Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 11-03-2015, Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 624/317/2014
Dosar nr._
Cod operator 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Decizie nr. 733/2015
Ședința publică din 11 martie 2015
Completul compus din:
Președinte: C. B.
Judecător: C. C.
Grefier: E. D. M.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean Gorj împotriva sentinței civile nr.906 din 14.05.2014, pronunțată de Judecătoria Tg.Cărbunești, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul petent G. S., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelul este declarat în termen și motivat.
În conformitate cu dispozițiile art.95 alin.2 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, repartizarea apelului de față a fost efectuată în sistem informatic prin programul ECRIS, astfel că a fost înregistrat la data de 29.08.2014 și repartizat completului C. A03 cu termen recomandat la 10.03.2015. Prin rezoluția privind modificarea datei recomandate prevăzută de sistemul Ecris, s-a dispus din oficiu modificarea datei recomandate de la data de 10.03.2015 la data de 28.11.2014 raportat la dispozițiile Hotărârii Plenului CSM nr.714/2013 și nr.718/2014 coroborat cu Hotărârea Colegiului de Conducere a Tribunalului Gorj nr.18/2014.
În raport de dispozițiile art.470 NCPC, s-a dispus comunicarea cererii de apel către intimatul petent G. S., căruia i s-a pus în vedere să depună întâmpinare, raportat la dispozițiile art.XV alin.3 din Legea nr.2/2013, în termen de 15 zile de la comunicarea cererii de apel.
Intimatul petent a depus la dosar întâmpinare, fiind comunicată apelantului intimat Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, prin rezoluția din data de 19.12.2014 și luând la cunoștință de aceasta la data de 30.12.2014, în consecință, prin rezoluția din data de 13.01.2015 a fost stabilit de către președintele completului de judecată primul termen de judecată la data de 11.03.2015, pentru când părțile au fost legal citate.
În condițiile art.131 alin.2 coroborat cu dispozițiile art.482 NCPC tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art.95 pct.2 NCPC, coroborat cu dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.
Instanța constată că dispozițiile art.366-388 NCPC nu sunt compatibile cu raportul juridic administrativ contravențional dedus judecății, raportat și la decizia nr.266/2014 a Curții Constituționale, pronunțată în ședința publică din 7 mai 2014, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.2 alin.1 și 12 din legea nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator sunt neconstituționale.
În condițiile art.244 alin.1 și 2 NCPC coroborat cu art.34 alin.2 din OG nr.2/2001 se are în vedere faptul că dispozițiile art.242 și 411 NCPC nu se aplică în domeniul raportului administrativ contravențional de față, fostele art.2361 și 405 introduse prin legea nr.76/2012 la momentul publicării în MO nr.545 din 3 august 2012.
În condițiile art.237 și următoarele coroborat cu art.476 și următoarele NCPC constată că părțile nu înțeleg să îndeplinească alte acte de procedură privind cercetarea procesului de față.
În condițiile art.244 alin.1 NCPC coroborat cu art.479 NCPC tribunalul declară încheiată cercetarea procesului.
Tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art.477 NCPC.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr.906 din 14.05.2014, pronunțată de Judecătoria Tg.Cărbunești, în dosarul nr._, a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul G. S., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit în data de 17.02.2014 de Secția Poliție Rurală Tg.Cărbunești, în contradictoriu cu intimatul I. Poliției Județului Gorj și s-a anulat procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 17.02.2014 de Poliția Rurală Tg.Cărbunești.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție . nr._, întocmit în data de 17.02.2014 de Secția Poliție Rurală Tg.Cărbunești, petentul a fost sancționat contravențional, conform art.100 alin.3 lit.c din OUG nr.195/2002, cu amendă în suma de 340 lei, reținându-se în sarcina sa că în data de 17.02.2014, ora 20:43, a condus auto VW cu numărul de înmatriculare_ pe DN 67 Scoarța din direcția Scoarța în direcția Tg.J., iar în dreptul Școlii Generale Scoarța a efectuat o manevră de depășire a autoturismului marca Skoda cu numărul de înmatriculare_ care circula regulamentar în fața sa, depășirea fiind efectuată peste marcajul longitudinal continuu.
