Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1406/2015. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 1406/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 4130/318/2014

Dosar nr._

Cod operator 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

Decizia Nr. 1406/2015

Ședința publică de la 03 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C. S.

Judecător L. M.

Grefier M. R.

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanta intimată Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. împotriva sentinței civile nr.81 din data de 27.01.2015 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații Poliția Orașului Novaci și I.I. A. I. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.

Mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19 mai 2015, ce face parte integrantă din prezenta decizie.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului declarat, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 81 din data de 27.01.2015 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ a fost admisă în parte, plângerea contravențională formulată de petenta A. I. C. - Întreprindere Individuală, în contradictoriu cu intimații Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. și Poliția Orașului Novaci, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./2011, nr._ încheiat de către reprezentanți ai intimatei Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. la data de 20 martie 2014 și a procesului verbal din data de 07.03.2014, încheiat de către un reprezentant al intimatei Poliția orașului Novaci.

A fost anulat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./2011, nr._ încheiat de către reprezentanți ai intimatei la data de 20 martie 2014, exonerând petenta de sancțiunile principale și complementare dispuse prin acesta și a obligat Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. la restituirea către petentă a sumei de 510 lei confiscată.

A respins, ca neîntemeiat capătul de cerere din plângerea formulată de petenta A. I. C. - Întreprindere Individuală, în contradictoriu cu intimata Poliția orașului Novaci, împotriva procesului verbal din data de 07.03.2014, încheiat de către un reprezentant al intimatei, pe care l-a menținut ca temeinic și legal.

A fost admisă în parte, cererea petentei de obligare a intimatelor la plata cheltuielilor de judecată și a obligat pe intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. la plata către petentă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor atacat cu prezenta plângere, având ./2011 nr._, întocmit de un agent constatator din cadrul intimatei, la data de 20 martie 2014, petenta a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum total de 8300 lei, reținându-se în sarcina acesteia săvârșirea a 2 fapte contravenționale și anume faptul că din marfa valorificată a fost neevidențiată în contabilitate suma de 12.269 lei, aspect ce constituie contravenția prevăzută de dispozițiile art.41 lit. c din Legea nr. 82/1991, republicată, respectiv că petenta nu a înregistrat în casa de marcat toate veniturile obținute, aspect reținut în procesul verbal de control întocmit de poliție în data de 14.03.2014.

Totodată, prin procesul-verbal din data de 07.03.2014, încheiat de către un reprezentant al intimatei, Poliția Orașului Novaci, s-a consemnat rezultatul unui control efectuat la petentă în data de 07.03.2014, act care în opinia instanței este un act administrativ, iar plângerea împotriva unui astfel de act revine în competența tribunalului ca instanță de fond însă cum excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Novaci în soluționarea respectivului capăt de plângere nu a fost invocată de părți sau de instanță din oficiu în termenul prevăzut de art. 130 alin2 Cod proc civ. instanța constată că este legal învestită și cu soluționarea plângerii formulată de petentă împotriva acestuia.

Astfel, instanța a analizat în mod separat cele 2 capete de cerere din plângerea formulată de petentă, având în vedere temeiul de drept al fiecărui capăt

1. Cu privire la plângerea formulată împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./2011, nr._ încheiat de către reprezentanți ai intimatei Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. la data de 20 martie 2014, a reținut:

Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii a analizat legalitatea și temeinicia procesului-verbal și a hotărât asupra sancțiunii.

Sub aspectul legalității, instanța a reținut că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16, 17 și 19 din O.G. nr. 2 /2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii indicate de aceste texte legale.

Referitor la temeinicie, instanța a reținut că agentul constatator a întocmit actul sancționator în urma activității desfășurate de acesta pe teren și a verificării documentelor ținute de petent.

Astfel, prin procesul-verbal de contravenție atacat s-a reținut în sarcina petentei săvârșirea a 2 fapte contravenționale și anume faptul că din marfa valorificată de petentă a fost neevidențiată în contabilitate suma de 12.269 lei, aspect ce constituie contravenția prevăzută de dispozițiile art.41 lit. c din Legea nr. 82/1991, republicată, respectiv că petenta nu a înregistrat în casa de marcat toate veniturile obținute, aspect reținut în procesul verbal de control întocmit de poliție în data de 14.03.2014, faptă ce constituie contravenția prevăzută de art. 10 lit. b din OUG nr. 28/1999.

