Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 27/2015. Tribunalul HARGHITA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 27/2015 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 6119/279/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 27
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2015
Completul constituit din:
Judecător: S. R. - Președinte
Judecător: U. I. C.
Grefier: Șașcă M.-C.
Pe rol pronunțarea deciziei în apelul declarat de apelanta ., împotriva sentinței civile nr.1377 din 21.05.2014, pronunțată de Judecătoria Miercurea C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție proces-verbal isctr nr._ din data de 10.07.2013.
În lipsa părților.
Se constată depus la dosar din partea intimatei concluzii scrise.
Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 13 ianuarie 2015, mersul dezbaterilor și susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1377 din data de 21 mai 2014, pronunțată de Judecătoria Miercurea C.s-a respins plângerea petentului ., cu sediul în Piatra N., ., ., CUI RO_, nr. de înregistrare la ORC J_, prin administrator R. L., în contradictoriu cu intimatul I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier, cu sediul în București, .. 38, sector 1, prin I. Teritorial 8, prin care a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ., nr._/10.07.2013, încheiat la data de 10.07.2013.
S-a dispus menținerea ca legal și temeinic a procesului verbal de contravenție ., nr._/10.07.2013, încheiat la data de 10.07.2013.
S-a dispus sancționarea petentului cu amenda judiciară în cuantum de 1000 lei conform prevederilor art. 187 alin. 1, pct. 1, lit. a) din C..
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție ., nr._ din 10.07.2013, petentul a fost sancționat contravențional, conform art. 8, alin. 1, pct. 14 din OG 37/2007, fapta sa constând în aceea că la momentul efectuării controlului în trafic asupra autoutilitarei cu nr. de înmatriculare_, respectiv la data de 09.07.2013, petentul utiliza un aparat tahograf pentru care nu a putut face dovada că are termenul de valabilitate nedepășit, petentul prezentând la control un set de documente pentru o altă autoutilitară respectiv pentru autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ . Acest fapt constatat direct de către organele de control a dus la întocmirea procesului verbal arătat anterior .
Fapta contravențională pentru care a fost sancționat petentul este prevăzută de art. 8, alin. 1, pct. 14 din OG 37/2007, care arată că utilizarea unor tahografe neomologate, nesigilate, necalibrate, defecte sau care au termenul de valabilitate al verificării/calibrării periodice depășit” constituie contravenție și se sancționează conform dispozițiilor art. 9, alin. 1 lit. a) cu amenda de la 8000 lei la_ lei.
Petentul în plângerea formulată solicită anularea procesului verbal mai sus indicat pentru următoarele motive:
- datele menționate în procesul verbal sunt incomplete și astfel procesul verbal este lovit de nulitate în condițiile în care societatea petentă se află în procedura insolvenței,
- cuantumul amenzii stabilit la suma de 8000 lei petentul o consideră excesivă întrucât este la prima abatere iar amenda trebuie aplicată în funcție de gravitatea faptei și de circumstanțele în care a fost săvârșită, petentul considerând că nu a săvârșit fapta cu vinovăție,
- procesul verbal este lovit de nulitate în condițiile în care nu este semnat de nici un martor asistent,
- organele care pot aplica astfel de contravenții sunt numai persoanele abilitate din cadrul poliției rutiere ce au urmat cursuri specializate și au atestat pentru astfel de contravenții speciale,
- conform prezumției de nevinovăție de care se bucură în materie contravențională, consideră că intimata ar trebui să dovedească vinovăția petentului.
Față de primul motiv de nulitate invocat de către petent instanța a constatat că nu este unul întemeiat, întrucât instanța de judecată în urma analizei legalității procesului verbal a constatat că acesta cuprinde mențiunile prevăzute de art. 17 al O.G. nr. 2/2001 privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia, semnătura agentului constatator, nefiind incident nici un motiv de nulitate a procesului verbal ce se constată și din oficiu, mai mult decât atât cuprinde datele privitoare la petent astfel încât acesta să fie temeinic identificat și să nu se creeze vreo confuzie la momentul executării silite a procesului verbal. În plus instanța a considerat că doar în acest din urmă caz, respectiv cel al executării procesului verbal petentul ar fi putut invoca un astfel de motiv bazat pe confuzia identificării sale rezultată din datele insuficiente menționate în procesul verbal, astfel încât instanța de judecată a respins acest motiv invocat.
