Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 680/2015. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 680/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 7870/318/2014

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE nr. 680

Ședința publică din 04 martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: I. S.

Judecător: S. I. T.

Grefier: E. R. P.

Pe rol judecarea cererii de apel formulată de apelanta intimată Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj, împotriva sentinței civile nr.5902 din 7 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Târgu-J., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent V. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns, pentru intimatul petent, avocat D. C., în substituire pentru avocat M. P., conform delegației de substituire pe care o depune la dosarul cauzei, lipsind apelanta intimată.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect anulare proces verbal de contravenție, apelul se află la primul termen de judecată, este declarat în termen și motivat precum și faptul că, la data de 13 ianuarie 2015, intimatul petent a depus întâmpinare.

În condițiile art.131 alin.2 coroborat cu dispozițiile art.482 NCPC tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art.95 pct.2 NCPC, coroborat cu dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, tribunalul declară cercetarea judecătorească încheiată, apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art.477 NCPC, acordând cuvântul părților.

Avocat D. C., având cuvântul pentru intimatul petent, solicită respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond, pentru motivele expuse prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față;

Prin sentința civilă nr.5902 din 7 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Târgu-J., în dosarul nr._ a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active, în ceea ce privește anularea procesului verbal de contravenție, a fost admisă în parte plângerea formulată de petentul V. C., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj, a fost anulat procesul verbal de contravenție . nr._/23.05.2014, a fost înlăturată măsura confiscării dispusă prin procesul verbal de contravenție . nr._/23.05.2014 și s-a dispus restituirea către petent a cantității de 60 de saci de azotat de amoniu de 50 kg lăsați în custodia ..

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 23.05.2014 s-a dispus sancționarea persoanei juridice . în baza art.1 lit.e din Legea nr.12/1990, cu amendă contravențională în cuantum de 2000 lei, pe motiv că persoana juridică sancționată ar fi transportat cu autoutilitara marca Ford Tranzit un număr de 60 de saci de 50 kg de azotat de amoniu, fără ca șoferul care efectua transportul să dețină acte de proveniență, respectiv facturile fiscale și aviz de însoțire a mărfii.

De asemenea, instanța de fond a reținut că agentul constatator a dispus în baza art.3 din Legea nr.12/1990 confiscarea cantității de 60 de saci a câte 50 kg fiecare de azotat de amoniu, bunuri care, așa cum rezultă din procesul verbal de predare încheiat la data de 23.05.2014, au fost predate în custodia ..

Analizând modalitatea de încheierea a procesului verbal de contravenție prin prisma modalității de încheiere a acestuia, raportat la dispozițiile OG nr.2/2001, instanța de fond a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, iar în cauză nu poate fi reținut nici un caz de nulitate a procesului verbal prevăzut de art.17 din OG nr.2/2001.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a petentului V. C., cu referire la solicitarea acestuia privind anularea procesului verbal de contravenție, excepție invocată de către intimata IPJ Gorj prin întâmpinare, instanța de fond a apreciat că această excepție este întemeiată, în condițiile în care așa cum rezultă în mod explicit din procesul verbal de contravenție contestat, s-a dispus sancționarea unei persoane juridice și nu a petentului V. C..

S-a constatat de instanța de fond că plângerea formulată de petent vizează măsura confiscării mărfurilor pentru care pretinde că deține acte de proveniență și astfel, prin raportare la dispozițiile art. 31 alin. 2 din OG nr.2/2001, instanța de fond a reținut că petentul are calitate procesuală pasivă în a formula plângere care să vizeze doar măsura confiscării mărfurilor transportate și nu are calitate procesuală în a solicita anularea procesului verbal de contravenție, care a fost întocmit în numele și pe seama unei persoane juridice distinctă de persoana petentului și pentru care acesta nu a invocat nici o calitate de reprezentare a societății.

Așadar, prin raportare la argumentele expuse mai sus, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active a petentului, în ceea ce privește strict anularea procesului verbal de contravenție, constatând totuși că acesta are vocație procesuală în ceea ce privește contestarea măsurii confiscării bunurilor.