Instanța a reținut că potrivit art. 3 alin.2 din O.G. nr. 2/2001, persoana juridica răspunde contravențional în cazurile si condițiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc si se sancționează contravenții

Răspunderea contravenționala nu se poate angaja decât in sarcina unei persoane care a săvârșit o faptă prevăzută de legea contravenționala. Cu toate că in materie contravenționala, nu a fost prevăzut expres un principiu al caracterului personal al răspunderii, precum in materie penala, totuși acest principiu poate fi dedus cu ușurință atât din faptul că potrivit jurisprudenței CEDO, contravențiile aparțin sferei dreptului penal, cât și din scopul aplicării unei sancțiuni contravenționale.

Atâta vreme cât sancțiunile contravenționale au un rol punitiv și preventiv

și in nici un caz reparator, ar fi lipsită de orice utilitate și rațiune impunerea unei sancțiuni altei persoane decât cea responsabilă de comiterea acțiunii sau inacțiunii ilicite.

Ca si tehnica de reglementare, răspunderea poate fi instituită în normele speciale, fie în mod expres - când se precizează explicit în norma contravenționala că persoana juridica răspunde pentru săvârșirea respectivei contravenții și care este sancțiunea aplicabila, fie implicit - când este evident, chiar în lipsa unei prevederi exprese, că acea contravenție poate fi comisa numai de către o persoana juridica, în funcție de specificul faptei prevăzute în actul normativ care stabilește fapta contravențională și sancțiunea aplicabilă.

Dispozițiile art. 22 din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale si întreprinderile familiale, prevăd că întreprinderea individuală nu dobândește personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerțului” iar cele ale art.24 din același act normativ că „întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerțului”.

Din procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor atacat cu prezenta plângere, având ./2011 nr._, întocmit de un agent constatator din cadrul intimatei, la data de 20 martie 2014, a rezultat că pentru faptele de a nu evidenția în contabilitate suma de 12.269 lei și aceea de a nu înregistra în casa de marcat toate veniturile obținute a fost sancționată petenta A. I. C. - Întreprindere Individuală, ori, potrivit dispozițiilor legale, o întreprindere individuală nu poate fi subiect activ al unor atare contravenții, calitatea de comerciant(profesionist potrivit dispozițiilor noului cod civil) putându-o avea doar persoana fizică titular al întreprinderii individuale acesteia revenindu-i astfel și toate obligațiile stabilite prin normele legale pretins a fi încălcate.

Indicarea ca și contravenient într-un proces–verbal a unei persoane care nu are personalitate juridică și pe cale de consecință nici capacitate procesuală de folosință neputând fi subiect activ al contravențiilor, este în opinia instanței nelegală și atrage anularea procesului verbal astfel întocmit, în condițiile în care normele legale ce reglementează această materie sunt imperative si edictate pentru protejarea interesului public, nu numai privat.

Calitatea comerciant, așa cum este reglementată prin normele legale la care instanța a făcut referire mai sus, nu poate reveni unei întreprinderi individuale ci doar întreprinzătorului persoană fizică, astfel ca procesul verbal de constatare și aplicare a sancțiunii contravenționale a fost întocmit în mod nelegal.

Având în vedere ca petenta nu putea avea calitatea de subiect activ al contravențiilor reținute în sarcina acesteia prin procesul verbal atacat, în raport de argumentele de fapt si de drept expuse anterior și ținând cont de dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța a admis plângerea contravențională dedusă judecății, a anulat procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, ./2011, nr._, din data de 20 martie 2014 atacat, cu consecința exonerării petentei de sancțiunile principale și complementare dispuse prin acesta

Totodată, având în vedere soluția de anulare a procesului verbal atacat, prima instanță a dispus obligarea Administrației Județene a Finanțelor Publice G. la restituirea către petentă a sumei de 510 lei confiscată prin intermediul acestuia.

2. Cu privire la plângerea formulată împotriva procesului verbal din data de 07.03.2014, încheiat de către un reprezentant al intimatei poliția orașului novaci:

Instanța a reținut că, în urma controlului efectuat la punctul de lucru al petentei din Novaci de un agent din cadrul Poliției orașului Novaci, s-a întocmit un proces verbaldin data de 07.03.2014, în care s-a consemnat că procedând la verificarea raportului x din care reiese că au fost emise bonuri de casă în valoarea de 20 lei și totodată că verificând și sumele de bani din casete a reieșit faptul că s-a încasat suma de 530 lei, fiind astfel ridicată suma de 520 lei în vederea confiscării.

Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

Potrivit art.2 alin.1 lit.c) din Legea nr.554/2004, actul administrativ este definit ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ.