Procedând potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 la verificarea legalității procesului verbal de constatare a contravenției contestat, instanța a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, cuprinde mențiunile prevăzute de dispozițiile legale sub sancțiunea nulității și nu există cauze de nulitate absolută ce ar fi putut fi invocate și din oficiu, conform art.17 din OG nr.2/2001.
Astfel în procesul verbal au fost indicate atât numele și funcția agentului constatator, precum și numele petentului, iar neindicarea ocupației și a locului de muncă nu poate atrage nulitatea, în situația în care petentul nu a dovedit că întocmirea în acest mod a procesului verbal i-ar fi produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestuia, iar situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției, fără dovedirea vătămării, sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art.17 din ordonanță. Sub aspectul temeiniciei instanța a reținut că deși OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a procesului verbal de contravenție, din economia textului art.34 rezultă că acesta face dovada deplină a situației de fapt reținută în baza constatărilor personale ale agentului constatator și a încadrării în drept, până la proba contrară.
Potrivit art.120 alin.1 litera h și i din HG nr.1391/2006 se interzice depășirea vehiculelor în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisa" și când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, nerespectarea regulilor privind depășirea constituind contravenție conform art.100 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002. În cauză, martorii propuși de petent au relatat că petentul a efectuat manevra de depășire într-o zonă unde marcajul era discontinuu, iar martora semnatară a procesului-verbal de contravenție a declarat că a fost depășită de petent, însă nu știe dacă în zona unde a fost depășită era linie continuă sau indicator care interzicea depășirea, că era noapte, iar carosabilul era ud.
Față de starea de fapt relevată de probele administrate în cauză, instanța a constatat că în sarcina petentului s-a reținut săvârșirea contravenției fără a exista probe certe în acest sens, având în vedere și condițiile în care s-a făcut constatarea de către agentul sancționator, descrise de martorul semnatar al procesului-verbal și care puteau să conducă la o aprecierea eronată a împrejurărilor în care s-a efectuat manevra de depășire. Pentru considerentele expuse, văzând și dispozițiile art.34 din OG nr.2/2001, instanța a admis plângerea contravențională și a anulat procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 17.02.2014 de Poliția Rurală Tg.Cărbunești.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul intimat IPJ Gorj, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În fapt, petentul a fost sancționat pentru efectuarea unei depășiri neregulamentare. În opinia sa, prima instanță a interpretat eronat probele administrate în cauză. Astfel, fapta săvârșită de contravenient a fost constatată, în mod nemijlocit, de către agentul de poliție prezent la fața locului. Pe de altă parte, suntem de părere că declarațiile martorilor audiați la solicitarea petentului nu reflectă realitatea, aceștia fiind, probabil, în relații de rudenie sau prietenie cu petentul. În aceste condiții, s-a apreciat că prezumția de temeinicie a procesului verbal nu a fost răsturnată.
Față de considerentele de mai sus, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii. În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art.466 și următoarele din codul de procedură civilă și art.34 alin.2 din OG nr.2/2001. În baza art.411 alin.1 pct.2 teza a doua din codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
In condițiile art.205 și următoarele NCPC, intimatul petent a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de Judecătoria Tg.Cărbunești În fapt, la data de 26.02.2014 a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat în data de 17.02.2014.
În apărare a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu martori, care au fost audiați în cauza de față, prin această probă dorind să demonstrez contrariul celor înscrise în procesul verbal. A considerat că motivele de apel invocate nu pot fi avute în vedere de instanța de apel deoarece prin acestea se invocă unele noi, care puteau fi invocate la instanța de fond, fapt care nu s-a întâmplat. Astfel, se invocă faptul că declarațiile martorilor propuși de el nu reflectă realitatea, deoarece aceștia sunt în relații de rudenie sau de prietenie cu mine. Un astfel de motiv nu poate fi primit deoarece apelanta putea, în timpul procesului sau prin întâmpinarea formulată la plângerea mea contravențională, să se opună la audierea acestor martori cu atât mai mult cu cât eu chiar prin plângerea contravențională am arătat persoanele cu care mă aflam în autoturism în momentul opririi și pe cale de consecință, era firesc să propun ca martori persoanele aflate în autoturism. Chiar dacă s-ar considera declarațiile martorilor propuși de acesta subiective, mărturia martorului asistent întărește cele susținute de mine prin plângerea contravențională.
