debit al societății. Astfel, dintr-un cuantum total de 610.848 lei - sumă de plată prin eșalonare către ANAF D. -, reclamanta a achitat suma de 207.849,29 lei într-un termen foarte scurt (decizia de eșalonare la plată nr._/04.06.2013 și-a pierdut valabilitatea începând cu data de 26.08.2013). La momentul eșalonării, valoarea debitului era de 1.200.000 lei.
Practic, prin instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale societății-reclamante nu există riscul nerecuperării pretinsei creanțe, valoarea imobilelor fiind cu mult mai mare decât debitul invocat de pârâtă.
Bunul renume ce a fost câștigat de-a lungul timpului în relațiile cu clienții va fi afectat în măsura în care se continuă executarea deciziilor contestate, deoarece nu se vor mai putea finaliza contractele încheiate.
Ulterior, dacă se va constata că reclamanta nu datorează suma pretinsă - datorită atitudinii pârâtei de a demara practic acte de executare, paralizând activitatea comercială a societății -, prejudiciul încercat va fi unul foarte mare iar întoarcerea executării silite este imposibilă și practic fară finalitate odată ce firma va intra în incapacitate de plată, fiind vorba despre desființarea societății.
Reclamanta a făcut referire la principiul proporționalității - consacrat de art. 5 din Tratatul Consiliului Europei -, în sensul că în soluționarea cauzei instanța este datoare să analizeze dacă interesul reclamantului de a fi amânată executarea actului fiscal până la pronunțarea instanței de fond este sau nu mai puternic decât interesul statului de a executa actul, înainte ca instanța să se pronunțe asupra legalității sale.
Or, în speță, executarea actelor administrativ fiscale contestate anterior pronunțării instanței asupra legalității lor ar însemna practic desființarea societății-reclamante, precum și pierderea întregului activ, etc. Cu titlu exemplificativ, reclamanta a amintit și de Recomandarea nr. R(89)8 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la data de 13.09.1989 - referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă prin care s-a apreciat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie. Mai mult, același act european a statuat că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi atacate poate cauza persoanelor, în anumite circumstanțe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura posibilului.
Conform Recomandării anterior menționate, autoritatea jurisdicțională chemată să decidă măsuri de protecție provizorie trebuie să ia în apreciere ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente; asemenea măsuri pot fi acordate în special în situația în care executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat și în cazul în care există un argument juridic aparent valabil referitor la nelegalitatea respectivului act.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 554/2004.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
În data de 15.01.2014, pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În cuprinsul întâmpinării s-a învederat faptul că, din Decizia nr._/09.09.2013, privind pierderea valabilității amânării la plată a penalităților de întârziere rezultă că suma de plată din amânare este de 55..652 lei; din Decizia nr._/09.09.2013, privind constatarea pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale rezultă că suma rămasă de plată din eșalonare este de 610.848 lei; din Decizia nr._/09.09.2013, privind obligațiile de plată accesorii reprezentând penalități, suma rămasă de plată este de 61.085 lei.
Pârâta a pretins că reclamanta nu dovedește îndeplinirea condițiilor reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ - fiscal determină executarea acestuia din oficiu, actul administrativ - fiscal devenind titlu executoriu si, in consecința, suspendarea executării actelor administrativ - fiscale constituie o situație de excepție, care intervine când legea o prevede, dar cu îndeplinirea condițiilor anume reglementate de aceasta.
Instanța trebuie să analizeze eventuale împrejurări legate de efectele actului, deci în cererea de suspendare nu se pot reține aspecte legate de legalitatea actului contestat.
Prin decizia nr. 257/14.03.2006, Curtea Constituționala a reținut faptul ca "suspendarea actelor administrative reprezintă, totodată, o situație de excepție, întrucât acestea se bucura de prezumția de legalitate."
Actul administrativ este definit în Legea nr. 554/2004 - privind contenciosul administrativ -, la art. 2 alin. 1 lit. c ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul Legii nr. 554/2004, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrative.
