Pretentii. Sentința nr. 421/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 421/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 773/95/2015

Dosar nr._

Cod operator 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

Sentința nr. 421/2015

Ședința publică de la 01 aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. M.

Grefier E. A. B.

Pe rol judecarea acțiunii promovată de reclamanta S.C. P. M H. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul D. I., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată. Totodată învederează că pârâtul nu și-a exprimat poziția cu privire la cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă, fiind citat cu o copie de pe cererea de renunțare la judecată.

Tribunalul, din oficiu, verificându-și competența în temeiul art.131 alin.1 pct.2 C.pr.civ., stabilește că este competent general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe cererea de renunțare la judecată.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, Secția C. administrativ și fiscal la data de 06.02.2015 sub nr._ reclamanta S.C. P. M H. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul D. I. solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligat la plata sumei de 160,71 lei, cu titlu de debit cert, lichid si exigibil, reprezentând contravaloarea prestațiilor de salubrizare, efectuate de către societatea reclamantă în perioada 01.10.2011 – 30.09.2014, la plata sumei de 83,74 lei, reprezentând penalități de întârziere, în procent de 0,1% pe zi, raportate la debitul pe care aceasta îl are față de unitate, calculate conform anexei și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 20,00 lei reprezentând taxa de timbru.

În motivarea cererii a arătat că, între S.C. P. M H. S.R.L. și pârâtul D. I. s-a încheiat prin voința comună a părților, sub forma unui înscris sub semnătură privată, un contract de prestări servicii, înregistrat sub nr._/28.10.2010, având ca obiect, colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor municipale de la adresa de precolectare indicată de pârâtă, conform declarației anexă la contract.

Având în vedere că sunt îndeplinite toate condițiile de validitate ale unei convenții și că, potrivit art.969 C.civ. ,,convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”, consideră că, respectivul contract încheiat de societatea reclamantă cu pârâtul, produce efecte valabile, generând drepturi și obligații în beneficiul, respectiv sarcina părților.

Ca urmare a executării obligațiilor ce îi reveneau, în temeiul contractului amintit, societatea reclamantă a început efectuarea prestațiilor, care s-au derulat în mod neîntrerupt pe perioada 01.10.2011 – 30.09.2014, iar pentru plata lor, lunar s-a emis câte o factură, astfel încât pentru întregul interval de timp menționat, s-a întocmit un număr de 12 facturi în valoare totală de 160,76 lei.

Conform Art.14: (2) din Contract „Factura se consideră acceptată la plată dacă nu a fost contestată în scris în termen de cinci zile de la primire. Contestația se depune la registratura departamentului comercial al operatorului, acesta fiind singurul mod de înregistrare și soluționare agreat de părți.

(3) Utilizatorul este obligat ca în cazul în care nu a primit factura în termen de trei zile de la data maximă de emitere stabilită la alin. 1, să se prezinte în a patra zi la departamentul comercial al operatorului în vederea ridicării acesteia, în caz contrar aceasta se consideră de drept acceptată la plată."

Pârâtul prin necontestarea debitului datorat în termenul contractual, înseamnă că a acceptat la plată facturile fiscale și, în consecință și-a însușit debitul în sumă totală de 160,76 lei.

Art.46 C.. un act sub semnătură privată ce face proba contractului pe care îl constată. Factura independent de orice semnătura, dovedește față de emitent încheierea și condițiile de existență ale operațiunii comerciale pe care o menționează.

Pentru a avea forță probantă față de persoana care nu a redactat-o, în speță față de pârât, aceasta trebuie să fie semnată sau acceptată de către acesta.

Conform art.46 C.. către debitor probează obligațiunile comerciale, factura poate fi acceptată expres, în scris ori verbal, sau tacit, prin fapte concludente.

Potrivit art.969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. In aplicarea acestui principiu, art.1073 cod civil dă dreptul creditorului să pretindă debitorului îndeplinirea exactă a obligației sale, iar în caz contrar are dreptul la dezdăunări.

În ceea ce îl privește, însă, pârâtul nu a înțeles să-și execute de bună voie obligația de plată, nici până prezent, debitul devenind cert, lichid și exigibil, pentru toate facturile emise în perioada 01.04.2012 – 31.10.2014, a căror valoare, de ansamblu, este de 160, 76 lei, acesta fiind și motivul pentru care s-a promovat cererea de față.

Certitudinea efectuării prestațiilor a dovedit-o printr-o . texte din contract, dintre care au fost exemplificate cu prevederile art.8, lit. a), f), g), n), o), p) din contractul de prestare al serviciului de salubrizare al localitățile.

