Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti. Art.24 Legea nr.554/2004. Sentința nr. 617/2015. Tribunalul GORJ

Tribunalul GORJ - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2015

Sentința nr. 617/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 6893/95/2013

Dosar nr._

Cod operator 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința nr. 617/2015

Ședința publică de la 25 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. C.

Grefier R. C.

Pe rol se află judecarea cauzei privind pe reclamantul T. N. în contradictoriu cu pârâții A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile, reclamantul fiind reprezentat de avocat C. I. cu împuternicire avocațială nr. GJ/_/2012 depusă la fila 180 din dosar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței faptul că s-au depus la dosar de către pârâții Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin serviciul registratură, la data de 14.05.2015, note de ședință, în dublu exemplar.

Tribunalul comunică apărătoarei reclamantului câte un exemplar al notelor de ședință spre observare, aceasta învederând faptul că nu solicită termen de judecată pentru observarea acestora.

Având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat și probatorii de administrat, cercetarea judecătorească fiind terminată și cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra excepțiilor invocate și asupra fondului cauzei.

Avocat C. I., pentru reclamant, solicită respingerea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive cu motivarea că reclamantul a chemat în judecată instituția vicepreședintelui, iar nu persoana fizică ce ocupă funcția; de asemenea, a solicitat respingerea excepției prematurității acțiunii cu motivarea că textul O.U.G. nr. 10/2013 a fost declarat neconstituțional; a susținut că reclamantul a solicitat obligarea A.N.R.P. la plata sumelor cuvenite în contul reclamantului. Pe fond, a solicitat admiterea acțiunii, actualizarea din data de 31.05.2012 de când s-a pronunțat hotărârea judecătorească definitivă, susținând că reclamantul este persoană îndreptățită la primirea despăgubirilor; a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față;

I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 24 iulie 2013 sub nr._, reclamantul T. N. a chemat în judecată pârâții A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii 290/2003, Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților d-nul B. G. și Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților d-nul A. N. solicitând instanței de contencios administrativ următoarele:

- să se constate refuzul nejustificat al pârâților de a-i plăti suma de 444.523 lei, reprezentând compensații bănești acordate prin Hotărârea nr. 22/28.02.2008 emisă de Instituția Prefectului județului Gorj - Comisia Județeană Gorj pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, hotărâre menținută prin sentința civilă nr. 2608/21 octombrie 2011 pronunțată de către Tribunalul Gorj în dosarul nr._ *, sentință rămasă irevocabilă prin decizia nr. 4502/31 mai 2012 pronunțată de către Curtea de Apel C. - Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ *. Reclamantul și-a întemeiat acest capăt de cerere pe dispozițiile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 rap. la art. 18 alin. 5 lit. c din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 1120/2006.

- obligarea pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 să emită decizie de plată în numerar către reclamant a sumei de 444.523 lei în cuantum actualizat cu indicele de creștere a prețurilor de consum de la data de 31 mai 2012 până la data plății efective. Reclamantul și-a întemeiat acest capăt de cerere pe dispozițiile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003 și ale art. 11 din Legea nr. 290/2003, ale titlului VII din Legea nr. 247/2005 raportate la art. 1 alin. l din Legea nr. 554/2004, ale art. 2 alin. 1 lit. 1 din Legea nr. 544/2004 și ale art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 CEDO.

- obligarea pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 să plătească reclamantului în contul sau personal RO61CECEGJ0108 RO NO._ deschis la CEC Bank Tg-J., jud. Gorj suma de 444.523 lei în cuantum actualizat cu indicele de creștere a prețurilor de consum calculat de la data 31 mai 2012 până la data plății efective.

- aplicarea unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere a reprezentantului legal al autorității publice, președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților dl. G. B., în baza dispozițiilor art. 243 alin. 2 din Legea nr. 554/ 2004, respectiv de la data de 24.08.2012, dată la care prin adresa nr. 9530/L/24.08.2012 pârâta A.N.R.P. a confirmat că a luat la cunoștință de notificarea reclamantului prin care acesta a solicitat să i se plătească despăgubirile.