în consecință, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral are loc în următoarele condiții: daca se face dovada contestării pe cale administrativă a actelor de eliberare din funcție, dacă se face dovada unor cazuri bine justificate din care să rezulte nelegalitatea actelor precum și dovada unei pagube iminente.
Aceste condiții se determină reciproc, logic, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat, fără a exista pericolul producerii unei pagube și invers, despre iminența pagubei, în absența caracterului bine justificat al cazului.
Cazul bine justificat presupune că, pe baza pagubei iminente, reclamanta ar trebui să dovedească împrejurări care să fie legate de efectele actului contestat, împrejurări care să fie dovedite.
Până la anularea de către o instanța judecătorească, actul administrativ se bucura de prezumția de legalitate.
În caz contrar, s-ar anticipa soluția ce va fi data pe fondul cauzei, ajungând-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În jurisprudență s-a statuat că această condiție este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ în discuție, cu alte cuvinte, există un indiciu temeinic de nelegalitate.
De asemenea, în practica instanțelor de contencios administrativ și în doctrină, înțelesul sintagmei „caz bine justificat" a fost definit în sensul că exprimă împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Înalta Curte a constatat că aplicarea corectă a dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, nu trebuie să conducă la o examinare pe fond a legalității actului a cărui suspendare se solicită, analiza actului administrativ limitându-se doar la o simplă „pipăire a fondului".
De altfel, în jurisprudență sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de înalta Curte de Casație și Justiție în considerentele Deciziei nr. 442/2013 ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, emiterea actului în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului în calea recursului administrativ.
În raport de aspectele prezentate, rezultă că reclamanta nu se află într-una din ipotezele reținute de înalta Curte de Casație și Justiție ca fiind cazuri temeinic justificate.
Mai mult, prin Decizia nr. 5191/27.10.2005, înalta Curte de Casație si Justiție, Secția de C. Administrativ si Fiscal, a reținut ca: "prezumția de legalitate si de veridicitate de care se bucura actul administrativ determina principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuși titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise in baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce într-un stat de drept este de neconceput. Suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situație de excepție care intervine când legea o prevede, in limitele si condițiile anume reglementate."
Or, în speță, reclamanta afirmă fără temei că prejudiciul încercat este verosimil, grav și imposibil de remediat.
Toate aceste susțineri, precum și susținerea reclamantei potrivit căreia faptul că ar fi achitat o parte din suma aprobată la eșalonare nu fac decât să confirme faptul că reclamanta dovedește necunoașterea legii sau superficialitate în respectarea dispozițiilor legale și, implicit, demonstrează legalitatea actului a cărui suspendare se solicită, întrucât:
- pierderea valabilității amânării la plată a penalităților de întârziere a intervenit ca urmare a faptului că reclamanta nu a achitat în totalitate obligațiile fiscale curente cu termen de plată la data de 25.07.2013,
- pierderea valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale se datorează faptului că reclamanta nu a achitat în totalitate obligațiile curente cu termen de plată la data de 25.07.2013;
- în temeiul art. 12, art. 13 alin. 4 OUG nr. 29/2011, pentru sumele rămase de plată din eșalonarea acordată, în situația pierderii acestei eșalonări, reclamanta datorează penalități.
Prin urmare, motivele învederate de reclamantă în cuprinsul acțiunii cu privire la un presupus prejudiciu încercat ca urmare a emiterii actelor administrativ fiscale sunt contrare prevederilor legale aplicabile în speță.
De asemenea, nu s-a făcut dovada nici a îndeplinirii celei de-a doua condiții, a pagubei iminente, la care ar fi fost supusă reclamanta.
Îndeplinirea celei de a doua condiții trebuie să răspundă cerințelor prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege: paguba iminentă este prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice, a unui serviciu public sau a activității unei persoane fizice sau juridice.
Noțiunea de pagubă iminentă se referă la o perturbare previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice, după caz a unui serviciu public, condiții pe care reclamanta nu le poate justifica întrucât în patrimoniul său nu se produce un astfel de prejudiciu.
