Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 595/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 595/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 2768/263/2013
Dosar nr._
Cod operator 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE nr. 595/2015
Ședința publică de la 25 februarie 2015
Completul compus din:
Președinte: C. C.
Judecător: C. B.
Grefier: R. C.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta intimată P. comunei Padeș reprezentată prin primar T. M. G. împotriva sentinței civile nr.262 din data de 18.02.2014 pronunțată de Judecătoria Motru, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul petent B. V., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul petent personal, lipsă fiind apelanta intimată.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelul este declarat în termen și motivat.
În conformitate cu dispozițiile art.95 alin.2 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, repartizarea apelului de față a fost efectuată în sistem informatic prin programul ECRIS, astfel că a fost înregistrat la data de 06.05.2014 și repartizat completului C. A03 cu termen recomandat la 22.12.2014. Prin rezoluția privind modificarea datei recomandate prevăzută de sistemul Ecris, s-a dispus din oficiu modificarea datei recomandate de la data de 22.12.2014 la data de 19.11.2014 raportat la dispozițiile Hotărârii Plenului CSM nr.714/2013 și nr.718/2014 coroborat cu Hotărârea Colegiului de Conducere nr.18/2014.
În raport de dispozițiile art.470 NCPC, s-a dispus comunicarea cererii de apel către intimatul petent B. V., căruia i s-a pus în vedere să depună întâmpinare, raportat la dispozițiile art.XV alin.3 din Legea nr.2/2013, în termen de 15 zile de la comunicarea cererii de apel. Intimatul petent a depus la dosar întâmpinare, fiind comunicată apelantei intimate, prin rezoluția din data de 10.12.2014 și luând la cunoștință de aceasta la data de 15.12.2014, în consecință, prin rezoluția din data de 07.01.2015 a fost stabilit de către președintele completului de judecată primul termen de judecată la data de 25.02.2015, pentru când părțile au fost legal citate.
În condițiile art.131 alin.2 NCPC coroborat cu dispozițiile art.482 NCPC tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art.95 pct.2 NCPC coroborat cu dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.
Instanța constată că dispozițiile art.366-388 NCPC nu sunt compatibile cu raportul juridic administrativ contravențional dedus judecății, raportat și la decizia nr.266/2014 a Curții Constituționale, pronunțată în ședința publică din 7 mai 2014, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.2 alin.1 și 12 din legea nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator sunt neconstituționale.
În condițiile art.244 alin.1 și 2 NCPC coroborat cu art.34 alin.2 din OG nr.2/2001 se are în vedere faptul că dispozițiile art.242 și 411 NCPC nu se aplică în domeniul raportului administrativ contravențional de față, fostele art.2361 și 405 introduse prin legea nr.76/2012 la momentul publicării în MO nr.545 din 3 august 2012.
În condițiile art.237 și următoarele coroborat cu art.476 și următoarele NCPC constată că apelanta intimat și intimatul petent nu înțeleg să îndeplinească alte acte de procedură privind cercetarea procesului de față.
În condițiile art.244 alin.1 NCPC coroborat cu art.479 NCPC tribunalul declară încheiată cercetarea procesului. Tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art.477 NCPC, acordând cuvântul.
Intimatul petent a învederat faptul că nu trebuia să i se întocmească procesul verbal întrucât nu este autorul și a recunoscut că și-a ajutat o mătușă a sa deoarece aceasta este handicapată. Solicită menținerea sentinței instanței de fond, depunând în acest sens și concluzii scrise.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr.262 din 18.02.2014, pronunțată de Judecătoria Motru, în dosarul nr._, a fost admisă plângerea contravențională formulată de reclamantul B. V., în contradictoriu cu pârâții P. C. Padeș, P. C. Padeș, fiind constatată nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție nr.6725/19.09.2013 și exonerat petentul de la plata amenzii contravenționale în sumă de 1.000 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nr.6725 din 19.09.2013, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1000 lei în temeiul prevederilor art.26 alin.1 și 2 din legea nr.50/1991, reținându-se în sarcina sa că în calitate de executant a executat ilegal, fără autorizație de construire, lucrări de reconstruirea unei împrejmuiri prin schimbarea materialului de construcție din bulumaci și blană de lemn cu țevi de fier și tablă de aluminiu ondulată.
Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nr.6725 din 19.09.2013 nu a fost comunicat petentului cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire și nici prin afișare așa cum prevede art.27 din OG nr.2/2001, ci cu adresa nr.6917/26.09.2013. Față de această reține, plângerea înaintată instanței de către petent cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de 07.10.2013 este apreciată de către instanță ca fiind formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art.31 alin.1 din OG nr.2/2001 și art.35 alin.2 din legea nr.50/1991 .