În consecință, obiectul acțiunii în contencios administrativ, astfel cum este el definit de către art.8 din Legea nr.554/2004, îl reprezintă anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

În cauză, instanța a constatat că procesul verbal de control mai sus menționat are natura unui act administrativ care produce efecte juridice sub aspectul celor consemnate în cuprinsul acestuia și în principal a dispoziției de ridicare a sumei de 520 lei în vederea confiscării și putea fi atacat în contencios administrativ, potrivit art.1 din Legea nr.554/2004, independent de împrejurarea că acest proces verbal a fost sau nu însoțit sau urmat de un proces verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.

Instanța a constatat de asemenea îndeplinită condiția exercitării de către petentă a procedurii prealabile, o atare dovadă fiind constituită de înscrisul de la filele 51-52 din dosarul Judecătoriei Târgu J., în care petenta a solicitat restituirea sumei de 310 lei reținută în vederea confiscării, plângere care nu a fost soluționată în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr.554/2004 neexistând la dosar o atare dovadă.

Prin plângerea formulată petenta a arătat în partea introductivă faptul că a înțeles să atace atât procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./2011, nr._ încheiat de către reprezentanți ai intimatei Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. la data de 20 martie 2014 cât și procesul verbal din data de 07.03.2014, încheiat de către un reprezentant al intimatei Poliția orașului Novaci pentru ca mai apoi să solicite instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună doar anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor solicitarea menținută și în partea de final.

Având în vedere o atare solicitare a petentei instanța prin Încheierea din data de 02.12.2014 după ce a pus în discuția reprezentantului petentei dacă aceasta poate avea calitatea de subiect activ al contravențiilor reținute în sarcina acesteia a încuviințat doar proba cu înscrisuri respingând proba cu martori ca nefiind utilă soluționării cauzei.

Ulterior în deliberare, apreciind că se impune a fi clarificat dacă petenta a solicitat și anularea procesului verbal nr._ din data de 07.03.2014 emis de către Poliția Orașului Novaci datorită susținerilor contradictorii ale petentei a repus cauza pe rol.

Urmare a precizării petentei depusă în scris, instanța în ședința publică din data de 20 ianuarie l-a întrebat pe reprezentantul petentei dacă mai are probe noi de propus sau alte cereri de formulat, iar acesta a arătata că nu.

Prin plângerea formulată petenta a arătat că respectivul proces verbal întocmit de Poliția orașului Novaci este abuziv și nelegal întrucât agenții de poliție au suma pentru care s-a dispus ridicarea în vederea confiscării nu provenea din valorificarea mărfurilor ci se aflau în posesia numitei A. A. D. fiind bani ce aparțineau unei alte persoane ce urmau să fie predați cumnatei sale A. L..

În condițiile în care, în cuprinsul procesului verbal s-a menționat că s-a procedat la verificarea sumelor de bani aflate în casete și a reieșit suma de 540 lei îi revenea sarcina petentei să propună a fi administrate probe din care să rezulte contrariul, ceea ce în speță petenta nu a făcut nesolicitând, după ce obiectul acțiunii a fost clarificat, a fi administrate probe în cauză.

A mai reținut instanța că la momentul întocmirii procesului verbal atât titularul întreprinderii individuale, numitul A. I. C. cât și vânzătorul de la punctul de lucru al petentei numita A. A. D., au semnat respectivul proces verbal fără a formula vreo obiecțiune cu privire la conținutul acestuia, deși în acesta se consemna o situație contrară realității și anume că s-a procedat la verificarea sumelor de bani din casete și s-a găsit suma de 530 lei în condițiile în care organul de poliție ar consemnat o situației de fapt contrară realității aceștia ar fi avut posibilitatea să refuze semnarea acestuia sau să formuleze obiecțiunii fiind greu de acceptat că aceștia nu au citit conținutul procesului verbal

Pentru aceste motive, prima instanță a respins ca neîntemeiat capătul de cerere din plângerea formulată de petenta, în contradictoriu cu intimata Poliția orașului Novaci, cu sediul în Oraș Novaci, județul G. privind anularea procesului verbal din data de 07.03.2014, încheiat de către un reprezentant al intimatei, pe care-l menține ca temeinic și legal

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța a reținut că potrivit art. 453 Cod proc. civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat procesul să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, la baza obligației de restituire stând tocmai culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.

Petenta a solicitat obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză, constând în onorariu de avocat în cuantum de 1000 lei, cerere ce având în vedere soluția de admitere, în parte, a plângerii formulate și doar în ceea ce privește capătul formulat în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. fiind admisă ca atare, iar respectiva intimată să fie obligată la plata către petentă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, solicitarea petentei de obligare și a celeilalte intimate la plata cheltuielilor de judecată fiind apreciată de instanță, ca neîntemeiată, în condițiile în care aceasta nu a pierdut procesul, nefiind îndeplinit conținutul normei legale de mai sus.