S-a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielile de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Hotărârea nr. 22/28.02.2008 emisă de către Instituția Prefectului - Comisia Județeană Gorj pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, hotărâre menținută prin sentința civila nr. 2608/ 21 octombrie 2011 pronunțată de către Tribunalul Gorj în dos. nr._ *, irevocabilă prin decizia nr. 4502 /31 mai 2012 pronunțată de către Curtea de Apel C., Secția C. Administrativ si Fiscal, s-a aprobat cererea nr. 2027/22.10.2003 prin care reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 290/2003 numai în nume propriu, în sensul acordării despăgubirilor în cuantum de 444.523 lei în calitate de moștenitor și fiu al autorilor T. Feodosi și T. Evdochia pentru bunurile proprietatea acestora situate în ., provincia Basarabia, bunuri care au fost abandonate ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de pace între România și puterile aliate și asociate semnat la Paris la data de 10.02.1947.

A menționat că după ce sentința civilă nr. 2608/21.10.2011 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ * a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 4502/31.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția C. Administrativ și Fiscal a solicitat pârâtei A.N.R.P. prin mai multe notificări să emită decizie de plată și să depună în numerar în contul indicat, cont deschis la CEC Bank Tg-J., suma de 444.523 lei reprezentând contravaloarea despăgubirilor ce i-au fost acordate prin Hotărârea nr. 22/28.02.2008 emisă de către Instituția Prefectului - Comisia Județeană Gorj pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.

De asemenea, a arătat că a urmat procedura prealabilă conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 și s-a adresat A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 încă din luna august 2012, solicitându-i acesteia prin mai multe notificări să-i plătească efectiv despăgubirile mai sus indicate, însă pârâta nu a plătit despăgubirile solicitate, cu toate că prin adresa nr. 9530/L.290/24.08.2102, aceasta a recunoscut că dosarul depus în vederea plății despăgubirilor este complet și a fost înregistrat la A.N.R.P. la data de 25.03.2008 sub nr. 2609.

În continuare, ca răspuns la solicitările de plată ale reclamantului, prin dresa nr. 6596/L.290/15.06.2013 A.N.R.P. i-a comunicat acestuia că „următoarele petiții având același conținut vor fi clasate”.

Ca urmare, a solicitat constatarea refuzului nejustificat și nelegal al reprezentanților legali ai Autorității Naționala pentru Restituirea Proprietăților, Serviciul pentru aplicarea Legii 290/2003, respectiv președintele și vicepreședintele acestei autorități publice de a efectua către reclamant plata despăgubirilor acordate acestuia prin Hotărârea nr 22/ 28.02.2008, hotărâre menținută prin sentința civilă nr. 2608/ 21 octombrie 2011 pronunțată de către Tribunalul Gorj în dosarul nr._ *.

A menționat că prezentul demers judiciar este justificat de refuzul pârâtei debitoare A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 de a da curs cererilor și notificărilor ce i-au fost adresate de către reclamant și de a-i plăti despăgubirile în cuantum de 444.532 lei conform Hotărârii nr. 22/28.02.2008.

Totodată, întrucât a trecut peste un an fără ca pârâta A.N.R.P. să procedeze la plata vreunei sume de bani, având în vedere și incidența în cauză a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 290/2003 care prevăd că plata despăgubirilor se dispune de către A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii 290/2003, a solicitat admiterea acțiunii și obligarea pârâtei să-i emită decizie de plată și să-i plătească despăgubirile în cuantum actualizat cu indicele de creștere a prețurilor de consum de la data 31 mai 2012 până la data plații efective.

A mai precizat că obiectul cererii deduse judecații nu vizează vreo hotărâre sau decizie a A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, ci privește exclusiv obligarea pârâtei A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii 290/2003 la plata despăgubirilor ce i-au fost acordate în baza Legii nr. 290/2003, operațiune subsecventă actului administrativ, în speță Hotărârea nr. 22/28.02.2008 prin care i s-a recunoscut dreptul la despăgubiri în baza Legii nr. 290/2003.

Ca urmare, a solicitat să se constate că sunt incidente în speță normele de completare stabilite prin art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 .

În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1 alin.1, art. 2 alin. 1 lit. I din Legea nr. 554/2004 raportate la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003, art. 11 din Legea nr. 290/2003, art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, art. 6 alin. 1 din CEDO și ale art. 453 C.pr.civ. cu referire la art. 18 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 aprobate prin H.G. nr. 1120/2006.