Potrivit art.34 din OG 2/2001 instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia actului de constatare și aplicare a sancțiunii contravenționale, reținând sub aspectul legalității că procesul verbal contestat a fost întocmit cu nerespectarea dispozițiilor art.17 OG nr.2/2001. Ordonanța nr.2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravențiilor stabilește prin dispozițiile art.17: „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.”
Potrivit prevederilor art.35 alin.1 din legea nr.50/1991: ,,În condițiile prezentei legi, descrierea faptei ce constituie contravenție se face cu indicarea locului, datei și orei constatării, în conformitate cu dispozițiile art.31,,, iar conform art. 31 din același act normativ ,,Dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art.26 se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei,,. Din examinarea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției nr.6725 din 19.09.2013 prin care P. comunei Padeș a aplicat petentului sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 1.000 lei, a rezultat că în cuprinsul acestuia nu se regăsește menționată nici calitatea agentului constatator, nu este indicat locul, data și ora constatării contravenției.
Având în vedere că, în materie contravențională, analiza formei procesului verbal de contravenție primează față de analiza fondului, instanța de fond analizând mai întâi procesul verbal de contravenție atacat din punct de vedere al formei, a constatat că acesta conține vicii de natură a atrage nulitatea absolută a actului constatator, și care pot fi invocate și din oficiu de instanță nu numai de către petent. Astfel, potrivit art.17 din OG nr.2/2001 lipsa, din procesul verbal de contravenție, a unor mențiuni, printre care și cea a datei săvârșirii faptei, atrage nulitatea procesului verbal, care se constată și din oficiu. Este vorba de o nulitate absolută, vătămarea produsă petentului fiind prezumată de lege, astfel încât acesta nu mai este ținut să o dovedească. Or, în materia contravențiilor constând în edificarea unei construcții fără autorizație de construire, potrivit deciziei nr.7/20.11.2000 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, data săvârșirii faptei, în cazul construcțiilor finalizate, este data terminării construcțiilor, în vreme ce în cazul construcțiilor în curs de edificare, data comiterii faptei este data constatării acesteia.
În prezenta cauză prin procesul verbal de contravenție atacat s-a constatat edificarea că în calitate de executant a executat ilegal, fără autorizație de construire, lucrări de reconstruirea unei împrejmuiri prin schimbarea materialului de construcție din bulumaci și blană de lemn cu țevi de fier și tablă de aluminiu ondulată. Potrivit deciziei ÎCCJ amintite și art.17 din OG nr.2/2001, în procesul verbal de contravenție trebuia menționată data terminării construcției, ca dată a comiterii faptei. Procesul verbal atacat nu cuprinde o asemenea mențiune, prin urmare, potrivit art. 17 din OG nr. 2/2001, acest act este lovit de nulitate absolută. De asemenea, în cuprinsul procesului-verbal de contravenție nu a fost menționată nici calitatea agentului constatator, deși această mențiune este obligatorie, caz în care procesul-verbal de contravenție contestat în prezenta cauză este lovit de nulitate absolută și pentru acest motiv.
Nu au fost motive de nulitate absolută ci de nulitate relativă lipsa semnăturii petentului pe procesul-verbal de contravenție contestat și a mențiunilor privind martorul asistent, însă câtă vreme agentul constatator nu a făcut nici o menține privind modalitatea de întocmire a procesului-verbal de contravenție în absența petentului, fără ca un martor asistent să confirme sau să infirme absența și fără nici o mențiune privind lipsa martorului asistent, deși era obligatorie potrivit art.19 al.1 și al.3 din OG nr.2/2001 este evident că s-a produs petentului o vătămare care nu se poate înlătura altfel decât prin constatarea nulității actului.
Așa fiind, cât privește legalitatea procesului verbal, instanța de fond a reținut că acesta este întocmit cu nerespectarea dispozițiilor art.17, art.19 alin.1 și 3 din OG nr.2/2001, art.35 din legea nr.50/1991 motiv pentru care, a admis plângerea petentului B. V. și a constatat nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție nr.6725/19.09.2013, cu consecința exonerării petentului de la plata amenzii contravenționale în sumă de 1.000 lei.
Împotriva sentinței a declarat apel apelanta intimată P. comunei Padeș reprezentată prin primar T. M. G., criticând-o pentru netemeinicie.
