Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 768/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 768/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 11608/318/2014

Dosar nr._

Cod operator 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE nr. 1499/2015

Ședința publică de la 16 iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C. S.

Judecător L. M.

Grefier M. R.

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelantul petent C. M. R. împotriva sentinței civile nr. 7684 din data de 05.12.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu J. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata Poliția Locală Târgu J. din cadrul Consiliului L. Târgu J., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că apelul a fost declarat în termenul procedural și nemotivat. Totodată învederează că apelantul petent nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei conform OUG nr. 80/2013, fiind citat cu această mențiune.

Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul invocă, din oficiu, excepția netimbrării cererii de apel și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului declarat, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 7684 din data de 05.12.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu J. în dosarul nr._ a fost respinsă plângerea contravențională formulată de petentul C. M. R. în contradictoriu cu intimata Poliția Locală Târgu J. din cadrul Consiliului L. Tg-J..

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție . OP nr._/15.08.2014 petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 3.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 2 pct. 36 din L.61/1991 republicată, reținându-se în sarcina petentului că la data de 15.08.2014, ora 21.50, în timp ce se afla pe ., în fața magazinului Rylke din Municipiului Târgu J. a împiedicat organele de menținere a ordinii publice pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu și pentru legitimarea și conducerea unei persoane la sediul poliției locale care plimba un câine rasa Pitbull fără botniță, conform OG nr.55/2002.

La solicitarea petentului a fost audiat martorul asistent din procesul verbal de contravenție contestat, P. D..

În ședința publică din data de 05.12.2014 martorul P. D. a declarat că a auzit când petentul îi aducea polițistului acuze pe un ton revoltător. De asemenea, martorul a declarat că ulterior încheierii procesului verbal de contravenție contestat, agentul constatator i-a înmânat procesul verbal încheiat prin care petentul a fost sancționat, proces verbal pe care l-a citit și l-a semnat în cunoștință de cauză, apreciind că starea de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal corespunde realității.

Astfel, instanța a apreciat că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, motiv pentru care a respins plângerea contravențională.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul C. M. R. considerând că cele relatate în dispozitivul sentinței civile nu sunt conforme cu realitate. Totodată a arătat că solicită audierea martorului C. I. G..

Cererea de apel nu a fost motivată în fapt și în drept.

Prin întâmpinarea depusă Poliția Locală Târgu J. din cadrul Consiliului L. Târgu J. a solicitat respingerea cererii de apel ca nefondată și menținerea dispozițiilor sentinței civile nr. 7684/05.12.2014 ca fiind temeinice și legale pentru următoarele motive:

În fapt arată că prin sentința civilă nr. 7684/2014 a Judecătoriei Târgu J., s-a respins plângerea contravențională formulată de petentul C. M. R., împotriva procesului verbal de contravenție . OP nr._ din 15.08.2014, în contradictoriu cu intimata Poliția Locală a Municipiului Târgu J..

Pe fond a arată că motivele invocate în acțiune sunt străine de natura pricinii și contrar dispozițiilor normelor legale în vigoare, întrucât motivele arătate de apelant că aspectele menționate de instanța de fond în dispozitivul hotărârii apelate nu sunt conforme cu realitatea, precum și solicitarea audierii martorului propus nu pot fi primite, deoarece instanța de fond a administrat toate probele admise de lege și a căror pertinență, concludență și utilitate le-a verificat, iar apelantul însăși, a solicitat audierea martorului asistent menționat în procesul verbal de contravenție atacat.

Mai mult decât atât, apelantul nu a făcut demersurile necesare pentru a răsturna prezumția de care se bucură procesul-verbal de contravenție întocmit de Poliția Locală a Municipiului Târgu J., pentru a demonstra că situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție nu corespunde realității, drept care solicită menținerea dispozițiilor procesului-verbal atacat și a sancțiunii aplicate prin procesul-verbal . OP nr._ din 15.08.2014 emis de Poliția Locală a Municipiului TârguJiu, respingerea cererii de apel ca nefondată și menținerea dispozițiilor sentinței Judecătoriei Târgu J. nr. 7684/2014 ca fiind temeinice și legale.

În drept a invocat prevederile art. 205 C.pr.civ., iar în cazul neprezentării în instanță a solicitat judecarea în lipsă conform prevederilor art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ.

Deși prin rezoluția din data de 15.04.2015 i s-a comunicat apelantului petent C. M. R. o copie de pe întâmpinarea formulată de intimata Poliția Locală a municipiului Tg-J., cu mențiunea de a depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la primirea copiei de pe întâmpinare, apelantul petent nu a depus răspuns la întâmpinare la dosarul cauzei.

D. urmare, potrivit art. XV, alineat 6 din Legea nr. 2/2013 a fost fixat termen de judecată la data de 16.06.2015 fiind citate părțile, apelantul petent C. M. R. cu mențiunea de a depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru pentru cererea de apel în cuantum de 20 lei, conform art. 19 din OUG nr. 80/2013.

La termenul de judecată din data de 16.06.2015 instanța a invocat din oficiu excepția de netimbrare a cererii de apel.

Analizând cu prioritate excepția de netimbrare conform dispozițiilor art. 248 din codul de procedură civilă tribunalul constată că aceasta este întemeiată și urmează a fi admisă pentru următoarele considerente:

Conform art. 19 din OUG nr. 80/2013 în materie contravențională plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției precum și calea de atac împotriva hotărârii pronunțate se timbrează cu suma de 20 de lei.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 33 din OUG nr. 80/2013 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege. Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. Prin aceeași comunicare instanța îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării. Dispozițiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă rămân aplicabile în ceea ce privește complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanța însă nu va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată în condițiile art. 201 alineat (1) din Codul de procedură civilă, decât după soluționarea cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru.

În speță, se reține că prin rezoluția din data de 06.03.2015 s-a dispus comunicarea către apelantul petent C. M. R. a lipsurilor cererii de apel, solicitându-i-se acestuia ca în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei conform art. 19 din OUG nr. 80/2013.

Apelantul petent nu s-a conformat dispozițiilor instanței și nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, astfel că s-a procedat în continuare la comunicarea cererii de apel și ulterior s-a fixat termen de judecată, apelantul petent fiind citată pentru termenul acordat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru prevăzută de lege în cuantum de 20 lei.

Având în vedere că în cauză nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 33 din OUG nr. 80/2013 coroborat cu art. 480 Cod de procedură civilă, tribunalul urmează să admită excepția de netimbrare a cererii de apel și pe cale de consecință să anuleze apelul declarat de apelantul petent C. M. R. împotriva sentinței civile nr. 7684 din data de 05.12.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu J. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata Poliția Locală a Municipiului Târgu J..

În această situație motivele de netemeinicie ale sentinței apelate nu vor mai fi analizate.

Văzând și dispozițiile art. 480 alin. (1) din codul de procedură civilă;

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția netimbrării.

Anulează ca fiind netimbrat apelul declarat de apelantul petent C. M. R., având CNP_ și domiciliul în Municipiul Târgu J., ., ., ., județul Gorj împotriva sentinței civile nr. 7684 din data de 05.12.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu J. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata Poliția Locală Târgu J. din cadrul Consiliului L. Târgu J. având cod fiscal_ și sediul în Municipiul Târgu J., Aleea Minerilor, ., județul Gorj.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 16 iunie 2015.

Președinte,

M. C. S.

Judecător,

L. M.

Grefier,

M. R.

Red. L.M./ tehn. E.B.

4 ex./ iunie 2015

J.fond M.D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 768/2015. Tribunalul GORJ