În dovedirea acțiunii reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei, în fotocopie, următoarele: hotărârea nr. 22/28.02.2008 emisă de Instituția prefectului județului Gorj - Comisia Județeană Gorj pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 și anexa la hotărâre conținând dovada comunicării acesteia către persoanele interesate (filele 9-10), cererea adresată de reclamant vicepreședintelui A.N.R.P. și adresa răspuns nr. 6596/L290/05.06.2013 emisă de vicepreședintele A.N.R.P. (filele 11-12), cererea adresată de reclamant A.N.R.P. și adresa răspuns nr. 9530/L290/24.08.2012 emisă de vicepreședintele A.N.R.P. (filele 13-16), cererea adresată de reclamant A.N.R.P. și adresa răspuns nr._/L290/21.12.2012 emisă de vicepreședintele A.N.R.P. (filele 17-21), cererea adresată de reclamant vicepreședintelui A.N.R.P. și adresa răspuns nr. 1254/L290/27.02.2013 emisă de vicepreședintele A.N.R.P. (filele 22-25), cererea adresată de reclamant A.N.R.P. și adresa răspuns nr. 3344/L290/18.04.2013 emisă de vicepreședintele A.N.R.P. (filele 26-28), certificatul de naștere al reclamantului (fila 29), cererea de acordare a despăgubirilor adresată de reclamant Instituției prefectului județului Gorj (filele 30-31), sentința nr. 2608 pronunțată la data de 21 Octombrie 2011 de Tribunalul Gorj - Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ * (filele 32-37), decizia civilă nr. 4502 pronunțată la data de 31 Mai 2012 de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ * (filele 38-40), adeverințe medicale (filele 41-42), adresa CEC Bank S.A. din 17.11.2013 (fila 57).

II. În cauză a formulat întâmpinare pârâtul B. G. în calitate de președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (filele 99-103), solicitând respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, cu motivarea, în esență, că:

- prin sentința nr. 2608 din 21.10.2011 pronunțată de Tribunalul Gorj rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 4502 din 31.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ * instanța a dispus anularea deciziei nr. 246/23.01.2009 emisă de A.N.R.P. și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii nr. 22/28.02.2008 a Comisiei Județene Gorj de aplicare a Legii nr. 290/2003, fără însă ca A.N.R.P. să fi fost obligată și la plata sumei stabilită ca despăgubiri prin hotărârea nr. 22/28.02.2008.

- de asemenea, pârâtul a invocat faptul că acțiunea reclamantului este prematur introdusă, deoarece potrivit art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 10/2013, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, plata despăgubirilor stabilite potrivit Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2013 ,,se face în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată. Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 lei”, iar potrivit alin. 2, „prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în a prezentei ordonanțe de urgență. Plata tranșelor se face începând cu 1 ianuarie 2014”.

Din analiza celor două texte de lege menționate, consideră pârâtul că rezultă fără echivoc intenția statului român de a eșalona plata despăgubirilor stabilite potrivit Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003 și neachitate (chiar și parțial), pe o perioadă de 10 ani, iar cu privire la exigibilitatea acestor tranșe există două ipoteze avute în vedere de actul normativ, respectiv ipoteza în care titlul de plată urmează a fi emis, în această situație prima tranșă fiind exigibilă în anul următor emiterii titlului și, respectiv, ipoteza în care titlul de plată a fost emis anterior intrării în vigoare a ordonanței, în această situație prima tranșă fiind exigibilă începând cu 1 ianuarie 2014.

Prin urmare, consideră că, creanța stabilită prin Hotărârea nr. 22/28.02.2008 emisă de către Comisia Județeană Gorj pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, nu este exigibilă în momentul de față, astfel că cererea formulată de reclamant este prematură.

A invocat pârâtul și nota de fundamentare a O.U.G. nr. 10/2013, din care rezultă că plata eșalonată a cuantumului despăgubirilor acordate persoanelor îndreptățite potrivit Legii nr. 9/1998, Legii nr. 190/2003 și Legii nr. 393/2006 este rezultatul efectului sistemic, structural pe care acestea îl au asupra bugetului de stat, având în vedere, pe de o parte necesitatea respectării țintei de deficit bugetar asumate, iar pe de altă parte, necesitatea respectării drepturilor persoanelor îndreptățite la despăgubiri potrivit Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006, prin aplicarea unor modalități de plată care să permită despăgubirea tuturor persoanelor îndreptățite.