În motivarea cererii de apel a susținut faptul că în fapt, prin sentința nr. 262 instanța de fond a admis plângerea contravențională formulată de petentul B. V. împotriva procesului verbal de contravenție nr.6725 din 19.09.2013 în cuantum de 1000 lei întocmit de pârâta P. C. Padeș, considerându-l ca netemeinic și nelegal, solicitând instanței de judecată ca prin sentința ce se va pronunța să dispună anularea acestui proces-verbal, precum și exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 1000 lei. Analizând dispozitivul sentinței civile nr.262/18.02.2014 însăși instanța a constatat că împrejmuirea reconstruită aparținând petentului era construită din material care putrezise (lemn) actualmente reconstruindu-l cu țevi de fier și tablă de aluminiu ondulată.
Potrivit legii nr.50/1991: „Executarea sau desființarea totală sau parțială de către investitor și executant al lucrărilor de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere reabilitare, schimbare de destinație sau de reparare a construcțiilor de orice fel precum și a instalațiilor aferente acestora fără autorizație de construire, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1000 lei la 100.000 lei, amenzi care pot fii date de către primarii și organele de control din cadrul autorităților administrației publice locale și județene. Față de aceste considerente, a solicitat, în temeiul art.480 NCPC, admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate nr.262/18.02.2014, ca fiind netemeinică și nelegală, în sensul admiterii apelului așa cum a fost formulat și menținerea sancțiunii contravenționale a procesului-verbal de contravenție nr.6725/19.09.2013.
In condițiile art.208 NCPC coroborat cu dispozițiile art.XV alin.3 din Legea nr.2/2013 intimatul petent B. V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond pentru că: în mod eronat s-a susținut că în dispozitivul sentinței apelate se reține săvârșirea faptei de către petent. Apelanta este într-o totală eroare în ceea ce privește dispozitivul unei hotărâri și considerentele acesteia. A arătat că prin sentința apelată s-a constatat nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție, reținându-se că procesul verbal nu conține inserate mențiunile obligatorii prevăzute, sub sancțiunea nulității de dispozițiile art.16 și 17 din OG nr.2/2001, respectiv calitatea agentului constatator, data săvârșirii faptei, care în cauza de față nu este una și aceeași cu data efectuării controlului.
De asemenea, procesul verbal este lovit și de nulitate relativă pentru nerespectarea dispozițiilor art. 19 alin.1 și 3 din OG nr.2/2001 privind lipsa martorului asistent, având în vedere că procesul verbal a fost întocmit în lipsa petentului, situație în care, starea de fapt consemnată de agentul constatator trebuia confirmată de cel puțin un martor asistent. Vătămarea constă în aceea că petentul nu a avut, astfel, posibilitatea de a formula obiecțiuni, fiind sancționat netemeinic. Așa cum a reținut și instanța de fond, în materia contravențiilor constând în edificarea unei construcții fără autorizație de construire, potrivit deciziei nr.7/20.11.2000 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în recurs în interesul legii, data săvârșirii faptei, în cazul construcțiilor finalizate, este data finalizării construcțiilor, iar în situația construcțiilor în curs de edificare, data comiterii faptei este data constatării acesteia. Ori, sub sancțiunea nulității procesului verbal, apelanta trebuia să menționeze data comiterii faptei, având în vedere că, construcția, era deja finalizată, situație în care a intervenit și prescripția. Însă pentru considerentele invocate la fond, procesul verbal este nul absolut.
Având în vedere, motivele de apel invocate de apelantă, care privesc aspecte legate de temeinicia procesului verbal și nicidecum de legalitate, prezumție răsturnată de către petent, a solicitat respingerea apelului în temeiul dispozițiilor art.480 NCPC.
Critica nu este întemeiată pentru următoarele considerente:
Din actele și lucrările dosarului se constată că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor încheiat de P. comunei Padeș nr.6725 din 19.09.2013 s-a constatat că intimatul petent a executat ilegal, fără autorizație de construire, lucrări de reconstruirea unei împrejmuiri prin schimbarea materialului de construcție din bulumaci și blană de lemn cu țevi de fier și tablă de aluminiu ondulată, construcție pentru care nu deține autorizație de construire, astfel că această faptă constituie contravenția prevăzută de art.26 alin.1 lit.a din Legea nr.50/1991 pentru care i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 1.000 lei și s-a dispus măsura intrării în legalitate în termen de 3 luni și sistarea tuturor lucrărilor de construire.
