Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 932/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 932/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 9699/318/2014
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
Cod operator 2443/2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE nr. 932
Ședința publică din 01 aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: I. S.
Judecător: S. I. T.
Grefier: E. R. P.
Pe rol judecarea cererii de apel formulată de apelanta intimată Inspectoratul de Poliție al județului Gorj, împotriva sentinței civile nr.5903 din 07 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Târgu-J., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent M. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect anulare proces verbal de contravenție, apelul se află la primul termen de judecată, este declarat în termen și motivat precum și faptul că, în cadrul procedurii prealabile, intimatul petent a formulat întâmpinare.
În condițiile art.131 alin.2 coroborat cu dispozițiile art.482 NCPC tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art.95 pct.2 NCPC, coroborat cu dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, tribunalul declară cercetarea judecătorească încheiată, apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art.477 NCPC.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr. 5903 din 07 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Târgu-J., în dosarul nr._ a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul M. C., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al județului Gorj și a fost anulat procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 26.06.2014.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 26.06.2014 s-a dispus sancționarea petentului în baza art.3 lit.b din HG nr.984/2005, cu amendă contravențională în cuantum de 720 lei, pe motiv că la data respectivă a condus tractorul rutier cu numărul de înmatriculare_ transportând un număr de 3 bovine fără a avea asupra sa documentele de proveniență sanitar veterinară prevăzute de legislația în vigoare.
Analizând modalitatea de încheierea a procesului verbal de contravenție prin prisma modalității de încheiere a acestuia, raportat la dispozițiile OG nr.2/2001, instanța de fond a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, iar în cauză nu poate fi reținut nici un caz de nulitate a procesului verbal prevăzut de art.17 din OG nr.2/2001.
În conformitate cu dispozițiile art. 34 din OG nr.2/2001, instanța are obligația de a analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție.
S-a constatat de instanța de fond că temeiul juridic în baza căruia a fost sancționat petentul, respectiv art.3 lit.b din HG nr.984/2005 dispune sancționarea contravenienților în cazul organizării și efectuării transporturilor de produse de origine animală și de furaje fără certificate, documente de calitate sau alte documente prevăzute de legislația sanitar veterinară în vigoare.
Așadar, instanța de fond a constatat că temeiul juridic reținut de agentul constatator face referire expresă la transportul de produse de origine animală și furaje și nu la transportul unor animale vii, așa cum este cazul în speța de față.
Sub acest aspect, instanța de fond a constatat că textul în baza căruia s-a dispus sancționarea petentului a fost modificat prin HG nr. 30/09.01.2008, prin care s-a modificat textul inițial care făcea referire și la transportul animalelor, iar textul în forma actuală nu mai sancționează transportul animalelor fără documente de proveniență.
În schimb, transportul animalelor cu nerespectarea măsurilor dispuse de autoritatea sanitar veterinară este sancționat din punct de vedere contravențional de dispozițiile art. 2 lit. c pct. 14 din HG nr. 984/2005, însă această activitate de transport este circumstanțiată în cazul în care s-au dispus măsuri de către autoritatea sanitar veterinară în cazul evoluției unor boli transmisibile, declarabile și carantinabile.
Ori, s-a constatat de instanța de fond că în speța de față nu s-a reținut săvârșirea de către contravenient a unei activități de transport în condițiile circumstanțiate de dispozițiile art. 2 lit. c pct.14 din HG nr.984/2005, iar pe de altă parte textul legal în baza căruia s-a dispus sancționarea petentului, respectiv art.3 lit. b din HG nr.984/2005 a fost modificat anterior săvârșirii contravenției și se referă la transportul de produse de origine animală și de furaje, fără documente prevăzute de legislația sanitar veterinară în vigoare.
Împotriva sentinței civile nr. 5903 din 07 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Târgu-J., în dosarul nr._ a declarat apel intimata Inspectoratul de Poliție al județului Gorj, criticând-o pentru netemeinicie.
În motivarea cererii de apel a arătat că în fapt, contravenientul a fost sancționat pentru „deținerea sau transportul de animale neidentificate și neînregistrate, fără documente sanitare veterinare”, faptă prevăzută și sancționată de dispozițiile art.3 lit.b pct.9 din H.G. nr.984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare și veterinare și pentru siguranța alimentelor, actualizată.
În opinia sa, prima instanță a anulat în mod greșit procesul verbal de contravenție apreciind că temeiul juridic reținut de agentul constatator face referire expresă la transportul de produse de origine animală și furaje și nu la transportul unor animale vii.
În realitate, art. 3 lit. b face referire atât la transportul de produse de origine animală și furaje, cât și la transportul animalelor vii. Astfel, art.3 lit. b pct. 9 din H.G. nr. 984/2005 sancționează „deținerea sau transportul de animale neidentificate și neînregistrate, fără documente sanitare veterinare”, rezultând că agentul constatator a reținut în mod corect fapta săvârșită de contravenient.
Față de considerentele de mai sus, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii.
În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 466 și următoarele din codul de procedură civilă și art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.