Așadar instanța a dat eficiență principiului in dubio pro reo, având în vedere declarația martorului asistent, care sub prestare de jurământ declară că nu știe dacă în zona unde a fost depășită era linie continuă sau indicator care interzicea depășirea. Având în vedere faptul că acest gen de contravenții au caracter penal, proba vinovăției mele trebuie făcută de apelantă, IPJ Gorj, acesta bucurându-se de prezumția de nevinovăție. In acest sens s-a pronunțat CEDO în cauzele A. contra României, Lutz contra Germaniei, Engel contra Olandei. Mai mult decât atât, a considerat că în apel nu pot fi reinterpretate probele administrate la fond pentru a fi pronunțată o sentință defavorabilă petentului, dacă nu au fost administrate alte probe noi la instanța de apel, în acest sens arată cauza M. contra României, pronunțată de CEDO în data de 16.09.2014.
În concluzie a considerat că, din probele existente la dosar, rezultă fără dubiu că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției descrise în procesul verbal contestat și a făcut proba contrarie celor susținute în acesta. Așadar a solicitat respingerea apelului formulat de IPJ Gorj și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de instanța de fond. În baza art.411 alin.l pct.2 din noul cod de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Critica este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Din actele și lucrările dosarului de fond rezultă că în ziua de 17 februarie 2014, ora 20:43 pe DN 67 în localitatea Scoarța, jud.Gorj, intimatul petent în timp ce conducea autoturismul proprietate personală marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare_, din direcția Scoarța - Tg.J. a efectuat manevra de depășire a autoutilitara marca Skoda cu numărul de înmatriculare_ care circula regulamentar în fața sa, depășind marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de mers.
În raport de cele constatate în mod direct de către agentul constatator s-a reținut săvârșirea contravenției prevăzută de art.120 lit.i din H.G. nr.1391/2006 și s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 375 lei conform dispozițiilor art.101 alin.3 lit.c din OUG nr.195/2002 cu 5 puncte amendă prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni conform dispozițiilor art.98, aplicându-se sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, cu aplicarea măsurii tehnico-administrative a reținerii permisului de conducere. La momentul întocmirii procesului verbal conducătorul auto a luat la cunoștință despre conținutul acestuia, fiind semnat de acesta cu obiecțiuni, în sensul că nu este de acord cu cele menționate de agentul constatator întrucât a susținut că nu a efectuat depășirea în condițiile descrise de acesta, dată la care se consideră în condițiile legii faptul că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost înmânat acestuia.
Conform dispozițiilor art.120 lit.i din H.G. nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice: „(1) Se interzice depășirea vehiculelor: i) când pentru efectuarea manevrei se încălca marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circula, chiar si parțial, pe sensul opus, ori se încălca marcajul care delimitează spațiul de interzicere;”.
Conform dispozițiilor art.100 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002: „(3) Constituie contravenție si se sancționează cu amenda prevăzuta in clasa a II-a de sancțiuni si cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: e) nerespectarea regulilor privind depășirea;”.
Conform dispozițiilor art.102 alin.1 din OUG nr.195/2002: „(1) Constituie contravenții si se sancționează cu amenda prevăzuta in clasa a IV-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: 1. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care nu corespunde din punct de vedere tehnic sau al cărui termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat;”.
S-a susținut de către intimatul petent atât la instanța de fond, cât și la instanța de apel faptul că agentul constatator nu a efectuat o înregistrare video cu privire la manevra de depășire neregulamentară, însă în situația de față agentul constatator a constatat contravenția în mod direct, fără ajutorul unui aparat video radar, cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu pe DN 67 în localitatea Scoarța, jud.Gorj privind traficul auto.
În consecință, nu a existat nici o înregistrare video, așa cum rezultă și din conținutul procesului verbal de constatare a contravenției, unde nu se menționează faptul că manevra de depășire neregulamentară s-ar fi constatat cu ajutorul un aparat video radar montat pe autoturismul cu care se deplasa echipajul de poliție, astfel că actul încheiat de agentul constatator reprezintă și un mijloc de probă, fiind asimilat unui proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante. Ca atare, procesul verbal de constatare a contravenției conține constatările personale ale agentului constatator, act de natură administrativă și care face dovada situației de fapt ce a dus la încheierea sa, iar în acest caz, simpla negare a intimatului petent în sensul că fapta descrisă nu corespunde adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția existentă.