Consideră pârâtul că măsurile propuse nu aduc o restrângere a drepturilor persoanelor îndreptățite, întrucât Statul român nu numai că nu refuză plata acestor despăgubiri, ci se obligă la plata eșalonată a sumelor prevăzute în deciziile de plată și hotărârile prin care se stabilește cuantumul despăgubirilor.

- în privința capătului de cerere referitor la actualizarea despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 22 din 28.02.2008 emisă de Comisia Județeană Gorj pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 cu indicele de creștere a prețurilor de consum, pârâtul a susținut că este neîntemeiat deoarece prin art. 1 alin. 4 din O.U.G. nr. 10/2013 s-a prevăzut că în situația în care nu se respectă termenele de plată ale compensațiilor bănești sumele acordate cu titlu de despăgubiri se actualizează prin aplicarea indicelui prețurilor de consum aferent perioadei cuprinse între începutul lunii următoare celei în care a fost emis titlu de plată și sfârșitul lunii anterioare datei plății efective a fiecărei tranșe.

Astfel, consideră că legiuitorul a stabilit calea de urmat în ceea ce privește actualizarea compensațiilor bănești, iar a extinde aplicabilitatea acestor prevederi înseamnă a încălca cadrul legal existent pe principiul conform căruia legea specială derogă de la legea generală.

- în ceea ce privește solicitarea reclamantului de amendare cu 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere a președintelui A.N.R.P. în calitate de reprezentant al instituției, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, în raport de dispozițiile art. 17 alin. 2 din H.G. nr. 1120/2006 potrivit cu care Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 este coordonat de un vicepreședinte al A.N.R.P. care organizează, conduce și răspunde de activitatea acestui serviciu, de dispozițiile art. 6 alin. 7 din O.U.G. nr. 25/2007 potrivit cu care, prin decizie, vicepreședintele A.N.R.P., care coordonează Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, dispune plata despăgubirilor, precum și de dispozițiile art. 24 alin. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004 care prevăd că în cazul nerespectării termenului, amenda se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate.

Consideră că, întrucât vicepreședintele A.N.R.P. este persoana obligată prin lege la plata despăgubirilor, amenda poate fi aplicată în sarcina persoanei obligate, iar nu în sarcina conducătorului instituției.

Pe fondul capătului de cerere a susținut pârâtul că în cauza de față nu este vorba de o „nepunere în executare a hotărârii” în sensul art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 privitoare la amendarea conducătorului autorității publice, dispoziții care astfel nu își găsesc aplicabilitatea.

Astfel, a arătat pârâtul că prin sentința nr. 2608 din 21.10.2011 pronunțată de Tribunalul Gorj rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 4502 din 31.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ * A.N.R.P. nu a fost obligată la plata despăgubirilor, iar notificarea reclamantului adresată A.N.R.P., prin care a solicitat plata despăgubirilor stabilite prin hotărârea nr. 22/2008 nu întrunește condițiile prevăzute de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.

În aceste condiții, neexistând o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care autoritatea publică să fie obligată, o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 este prematur formulată, motiv pentru care, a solicitat onoratei instanțe respingerea acestui capăt de cerere ca nefondat.

- în privința capătului de cerere vizând obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata cheltuielilor de judecată, a solicitat respingerea ca neîntemeiată, având în vedere aspectele prezentate în cuprinsul întâmpinării.

III. De asemenea, a formulat întâmpinare și pârâtul A. N. în calitate de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (filele 105-111), solicitând respingerea acțiunii, cu motivarea, în esență, că:

- este incidentă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului deoarece a fost numit în funcție la data de 23.06.2012 prin decizia nr. 198/25.04.2013 a primului-ministru și coordonează Direcția pentru coordonarea aplicării legislației din domeniul restituirii proprietății funciare, neavând atribuții privind coordonarea Direcției pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 393/2006.

- în ceea ce privește solicitarea reclamantului de amendare cu 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere a președintelui A.N.R.P. în calitate de reprezentant al instituției, pârâtul a arătat că în cauza de față nu este vorba de o „nepunere în executare a hotărârii” în sensul art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 privitoare la amendarea conducătorului autorității publice, dispoziții care astfel nu își găsesc aplicabilitatea.