În temeiul dispozițiilor art.30 alin.1 din O.U.G. nr.80/2013, având în vedere că amenda aplicată se face venit la bugetul local al localității de domiciliu a contravenientului, constituind venit public, în sensul dispozițiilor art.30 alin.2 din același act normativ, instituția apelanta intimată este scutită de plata taxei judiciare de timbru pentru prezentul apel.
În baza art.411 alin.1 pct.2, teza a doua din Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În temeiul dispozițiilor art.471 Noul cod de procedură civilă, intimatul petent a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul anulării procesului verbal de contravenție . nr._ din 26.06.2014.
Întâmpinarea nu este întemeiată în drept.
Analizând apelul de față, prin prisma celor invocate, Tribunalul reține următoarele:
Prin sentința atacată, a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul M. C., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al județului Gorj și a fost anulat procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 26.06.2014.
De menționat că, prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 26.06.2014, s-a dispus sancționarea petentului în baza art.3 lit. b din HG nr.984/2005, cu amendă, în cuantum de 720 lei, pe motiv că la data respectivă a condus tractorul rutier, cu numărul de înmatriculare_, transportând un număr de 3 bovine, fără a avea asupra sa documentele de proveniență sanitară-veterinară prevăzute de legislația în vigoare.
Tribunalul apreciază ca fondat apelul, apelanta motivând real că hotărârea de fond este netemeinică.
Astfel, petentul intimat a fost sancționat pentru contravenția prev. de dispozițiile art. 3 lit. b pct.9 din HG nr.984/2005, așa cum acestea erau în vigoare la data de 26 iunie 2014, data controlului și încheierii procesului verbal, conform cărora:
„Art. 3 - Următoarele fapte constituie contravenții la normele sanitare veterinare privind circulația animalelor, produselor de origine animală, furajelor sau a produselor medicinale și a altor produse de uz veterinar și se sancționează după cum urmează:
a) …
b) cu amendă de la 720 lei la 1.500 lei, în cazul faptelor săvârșite de persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 6.000 lei la 12.000 lei, în cazul faptelor săvârșite de persoanele juridice:
1. organizarea și efectuarea transporturilor de produse de origine animală și de furaje fără certificate, documente de calitate sau alte documente prevăzute de legislația sanitară veterinară în vigoare;
2. existența la controlul documentelor a unor neconcordanțe între situația existentă și atestările din certificatele sanitare veterinare de transport sau din alte documente prevăzute de legislația veterinară, privind identificarea mijloacelor de transport, individualizarea și numărul animalelor, sortimentele și cantitatea de produse de origine animală și de alte produse supuse controlului sanitar veterinar;
3. efectuarea transporturilor de produse și subproduse de origine animală cu mijloace de transport neautorizate sanitar-veterinar sau neigienizate;
4. neasigurarea de către prestatorii de servicii a funcționării la parametrii tehnici a stațiilor sau a punctelor de spălare-dezinfecție, precum și nerespectarea tehnologiei de curățare-spălare - dezinfecție a mijloacelor utilizate pentru transportul animalelor, al produselor și subproduselor de origine animală;
5. îmbarcarea și debarcarea animalelor în alte locuri decât cele autorizate sanitar veterinar sau îmbarcarea ori debarcarea animalelor în timpul nopții fără asigurarea cerințelor de iluminat corespunzătoare, potrivit normelor sanitar veterinare;
6. nerespectarea itinerarului de deplasare stabilit pentru transportul turmelor de animale care se deplasează pe jos;
7. *** Abrogat de H.G. Nr. 30/2008.
8. refuzul identificării și înregistrării animalelor de către deținători, precum și nepredarea către direcția sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București, a mărcilor auriculare și a pașaportului individual pentru bovinele sacrificate, moarte sau ucise conform legislației în vigoare;
9. deținerea sau transportul de animale neidentificate și neînregistrate, fără documente sanitare veterinare;
10. punerea pe piață de către producători sau importatori a furajelor complete ori complementare sau a altor produse finite destinate nutriției animalelor, ca atare, înainte de efectuarea testărilor obligatorii sau fără documentele prevăzute de legislația sanitară veterinară specifică și fără păstrarea evidențelor...”.
Analizând sentința de fond și întregul material probatoriu administrat, Tribunalul constată că, într-adevăr, petentul se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa.
Astfel, din actele dosarului rezultă că acesta a transportat 3 bovine la data de 26 iunie 2014, fără a deține documente sanitare-veterinare cerute expres de HG nr.984/2005.
Chiar petentul recunoaște, în cuprinsul procesului verbal, că nu avea asupra sa aceste documente, pe care i le solicitase medicului veterinar, dar acesta nu i le eliberase anterior deplasării sale în trafic, pe motivul că târgul unde urma să se deplaseze nu era autorizat.
Această precizare a petentului confirmă, fără dubiu, transportul animalelor de care se face vorbire în procesul verbal.
Reținând aceste aspecte, rezultă că sentința de fond este netemeinică, petentul făcându-se vinovat de fapta reținută în sarcina sa.