Sub acest aspect, instanța de fond a constatat că plângerea petentului este întemeiată întrucât acesta a depus la dosarul cauzei înscrisuri fiscale care atestă în mod indubitabil proveniența bunurilor, respectiv achiziționarea acestora de către petent de la ., proveniență care este justificată de cele două facturi fiscale, având . și nr. 2443, respectiv 2444 din data de 23.05.2014, facturi fiscale emise pentru cantitatea de 3000 kg azotat de amoniu, cantitate care corespunde valorii de 60 de saci a câte 50 kg fiecare, ce a fost confiscată de către agentul constatator.

S-a mai constatat de instanța de fond că petentul a făcut dovada achitării cantității de azotat de amoniu transportată, depunând la dosarul cauzei bonuri fiscale care atestă plata efectivă a mărfii achiziționate și de asemenea a făcut dovada încheierii unui contract de transport cu firma sancționată, achitând inclusiv contravaloarea acestui transport, în cuantum de 150 lei.

Așadar, s-a constatat de instanța de fond că la dosarul cauzei au fost depuse documente de proveniență a cantității de azotat de amoniu transportată, drept pentru care s-a apreciat că măsura confiscării dispusă de către agentul constatator prin procesul verbal de contravenție . nr._/23.05.2014 se impune a fi înlăturată întrucât petentul a dovedit deținerea legală a acestor bunuri prin acte de proveniență, respectiv facturi și bonuri fiscale.

De altfel, această soluție se impune și în raport de decizia nr.1/18.02.2002 a Curții Supreme de Justiție publicată în Monitorul Oficial nr. 326/16.05.2002 prin care s-a stabilit că în cazul plângerilor îndreptate împotriva actelor de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art.1 lit.e din Legea nr.12/1990, prezentarea ulterioară în fața instanțelor judecătorești a actelor prin care se dovedește proveniența licită a bunurilor ce nu erau însoțite la momentul constatării contravenției de astfel de documente atrage anularea procesului verbal de contravenție, exonerarea contravenientului de plata amenzii aplicate și restituirea mărfii confiscate.

În consecință, instanța de fond a dispus restituirea către petent a cantității de 60 de saci de azotat de amoniu a câte 50 kg fiecare, lăsați în custodia ., prin procesul verbal de lăsare în custodie din data de 23.05.2014.

Împotriva sentinței civile nr.5902 din 7 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Târgu-J., în dosarul nr._ a declarat apel intimata Inspectoratul de Poliție al județului Gorj, criticând-o pentru netemeinicie.

În motivarea cererii de apel a arătat că, deși instanța de judecată a admis excepția lipsei calității procesuale active a petentului în ceea ce privește anularea procesului verbal de contravenție, a dispus nu doar înlăturarea măsurii confiscării, ci și anularea documentului.

De asemenea, apreciază că documentele avute în vedere de instanță nu fac dovada că cei 60 de saci a câte 50 de kg de azotat au fost achiziționați în vederea folosirii de către petent în gospodăria proprie. Susținerea sa are în vedere faptul că este vorba de o cantitate foarte mare de azotat.

Față de considerentele de mai sus, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii.

În temeiul dispozițiilor art.30 alin.1 din O.U.G. nr. 80/2013, având în vedere că amenda aplicată se face venit la bugetul local al localității de domiciliu a contravenientului, constituind venit public, în sensul dispozițiilor art.30 alin.2 din același act normativ, instituția apelantă intimată este scutită de plata taxei judiciare de timbru pentru prezentul apel.

În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art.466 și următoarele din codul de procedură civilă și art.34 alin.2 din O.G. nr.2/2001.

În baza dispozițiilor art. 411, alin. 1, pct. 2, teza a doua din Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În temeiul dispozițiilor art.471 Noul cod de procedură civilă, intimatul petent a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, intimatul petent a arătat că apelanta a apreciat că documentele prezentate nu fac dovada că cei 60 saci a câte 50 kg de azotat au fost achiziționați în vederea folosirii de către petent în gospodăria proprie. Astfel susținerile apelantei au fost total nefondate.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond nelegalitatea și netemeinicia procesului verbal de contravenție și a măsurii complementare a confiscării. Documentele de la dosarul cauzei au probat indubitabil starea de fapt în sensul că intimatul petent a convenit cu societatea ., ca în transportul propriu ce-l avea de făcut pentru propria firmă cu o marfă foarte ușoară (saci goi), să-i transporte o cantitate de 60 de saci azotat de amoniu în vederea fertilizării propriei proprietăți din ..