Din ansamblul acestor dispoziții contractuale rezultă că, în concepția legiuitorului, de la data când societatea reclamantă s-a obligat să efectueze prestații în favoarea beneficiarului său, ele nu se pot executa decât continuu fără nici un fel de întrerupere, indiferent de conduita beneficiarilor săi, deoarece în caz contrar el riscă să suporte sancțiunile pe care sunt împuternicite să i le aplice Primăria Municipiului Târgu-J., Agenția de Mediu și Poliția Sanitară și că, numai în mod excepțional, în anumite împrejurări deosebite și imprevizibile, s-ar putea întâmpla ca vreuna să rămână neexecutată. Dar, ori de câte ori s-ar invoca existența vreunui asemenea caz, sarcina probei nu revine prestatorului el nefiind obligat să se justifice, ci incumbă beneficiarului prestației, ținut să se conformeze prevederilor art.1169 din Codul Civil; în caz contrar, refuzul său de plată nu poate fi interpretat decât ca neîntemeiat, efectuat cu rea-credință, fără nici o acoperire legala.

Deci, atât din punct de vedere legal, cât și contractual, în toate situațiile când beneficiarii prestațiilor de salubrizare intenționează să refuze plata unora dintre facturi, pe motiv de neexecutare sau de executare necorespunzătoare, a obligațiilor asumate de societatea reclamantă, lor le revine îndatorirea de a întocmi și a prezenta din proprie inițiativă, mai înainte de declanșarea oricărui litigiu, acte de constatare, care să fie opozabile, care nu pot fi contrazise și în baza cărora se impune asumarea întregii responsabilități în fața autorităților competente.

Cu atât mai mult, în cazul concret, atâta timp cât din partea pârâtului nu s-au semnalat nici un fel de reclamații întocmite cu respectarea dispozițiilor legale, certitudinea realizării sarcinilor ce le-au revenit, este indiscutabilă.

În același sens, certitudinea efectuării în ritm continuu a prestațiilor la care s-au angajat este garantată și prin existența unor interese majore, care nu sunt și nu pot fi lăsate la libera apreciere a părților contractante, ci se raportează la nivelul întregii comunități și de aceea, prin implicarea autorităților centrale și a celor locale, s-au luat măsuri, pe cale normativă, de natură să asigure igiena colectivă, apărarea colectivității împotriva factorilor nocivi, starea de sănătate a întregii populații și a mediului înconjurător.

Iar, din aceste puncte de vedere, încercările pârâtului de a se sustrage de la plata sumelor datorate sunt inoportune, dând dovadă de lipsă de responsabilitate contractuală și de abuz de drept.

În același timp, a solicitat să se observe că părțile au inserat în contract, la art.19, o clauză penală, stabilind că, în caz de neexecutare a obligației la termenul stabilit, pârâta datorează daune interese moratorii sub forma penalităților de întârziere de 0,1 %/zi de întârziere, raportate la nivelul debitului.

Conform art.1069 Cod civil clauza penală este o compensare a daunelor interese ce creditorul suferă din neexecutarea obligației principale. Este vorba deci despre o evaluare anticipată a prejudiciului, prin convenția părților, încercat de către creditor în cazul neexecutării la timp a obligației. Clauza penală fiind un contract este obligatorie între părți.

Art.1084 Cod civil statuează principiul conform căruia prejudiciul suferit de către creditor trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită și câștigul pe care creditorul nu l-a putut realiza, tocmai prin imposibilitatea de a folosi sumele pe care debitorul le datorează. Astfel se consideră îndreptățiți a solicita penalitățile de întârziere, ce reprezintă evaluarea prejudiciului efectiv suferit de către creditor, cu titlul de daune interese pentru repararea beneficiului nerealizat.

Art.1088 Cod civil stabilește faptul că la obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, în afară de regulile speciale în materie de comerț, de fideiusiune și societate, nefiind debite decât din ziua cererii de chemare în judecată, în afară de cazurile în care dobânda curge de drept. Din nou, acest articol face trimitere la dispozițiile codului comercial, derogatorii în acest sens, care stabilesc prin art.43 faptul că debitorul datorează dobânzi de drept de la data scadenței, chiar fără a fi pus în întârziere.

S-a considerat că, în cauza dedusă judecății, sunt întrunite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art.969, 970 și 1.073 Cod civil.

Art.969 C.civ. prevede obligativitatea respectării convențiilor legal făcute între părțile contractante. În caz contrar, este antrenată răspunderea civilă contractuală a părții care și-a nesocotit obligațiile.

După cum se observă, în cauza dedusă judecății s-a făcut dovada existenței contractului încheiat între părți, precum și faptul că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de plată.

În virtutea contractului și-au asumat o obligație de a face pe care au respectat-o, prestând servicii de salubrizare pârâtei conform obiectului contractului, iar pârâta nu a respectat obligația de plată a sumei de bani aferente serviciului de care a beneficiat.