Conform dispozițiilor art.26 alin.1 lit.a din legea nr.50/1995: „Constituie contravenții următoarele fapte, daca nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni: executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art.3, cu excepția celor menționate la lit. b), de către investitor si executant;”, iar conform dispozițiilor art.3 alin.1 lit.d: „Construcțiile civile, industriale, agricole, cele pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, precum și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor, pentru: împrejmuiri și mobilier urban, amenajări de spații verzi, parcuri, locuri de joacă și agrement, piețe și alte lucrări de amenajare a spațiilor publice;”.
Din conținutul dispozițiilor art.16 alin.1 din OG nr.2/2001: „Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac și organul la care se depune plângerea.”.
Conform dispozițiilor art.17 din aceiași ordonanță: „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata și din oficiu.”. Nulitatea absolută este nulitatea care sancționează nerespectarea, la încheierea actului juridic, în cazul de față procesul verbal de constatare a contravenției, a unei norme care ocrotește un interes general, obștesc. În consecință dispozițiile art.17 din OG nr.2/2001 reglementează o . nulități absolute care sunt prevăzute în mod expres și limitativ prevăzute de legiuitor.
Procesul verbal de constatare a contravenției reprezintă atât un act administrativ, cât și un act procedural prin care se constată săvârșirea contravenției, astfel că atât ad validitatem, cât și ad probationem trebuie întocmit în formă scrisă, urmând să respecte elementele obligatorii prevăzute în art.16-19 din OG nr.2/2001, așa cum de altfel s-a reținut și în Decizia nr.XXII/2007 a ÎCCJ („În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor (art.17 din OG nr.2/2001) în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecțiunilor contravenientului la conținutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.”), lipsa celorlalte elemente care nu sunt prevăzute în mod expres de lege ca fiind lovite de nulitate absolută, urmează să fie calificate ca nulități relative cărora le sunt aplicabile dispozițiile art.105 și următoarele c.pr.civ. și analizate de la caz la caz.
Din procesul verbal de constatare a contravenției se constată faptul că agentul constatator nu a descris fapta contravențională în condițiile art.16 din OG nr. 2/2001 în ceea ce privește reperele împrejmuirii, iar în condițiile art.17 din aceeași ordonanță se constată lipsa datei comiterii faptei contravenționale, precum și a locului săvârșirii acesteia, existând doar presupunerea că împrejmuirea s-ar fi realizat la locuința personală a intimatului petent din satul Cloșani, ., fără însă a se menționa în raport de delimitarea și reperele topografice a acestei locuințe unde sau pe ce latură a terenului aferent locuinței s-a realizat această împrejmuire.
Așa cum s-a menționat anterior, procesul verbal de constatare a contravenției încalcă dispozițiile prevăzute de art.16 și 17 din OG nr.2/2001 întrucât nedescrierea faptei în sensul indicării datei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor de fapt ce pot determina în concret starea de fapt, atrage nulitatea relativă a procesului verbal întrucât instanța de judecată nu are posibilitatea în condițiile art.34 din OG nr.2/2001 de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal. De asemenea, în raport de reglementările legii speciale, și anume, legea nr.50/1991 se impunea cu necesitate ca agentul constatator să consemneze data comiterii faptei întrucât lipsa acestei mențiuni este prevăzută cu sancțiunea nulității absolute din art.17 din OG nr.2/2001, astfel că toate aceste elemente obligatorii care nu au fost menționate, determină nulitatea relativă și absolută a acestui act administrativ care nu se mai poate bucura de prezumția relativă de legalitate și veridicitate.
În astfel de situații, procesul verbal de constatare a contravenției nu mai poate constitui un mijloc de probă, ci doar un început de dovadă, astfel că sarcina probei în ceea ce privește dovedirea vinovăției aparține agentului constatator și instanța de fond în mod greșit nu a reținut că recurentul petent beneficiază de prezumția de nevinovăție, astfel că recurenta intimată avea sarcina probei. În raport de probele administrate la instanța de fond intimatul petent a răsturnat prezumția relativă de veridicitate de care se bucură procesul verbal în conformitate cu dispozițiile art.249 NCPC, cu atât mai mult cu cât în cazul normelor speciale prevăzute de legea nr.50/1991, de regulă, constatarea contravențiilor în acest domeniu se realizează în prezența contravenientului, precum și în lipsa acestuia.
De asemenea, instanța de fond a avut în vedere principiul in dubio pro reo care profită intimatului petent întrucât apelanta intimata nu a făcut dovada certitudinii situației de fapt, dincolo de orice îndoială în ceea ce privește întrunirea elementelor constitutive ale contravenției prevăzute de art.26 alin.1 lit.a din legea nr.50/1995, raportat la faptul că și în aceste acuzații civile, oricărei persoane trebuie să i se aplice garanțiile procesuale penale care au implicații sub aspectul sarcinii probațiunii.