În condițiile art.112 și următoarele c.pr.civ. intimatul petent a solicitat administrarea probei testimoniale, cu martorii D. E. R. și G. O. C., care în ședința publică din 14.05.2014 au menționat aspectele și împrejurările reținute la momentul constatării faptelor contravenționale. Din declarațiile celor două martore rezultă că acestea la momentul constatării faptei contravenționale, precum și la momentul întocmirii procesului verbal se aflau în autoturismul condus de către intimatul petent în calitate de pasagere.
Din declarația martorei D. E. R. rezultă cu certitudine că acesta a fost de față la momentul săvârșirii faptei contravenționale, astfel că această declarație este utilă și concludentă cauzei, în ceea ce privește constatarea faptei contravenționale de agentul constatator, aceasta menționând: „Sunt afin cu petentul fiind cumnata acestuia. Mă aflam în autoturismul conduse de petent, veneam de la Pitești spre Tg.J., iar după podul de la Scoarța, petentul a efectuat o depășire regulamentară pe linie discontinuă, încadrându-se tot pe linie discontinuă pe banda sa de mers, după efectuarea manevrei de depășire. Ulterior a fost oprit de un echipaj de poliție. I s-au solicitat actele, iar după verificarea actelor petentul i-a solicitat unui agent de poliție să-i spună dacă a săvârșit vreo abatere, acesta i-a spus doar să aștepte. După circa 40 de minute, timp în care agentul de poliție nu a mai venit să-i comunice ceva petentului, în autoturismul conduse de petent fiind și un copil mic care începuse să se agite, petentul s-a dus la mașina poliției și eu m-am îndreptat spre mașina poliției, iar agentul de poliție a folosit un limbaj lipsit de deontologie profesională i-a reproșat că nu s-a dus mai repede la mașina poliției pentru a i se înmâna actele.”. Se constată astfel că, intimatul petent a fost oprit în trafic de echipajul de poliție fără să i se aducă la cunoștință normele de circulație ce nu au fost respectate de acesta.
Din declarația martorei G. O. C., se rețin următoarele: „Sunt soția petentului. Mă aflam în autoturismul condus de petent. Ne întorceam de la Pitești, în autoturism fiind și fiul nostru și sora mai D. E. R., iar pe raza localității Scoarța am fost opriți de un echipaj de poliție. Un agent de poliție i-a solicitat petentului să prezinte actele, înainte de a fi opriți, după podul de la Scoarța, petentul a efectuat o manevră de depășire, manevră efectuată pe marcaj discontinuu, la fel și revenirea pe sensul de mers.”.
Din declarația acestui martor, de asemenea, rezultă în concret faptul că petentul nu a efectuat manevra de depășire pe linie continuă sau în zona de acțiune a indicatorului de „depășire interzisă”, astfel că în mod cu totul eronat apelantul intimat apreciază că prin administrarea probei testimoniale intimatul petent nu ar fi infirmat situația de fapt prezentată de agentul constatator în actul contestat. Din contră această probă confirmă faptul că intimatul petent a efectuat manevra de depășire a autoturismului Skoda cu numărul de înmatriculare_, condus de doamna U. R. E., care a semnat procesul verbal de constatare a contravenției în calitate de martor asistent, iar la instanța de fond în aceeași ședință publică a precizat: „Eu am semnat procesul verbal de contravenție în calitate de martor. În momentul în care am semnat procesul verbal acesta nu avea completat decât datele mele, iar agentul de poliție mi-a cerut să semnez procesul verbal pentru că petentul m-a depășit, lucru care este adevărat. Eu nu știu dacă în zona unde am fost depășită era linie continuă sau indicator care interzicea depășirea, știu doar că era noapte, iar carosabilul era ud.”.
Se constată că administrarea probei testimoniale a fost administrată în condițiile art.237 și următoarele fiind admisă de instanța de fond prin încheierea interlocutorie din 30 aprilie 2014, astfel că apelantul intimat avea posibilitatea invocării dispozițiilor art.315 alin.1 NCPC. până la termenul imediat următor, astfel că s-a apreciat ca fiind incidente dispozițiile art.315 alin.2 NCPC, iar martorul asistent nu a putut confirma situația de fapt menționată de agentul constatator.