Împotriva acestei instanțe, a declarat apel intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, iar pe fond respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivele scrise de apel, apelanta intimată a arătat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că răspunderea contravențională nu se poate angaja decât în sarcina unei persoane ce are calitate de subiect activ al contravenției reținute și sub aspectul prevederilor art.34 din O.G NR. 2/2001, în mod greșit a admis plângerea, a anulat procesul verbal de contravenție cu consecința exonerării sancțiunilor principale și complementare dispuse prin acesta.

În realitate, a precizat că echipa de inspecție fiscală a întocmit procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor A/2011 nr._ din data de 20 martie 2014, ca urmare a materialului întocmit cu ocazia efectuării unui control de către Politia orașului Novaci, respectiv a constatărilor organelor de inspecție fiscală din perioada 19-20 martie 2014 . Că, organul fiscal a avut în vedere la stabilirea faptei contravenționale, precum și sancțiunii aplicate, actele normative în vigoare, astfel că potrivit art. 1 alin.1 din OUG 28/1999, privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, „ prin agenți economici se înțelege persoanele fizice si juridice, asociațiile familiale, precum și orice alte entități care efectuează cu plată, pe teritoriul României, inclusiv în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat, livrări de bunuri cu amănuntul și/sau prestări de servicii direct către populație, cu excepția instituțiilor publice.".

De altfel, având în vedere dispozițiile potrivit art.1 alin.5 din Legea nr.82/1991, republicată, a considerat că în mod greșit instanța de fond, la pronunțarea sentinței apelate, nu a avut în vedere faptul că: „ Persoanele fizice care desfășoară activități producătoare de venituri au obligația să conducă contabilitate simplificată, bazată pe regulile contabilității în partidă simplă, potrivit reglementărilor elaborate în acest sens. Aceste persoane întocmesc Registrul-jurnal de încasări și plăți și Registrul-inventar”.

A precizat că instanța de fond s-a referit în cuprinsul sentinței apelate la prevederile art.3, alin.2 din O.G.nr.2/2001, unde se menționează: „ Persoana juridică răspunde contravențional în cazurile și în condițiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc și se sancționează contravenții”.

Aceste aspecte au fost reținute de echipa de inspecție fiscală ce a avut în vedere la data întocmirii procesului verbal prevederile art.3, alin. 1 din O.G. 2/2001, unde se menționează: „Actele normative prin care se stabilesc contravenții vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenții și sancțiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea; în cazul sancțiunii cu amendă se vor stabili limita minimă și maximă a acesteia sau, după caz, cote procentuale din anumite valori; se pot stabili și tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârșirea contravențiilor”.

De altfel, instanța de fond nu a reținut aspectul că fapta a fost constatată la agentul economic L.I. A. I.-C., CUI_, întreprindere individuala fără personalitate juridică, care nu este exonerată de sancțiunile aplicate așa cum rezulta din actele la care a făcut referire.

A mai precizat că procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./ 2011 nr._ din data de 20 martie 2014 a respectat mențiunile obligatorii prevăzute de art.l6, art. 17 din O.G. 2/2001, republicata, iar I.I. A. I. I.-C. are calitate de subiect activ al contravențiilor.

Referitor la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata în sumă de 500 lei, a arătat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că se află în culpă procesuală.

În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 466 și următoarele din Codul de procedura civilă.

Conform dispozițiilor cuprinse în OUG nr.80/2013, apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

În temeiul art. 411 alin. 1, pct. 2, din Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa.

La termenul din data de 19.05.2014 intimata I.I. A. I. C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

A susținut că în mod legal și temeinic, instanța de fond a pronunțat raportându-se în cuprinsul hotărârii pronunțate la dispozițiile art. 22 din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, dispoziții care prevăd că „întreprinderea individuală nu dobândește personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerțului iar dispozițiile art. 24 din același act normativ prevăd faptul că „întreprinzătorul persoana fizică titular al întreprinderii individuale este comerciant persoana fizică de la data înregistrării sale în registrul comerțului”. A apreciat că, analizând procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./2011 nr._ întocmit la data de 20.03.2014 de către agentul constatator din cadrul apelantei intimate - obiect al plângerii contravenționale, rezultă că pentru faptele de a nu evidenția în contabilitate suma de 12.269 lei și aceea de a nu înregistra în casa de marcat toate veniturile obținute, a fost sancționată intimata petenta, A. I. C. - Întreprindere Individuală.