În situația sancționării unor contravenții constând în fapte comisive de nerespectare a unor prevederi legale, cum este contravenția reținută în cauza de față, procesul verbal constituie un mijloc de probă și dovedește doar o situație de fapt care a dus la încheierea acestuia, fără însă a stabili vinovăția intimatului petent, întrucât în situația de față acesta a invocat dubii serioase de lipsă de obiectivitate asupra constatărilor personale ale agentului constatator, astfel că acestea nu mai pot da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Cu privire la locul săvârșirii contravenției, de regulă acesta coincide fie cu locul constatării contravenției, fie cu sediul agentului constatator, astfel că determinarea locului faptei trebuia să se realizeze de către agentul constatator fie prin indicarea localității unde s-a constatat săvârșirea contravenției împreună cu alte repere spațiale, iar din procesul verbal contestat nu rezultă descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, fiind astfel încălcate dispozițiile art.16 alin.1 și dispozițiile art.17 din ordonanță, în ceea ce privește datei comiterii contravenției prevăzute de dispozițiile
Conform deciziei nr.VII din 20 noiembrie 2000 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție s-a admis recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție, în aplicarea dispozițiilor art.26 si 30 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor si unele masuri pentru realizarea locuințelor, republicata, stabilind următoarele: 1.Dreptul de a constata contravențiile si de a aplica amenzile prevăzute la art. 23 din aceasta lege se prescrie in termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei.; 2.In cazul construcțiilor in curs de executare data săvârșirii faptei este data constatării contravenției, iar in cazul construcțiilor finalizate fapta se considera săvârșita la data terminării construcției.; 3. Obținerea autorizației de construire in timpul executării lucrărilor sau după finalizarea acestora nu înlătura caracterul ilicit al faptei, o atare împrejurare putând fi avuta in vedere numai la individualizarea sancțiunii contravenționale.
Din considerentele deciziei tribunalul va reține următoare aspecte de drept: „Așa cum s-a arătat, in art.26 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor si unele masuri pentru realizarea locuințelor (republicata) se prevede ca "dreptul de a constata contravențiile si de a aplica amenzile prevăzute la art.23 se prescrie in termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei".; „contravențiile prevăzute de Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor si unele masuri pentru realizarea locuințelor constau in fapte a căror durata de săvârșire in timp este evidenta, depinzând de parcurgerea unor etape de realizare a lucrărilor. Or, in raport cu aceasta modalitate specifica privind săvârșirea faptei, care ii imprima caracter continuu, contravenția trebuie considerata ca se comite pe întregul parcurs al edificării construcției, astfel ca ea poate fi sancționata din momentul începerii lucrărilor si pana la terminarea lor, iar in cazul construcțiilor finalizate, pana la împlinirea termenului înscris in art.26 din Legea nr. 50/1991. De aceea, este evident ca in cazul construcțiilor in curs de executare nu poate fi considerata ca data a săvârșirii faptei decât data constatării contravenției, iar in cazul construcțiilor finalizate data săvârșirii faptei este cea a terminării construcției, momente din care trebuie calculata si curgerea termenului de prescripție prevăzut la art.26 din Legea nr. 50/1991”.
În raport de dispozițiile art.16 și următoarele din OG nr.2/2001 coroborat cu principiul legalității consacrat prin art.7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în cadrul domeniului dreptului contravențional, pentru a se atrage răspunderea contravențională este necesar ca fapta descrisă în procesul verbal de constatare a contravenției să se regăsească într-un text expres, prin care se descrie activitatea respectivă și care să fie considerată de legiuitor ca fiind o faptă contravențională, iar alături de aceasta norma juridică trebuie să cuprindă sancțiunea aplicabilă persoanelor care săvârșesc fapta descrisă pentru că în caz contrar fapta menționată în procesul verbal nu se regăsește în domeniul dreptului contravențional și nu întrunește elementele constitutive ale unei contravenții, aflându-se în afara sferei contravenționale sau penale.
În ceea ce privește forța probanta a procesului verbal de contravenție în dreptul intern, tribunalul constată că deși art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, instanța pe de altă parte trebuie să ia în considerare faptul că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut. În acest context, Curtea menționează că prezumțiile de fapt sau de drept operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic împotriva Suediei). Înțeleasă în forma ei restrictivă, dar improprie, respectarea prezumției de nevinovăție ar presupune ca instanța de judecată, ignorând existența procesului-verbal de contravenție, să stabilească temeinicia acuzației pe baza unor elemente întotdeauna extrinseci acestuia.