De altfel, cu privire la cel de-al doilea aspect învederat de martorul asistent, agentul constatator nu a reținut nerespectarea dispozițiilor art.120 lit.h din H.G. nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, prin care: „(1) Se interzice depășirea vehiculelor: h) in zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisa";
Este adevărat că de regulă contravențiile din domeniul circulației rutiere par să fie constatate de către agenții rutieri doar cu ajutorul mijloacelor tehnice din dotare, însă acest aspect nu impietează și nu interzice posibilitatea ca agenților rutieri să constate în mod direct faptele contravenționale din momentul circulației, cum ar fi și fapta prevăzută de art.108 alin.1 lit.d pct.9 din OUG nr.195/2002 și care este descrisă ca fiind: „schimbarea direcției de mers prin viraj spre stânga, dacă prin aceasta se încalcă marcajul longitudinal continuu care separa sensurile de circulație”, întrucât schimbarea direcției de mers prin viraj spre stânga poate fi observat și cu ochiul liber de către agentul constatator, cu atât mai mult cu cât prin această manevră recurentul petent ar fi putut încălca marcajul longitudinal continuu simplu, care separa sensurile de circulație, marcaj care este lizibil pe DE 79 din localitatea Bîlteni, aspect necontestat de către intimatul petent.
Din motivarea plângerii contravenționale rezultă că intimatul petent a contestat obiectivitatea agentului constatator, în sensul că cele menționate în procesul verbal nu sunt conforme cu realitatea, deoarece la momentul în care a efectuat manevra de depășire nu a încălcat marcajul longitudinal continuu simplu și nu se afla sub acțiunea indicatorului „depășirea interzisă”, aspect invocat de acesta încă de la momentul întocmirii procesului verbal.
Instanța de fond în urma administrării probei testimoniale solicitată de intimatul petent, cu cele două martore, care la momentul constatării faptei contravenționale se aflau în autoturismul condus de intimatul petent, aspect ce nu este menționat în procesul verbal de constatarea a contravenției, dar care este subliniat ulterior de agentul constatator prin raportul întocmit ulterior în care se face mențiunea că: „În autoturism G. S. nu mai era însoțit de nici o altă persoană, acesta aflându-se singur.”, împrejurare care nu poate completa actul contestat.
Conform dispozițiilor art.45 și 46 din OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice se reglementează noțiunea manevrei de depășire: art.45: „(1) Depășirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe același sens de circulație, prin schimbarea direcției de mers și ieșirea de pe banda de circulație sau din șirul de vehicule în care s-a aflat inițial. (2) Conducătorul vehiculului care se angajează în depășire trebuie să se asigure că vehiculul care circulă în fața sau în spatele lui nu a inițiat o asemenea manevra. (3) Atunci când prin manevra de depășire se trece peste axa care separa sensurile de circulație, conducătorii de vehicule trebuie să se asigure că din sens opus nu se apropie un vehicul și că dispun de spațiu suficient pentru a reintra pe banda inițială, unde au obligația să revină după efectuarea manevrei de depășire. (4) Nu constituie depășire, în sensul alin. (1), situația în care un vehicul circulă mai repede pe una dintre benzi decât vehiculele care circulă pe altă bandă în același sens de circulație. (5) Depășirea se efectuează numai pe partea stângă a vehiculului depășit. Tramvaiul sau vehiculul al cărui conducător a semnalizat intenția și s-a încadrat corespunzător părăsirii sensului de mers spre stânga se depășește prin partea dreapta. (6) Tramvaiul aflat în mers poate fi depășit și pe partea stângă atunci când drumul este cu sens unic sau când între șina din dreapta și marginea trotuarului nu există spațiu suficient.”; art. 46: „ Obligațiile conducătorilor vehiculelor care efectuează depășirea și ale conducătorilor vehiculelor care sunt depășite, precum și cazurile în care depășirea este interzisă se stabilesc prin regulament.”.