Deși pentru marfa în cauză s-au emis bonuri fiscale cât și facturi, agentul de poliție V. G., în mod nejustificat a dispus confiscarea mărfii ce-i aparține de drept, producându-i astfel un prejudiciu bănesc în sumă de 4440 lei cât și imposibilitatea de aplicare a acestora în mod oportun.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile legale invocate de agentul constatator, respectiv art. 1 și art.3 din Legea nr.12/1990 cu modificările și completările ulterioare.

Astfel art.1 lit. e prevede în mod explicit că documente de proveniență sunt factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii sau orice alte documente stabilite prin lege.

Ori, se înțelege că primele documente se referă la operațiuni comerciale ce au în vedere relațiile între firme, iar în cazul persoanelor fizice este nu numai logic dar și în spiritul legii să considere că bonul fiscal este documentul care se emite și se folosește la nevoie de persoana fizică, lucru ce își găsește suportul în prevederea ultimă din art. 1 lit. e.

De asemenea, intimatul petent a precizat că, în acest caz, este posesorul a două bonuri fiscale cât și a două facturi ce privesc marfa în cauză.

În aceeași idee a susținerilor sale în sensul nelegalității dispoziției agentului constatator de a-i confisca marfa invocă și art.3 din același act normativ care prevede în mod expres că se confiscă doar „bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea vreuneia din faptele prevăzute la art.1” dacă sunt ale contravenientului ori în cazul de față contravenientul este cel mult transportatorul căruia i-a plătit suma de 150 lei cu titlu de contravaloare transport, acesta neavând nici o legătură cu o eventuală contravenție.

Din aceste considerente, intimatul petent a solicitat respingerea apelului.

Analizând apelul de față, prin prisma celor invocate, Tribunalul reține următoarele:

Prin sentința atacată, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active, în ceea ce privește anularea procesului verbal de contravenție, a fost admisă în parte plângerea formulată de petentul V. C., în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj, a fost anulat procesul verbal de contravenție . nr._/23.05.2014, a fost înlăturată măsura confiscării dispusă prin procesul verbal de contravenție . nr._/23.05.2014 și s-a dispus restituirea către petent a cantității de 60 de saci de azotat de amoniu de 50 kg lăsați în custodia ..

De menționat că, prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 23.05.2014 s-a dispus sancționarea persoanei juridice . în baza art.1 lit. e din Legea nr.12/1990, cu amendă contravențională în cuantum de 2.000 lei, pe motiv că persoana juridică sancționată ar fi transportat cu autoutilitara marca Ford Tranzit un număr de 60 de saci de 50 kg de azotat de amoniu, fără ca șoferul care efectua transportul să dețină acte de proveniență, respectiv facturile fiscale și aviz de însoțire a mărfii.

Deși în cererea de apel, apelanta intimată afirmă că documentele depuse la dosar nu fac proba că cei 60 de saci a câte 50 kg fiecare, de azotat de amoniu, au fost achiziționați de petent în vederea folosirii lor în gospodăria proprie, dată fiind cantitatea mare a acestora, din actele dosarului rezultă tocmai proba contrară.

Astfel, din documentele depuse în fața instanței de fond rezultă fără dubiu că marfa respectivă aparține petentului persoană fizică, fiind cumpărați facturile fiscale nr.2443 din 23 mai 2014 emisă la ora 13.30, și nr.2444 din aceeași dată, emisă la ora 17.29.

Așa fiind, nu este întemeiată afirmația apelantei, în sensul că marfa a fost transportată fără a exista documente de proveniență, tocmai pentru asemenea faptă contravențională fiind aplicată sancțiunea.

Cum în cauză s-a făcut dovada unei stări de fapt contrare celei din procesul verbal, apelul declarat de intimată apare ca nefondat, motiv pentru care acesta va fi respins, în baza art.480 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelanta intimată Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj, cu sediul în Târgu-J., ., județul Gorj, împotriva sentinței civile nr.5902 din 7 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Târgu-J., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent V. C., având CNP_, cu domiciliul în Târgu-J., ., jud. Gorj, ca nefondat.

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 04 martie 2015, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

I. S.

Judecător,

S. I. T.

Grefier,

E. R. P.

Red. S.T./Tehnored. P.R.

Jud. fond: D. C.

4 ex./09 aprilie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 680/2015. Tribunalul GORJ