IV. La data de 23.12.2013 a formulat întâmpinare A. Națională pentru Restituirea Proprietăților (filele 113-117), solicitând respingerea acțiunii, cu motivarea, în esență, că:

- de asemenea, pârâta a invocat faptul că acțiunea reclamantului este prematur introdusă, deoarece potrivit art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 10/2013, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, plata despăgubirilor stabilite potrivit Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2013 ,,se face în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată. Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 lei”, iar potrivit alin. 2, „prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în a prezentei ordonanțe de urgență. Plata tranșelor se face începând cu 1 ianuarie 2014”.

Din analiza celor două texte de lege menționate, consideră pârâta că rezultă fără echivoc intenția statului român de a eșalona plata despăgubirilor stabilite potrivit Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003 și neachitate (chiar și parțial), pe o perioadă de 10 ani, iar cu privire la exigibilitatea acestor tranșe există două ipoteze avute în vedere de actul normativ, respectiv ipoteza în care titlul de plată urmează a fi emis, în această situație prima tranșă fiind exigibilă în anul următor emiterii titlului și, respectiv, ipoteza în care titlul de plată a fost emis anterior intrării în vigoare a ordonanței, în această situație prima tranșă fiind exigibilă începând cu 1 ianuarie 2014.

A invocat pârâta și nota de fundamentare a O.U.G. nr. 10/2013, din care rezultă că plata eșalonată a cuantumului despăgubirilor acordate persoanelor îndreptățite potrivit Legii nr. 9/1998, Legii nr. 190/2003 și Legii nr. 393/2006 este rezultatul efectului sistemic, structural pe care acestea îl au asupra bugetului de stat, având în vedere, pe de o parte necesitatea respectării țintei de deficit bugetar asumate, iar pe de altă parte, necesitatea respectării drepturilor persoanelor îndreptățite la despăgubiri potrivit Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006, prin aplicarea unor modalități de plată care să permită despăgubirea tuturor persoanelor îndreptățite.

Consideră pârâta că măsurile propuse nu aduc o restrângere a drepturilor persoanelor îndreptățite, întrucât Statul român nu numai că nu refuză plata acestor despăgubiri, ci se obligă la plata eșalonată a sumelor prevăzute în deciziile de plată și hotărârile prin care se stabilește cuantumul despăgubirilor.

- în privința capătului de cerere referitor la actualizarea despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 22 din 28.02.2008 emisă de Comisia Județeană Gorj pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 cu indicele de creștere a prețurilor de consum, pârâta a susținut că este neîntemeiat deoarece prin art. 1 alin. 4 din O.U.G. nr. 10/2013 s-a prevăzut că în situația în care nu se respectă termenele de plată ale compensațiilor bănești sumele acordate cu titlu de despăgubiri se actualizează prin aplicarea indicelui prețurilor de consum aferent perioadei cuprinse între începutul lunii următoare celei în care a fost emis titlu de plată și sfârșitul lunii anterioare datei plății efective a fiecărei tranșe.

V. Prin răspunsul la întâmpinare formulat la data de 07.01.2014 (filele 122-127), reclamantul a susținut că A.N.R.P. a dat dovadă de comportament discreționar, neîndeplinindu-și obligația ce îi revenea în temeiul art. 11 din Legea nr. 290/2003, ceea ce a condus la încălcarea dreptului reclamantului al respectarea proprietății sale, în condițiile în care reclamantul, fiind îndreptățit la despăgubiri în temeiul hotărârii nr. 22/2008 și fiind titular al unui drept de creanță suficient de bine stabilit beneficiază de protecția art. 1 din Paragraful 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Reclamantul a mai arătat că sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 deoarece pârâta a refuzat să soluționeze petiția nr. 9530/L290/2012 adresată de reclamant în august 2012 prin care a solicitat plata despăgubirilor, deși prin adresa nr. 930/L290/24.08.2013 a recunoscut că are cunoștință despre hotărârea nr. 22/2008.

Susține că, contrar apărării promovată de pârâtă, aceasta a fost parte în dosarul nr._ *, fiind citată ca pârâtă, astfel încât hotărârile pronunțate în acest dosar îi sunt opozabile, iar prin aceste hotărâri judecătorești a fost menținută hotărârea nr. 22/2008 a Comisiei prin care s-a dispus plata despăgubirilor către reclamant.