Conform dispozițiilor art.118-120 din H.G. nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice: art.118: „Conducătorul de vehicul care efectuează depășirea este obligat: a) să se asigure ca acela care îl urmează sau îl preceda nu a semnalizat intenția începerii unei manevre similare și că poate depăși fără a pune in pericol sau fără a stânjeni circulația din sens opus; b) să semnalizeze intenția de efectuare a depășirii; c) să păstreze în timpul depășirii o distanță laterală suficientă față de vehiculul depășit; d) să reintre pe banda sau în șirul de circulație inițial după ce a semnalizat și s-a asigurat că poate efectua aceasta manevră în condiții de siguranță pentru vehiculul depășit și pentru ceilalți participanți la trafic.”; art. 119: „Conducătorul de vehicul care urmează să fie depășit este obligat: a) să nu mărească viteza de deplasare; b) să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a părții carosabile sau a benzii pe care se deplasează.”; art. 120: „(1) Se interzice depășirea vehiculelor: a) în intersecții cu circulația nedirijată; b) în apropierea vârfurilor de rampă, când vizibilitatea este redusă sub 50 m; c) în curbe și în orice alte locuri unde vizibilitatea este redusă sub 50 m; d) pe pasaje denivelate, pe poduri, sub poduri si in tuneluri. Prin excepție, pot fi depășite în aceste locuri vehiculele cu tracțiune animala, motocicletele fără ataș, mopedele si bicicletele, dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanta mai mare de 20 m, iar lățimea drumului este de cel puțin 7 m; e) pe trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare și marcaje; f) pe trecerile la nivel cu calea ferată curentă și la mai puțin de 50 m înainte de acestea; g) în dreptul stației pentru tramvai, atunci când acesta este oprit, iar stația nu este prevăzută cu refugiu pentru pietoni; h) în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă"; i) când pentru efectuarea manevrei se încălcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circula, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere; j) când din sens opus se apropie un alt vehicul, iar conducătorul acestuia este obligat să efectueze manevre de evitare a coliziunii; k) pe sectorul de drum unde s-a format o coloana de vehicule în așteptare, daca prin aceasta se intra pe sensul opus de circulație. (2) Se interzice depășirea coloanei oficiale.”.
Din interpretarea dispozițiilor amintite, rezultă faptul că intimatul petent în calitatea sa de conducător auto a respectat obligația sa de nu efectua manevra de depășire atunci când pentru efectuarea manevrei se încălcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere sau în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă". D_ asemenea, se constată că intimatul petent s-a asigurat ca cel care îl preceda nu a semnalizat intenția începerii unei manevre similare și că poate depăși fără a pune in pericol sau fără a stânjeni circulația din sens opus; a semnalizat intenția de efectuare a depășirii; a păstrat în timpul depășirii o distanță laterală suficientă față de vehiculul depășit; a reintrat pe bandă și în șirul de circulație inițial după ce a semnalizat și s-a asigurat că poate efectua aceasta manevră în condiții de siguranță pentru vehiculul depășit și pentru ceilalți participanți la trafic.
Procesul verbal de constatare a contravenției se bucură de prezumția legalității și reprezintă un mijloc de probă, raportat la dispozițiile art.329 NCPC, care se referă tocmai la îndeplinirea condiției ca prezumția să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea, însă toate acestea se pot avea în vedere până la proba contrarie conform dispozițiilor art.249 NCPC.
În raport de dispozițiilor art.33 și următoarele din OG nr.2/2001 instanța de fond în mod corect a motivat că nu poate fi reținută prezumția relativă de temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției, deoarece situația de fapt a fost infirmată de declarațiile martorilor prezentați mai sus. Constatările personale ale agentului constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului, astfel că acest proces verbal reprezintă și un mijloc de probă și în consecință se impunea așa cum s-a menționat anterior, administrarea tuturor probelor necesare și utile cauzei de față ce cad în sarcina reclamantului, contraprobă ce a răsturnat prezumția simplă de care se bucură procesul verbal de constatare a contravenției.
Instanța de fond raportat la dispozițiile art.34 din OG nr.2/2001 avea obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție și de a respecta atât principiul oficialității, cât și principiul proporționalității, cu respectarea prezumției de nevinovăție, în sensul că sarcina acesteia este de a se verifica scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale și pe de altă parte de a folosi toate mijloacele necesare și utile cauzei pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Curtea Europeană a stabilit în cauza precum A./c./României, cu referire la Oztürk/c./Germaniei, că adresându-se în mod nediferențiat tuturor cetățenilor în calitatea lor de participanți la traficul rutier, raportat la caracterul general al normelor de circulație, și având un caracter represiv și determinant, întreaga procedură de aplicare a amenzilor administrative și sancționare a faptelor în temeiul legilor rutiere trebuie să fie supusă exigențelor art.6 din Convenție care garantează oricărei persoane dreptul la un proces echitabil. Ca atare, având în vedere criteriile analizate mai sus, atât instanța de fond cât și instanța de recurs a apreciat că faptele imputate petentului în prezenta cauză reprezintă o „acuzație în materie penală”. În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor contravenționale, instanța de față constată că legiuitorul european a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi. Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D. fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea Europeană a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată, orientare jurisprudențială dovedită prin decizii de inadmisibilitate de tipul Falk împotriva Olandei.