Mai mult decât atât, o eventuală suspendare a executării lipsește de eficiență instituția prevăzută de legea contenciosului administrativ, întrucât, în speță, are efect contrar celui pentru care a fost edictată.
Simpla afirmație că prin emiterea actelor respective ar rezulta un important prejudiciu - având consecințe negative asupra drepturilor reclamantei, prin diminuarea semnificativă a patrimoniului -, nu poate dovedi îndeplinirea condiției impusă de lege, nefiind încălcat dreptul reclamantei de a-și desfășura activitatea in continuare, prejudiciul nefiind previzibil în mod evident.
Referitor la paguba iminentă s-a convenit în practică și în doctrină să se aibă în vedere atât prejudiciul efectiv, cât și o perturbare a funcționării respectivului contribuabil. Or, reclamanta nu dovedește în nici un fel prejudiciul efectiv, cu atât mai mult perturbarea activității sale. Nu se poate demonstra producerea unui prejudiciu prin simpla înșiruire a unor etape care ar fi parcurse de organele fiscale în încercarea de a recupera prejudiciul produs bugetului de stat.
În consecință, în opinia pârâtei, este evident că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiții cerute de lege pentru a se putea dispune suspendarea executării unui act administrativ-fiscal.
Totodată, pârâta a făcut referire și la o . hotărâri pronunțate de Înalta Curte de Casație si Justiție, respectiv Deciziile nr. 5191/27.10.2005, nr. 419/07.02.2006, nr. 343/17.10.2006, nr. 3781/22.09.2010, nr. 3655/16.09.2010, nr. 1651/ 23.03.2010, nr. 3414/10.06.2011 și altele.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 - 208 NCPC.
Au fost depuse la dosar: copii după Deciziile de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr._/09.09.2013, de pierdere a valabilității amânării la plata penalităților de întârziere nr._/09.09.2013 și Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii reprezentând penalități nr._/09.09.2013; copia Contestației formulate de societatea-reclamantă împotriva Deciziilor anterior menționate – înregistrată la pârâtă sub nr. CV 7126/15.10.2013, respectiv CV 7126/15.10.2013 -, și copiile Deciziilor nr. 18/23.10.2013, respectiv nr. 45/20.01.2014, prin care a fost soluționată respectiva contestație; o . extrase de cont și de extrase de carte funciară; o . ordine de plată; copie după registrul salariaților societății-reclamante; copii după adresele de înștiințare privind înființarea popririi asupra disponibilităților bănești nr. 277/02.10.2013, respectiv nr. 288/21.10.2013; copia unui Raport de evaluare a proprietăților imobiliare.
Analizând ansamblul înscrisurilor aflate la dosar, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin Decizia nr._/09.09.2013, pârâta a constatat pierderea valabilității Deciziei de amânare la plată a penalităților de întârziere nr._/04.06.2013 – întrucât-societatea reclamantă nu a achitat în totalitate obligațiile fiscale curente cu termen de plată la data de 25.07.2013 -, și a stabilit că reclamanta trebuie să achite suma de 55.652 lei.
Prin Decizia nr._/09.09.2013, pârâta a constatat pierderea valabilității Deciziei de eșalonare la plată nr._/04.06.2013 – întrucât-societatea reclamantă nu a achitat în totalitate obligațiile fiscale curente cu termen de plată la data de 25.07.2013 -, și a stabilit că reclamanta trebuie să achite suma de 610.848 lei.
Prin Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii reprezentând penalități nr._/09.09.2013, pârâta a stabilit că, pentru suma de 610.848 lei – care trebuia achitată în urma pierderii valabilității Deciziei de eșalonare la plată nr._/04.06.2013 -, reclamanta datorează penalități în cuantum de 61.085 lei.