Dincolo de excesivitatea și imposibilitatea obiectivă de realizare a acestei cerințe, mai ales atunci când agentul constatator consemnează în procesul-verbal rezultatul propriilor sale constatări, această concluzie ar face ca în materia contravențională sarcina probei să fie mult mai împovărătoare decât în materia dreptului penal, unde, de exemplu, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante este un mijloc de probă necontestat. Or, sarcina instanței de judecată a fost de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune prin esență ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.
Textul articolului 34 alineatul 1 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 permite o interpretare în concordanță cu exigențele unui proces echitabil, de vreme ce prevede că instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesul-verbal de contravenție. Prin urmare, în prezenta cauză instanța nu pornește de la ideea preconcepută că persoana sancționată contravențional este vinovată, ci menținerea procesului-verbal de contravenție este rezultatul unor verificări, mai restrânse ori mai largi, efectuate în mod obligatoriu de instanța de judecată. Așadar, face o distincție clară între situația de fapt care se stabilește prin procesul-verbal de contravenție și aspectul, ce va fi ulterior stabilit, al vinovăției persoanei sancționate contravențional.
Având în vedere toate aceste considerente, instanța de fond în mod corect a constatat, din oficiu, nulitatea absolută a procesului verbal de constatare a contravenției cu privire la această faptă, cu atât mai mult cu cât din actele și lucrările dosarului de fond nu rezultă când și unde au fost efectuate lucrările de împrejmuire, raportat și la faptul că intimatul petent susține că această împrejmuire aparține unei alte persoane, și anume, doamnei B. Vergina.
Este adevărat că la data constatării faptei nu exista nici o autorizație de construire, însă conform dispozițiilor art.31 din Legea nr.50/1991 dreptul de a constata contravențiile în acest domeniu și de a aplica amenzile se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei; iar în raport de specificul executării construcțiilor faptele contravenționale din acest domeniu au un caracter continuu, astfel că acestea pot fi sancționate din momentul începerii lucrărilor și până la terminarea lor, iar în cazul construcțiilor finalizate până la împlinirea termenului menționat. Instanța se află în imposibilitatea de a proceda la aplicarea dispozițiilor speciale raportat la principiul priorității legii speciale, întrucât legea cadru în domeniul răspunderii contravenționale, OG nr.2/2001, în art.13 și 14 reglementează doar termenele de prescripție privind aplicarea și executarea sancțiunii contravenționale, fără să fie reglementat un termen de prescripție în care trebuie constatată contravenția, astfel că în Legea nr.50/1991, în art.31 s-a statuat, în mod special, atât dreptul de a constata contravențiile, cât și dreptul de a aplica amenzile prevăzute la art.26 din lege, în sensul că acest drept se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei.
Pe cale de consecință, nu se poate verifica dacă inspectorul în calitatea sa de agent constatator a întocmit procesul verbal de constatare a contravenției în sau peste termenul de prescripție prevăzut de legea specială, ceea ce determină constatarea nulității procesului verbal de constatare a contravenției ce a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor precizate de către instanța de recurs și nu respingerea capătului de cerere privind anularea procesului verbal, cu motivarea că în raport de dispozițiile art.37 din Legea nr.50/1991, care menționează că se consideră finalizate lucrările de construcții autorizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizație și dacă s-a efectuat recepția la terminarea lucrărilor, recepție care este obligatorie și care se face cu participarea reprezentantului administrației publice, întrucât aceste dispoziții nu înlătură dispozițiile art.31 privind termenul de prescripție de a constata contravențiile, termen care curge de la data săvârșirii faptei, iar în cazul de față curge de la data terminării construcțiilor. Data finalizării construcțiilor reprezintă momentul de la care trebuie calculat termenul de prescripție de 2 ani, întrucât dispozițiile art.37 reglementează situația construcțiilor finalizate și care pot fi intabulate în cartea funciară, deoarece în caz contrar se aplică sancțiunile prevăzute de legea specială.
În lipsa datei și locului instanța de fond, precum și instanța de apel nu poate analiza în concret intervenția sau nu a prescripțiilor amintite, ceea ce produce o vătămare intimatului petent, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal, întrucât contravențiile continue, așa cum este calificată contravenția de față, data constatării ei nu coincide cu data epuizării acesteia, astfel că nemenționarea datei epuizării în procesul verbal, care reprezintă data comiterii faptei, atrage anularea actului constatator, întrucât agentul constatator nu poate răsturna prezumția de vătămare a recurentei petente.