O cauza semnificativă în jurisprudența Curții este Salabiaku împotriva Franței, în care instanța europeană analizează limitele prezumției de nevinovăție prin raportare la instituirea de către legislațiile naționale a unor prezumții de drept ori prin folosirea de către judecătorii naționali a prezumțiilor simple de fapt. În această cauză instanța europeană a amintit faptul că prezumțiile de fapt sau de drept operează în legile represive din toate sistemele juridice și că ea nu interzice în principiu asemenea prezumții. Cu toate acestea, exigentele unui proces echitabil impun statelor contractante ca, în materie penală, să nu depășească cu privire la instituirea prezumțiilor de fapt sau de drept anumite limite și le folosească într-o maniera rezonabilă, ținând cont de gravitatea faptei și cu respectarea dreptului la apărare al acuzatului. De asemenea, Curtea a stabilit că sarcina ei nu este aceea de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumții legale sau simple cu prevederile Convenției, ci de a determina daca aceasta a fost aplicată în concret reclamantului într-o maniera compatibilă cu respectarea prezumției de nevinovăție (pentru ultimul aspect cauza Bouamar împotriva Franței).
Prin urmare, Curtea statuează că instituirea unor prezumții care operează împotriva persoanei sancționate și care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumției de nevinovăție. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art.6 din Convenția europeană. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale minore ca gravitate raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase. Or, în ceea ce a privit forța probantă atribuită de lege procesului-verbal de contravenție, instanța europeană a menționat în mod constant că administrarea probelor este supusă în primul rând regulilor din dreptul intern și că revine cu prioritate jurisdicțiilor naționale să aprecieze elementele furnizate de ele. Sarcina Curții este aceea de a verifica daca procedura în ansamblul său, care cuprinde și modalitatea de administrare a probelor, a avut un caracter echitabil ( cauza Ferrantelli și Santangelo împotriva Italiei ori Saidi împotriva Franței).
Instanța a apreciat, având în vedere și cauza Bosoni împotriva Franței, că aplicarea art. 6 din Convenție în prezenta cauză nu are ca obiect limitarea modalităților de probă prevăzute de legea internă. Exigențele textului menționat au în vedere ca vinovăția să fie în mod legal stabilită și nu reprezintă un obstacol în calea prezumțiilor de fapt sau de drept instituite în materie contravențională, în măsura în care aceste prezumții nu sunt irefragabile, pot fi răsturnate prin proba contrară și procedura de judecată respectă dreptul la apărare al contravenientului. În ceea ce a privit forța probanta a procesului verbal de contravenție în dreptul intern, tribunalul constată că deși art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, instanța pe de altă parte trebuie să ia în considerare faptul că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut. În acest context, Curtea menționează că prezumțiile de fapt sau de drept operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic împotriva Suediei). Înțeleasă în forma ei restrictivă, dar improprie, respectarea prezumției de nevinovăție ar presupune ca instanța de judecată, ignorând existența procesului-verbal de contravenție, să stabilească temeinicia acuzației pe baza unor elemente întotdeauna extrinseci acestuia.
Dincolo de excesivitatea și imposibilitatea obiectivă de realizare a acestei cerințe, mai ales atunci când agentul constatator consemnează în procesul verbal rezultatul propriilor sale constatări, această concluzie ar face ca în materia contravențională sarcina probei să fie mult mai împovărătoare decât în materia dreptului penal, unde, de exemplu, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante este un mijloc de probă necontestat. Or, sarcina instanței de judecată a fost de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune prin esență ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.