Împotriva acestor Decizii reclamantul a formulat Contestație – înregistrată la A.J.F.P. D. sub nr. nr. CV 7126/15.10.2013 - însă, prin Deciziile nr. 18/23.10.2013, respectiv nr. 45/20.01.2014, pârâta a respins respectiva contestația, ca nefiind depusă în termen.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării Deciziei de pierdere a valabilității amânării la plata penalităților de întârziere nr._/09.09.2013 și a Deciziei de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr._/09.09.2013, potrivit disp. art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004 "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".
Analizând textul de lege anterior menționat, se reține că legiuitorul impune întrunirea cumulativă a două condiții pentru a se putea dispune suspendarea executării unui act administrativ-fiscal, respectiv: existența unui caz bine justificat - în sensul existenței unor îndoieli puternice cu privire la legalitatea actului -, iar suspendarea executării actului să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente.
Așadar, prima condiție reglementată de art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004 - existența unui caz bine justificat -, presupune existența unor îndoieli puternice cu privire la legalitatea actului.
Instanța apreciază că, deși în această fază procesuală nu se analizează valabilitatea actului administrativ, susținerile societății-reclamante nu sunt de natură - în aparență -, a ridica semne de întrebare cu privire la legalitatea Deciziei de pierdere a valabilității amânării la plata penalităților de întârziere nr._/09.09.2013 sau a Deciziei de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr._/09.09.2013.
De fapt, reclamanta nu invocă nici un motiv care să conducă la concluzia că, la întocmirea Deciziilor anterior menționate ar fi fost încălcate prevederile legii ci, toate aspectele prezentate - cuantumul mare al sumei imputate ar genera imposibilitatea continuării activității comerciale, pierderea întregului activ, disponibilizarea angajaților sau împrejurarea că bunurile imobile asupra cărora s-a instituit sechestrul au o valoare mult mai mare fata de pretinsul debit al societății -, fac referire la prejudiciul pe care l-ar încerca societatea în cazul executării respectivelor acte administrativ-fiscale.
Însă, înainte de a se verifica eventualul prejudiciu produs prin punerea în executare a celor dispuse prin Decizia de pierdere a valabilității amânării la plata penalităților de întârziere nr._/09.09.2013 și Deciziei de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr._/09.09.2013, trebuie ca reclamanta să prezinte dovezi care să conducă la concluzia că existență îndoieli puternice cu privire la legalitatea respectivelor acte. Or, din acest punct de vedere societatea-reclamantă nu face nici un fel de apărări care să determine instanța a considera că, în mod vădit, pârâta a nesocotit prevederile legale atunci când a considerat că se impune a constata atât pierderea valabilității Deciziei de amânare la plată a penalităților de întârziere nr._/04.06.2013 cât și pierderea valabilității Deciziei de eșalonare la plată nr._/04.06.2013. Practic, în raport de conținutul Deciziilor nr._/09.09.2013, respectiv nr._/09.09.2013, reclamanta era ținută a dovedi că și-a achitat în totalitate obligațiile fiscale curente având termen de plată la data de 25.07.2013, însă societatea-reclamantă nu adus probe în acest sens.
De asemenea, afirmațiile vizând declanșarea executării silite de către pârâtă exced cadrului prezentei acțiuni, instanța nefiind abilitată a examina legalitatea și temeinicia eventualelor acte de executare silită îndeplinite de pârâtă sau a analiza dacă acestea sunt adecvate pentru recuperarea creanței sau disproporționate în raport de sumele datorate.
În aceste circumstanțe, la nivel aparent, nu se poate susține că pârâta nu a avut temei pentru a adopta Decizia de pierdere a valabilității amânării la plata penalităților de întârziere nr._/09.09.2013 și Decizia de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr._/09.09.2013, astfel încât nu poate fi considerată ca fiind îndeplinită prima condiție cerută de art. 14 din Legea 554/2004 pentru admiterea acțiunii - existența unor îndoieli puternice cu privire la legalitatea actului administrativ.
Nefiind întrunită condiția anterior menționată, instanța este dispensată de obligația de a analiza și îndeplinirea celei de-a doua condiții - suspendarea executării actului să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente -, dat fiind că respectivele cerințe trebuie întrunite cumulativ.