Un alt motiv de nulitate a procesului verbal petentul îl consideră ca fiind acela că nu este semnat de nici un martor asistent. Față de acest motiv de nulitate instanța având în vedere prev. art. 19 din OG 2/2001 a considerat că organul sancționator a făcut mențiunea potrivit căreia a fost în imposibilitate de a identifica vreun martor, astfel încât instanța a constatat că au fost îndeplinite obligațiile prevăzute de art. 19 din OG 2/2001, mai mult decât atât petentul nu a indicat vătămarea care i s-ar fi pricinuit prin neindicarea martorului la întocmirea procesului verbal în lipsa sa, astfel încât instanța de judecată a respins și acest motiv de nulitate a procesului verbal invocat.
Următorul motiv de nulitate invocat se sprijină pe afirmația că doar organele special abilitate din cadrul poliției rutiere pot aplica astfel de sancțiuni contravenționale, față de care instanța a ținut cont de prev. art. 15 din OG 2/2001 care prevede că contravenția se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori iar la aliniatul 2 al aceluiași articol, sunt enumerate persoanele care pot fi agenți constatatori, respectiv, primarii, ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și de alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și de alte persoane prevăzute în legi speciale.
Instanța a coroborat acest articol cu art. 9 alin. 4 din OG 37/2007 conform căruia contravențiile prevăzute în prezenta ordonanță se constată și se sancționează de către personalul cu atribuții de inspecție și control din cadrul Autorității Rutiere Române - A.R.R., de către personalul cu atribuții de inspecție și control din cadrul Inspecției Muncii - I.M., Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și de către polițiștii rutieri, potrivit competențelor ce le revin, motiv pentru care a constatat că sancțiunea contravențională a fost aplicată de către o persoană abilitată conform legii speciale să facă acest lucru, fapt ce a adus la respingerea și acestui motiv de nulitate a procesului verbal de contravenție.
Un alt motiv pentru care petentul solicită anularea procesului verbal de contravenție îl constituie faptul că contravenția săvârșită de către petent nu este chiar atât de gravă, sancțiunea aplicată fiind excesivă și că organul constatator nu a ținut cont la întocmirea procesului verbal de contravenție de normele prevăzute în art. 21 al OG 2/2001.
Față de acest motiv invocat instanța a constatat faptul că gradul de pericol al normelor încălcate este stabilit de către legiuitor la incriminarea unei fapte ca contravenție și în încadrarea acestei fapte între niște limite sancționatoare corespunzătoare unui anumit cuantum al amenzii, astfel încât fapta săvârșită de către petent, legiuitorul a considerat-o contravenție.
Potrivit art. 21 din O.G. 2/2001, sancțiunea contravențională se aplică în limitele prevăzute de actul normativ, dar trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se cont de împrejurările în care a fost comisă, de modul și mijloacele de comitere, de scopul urmărit și urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Instanța a constatat că fapta contravențională, legal și corect stabilită de agentul constatator prezintă pericol social, intenția legiuitorului prin incriminarea acestui gen de fapte a fost să responsabilizeze transportatorii ca să aibă asupra lor documentele impuse de lege, astfel ca agentul care efectuează controlul în trafic să poată constata prin propriile simțuri veridicitatea documentelor emise de diferite autorități ale statului, astfel că instanța nu a ținut seama nici de acest motiv invocat de către petent și nu poate nici să înlocuiască sancțiunea aplicată cu cea a avertismentului.
Următorul motiv invocat de către petent este că acesta se bucură de prezumția de nevinovăție, neavând îndatorirea să își probeze nevinovăție.
