Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 25-03-2015, Tribunalul GORJ

Hotărâre pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 1679/317/2014

Dosar nr._ Cod operator 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA Nr. 889/2015

Ședința publică de la 25 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. S. S.

Judecător O. C. S.

Grefier N. C.

Pe rol se află judecarea apelului civil declarat de apelantul - intimat I.T.M. G., împotriva sentinței civile nr. 1610 din data de 01.10.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu-Cărbunești, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – petentă ., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic B. A., pentru apelantul - intimat I.T.M. G., cu delegație de reprezentare și avocat N. C. pentru intimata – petentă ..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că este primul termen de judecată precum și că apelul a fost declarat în termen legal.

În condițiile art.131 alin.2 coroborat cu dispozițiile art.482 Cod procedură civilă tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competent general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art. 126 alin. 1 Constituția României, art.95 pct.2 Cod procedură civilă, coroborat cu dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.

Instanța a declarat cercetarea judecătorească încheiată și a acordat cuvântul pe apelul declarat de apelantul intimat Inspectoratul Teritorial de Muncă G..

Consilier juridic B. A., pentru apelantul - intimat I.T.M. G. a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, menținerea cuantumului amenzii pentru motivele arătate în cererea de apel, modificarea hotărârii civile nr. 1610/01.10.2014 în sensul menținerii procesului verbal de contravenție GJ nr._/19.05.2014 in cuantumul in care a fost el aplicat.

Avocat N. C. pentru intimata – petentă ., a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței primei instanțe, ca fiind temeinică și legală, raportat la ]mprejur[rile comiterii faptei, la conduita petentei ce ulterior s-a conformat.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 1610 din data de 01.10.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu-Cărbunești, în dosarul nr._, s-a admis plângerea formulată de petenta . prin reprezentant legal, în contradictoriu cu intimatul I. G. și în consecință s-a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale aplicată petentei prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/19.05.2014 încheiat de I. G., cu avertisment.

Pentru a pronunța această soluție a reținut prima instanță că prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit de I. G., la data de 19.05.2014, petenta . a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1500 lei pentru nerespectarea dispozițiilor legale cu privire la evidențierea în foaia colectivă de prezență și ștatele de plată a orelor lucrate sâmbăta și duminica de către un salariat.

Referitor la procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit de I. G., la data de 19.05.2014, s-a reținut că în raport de dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cauze de nulitate absolută ce ar fi putut a fi invocate și din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a procesului-verbal de contravenție care face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei și care se coroborează de altfel cu susținerile petentei, în sensul că, singura lipsă constatată de reprezentanții intimatului este pentru un salariat, pentru care s-a reținut că nu au fost evidențiate orele de muncă efectuate în zilele de sâmbăta și duminica, lucrate de 2 ori pe lună, rezultă că, deși în accepțiunea legii, fapta există, a fost săvârșită de către contravenient, ca formă de vinovăție, a apreciat instanța că în cauză este vorba de neglijență, ceea ce este adevărat, nu-l absolvă de vinovăție pe contravenient, dar, la aprecierea gravității faptei și implicit la aplicarea sancțiunii, s-a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, care prevăd că sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost comisă fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, sancțiunea avertismentului este de natură a produce consecințele juridice avute în vedere de legiuitor.

De asemenea, art. 5 din O.G. nr. 2/2001 stabilește că sancțiunile care se pot aplica pentru săvârșirea unei fapte ce constituie contravenție sunt avertismentul, amenda contravențională și obligarea contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, iar în conformitate cu dispozițiile alin. 5 ale aceluiași articol „sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”.

Potrivit art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, „avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției respective nu prevede această sancțiune”.

Totodată, instanța a apreciat că sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate, iar amenda este o sancțiune mai severă, gravitatea faptei apreciindu-se și în funcție de contextul săvârșirii acesteia.

Pentru toate aceste considerente instanța a admis plângerea contravențională formulată de petenta . și a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 1500 lei aplicată prin procesul-verbal . nr._ întocmit de I. G., la data de 19.05.2014, cu sancțiunea „avertismentului”.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen și motivat apelantul intimat Inspectoratul Teritorial de Muncă G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a considerat ca situația de fapt este cea reținuta de către agentul constatator in procesul verbal de contravenție, iar intimata petiționara nu a reușit să facă dovada existenței altei stări de fapt, decât cea reținută in procesul verbal contestat. Cu toate că s-a reținut de către instanța de fond faptul ca intimata nu a plătit orele lucrate sâmbăta si duminica și nu a pontat aceste ore (fără a motiva in vreun fel aceasta decizie), a considerat ca „ fapta este de o gravitate redusă, iar scopul va fi atins și dacă i se va aplica o sancțiune mai ușoara". Au fost găsite la punctul de lucru 3 persoane care au declarat ca lucrează astfel de la angajare si la nici una dintre ele, orele lucrate sâmbăta și duminica nu au fost plătite și evidențiate.