De altfel, paguba iminentă în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 constă într-un prejudiciu material și previzibil de o anumită gravitate pentru a se putea justifica măsura suspendării actului administrativ fiscal.
În caz contrar, în materia actelor administrativ fiscale orice executare silită a obligațiilor fiscale ale unei societăți comerciale ar crea, în toate cazurile, prin natura creanței și a activității debitorului fiscal, un prejudiciu material și previzibil - determinat de lipsirea acestuia de lichidități, de reducerea volumului de activitate, de dificultăți în ceea ce privește derularea contractelor cu alți parteneri comerciali sau de greutăți cu privire la plata salariilor -, ceea ce însă contravine intenției legiuitorului care a consacrat două principii incidente în materie – al legalității actului și al executării acestuia din oficiu -, suspendarea executării constituind o măsură de excepție, ce poate fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.
Oricum chiar dacă susținerile reclamantei în sensul că suspendarea executării Deciziilor nr._/09.09.2013, respectiv nr._/09.09.2013 ar fi necesară pentru a preîntâmpina o pagubă iminentă produsă societății ar fi reale, eventuala îndeplinire a acestei condiții nu este suficientă pentru admiterea acțiunii, în contextul în care nu este demonstrată întrunirea primei condiții cerute pentru a se putea dispune executării unui act administrativ-fiscal - și anume existența unor dubii justificate cu privire la legalitatea actului.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța apreciază că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004 pentru a putea fi dispusă suspendarea executării Decizia de pierdere a valabilității amânării la plata penalităților de întârziere nr._/09.09.2013 și Decizia de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr._/09.09.2013 până la soluționarea irevocabilă a cererii de anulare a actelor administrativ-fiscale anterior menționate și, în consecință, urmează a fi respinsă cererea formulată în acest sens, ca fiind neîntemeiată.
Referitor la cererea de suspendare a executării Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii reprezentând penalități nr._/09.09.2013, conform prevederilor art. 215 alin. 2 din O.G. 92/2003 „"Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei.".
Așadar, legiuitorul impune – ca o condiție de admisibilitate a unei cereri privind suspendarea executării unui act administrativ-fiscal -, plata unei cauțiuni și, numai după îndeplinirea acestei cerințe, se poate trece la analizarea fondului unei asemenea cereri – respectiv dacă sunt întrunite cumulativ cele două condiții reglementate de art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea executării unui act administrativ-fiscal, și anume: existența unui caz bine justificat și necesitatea suspendării executării actului pentru prevenirea unei pagube iminente.
Deși, prin încheierea pronunțată în data de 27.01.2014, instanța a fixat cauțiunea în cuantum de 10% din suma contestată prin Decizia anterior menționată - respectiv 6.108 lei -, respectiva încheiere fiindu-i comunicată societății-reclamante, nici la termenul de judecată din data de 04.02.2014 și nici la acela din data de 11.02.2014, apărătorul reclamantei nu a prezentat dovada de consemnare a cauțiunii – invocând dificultățile financiare ale părții pe care o reprezintă.
Or, în aceste condiții, cererea de suspendare a executării Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii reprezentând penalități nr._/09.09.2013 apare fiind inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de suspendare a executării Deciziei de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr._/09.09.2013 și a Deciziei de pierdere a valabilității amânării la plata penalităților de întârziere nr._/09.09.2013 - până la soluționarea cererii de anulare a respectivelor acte administrativ fiscale -, formulată de reclamanta S.C. C. E. S.A.. având sediul în mun. Băilești, .. 39, jud. D., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., având sediul în C., .. 2, jud. D., ca fiind neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii reprezentând penalități nr._/09.09.2013, ca fiind inadmisibilă.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, recursul urmând a fi depus la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică, azi 11 februarie 2014.
Președinte, C. M. G. | ||
Grefier, M. M.-S. |
Red. C.G./26.02.2014/4 ex/
Tehnored. M.M
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|