Față de acest motiv instanța a constatat că la data de 09.07.2013, a fost oprit în trafic autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ . La efectuarea unui control asupra acestui ansamblu auto, conducătorul a prezentat organelor de control actele doveditoare ale verificării periodice a aparatului tahograf dar care era montat pe o altă autoutilitară ce aparținea petentei și anume pentru autoutilitara cu nr. de înmatriculare_, petentul bazându-se pe numerele de înmatriculare relativ asemănătoare pentru a induce în eroare organele de control a căror vigilență nu a fost înșelată de către petent, acest lucru constatat direct de către organul de control a dus la întocmirea procesului verbal de contravenție ., nr._, acesta fiind un înscris oficial care emană de la o autoritate a statului și care constată o stare de fapt de care agentul constatator a putut lua la cunoștință prin propriile simțuri.
Instanța a constatat faptul că dacă în procesul verbal s-ar fi trecut date care nu corespund realității, atunci agentul constatator ar fi fost cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni de fals intelectual, dar pentru ca procesul verbal să facă o dovadă a celor menționate în cuprinsul său, organul constatator a efectuat și o copie a tuturor documentelor pe care le-a găsit asupra conducătorului auto la momentul efectuării controlului, printre aceste documente găsindu-se și copia de pe dovada de verificare . nr._ din care reiese că această dovadă a fost emisă pentru autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ .
Mai mult decât atât întrucât instanța de judecată a acceptat ideea de eroare a petentului astfel încât la momentul efectuării controlului în trafic, conducătorul auto ar fi putut prezenta un alt set de documente emise pentru un alt autovehicul, instanța a solicitat petentului ca acesta să depună copia de pe dovada de verificare valabilă la momentul efectuării controlului pentru autoutilitara cu care a fost depistat în trafic, astfel încât să dovedească faptul că în realitate chiar exista această verificare care era valabilă.
La data de 07.04.2014 petentul depune o copie de pe dovada de verificare valabilă pentru autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ dar care fusese emisă la data de 23.07.2013 adică la mai bine de două săptămâni după efectuarea controlului în trafic astfel încât susținerile petentei cum că din eroare a prezentat dovada de verificare a aparatului tahograf pentru alt autovehicul nu sunt reale, instanța constatând că și dacă ar fi vrut petenta nu ar fi putut prezenta organelor de control o dovadă de verificare valabilă întrucât aceasta nu exista la momentul verificării.
Considerațiile instanței de judecată sunt susținute și întărite de martorul O. C., pe care petenta l-a propus și care sub prestare de jurământ a afirmat că d-na R. l-a îndemnat să spună în fața instanței de judecată că dovada de verificare a aparatului tahograf montat pe autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ se afla în mapa cu documente a celeilalte autoutilitare, respectiv cea cu nr. de înmatriculare_ și pe care martorul o conducea în virtutea funcției de șofer pe care o îndeplinea în cadrul societății petente, acest lucru fiind neadevărat, martorul a declarat în sensul adevărului arătând că cele la care a fost îndemnat nu sunt reale. Mai mult decât atât, martorul arată că el a fost angajat la petentă cu câteva zile după ce aceasta din urmă fusese sancționată contravențional, martorul arătând că motivul plecării sale de la societatea petentă a fost acela că era foarte des forțat să plece în cursă fără a avea toate documentele cerute de lege în ordine.
Față de aceste considerente instanța a constatat faptul că fapta contravențională există și a fost săvârșită cu vinovăție, contrar celor susținute de către petentă.
Întrucât procesul verbal singur nu ar fi putut duce la dovedirea celor menționate în cuprinsul său, caz în care plângerea petentului ar fi putut deveni admisibilă, instanța a constatat că mențiunile din procesul verbal se coroborează și cu restul materialului probator aflat la dosarul cauzei (copiile celorlalte documente găsite asupra conducătorului auto, declarația martorului ) astfel că aceste probe nu pot fi combătute prin afirmația petentului că se bucură de prezumția de nevinovăție, toate aceste probe arătate mai sus ducând în opinia instanței la o răsturnare a acestei prezumții, astfel încât instanța de judecată a respins cererea petentului și a menținut ca legal și temeinic procesul verbal de contravenție ., nr._/10.07.2013, încheiat la data de 10.07.2013.