S-a arătat că faptele pentru care se poate aplica clemență nu trebuie să aducă prejudicii salariaților. Prejudiciul constă in neplata acestor ore cu spor la salariu așa cum prevede legea și prejudicierea statului prin neplata sumelor aferente contribuțiilor către acesta. Ori in speța de față intimata nu a făcut dovada plații retroactive a drepturilor bănești cuvenite angajaților pentru perioadele lucrate si controlate.

A mai solicitat să se aibă în vedere si faptul ca intimata petenta a mai fost controlata si sancționată cu avertisment prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/18.04.2012. Caracterul preventiv al controlului precedent nu si-a atins scopul si astfel nici cel dat de către instanța de fond in prezenta cauza nu poate avea un caracter coercitiv.

Față de considerentele enumerate mai sus, apelantul intimat Inspectoratul Teritorial de Muncă G. a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat și să fie modificată sentința in sensul menținerii ca temeinic și legal a procesului verbal încheiat și a cuantumului amenzii aplicate.

Intimata – petentă . prin administrator P. C. C., a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca fiind nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

Instanța de fond în mod corect a reținut și motivat faptul că sancțiunea aplicată prin procesul verbal nu s-a raportat la gravitatea faptei, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la circumstanțele personale ale contravenientului.

S-a dovedit în cauză că neevidențierea orelor lucrate sâmbăta si duminica, lucrate doar de doua ori pe lună pentru un singur salariat, timp în care pentru ceilalți salariați din cadrul unității aceste ore erau evidențiate, nu s-a făcut cu intenția de a se sustrage de plata drepturilor salariale ce decurg din aceasta ci a unei neglijențe de altfel remediate.

Probele existente la dosarul cauzei, susțin concluzia instanței de fond care a apreciat că sancțiunea stabilită prin procesul verbal nu a fost una proporțională cu gradul de pericol social al faptei.

Față de susținerile din cererea de apel în sensul că prin fapta reținută în procesul verbal s-a adus prejudicii salariaților, concretizat în neplata sporului la salariu și prejudicierea statului prin neplata sumelor aferente contribuțiilor acestora, a precizat că acest prejudiciu nu a fost dovedit de către apelantă.

Mai mult societatea a rectificat declarațiile privind contribuțiile și a plătit pentru salariatul respectiv toate obligațiile salariale .

Față de cele relatate a solicitat respingerea apelului declarat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală

Examinând apelul declarat prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art. 476 și art. 477 NCPC, tribunalul îl reține ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Astfel, din analiza sentinței de fond, rezultă că aceasta este legală și temeinică, din actele dosarului rezultând cu certitudine că societatea petentă nu a evidențiat orele de muncă pentru salariatul C. Ș. prestate în zilele de sâmbăta sau duminica, pentru perioada menționată în cuprinsul anexei procesului verbal de control și a celui de constatare și sancționarea a contravenției.

În cauză s-a dovedit că respectivul salariat ar fi lucrat în zilele de sâmbătă și duminică, din foile colective de prezență depuse la dosar rezultând această stare de fapt.

Instanța de fond a reținut astfel în mod corect prin considerentele hotărârii apelate pe care instanța de control judiciar și le însușește fără rezerve, că petenta nu a produs dovezi (prin

mijloace de probă echivalente ca forță juridică ) contrare aspectelor reținute de agentul constatator, constatându-se că aceasta a săvârșit fapta pentru care a fost sancționată.

În ceea ce privește aspectul reindividualizării sancțiunii, în opinia tribunalului, instanța de fond a făcut o corectă apreciere a gradului de pericol social al faptei prin prisma criteriilor prev. de art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, procedând la înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.

În acest sens, este de reținut ca argument aspectul că ulterior efectuării controlului în urma căruia s-a dispus sancționarea societății petente, aceasta a depus diligențe pentru înlăturarea efectelor faptei sale, așa cum rezultă din înscrisurile atașate la dosar, respectiv declarația rectificativă din data de 19.05.2014 și ordinele de plată nr.1 și nr. 2 /24.06.2014 pentru bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale.

Referitor la faptul că neregularitatea a fost constatată pentru cele 3 persoane găsite la punctul de lucru la momentul controlului, observând conținutul procesului verbal de contravenție, tribunalul reține că agentul constatator a descris fapta doar cu privire la salariatul C. Ș., astfel că în mod just verificarea temeiniciei actului sancționator s-a făcut prin raportare la acest angajat.

Nu poate fi reținută nici critica în legătură cu faptul că petenta nu se află la prima abatere de la normele privind legislația muncii, nefiind susținută de material probator.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 480 alin 1 C.proc.civ., tribunalul va respinge apelul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelantul - intimat Inspectoratul Teritorial de Muncă G., cu sediul în Tg. J., .. 154, județul G., împotriva sentinței civile nr. 1610 din data de 01.10.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu-Cărbunești, în dosarul nr._ / 2014, în contradictoriu cu intimata – petentă . prin reprezentant legal administrator P. C. C., cu sediul în comuna Aninoasa, ., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Martie 2015, la Tribunalul G..

Președinte,

A. S. S.

Judecător,

O. C. S.

Grefier,

N. C.

Red. A.S.S.

Tehnored.N.C./

4 ex.

Jud. fond. M. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 25-03-2015, Tribunalul GORJ