În consecință, susținerile intimatului petent se prezumă a fi corecte, în sensul că la momentul constatării și a aplicării sancțiunii contravenționale era prescris dreptul agentului constatator de a constata săvârșirea faptei contravenționale și de a aplica sancțiunea în mod corespunzător, față de prevederile art.31 din Legea nr.50/1991. De asemenea, este adevărat că fapta de construire este prin natura sa o faptă în formă continuă, întrucât nu există posibilitatea ca lucrările de construire să se realizeze instantaneu, ceea ce presupune o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp în care lucrările specifice sunt finalizate și în acest interval de timp data săvârșirii faptei contravenționale este considerată data constatării. Totodată, nu se poate reține aprecierea dată de apelanta intimată, deoarece momentul finalizării nu poate fi legat doar de cel al recepției lucrărilor de către reprezentanții administrației locale; o astfel de interpretare ar lipsi practic de efecte dispozițiile art.31 din Legea nr.50/1991, întrucât recepția lucrărilor nu poate avea loc în lipsa autorizației de construire, ceea ce ar însemna că săvârșirea faptei contravenționale ar putea fi constată oricând până la . obținerea autorizației în mod corespunzător.
Tribunalul constată că procesul verbal de constatare a contravenției supus controlului judecătoresc este lovit de o nulitate expresă absolută și relativă, iar apelanta intimată nu a putut răsturna prezumția de vătămare instituită de lege în favoarea contravenientului, întrucât procesul verbal reprezintă un mijloc de probă și lipsa mențiunilor concrete în ceea ce descrierea stării de fapt, data comiterii faptei și locul faptei săvârșite nu pot fi complinite prin alte acte, astfel că, lipsa descrierii faptei contravenționale, deși este o nulitate relativă, aceasta produce aceleași efecte ca și în cazul nulității absolute, urmând să fie anulat procesul verbal de constatare a contravenției, raportat și la dispozițiile art.175 și următoarele NCPC.
În realitate excepția nulității absolute a procesului verbal nu reprezintă o excepție de fond sau de procedură în sensul dispozițiilor art.245 și următoarele NCPC, întrucât nu vizează neregularități privitoare la exercițiul dreptului de acțiune sau aspecte la condițiile formale ale judecății, ci o sancțiune juridică reglementată de art.17 din OG nr.2/2001 ce putea fi analizată odată cu fondul în condițiile art.34 și următoarele din aceeași ordonanță.
În concluzie, nu se mai poate aprecia că apelanta intimata, în condițiile art.34 din OG nr.2/2001, ar avea posibilitatea ca ulterior întocmirii procesului verbal ar putea face dovada temeiniciei acestuia prin probe administrate ulterior constatării faptei, întrucât datorită lipsurilor elementele obligatorii prevăzute în art.16-19 din OG nr.2/2001, acesta nu se mai poate bucura de prezumția de temeinicie, prezumția că el reflectă adevărul, or, potrivit jurisprudenței CEDO, aplicabilă în baza art.6 din Convenție, cu atât mai mult cu cât petentul în materie contravențională, se bucură de prezumția de nevinovăție, astfel că aceasta ar fi trebuit să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal, cu condiția ca acesta să fie legal întocmit.
Din procesul verbal nu rezultă nici un aspect sau altă împrejurarea privind începerea lucrărilor de împrejmuire, nu există nici un element cu privire la finalizarea acestor lucrări, pentru ca în raport de aceste mențiuni instanța și părțile să poată verifica dacă constatarea faptei contravenționale și nu întocmirea procesului verbal s-a făcut de agentul constatator înăuntrul termenului de prescripție instituit de art.31 din legea nr.50/1991.
Din același act contestat nu rezultă nici un element cu privire la faptul că lucrarea de împrejmuire nu ar fi fost finalizată, pentru ca instanța să poată avea în vedere considerentele deciziei nr.7/2000 a Curții Supreme, și anume, că data săvârșirii faptei, este data constatării contravenției, cu atât mai mult cu cât agentul constatator nu menționează niciuna din aceste date, astfel că probatoriile administrate în materie contencioasă nu pot suplini elementele obligatorii ce nu au fost avute în vedere la data constatării și întocmirii procesului verbal, pentru ca acesta să se poată bucura de prezumția de legalitate prevăzută de art.34 din OG nr.2/2001.