A mai solicitat să fie înlăturate apărările promovate de pârâți în sensul că neplata despăgubirilor a fost consecința necesității menținerii echilibrului bugetar, deoarece aceasta este echivalentă cu invocarea propriei culpe și ar lăsa la alegerea debitorului executarea obligației.

Reclamantul a solicitat respingerea excepției prematurității acțiunii, cu motivarea că dispozițiile art. I alin. 1 și alin. 2 din O.U.G. nr. 10/2013 invocate de A.N.R.P. au fost declarate neconstituționale în ședința din 12 decembrie 2013 de către Curtea Constituțională a României, în motivarea deciziei instanța de contencios constituțional reținând că aceste articole încalcă dispozițiile art. 16 din Constituția României care prevăd că „Cetățenii României sunt egali în fața legii, fără privilegii și fără discriminări și principiul neretroactivității legii civile.”

VI. Prin sentința nr. 578 din 31 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel C. – Secția C. Administrativ și Fiscal.

Pe rolul Curții de Apel C. – Secția C. Administrativ și Fiscal cererea a fost înregistrată la data de 22 mai 2014 sub nr._ .

Prin decizia nr. 199 din 03 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, s-a constatat ivit conflict negativ de competență și s-a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal în vederea soluționării conflictului.

Prin decizia nr. 3200 din 10 septembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de C. Administrativ și Fiscal a fost stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal.

Cauza de fost reînregistrată la Tribunalul Gorj la data de 10.03.2015, în vederea continuării judecății.

VII. În cursul cercetării judecătorești a fost administrată proba cu înscrisuri, reclamantul depunând la dosar, în plus față de înscrisurile depuse în procedura de regularizare, următoarele înscrisuri: adresa nr. 7498/DTI/12.01.2015 emisă de A.N.R.P. prin care instituția i-a comunicat că a fost adoptată O.U.G. nr. 10/2014 prin care a fost suspendată plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene până la data de 31.12.2014, precum și că ulterior a fost adoptată Legea nr. 164/11.2.2014 prin care a fost aprobată modalitatea de plată a acelorași despăgubiri (filele 220-221); sentința nr. 4140/24.05.2013 pronunțată de tribunalul Gorj în dosarul nr._ (filele 229-235).

De asemenea, instanța a solicitat A.N.R.P. să comunice stadiul executării obligațiilor de plată a despăgubirilor către reclamant, cu adresele nr._/DJC/11.05.2015 (filele 243-246) și nr._/DJC/11.05.2015 (filele 248-249) fiind comunicat faptul că, în aplicarea Legii nr. 164/2014, în prezent A.N.R.P. efectuează plata despăgubirilor stabilite prin hotărâri emise în anul 2006, iar această plată se face în ordinea cronologică a emiterii hotărârilor.

S-a mai arătat că pe numele reclamantului hotărârea a fost emisă în anul 2008.

VIII. Tribunalul, analizând acțiunea dedusă judecății raportat la obiectul cererii, temeiul legal operant, cererile și apărările formulate de către pârâți și înscrisurile depuse în susținerea cererilor, constată și reține următoarele;

Ca stare de fapt, instanța are în vedere că la data de 28.02.2008 Instituția Prefectului Județului Gorj - Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a emis hotărârea nr. 22 prin care a admis cererea formulată de reclamantul T. N. stabilindu-se dreptul acestuia la despăgubiri în sumă de 444.523 lei pentru bunurile deținute de autorii T. Teodosie și Evdochia în ., Basarabia, abandonate și sechestrate ca urmare a refugiului din această regiune.

Prin aceeași hotărâre au fost respinse cererile petenților Văileanu Nicolița, R. V., Sevcenco C., M. C. și T. E., moștenitori ai autorilor T. Teodosie și Evdochia, pe motiv că au fost tardiv introduse.

Împotriva hotărârii nr. 22/2008 au formulat contestație petenții Sevcenco C., R. V., M. C. și Văileanu Nicolița, care a fost admisă prin Decizia nr. 246/2009 a A.N.R.P.

Prin sentința civilă nr. 2608 din 21.10.2011 pronunțată de Tribunalul Gorj, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 4502 din 31.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._ *, a fost anulată decizia nr. 246/23.01.2009 de A.N.R.P. și a fost menținută ca legală și temeinică a hotărârea nr. 22/28.02.2008 emisă de Comisia Județeană Gorj de aplicare a Legii nr. 290/2003.