Întrucât din probele administrate în această cauză instanța de judecată a constatat reaua credință în formularea cererii de chemare în judecată, în conformitate cu prevederile art. 187 alin. 1, pct. 1, lit. a) din C. instanța de judecată a dispus sancționarea petentului cu amenda judiciară în cuantum de 1000 lei.
Instanța a constatat că nu s-au solicitat și nu s-a făcut dovada efectuării de cheltuieli de judecată de către părți.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel petenta ., solicitând admiterea apelului, anularea sentinței atacate, admiterea plângerii așa cum a fost formulată și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În cadrul motivelor arată că la momentul efectuării controlului, autoutilitara circula în mod regulamentar, iar datele menționate în cuprinsul respectivului proces-verbal sunt incomplete, procesul verbal fiind lovit de nulitate.
În acest sens, invocă dispozițiile art. 16 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor.
Apelanta consideră că amenda aplicată în cuantum de 8000 lei, apare ca fiind excesivă, în contextul în care apelanta se afla la prima abatere, iar amenda trebuie aplicată în funcție de gravitatea faptei și de circumstanțele în care a fost săvârșită, circumstanțe care nu au fost redate în mod corespunzător în cuprinsul procesului-verbal atacat. De asemenea, subliniază faptul că nu a săvârșit fapta cu vinovăție, iar intimatul nu a demonstrat prin nicio probă contrariul.
Precizează că, din cauza faptului că numerele de înmatriculare erau relativ asemănătoare, s-a produs o confuzie de către angajații săi, în sensul că actele doveditoare ale verificării periodice a aparatului tahograf care era montat pe autoutilitara cu nr. de înmatriculare_, erau în autoutilitara cu nr. de înmatriculare_, aceștia având credința că respectivele acte fac dovada verificării periodice cu privire la cel din urmă autovehicul.
Învederează instanței faptul că afirmațiile martorului O. C. au fost mincinoase. Acesta nu era angajatul său la data efectuării controlului, iar ulterior, acestuia i-a încetat contractul individual de muncă încheiat cu societate și la data depunerii mărturiei de către acesta, se afla într-o stare conflictuală, fapt pentru care a depus mărturie mincinoasă, în scopul răzbunării pentru faptul că a fost concediat. Martorul a dat dovadă de rea-credință, prin declarația susținută în fața instanței, iar consideră că nu ar fi trebuit să fie luată în considerare mărturia acestuia și că, astfel, soluția instanței este una greșită.
Mai precizează faptul că nu a încercat inducerea în eroare a organelor de control, prin prezentarea unor acte doveditoare ale unui aparat tahograf montat pe o autoutilitară având numere asemănătoare cu ale celei care a fost oprită în trafic. Chiar instanța menționează în cuprinsul hotărârii că a acceptat ideea de eroare a petentulut la prezentarea unor acte de la un alt autovehicul. Nu a existat în niciun moment intenția de a induce în eroare organele de constatare sau instanța de judecată.
Referitor la afirmația martorului, conform căreia d-na R. l-a îndemnat să spună în fața instanței de judecată că dovada de verificare a aparatului tahograf, montat pe autoutilitara cu nr. de înmatriculare_, se afla în mapa cu documente a celeilalte autoutilitare, respectiv cea cu nr. de înmatriculare_ și pe care martorul o conducea în virtutea funcției de șofer pe care o îndeplinea în cadrul subscrisei, arată că nu este adevărată. Apreciază că, prin mărturia depusă, acesta a încercat doar să se răzbune.
Mai arată că, instanța și-a fundamentat soluția pe o mărturie falsă, fapt ce ar trebui să conducă la anularea sentinței atacate și că respectivul proces-verbal atacat este lovit de nulitate, în condițiile în care nu a fost semnat de către nici un martor asistent. Consideră că, prin neindicarea martorului la întocmirea procesului verbal i-a fost produsă o vătămare a drepturilor și intereselor legitime, în sensul că nu s-a putut atesta veridicitatea faptelor constatate de către organele de constatare și a fost lipsit de posibilitatea de a beneficia de o atestare a situației de fapt de către o persoană imparțială. Se invocă art. 19 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic ai contravențiilor.