A considerat că, raportându-se la dispozițiile legale invocate, o întreprindere individuală nu poate fi subiect activ al unor atare contravenții, calitatea de comerciant (profesionist - potrivit dispozițiilor noului cod civil) putând-o avea doar persoana fizică titular al întreprinderii individuale, acesteia revenindu-i astfel și obligațiile stabilite prin normele legale pretins a fi încălcate.

Indicarea ca și contravenient într-un proces-verbal a unei persoane care nu are personalitate juridică si pe cale de consecință nici capacitate procesuală de folosință, neputând fi subiect activ al contravențiilor, este considerată nelegală, atrăgând anularea procesului-verbal astfel întocmit, în condițiile în care normele legale ce reglementează această materie sunt imperative și edictate pentru protejarea interesului public, nu numai privat.

Calitatea de comerciant, astfel cum este reglementată prin normele legale la care instanța s-a raportat, nu poate reveni unei întreprinderi individuale ci doar întreprinzătorului persoana fizică, așa încât procesul verbal de constatare și sancționare a sancțiuni contravenționale a fost nelegal întocmit.

A susținut că instanța în mod corect a conchis faptul că petenta nu poate avea calitatea de subiect activ al contravențiilor reținute în sarcina sa prin procesul verbal atacat, motiv pentru care a dispus admiterea plângerii contravenționale ținând seama de dispozițiile art. 34 din O.G.2/2001, anulând procesul verbal atacat, cu consecința exonerării intimatei petente de sancțiunile principale și complementare dispuse prin acesta, iar criticile aduse hotărârii instanței de fond prin apelul promovat de către apelanta intimată Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. sunt nefondate.

În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 180 alin. 1, art. 453 Cod procedură civilă, art. 22 și art.24 din O.U.G. nr. 44/2008.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței civile nr. 81/27.01.2015 pronunțată de Judecătoria Novaci, în dosarul nr._, în raport de motivele de apel și având în vedere normele de drept incidente în cauză, instanța apreciază că apelul este nefondat și urmează să fie respins în baza dispozițiilor art.480 alin.1 N.C.proc.civ, pentru următoarele considerente:

Judecătoria Novaci a stabilit corect starea de fapt și împrejurările în care a fost săvârșită fapta contravențională reținută prin procesul-verbal ./2011 nr._/20.03.2015 și a interpretat corespunzător dispozițiile art.22 din OUG nr.44/2008.

Potrivit art.22 din OUG nr.44/2008, privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, „întreprinderea individuală nu dobândește personalitate juridică prin înregistrare”.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că intimatul petent este înregistrat la ORC G. ca Întreprindere Individuală, iar prin această înregistrare a dobândit dreptul de a desfășura activități cu caracter economic, fără să dobândească personalitate juridică, fiind comerciant persoană fizică.

Conform art.6 alin.1 din OG nr.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunile contravenționale principale se pot aplica „oricărui contravenient persoană fizică sau juridică”.

Cum sancțiunea contravențională a fost aplicată de apelantul-intimat prin procesul verbal de contravenție ./2011 nr._/20.03.2015 intimatului-petent ca Întreprindere Individuală și nu persoanei fizice, instanța de fond a dispus în mod corect anularea procesului-verbal pentru faptul că acesta a fost întocmit unei persoane care nu poate fi subiect activ al contravențiilor reținute prin actul sancționator.

Față de această soluție, în raport de art. 453 alin. 2 cod proc.civ., la cererea petentului, în mod corect instanța de fond a obligat apelanta intimată la plata cheltuielilor de judecată, aceasta din urmă fiind în culpă procesuală.

Față de aceste considerente, tribunalul, reținând că apelul a fost formulat pentru soluția pronunțată de către prima instanță cu privire la procesul-verbal ./2011 nr._/20.03.2015, găsind neîntemeiate motivele de apel, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod proc.civ., va respinge apelul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelanta intimată Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. cu sediul în localitatea Târgu J., ., județul G., împotriva sentinței civile nr.81 din data de 27.01.2015 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații Poliția Orașului Novaci cu sediul în oraș Novaci, județul G. și I.I. A. I. C. cu sediul în localitatea Rovinari, ., ., ., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Iunie 2015.

Președinte,

M. C. S.

Judecător,

L. M.

Grefier,

M. R.

Red. S.M.C./ Tehn. M.R.

J.f./D. Ședrescu

4ex/20 iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1406/2015. Tribunalul GORJ