Potrivit art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 (în forma în vigoare la data de 31.05.2012 când hotărârile judecătorești au devenit irevocabile), despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. (1), iar potrivit art. 11 alin. 1 din același act normativ, plata despăgubirilor se dispune de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Așadar, la momentul nașterii creanței reclamantului împotriva Statului român, plata despăgubirilor stabilite în temeiul Legii nr. 290/2003 era condiționată doar de faptul comunicării hotărârii instanței de contencios către A.N.R.P., moment de la care obligația trebuia executată în termen de 1 an sau în rate întinse pe un interval de maximum 2 ani.

Or, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, la data de 08.08.2012 reclamantul s-a adresat A.N.R.P. cu o cerere prin care a solicitat efectuarea plății despăgubirilor (filele 15-16), prin adresa nr. 9530/L290/24.08.2012 A.N.R.P. confirmând că documentația necesară în vederea plății despăgubirilor stabilite prin hotărârea nr. 22/28.02.2008 a fost înregistrată încă de la data de 25.03.2008 (fila 13).

Cum, pârâta nu a reproșat în nici un moment reclamantului că nu ar fi depus o documentație completă în vederea obținerii plății, iar adresele răspuns aflate la dosar confirmă, instanța constată că reclamantul a îndeplinit toate obligațiile impuse de dispozițiile Legii nr. 290/2003 pentru a obține plata, astfel încât s-a născut obligația legală a pârâtei de a plăti către reclamant despăgubirile în cuantum de 444.523 lei.

Cu toate acestea, instanța constată că în intervalul august 2012 – ianuarie 2015 pârâta a refuzat plata către reclamant, invocând în mod constant prin 5 adrese de refuz următoarele temeiuri: inexistența fondurilor și incidența dispozițiilor art. 18 alin. 5 din H.G. nr. 1120/2006, apoi a dispozițiilor O.U.G. nr. 10/2013, iar apoi a dispozițiilor Legii nr. 164/11.2.2014.

Or, potrivit art. 18 alin. 5 lit. c din H.G. nr. 1120/2006 (în forma în vigoare la data de 25.03.2008 când s-a constituit dosarul de acordare a plăților către reclamant), legiuitorul a prevăzut pentru compensații mai mari de 100.001 lei o eșalonare a plății în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, de 40% în primul și de 60% în al doilea an, iar nu un refuz de plată a acestor despăgubiri.

În ceea ce privește dispozițiile O.U.G. nr. 10/2013 pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe D. și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006, instanța are în vedere că prin Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013 a Curții Constituționale publicată în Monitorul Oficial Nr. 63 din 24 ianuarie 2014 acestea au fost declarate neconstituționale pentru considerentul că emiterea O.U.G. nr. 10/2013, în temeiul căreia executarea integrală a unei creanțe asupra statului ar avea loc în decursul a 10 ani, nu este de natură să răspundă cerinței termenului rezonabil ce se circumscrie noțiunii de proces echitabil, care include și faza executării, afectând, în acest mod, drepturi fundamentale ale cetățeanului, respectiv dreptul la un proces echitabil și dreptul de proprietate, cu atât mai mult cu cât acest act normativ a instituit o a doua eșalonare a plății unei creanțe asupra statului, în condițiile în care prin H.G. nr. 753/1998 plata despăgubirilor mai fusese eșalonată în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi.

Așa fiind, având în vedere dispozițiile art. 31 alin. 1 din legea nr. 47/1992 instanța nu poate reține că refuzul A.N.R.P. de efectuare a plății întemeiat pe dispozițiile O.U.G. nr. 10/2013 are o bază legală sau că este justificat.

În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 164/2014, acestea au intrat în vigoare la data de 18.12.2014, după sesizarea instanței de către reclamant în cauza de față, dar instanța constată că și prin aceste dispoziții legislative s-a reglementat o nouă eșalonare la plată începând cu data de 1 ianuarie 2015.

Instanța constată că prin adresa nr. 7498/DTI/12.01.2015 emisă de A.N.R.P., pârâta și-a justificat din nou neplata invocând dispozițiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 164/2014 potrivit cu care plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranșe anuale egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.