De asemenea, mai precizează că doar organele special abilitate din cadrul poliției rutiere, care au urmat cursuri specializate și au un atestat pentru astfel de contravenții, pot aplica astfel de sancțiuni contravenționale, iar intimatul nu a făcut dovada că agenții constatatori ar fi fost competenți să întocmească procesul-verbal atacat.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în cauza A. c. României (2007) și Oztitrk c. Germaniei, contravenția reținută în sarcina petentului întrunește elementele unei fapte de natură penală în sensul art. 6 alin. (1) din CEDO, întrucât câmpul de aplicare al normei reglementate de OUG 195/2002 privește pe toți cetățenii, iar sancțiunile instituite de lege au un caracter preventiv și represiv, întrucât nu servește acoperirii vreunui prejudiciu sau plății unor despăgubiri civile, ci urmărește sancționarea persoanei și, prin aceasta, evitarea recidivei.
Pe cale de consecință, față de dispozițiile art. 20 din Constituția României, care acordă întâietate tratatelor internaționale la care România este parte, și văzând dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum au fost interpretate și valorificate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în cauză petentului îi sunt recunoscute și garanțiile procedurale specifice în materie penală, în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție, prevăzută de alin. (2) al art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului. Această prezumție, ca orice prezumție legală relativă, conduce la răsturnarea sarcinii probei, astfel că în cadrul plângerilor contravenționale, cel care trebuie să facă dovada existenței faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia este organul constatator. Art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la această convenție, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994. prevede că: "Orice persoană acuzata de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția va fi legal stabilitei". Jurisprudența constantă a instanțelor de judecată în materie contravențională a consacrat în practică următoarele: contravenția este subsumată noțiunii de acuzație în materie penală; sarcina probațiunii incumbă părții care a aplicat sancțiunea contravențională, contravenientul, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, care nu poate fi răsturnată în lipsa unor probe certe de vinovăție: de asemenea, s-a mai statuat că mențiunile agentului constatator inserate în procesul verbal nu constituie singure o probă, ci dimpotrivă, acestuia îi revine sarcina de a dovedi temeinicia și legalitatea procesului verbal. În lipsa unor probe certe de vinovăție și având în vedere că în caz de dubiu, acesta va profita apelantei.
Apelanta își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 470 Cod procedură civilă.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Examinând apelul declarat de apelant în raport de motivele de apel invocate, precum și din oficiu conform art.477 Cod de procedură civilă, instanța constată că acesta nu este întemeiat, din următoarele considerente:
Apelanta . a fost sancționată contravențional, conform art. 8, alin. 1, pct. 14 din OG 37/2007, fapta sa constând în aceea că la momentul efectuării controlului în trafic asupra autoutilitarei cu nr. de înmatriculare_, respectiv la data de 09.07.2013, utiliza un aparat tahograf pentru care nu a putut face dovada că are termenul de valabilitate nedepășit, prezentând la control un set de documente pentru o altă autoutilitară respectiv pentru autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ .
Fapta contravențională pentru care a fost sancționat petentul este prevăzută de art. 8, alin. 1, pct. 14 din OG 37/2007, care arată că utilizarea unor tahografe neomologate, nesigilate, necalibrate, defecte sau care au termenul de valabilitate al verificării/calibrării periodice depășit” constituie contravenție și se sancționează conform dispozițiilor art. 9, alin. 1 lit. a) cu amenda de la 8000 lei la_ lei.
In motivele de apel formulata, apelanta a reiterat cererile solicitate in fata instanței de fond prin plângere si anume a solicitat sa se constate nulitatea procesului verbal de contravenție arătat mai sus, motivând ca datele menționate in cuprinsul acestuia sunt incomplete dar si pentru ca nu a fost semnat de un martor asistent. A invocat faptul ca intimatul I. de S. pentru Control in Transportul Rutier nu a făcut dovada ca agenții constatatori ai contravenției ar fi competenți sa întocmească procesul verbal atacat si ca din cauza numerelor de înmatriculare asemănătoare s-a produs o confuzie de angajații apelantei in sensul ca actele doveditoare ale verificării periodice a aparatului tahograf care era montat pe autoutilitara cu nr. de înmatriculare_, erau în autoutilitara cu nr. de înmatriculare_, aceștia având credința că respectivele acte fac dovada verificării periodice cu privire la cel din urmă autovehicul, iar relativ la acest fapt chiar instanța de fond a acceptat ideea de eroare a apelantei. Susține ca nu s-a dovedit ca acționat cu vinovăție si că sancțiunea nu este corect individualizata raportat la fapta săvârșită, respectiv ca in cadrul plângerilor contravenționale cel care trebuie sa facă proba existentei faptei, a persoanei care a săvârșit-o si a vinovăției acesteia este organul constatator care nu a făcut acest lucru.