Din interpretarea teologică a acestor dispoziții rezultă că rolul martorului este acela de a confirma modalitatea de întocmire a procesului verbal, astfel încât să nu existe o vătămare atunci când se contestă acest aspect, iar în cazul de față contravenientul se afla de față în momentul întocmirii procesului verbal de către agentul constatator și a formulat obiecțiuni; și nu de a confirma situația de fapt menționată de agentul constatator, care așa cum s-a arătat, toate cele menționate de agentul constatator în procesul verbal se bucură de prezumția relativă de veridicitate până la proba contrarie. Ca atare, instanța de fond în mod corect a admis plângerea contravențională și a anulat procesul verbal de contravenție, întrucât starea de fapt menționată în procesul verbal de constatare a contravenției a fost răsturnată de intimatul petent în urma administrării probei testimoniale.
Constatările personale ale agentului constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului, astfel că acest proces verbal reprezintă și un mijloc de probă și în consecință se impunea așa cum s-a menționat anterior, administrarea tuturor probelor necesare și utile cauzei de față.
Instanța de fond raportat la dispozițiile art.34 și urm. din OG nr.2/2001 și-a îndeplinit obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție și de a respecta atât principiul oficialității, cât și principiul proporționalității, cu respectarea prezumției de nevinovăție, în sensul că sarcina acesteia de a se verifica scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale și pe de altă parte de a folosi toate mijloacele necesare și utile cauzei pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional, a fost realizată.
În consecință, agentul constatator nu a respectat dispozițiile art.19 din OG nr.2/2001 cu privire la faptul că la momentul întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției, contravenientul se afla de față, mențiune existentă în actul contestat și care a fost confirmată de martorii care au fost audiați de către instanța de fond, precum și de faptul că în procesul verbal de constatare a contravenției intimatul petent a consemnat obiecțiunile sale, alături de semnătura aplicată la rubrica „contravenient”, care echivalează cu faptul că acesta a luat la cunoștință de conținutul procesului verbal de constatare a contravenției, act ce i-a fost comunicat astfel în condițiile art.25 alin.3 din OG nr.2/2001, întrucât în caz contrar s-ar fi consemnat faptul că acesta nu este de față și ca atare s-ar fi procedat la aplicarea prevederilor art.19 din OG nr.2/2001, precum și la comunicarea actului în modalitățile prevăzute de art.27 din OG nr.2/2001.
Conform dispozițiilor art.470 NCPC: “Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt cât și în drept”, astfel că apelul este o cale de atac ordinară, cu caracter devolutiv și reformator, iar atunci când se solicită rejudecarea fondului, limitele rejudecării sunt stabilite de către apelant prin cererea și motivele de apel.
Cu privire la judecarea apelului în sine, în fața instanței de apel nu se pot invoca alte “motive, mijloace de apărare și dovezi, decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare“, cu excepția situației în care necesitatea administrării dovezilor decurge din dezbateri.
Instanța de fond a făcut o analiză atât în fapt, cât și în drept, raportată la jurisprudența comunitară, cu respectarea garanțiilor procesuale, precum și a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, astfel că în raport de dispozițiile art.477 raportat la dispozițiile art.479 alin.2 NCPC se constată că au fost respectate normele de ordine publică, iar cauza a fost examinată sub toate aspectele de fapt și de drept ale hotărârii atacate.
În raport de toate aceste considerente și având în vedere dispozițiile art.470 și următoarele NCPC, tribunalul constată că nici unul dintre motivele invocate de apelantul intimat nu se încadrează în motivele prevăzute de articolele menționate anterior, deoarece în cazul în care s-ar reține contrariul s-ar încălca principiul general ce guvernează poziția părților în căile de atac, și anume, principiul non peiorationem in appellatione, cu excepția celor două derogări de la această regulă, și anume, cazurile în care apelantul însuși consimte expres la o înrăutățire a propriei situații sau în cazurile anume prevăzute de lege, urmând ca în condițiile art.480 alin.1 NCPC să respingă apelul de față ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean Gorj cu sediul în Tg.J., ., județul Gorj împotriva sentinței civile nr.906 din 14.05.2014, pronunțată de Judecătoria Tg.Cărbunești, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul petent G. S. domiciliat în Tg-J., ., ., ., județul Gorj, ca nefondat.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2015 la Tribunalul Gorj.
Președinte, C. B. | Judecător, C. C. | |
Grefier, E. D. M. |
Red.C.B.
Tehnored.E.D.M.
16.04.2015
4 ex.
j.f.C.V.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 826/2015. Tribunalul GORJ | Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... → |
|---|