Așadar, instituția pârâtă confirmă în continuare că în privința reclamantului titlul de plată îl constituie actul administrativ, înregistrat în vederea plății la data de 25.03.2008 la A.N.R.P:

Or, prin trecerea unui termen de 7 ani de la data înregistrării titlului de plată, interval de timp în care reclamantului nu i s-a făcut nici măcar o plată parțială, deși nu au existat dispoziții legale care să interzică această plată, nu sunt satisfăcute exigențele unui termen rezonabil care să asigure deplina valorificare a dreptului de creanță, această neplată constituind o ingerință disproporționată asupra dreptului reclamantului astfel cum este acesta garantat prin art. 1 din Primul Protocol adițional la aceeași convenție, care prevede că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional." deoarece jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că intră în sfera noțiunii de „bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1 și drepturile de creanță.

De altfel, prin Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013 a Curții Constituționale indicată anterior, instanța de contencios constituțional a reținut că în temeiul Legii nr. 290/2003 statul român s-a obligat să plătească foștilor proprietari și moștenitorilor acestora compensații bănești pentru anumite imobile abandonate pe foste teritorii ale României, iar deciziile definitive de plată a despăgubirilor (concretizate fie în hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea celor trei acte normative precizate, fie în deciziile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, fie în hotărârile judecătorești definitive prin care s-a exercitat controlul judecătoresc asupra actelor administrative de plată a despăgubirilor) au generat un drept de creanță asupra statului care beneficiază de protecție constituțională, în condițiile art. 44 alin. 1 din Legea fundamentală, dând naștere în patrimoniul persoanelor îndreptățite la despăgubiri, unui "bun", în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.

În acest context, neexecutarea nici măcar parțială a unei creanțe asupra statului într-un interval de 7 ani este de natură a nu răspunde cerinței termenului rezonabil ce se circumscrie noțiunii de proces echitabil, care include și faza executării, afectând, în acest mod, drepturi fundamentale ale cetățeanului, respectiv dreptul la un proces echitabil (în condițiile în care creanța a fost confirmată prin hotărâri judecătorești) și dreptul de proprietate.

Așa fiind, cererea reclamantului se dovedește întemeiată în privința pârâtei A.N.R.P. în sarcina căreia în temeiul art. 11 alin. 1 din Legea nr. 290/2003 s-a născut obligația de plată.

Cu toate acestea este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a președintelui și vicepreședintelui instituției, în sarcina cărora nu există temei legal pentru nașterea unei răspunderi patrimoniale care să genereze plata despăgubirilor.

De asemenea, se dovedește neîntemeiat capătul de cerere privind aplicarea unei amenzi în sarcina conducătorului autorității publice, deoarece dispozițiile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 condiționează admisibilitatea unei asemenea cereri de existența, în prealabil, a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care autoritatea publică să fie obligată să facă ceva sau să suporte o plată.

Cum, nu există o hotărâre a unei instanțe de contencios administrativ care să impună în sarcina autorității o obligație, nu se poate activa mecanismul prevăzut de dispozițiile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.

Văzând și dispozițiile art. 453 alin. 1 C.pr.civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților președintele A.N.R.P. și vicepreședintele A.N.R.P.

Respinge excepțiile prematurității acțiunii invocate de pârâți.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul T. N. cu domiciliul în Tg-J., cartier Romanești, nr. 14, județul Gorj în contradictoriu cu pârâții A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, toți cu sediul București, .. 202, sector 1 și obligă pârâta A.N.R.P. să-i plătească reclamantului suma de 444.523 lei în cuantum actualizat cu indicele de inflație, actualizare calculată de la data de 31.05.2012 până la data plății efective.

Respinge capătul de cerere privind aplicarea unei amenzi în sarcina conducătorului autorității publice.

Obligă A.N.R.P. la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 600 lei.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.

Pronunțată în ședința publică din 25 Mai 2015, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

C. C.

Grefier,

C. R.

Red. C.C./Tehnored. C.R.

5 ex./24 Iunie 2015

← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința...		Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1536/2015.... →

Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti. Art.24 Legea nr.554/2004. Sentința nr. 617/2015. Tribunalul GORJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti. Art.24 Legea nr.554/2004. Sentința nr. 617/2015. Tribunalul GORJ