Având în vedere îndeplinirea cumulativă a celor patru condiții ale răspunderii civile contractuale, respectiv existența unui contract, existența unei fapte ilicite (pârâtul nerespectându-și obligația de plată a serviciilor de care a beneficiat, pe care și-a asumat-o prin contract), a unui prejudiciu întrucât s-au prestat servicii pentru care nu a fost încasat prețul pe care pârâtul s-a obligat să-1 achite prin semnarea contractului), a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și a elementului subiectiv (prin semnarea contractului, pârâtul și-a însușit obligația de plată a serviciilor, aceasta nesocotindu-și obligațiile în cunoștință de cauză), considerând că în cauza dedusă judecății este antrenată răspunderea civilă contractuală a pârâtului.

De asemenea, creanța solicitată de către societate îndeplinește condițiile prevăzute de art. 662 C.pr.civ.

Astfel, în primul rând, reclamanta este titulara unei creanțe certe a cărei obligație corelativă constă în îndatorirea pârâtului de a plăti o sumă de bani, cu mențiunea că obligația patrimonială este una comercială.

În al doilea rând, creanța este certă, lichidă și exigibilă. Creanța este certă, întrucât existența ei rezultă din facturile emise, având o existență neîndoielnică. De asemenea, creanța este lichidă având în vedere faptul că este determinată în ceea ce privește cuantumul ei prin înscrisuri însușite de pârât și opozabile acestuia. În fine, creanța este exigibilă întrucât toate facturile au ajuns la scadență. Conform Art.14, alin (1) din contractul de prestare „Utilizatorii sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadență de 15 zile de la data primirii facturii”.

A solicitat ca în baza dispozițiilor art. 453 Cod procedură civilă, să fie obligat pârâtul către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

În drept reclamanta și-a întemeiat prezenta cerere de chemare în judecată pe dispozițiile consacrate de art. 969, 970 și 1073 Cod civil, art. 43 Cod comercial, art.3 din O.G. nr.9/2000, de Legea nr. 356/2002 si Legea nr. 2/2002, Legea 422/2002, Legea nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităților, ale cărei prevederi se completează cu dispozițiile Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice.

În dovedirea cererii au fost anexate în xerocopie, următoarele acte: contractul nr._/28.06.2010; facturile fiscale în număr de 12 (_/06.04.2012,_/01.06.2012,_/01.10.2012,_/15.01.2013,_/25.03.2012,_/14.06.2013,_/14.08.2013,_/08.10.2013,_/26.02.2014,_/08.04.2014,_/14.07.2014,_/20.10.2014, calculul penalităților de întârziere.

În temeiul art.411 alin.1, pct.2 C.pr. civ. a solicitat judecarea în lipsă.

Deși prin rezoluția din data de 09.02.2015 i s-a comunicat pârâtului o copie de pe cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la primirea copiei de pe cererea de chemare în judecată, pârâtul nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

Prin cererea depusă la data de 11.03.2015 reclamanta S.C. P. M. H. S.R.L. a arătat că înțelege să renunțe la judecarea cauzei, potrivit dispozițiilor art.406 alin.(l) NCPC.

Potrivit rezoluției din data de 12 martie 2015 a fost fixat termen de judecată la data de 01.04.2015 pentru când s-a dispus citarea părților, pârâtul fiind citat cu o copie de pe cererea de renunțare la judecată și cu mențiunea de a-și exprima poziția cu privire la cererea de renunțare, potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Până la termenul stabilit, cel de la data de 01 aprilie 2015, pârâtul nu a formulat nici un răspuns, această lipsă a răspunsului fiind considerată ca acord tacit la renunțare, conform dispozițiilor alin. (5) din art. 406 Codul de procedură civilă.

Analizând cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă raportat la dispozițiile art. 406 alin.(1) din codul de procedură civilă potrivit cărora reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, tribunalul o reține ca fiind întemeiată.

Pe cale de consecință, tribunalul, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 406 alin.(1) din Codul de procedură civilă va lua act că reclamanta renunță la judecarea cauzei ce face obiectul dosarului nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act că reclamanta S.C. P. M H. S.R.L cu sediul în C., .. 2 A, Pavilion Administrativ, camera 1, având C. RO_ și sediul procesual ales la Punct de Lucru din municipiul Târgu J., ..1, județul Gorj renunță la judecarea cererii formulată în contradictoriu cu pârâtul D. I., având CNP_ și domiciliul în municipiul Târgu J., ., ., județul Gorj.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 01 aprilie 2015.

Președinte,

L. M.

Grefier,

E. A. B.

Red. L.M./ tehn.E.B.

4 ex./ 27 aprilie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 421/2015. Tribunalul GORJ