Potrivit art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, instanța competenta să soluționeze plângerea verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal si hotărăște asupra sancțiunii aplicate. In legislația românească, ca și în cea a altor state europene (spre exemplu, Germania, Republica Ceha și Slovacia), contravențiile au fost scoase de sub incidența legii penale și supuse unui regim administrativ. Din perspectiva convențională, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nimic nu împiedică statele să își îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menținerea unei distincții între diferitele tipuri de infracțiuni.
În principiu, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu se opune tendinței de "dezincriminare" existente în statele membre ale Consiliului Europei. Cu toate acestea, așa cum s-a arătat în hotărârea din 21 februarie 1994, în cauza Ozturk împotriva Germaniei, aceste fapte intră sub incidența art.6 al Convenției. Pentru a se face această aplicare a prevederilor art.6 al Convenției, Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că este necesar să fie avute în vedere trei criterii: 1. caracterizarea faptei în dreptul național; 2. natura faptei; 3. natura și gradul de gravitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză. În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat, de pilda, și în cauzele Garyfallou AEBE împotriva Greciei (Hotărârea din 24 septembrie 1997), Lauko împotriva Slovaciei și Kadubec împotriva Slovaciei (hotărârile din 2 septembrie 1998). În aprecierea acestor criterii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că modul de definire a faptelor de către dreptul intern nu are decât o valoare relativă, esențială fiind natura faptei și a sancțiunii.
Cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat drept pozitive măsurile din legislațiile naționale referitoare la dezincriminarea unor infracțiuni mai puțin grave în "interesul individului". Curtea Europeană a Drepturilor Omului a avut în vedere faptul că sancțiunile administrative nu privesc un grup de persoane, ci se adresează tuturor cetățenilor în vederea realizării scopului preventiv și represiv al sancțiunii, ceea ce conferă faptei natură penală. În aceste condiții distincția realizată de statele europene între crime, delicte și contravenții nu este operantă, în sensul art.6 al Convenției, toate având caracter penal. Tocmai de aceea prevederile acestui articol garantează oricărui acuzat dreptul la un proces echitabil, indiferent de calificarea faptei în dreptul intern.
De asemenea, tribunalul a judecat cauza pe baza probelor furnizate de acuzare și administrate în mod contradictoriu în fața petentului, apreciind concludența mijloacelor de probă administrate, în special procesul verbal de constatare a contravenției încheiat de agentul constatator, în lumina circumstanțelor cauzei. Instanța de apel a făcut o analiză atât în fapt, cât și în drept, raportată la jurisprudența comunitară, cu respectarea garanțiilor procesuale, precum și a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, astfel că în raport de dispozițiile art.477 raportat la dispozițiile art.479 alin.2 NCPC se constată că au fost respectate normele de ordine publică, iar cauza a fost examinată sub toate aspectele de fapt și de drept.
Conform dispozițiilor art. 470 NCPC: “Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt cât și în drept”, astfel că apelul este o cale de atac ordinară, cu caracter devolutiv și reformator, iar atunci când se solicită rejudecarea fondului, limitele rejudecării sunt stabilite de către apelant prin cererea și motivele de apel. Cu privire la judecarea apelului în sine, în fața instanței de apel nu se pot invoca alte “motive, mijloace de apărare și dovezi, decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare“, cu excepția situației în care necesitatea administrării dovezilor decurge din dezbateri.
În raport de toate aceste considerente și având în vedere dispozițiile art.470 și următoarele NCPC, tribunalul constată că nici unul dintre motivele invocate de apelantul intimat nu se încadrează în motivele prevăzute de articolele menționate anterior, deoarece în cazul în care s-ar reține contrariul s-ar încălca principiul general ce guvernează poziția părților în căile de atac, și anume, principiul non peiorationem in appellatione, cu excepția celor două derogări de la această regulă, și anume, cazurile în care apelantul însuși consimte expres la o înrăutățire a propriei situații sau în cazurile anume prevăzute de lege, urmând ca în condițiile art.480 alin.1 NCPC să respingă apelul de față ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta intimată P. comunei Padeș reprezentată prin Primar T. M. G. cu sediul în comuna Padeș, . împotriva sentinței civile nr. 262 din data de 18.02.2014 pronunțată de Judecătoria Motru, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul petent B. V. domiciliat în comuna Padeș, ., ca nefondat.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 februarie 2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, C. C. | Judecător, C. B. | |
Grefier, R. C. |
Red.B.C./Tehnored.C.R.
j.f. B. V.
4 ex./25 Martie 2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... | Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... → |
|---|