Mai mult, se poate reține ca întemeiată motivarea instanței, în sensul că temeiul juridic în baza căruia petentul intimat a fost sancționat, este dispoziția art.3 lit. b din HG nr.984/2005, dar fapta acestuia este încadrată, în drept, strict pe art.3 lit. b pct.9 din HG nr.984/2005 (9. deținerea sau transportul de animale neidentificate și neînregistrate, fără documente sanitare veterinare), și nu pe art. 3 lit. b, ca normă generală a actului normativ, din moment ce la această prevedere sunt enumerate 10 subpuncte.
Așa cum am citat mai sus, legiuitorul a prevăzut la art.3 următoarele: „Art. 3 - Următoarele fapte constituie contravenții la normele sanitare veterinare privind circulația animalelor, produselor de origine animală, furajelor sau a produselor medicinale și a altor produse de uz veterinar și se sancționează după cum urmează:
a) …
b) cu amendă de la 720 lei la 1.500 lei, în cazul faptelor săvârșite de persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 6.000 lei la 12.000 lei, în cazul faptelor săvârșite de persoanele juridice:
1. organizarea și efectuarea transporturilor de produse de origine animală și de furaje fără certificate, documente de calitate sau alte documente prevăzute de legislația sanitară veterinară în vigoare;
2. existența la controlul documentelor a unor neconcordanțe între situația existentă și atestările din certificatele sanitare veterinare de transport sau din alte documente prevăzute de legislația veterinară, privind identificarea mijloacelor de transport, individualizarea și numărul animalelor, sortimentele și cantitatea de produse de origine animală și de alte produse supuse controlului sanitar veterinar;
3. efectuarea transporturilor de produse și subproduse de origine animală cu mijloace de transport neautorizate sanitar-veterinar sau neigienizate;
4. neasigurarea de către prestatorii de servicii a funcționării la parametrii tehnici a stațiilor sau a punctelor de spălare-dezinfecție, precum și nerespectarea tehnologiei de curățare-spălare - dezinfecție a mijloacelor utilizate pentru transportul animalelor, al produselor și subproduselor de origine animală;
5. îmbarcarea și debarcarea animalelor în alte locuri decât cele autorizate sanitar veterinar sau îmbarcarea ori debarcarea animalelor în timpul nopții fără asigurarea cerințelor de iluminat corespunzătoare, potrivit normelor sanitar veterinare;
6. nerespectarea itinerarului de deplasare stabilit pentru transportul turmelor de animale care se deplasează pe jos;
7. *** Abrogat de H.G. Nr. 30/2008
8. refuzul identificării și înregistrării animalelor de către deținători, precum și nepredarea către direcția sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București, a mărcilor auriculare și a pașaportului individual pentru bovinele sacrificate, moarte sau ucise conform legislației în vigoare;
9. deținerea sau transportul de animale neidentificate și neînregistrate, fără documente sanitare veterinare;
10. punerea pe piață de către producători sau importatori a furajelor complete ori complementare sau a altor produse finite destinate nutriției animalelor, ca atare, înainte de efectuarea testărilor obligatorii sau fără documentele prevăzute de legislația sanitară veterinară specifică și fără păstrarea evidențelor...”.
Din lecturarea acestor dispoziții imperative, reiese că fapta petentului a fost încadrată, în drept, pe disp.art.3 lit. b pct.9 din HG susmenționată, chiar dacă pct.9 nu a fost menționat expres în procesul verbal, din probele dosarului rezultând transportul bovinelor în condițiile expuse de agentul constatator în cuprinsul procesului verbal, respectiv fără ca animalele respective să fie identificate și înregistrate și fără ca acestea să aibă documente sanitare-veterinare, eliberate de autoritatea competentă.
Această concluzie rezultă din actele dosarului, petentul nedepunând nici măcar documentele de identificare, respectiv de identitate ale celor trei animale transportate.
Reținând aceste dispoziții legale și starea de fapt rezultată din probele de la dosar, Tribunalul apreciază că apelul de față este întemeiat și, prin urmare, în baza disp. art. 480 Cod procedură civilă, acesta va fi admis, iar sentința de fond va fi schimbată în tot, în sensul că va fi respinsă plângerea formulată de petent împotriva procesului verbal de contravenție, cu privire la care nu a fost răsturnată prezumția de legalitate și temeinicie.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta intimată Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, cu sediul în Târgu-J., ., județul Gorj, împotriva sentinței civile nr.5903 din 07 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Târgu-J., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent M. C., având CNP_, cu domiciliul în comuna Câlnic, . (V.), nr. 104-105, județul Gorj.
Modifică sentința civilă nr. 5903 din 07 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Târgu-J., în dosarul nr._, în sensul că respinge plângerea contravențională formulată de petentul M. C., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 26.06.2014.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 01 aprilie 2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, I. S. | Judecător, S. I. T. | |
Grefier, E. R. P. |
Red. S.T./Tehnored. P.R.
Jud. fond: D. C.
4 ex.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1438/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 750/2015.... → |
|---|