In plus fata de motivele invocate la fond, apelanta invederează faptul ca martorul O. C., audiat la cererea apelantei, a făcut declarații neadevărate, iar instanța de fond și-a fundamentat soluția pe aceasta mărturie falsa.
Față de primul motiv de nulitate invocat de către petent, așa cum a reținut și instanța de fond, în urma analizei legalității procesului verbal se constată că acesta cuprinde mențiunile prevăzute de art. 17 al O.G. nr. 2/2001 privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia, semnătura agentului constatator, nefiind incident nici un motiv de nulitate a procesului verbal.
Nu poate fi reținut nici motivul de nulitate al procesului verbal pe motiv că nu e semnat de un martor asistent, având în vedere pe de o parte că organul sancționator a făcut mențiunea potrivit căreia a fost în imposibilitate de a identifica vreun martor asistent, așa cum prevede art. 19 al.3 din OG 2 /2001, iar pe de altă parte apelanta nu a indicat și probat ce vătămare i s-a fi pricinuit prin nesemnarea procesului verbal de un martor asistent.
Un alt motiv de nulitate invocat de apelantă este acela că procesul verbal contravențional contestat nu a fost întocmit de organele abilitate. Conform prevederilor art. 15 din OG 2/2001, coroborat art. 9 alin. 4 din OG 37/2007 se constată că sancțiunea contravențională a fost aplicată de către o persoană abilitată conform legii speciale să facă acest lucru, prin urmare susținerea apelantei referitoare la acest aspect este neîntemeiată.
Apelanta mai susține că martorul O. C., audiat de prima instanță la cererea sa, a făcut afirmații mincinoase, iar prima instanță și-a fundamentat soluția pe această probă.
Mărturia mincinoasă poate fi invocată doar dacă este atestată printr-o hotărâre judecătorească sau o soluție a procurorului. Dacă apelanta consideră că martorul audiat în fond a făcut afirmații mincinoase, ar fi trebuit să formuleze o plângere penală împotriva acestuia. Mai mult decât atât, declarația martorului menționat se coroborează cu celelalte probe administrate în cauza și nu există nici un motiv pentru a fi înlăturată.
Susținerile apelantei că instanța de fond și-a însușit ideea de eroarea în care susține că s-ar fi aflat conducătorul auto angajat al apelantei la momentul efectuării controlului – respectiv martorul menționat mai sus – și din acest motiv a prezentat un alt set de documente corespunzătoare unui alt autovehicul, nu corespunde adevărului.
Instanța de fond i-a dat ocazia petentei apelante să dovedească eroarea invocată și i-a pus în vedere să depună dovada de verificare a aparatului tahograf pentru autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ valabilă la data aplicării sancțiunii contravenționale. Apelanta nu a făcut însă această dovadă.
Cât privește individualizarea sancțiunii contravenționale, raportat la fapta săvârșită și la limitele amenzii prevăzute de lege pentru această contravenție, se constată că sancțiunea aplicată – cuantumul amenzii – a fost corect individualizată.
Față de cele arătate mai sus apelul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta . cu sediul în Piatra N., ., ., ., CUI RO_, J_ împotriva sentinței civile nr. 1377/21.05.2014 pronunțată de Judecătoria Odorheiul S. în dosarul nr._ .
Definitiva.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 ianuarie 2015.
Președinte Judecător
S. R. U. I. C.
Grefier
Șașcă M.-C.
Red. S.R.
Primit:17.02.2015
Tehnored/id:17.02.2015
Ex. 4/A.IM.
Jud. de fond: C.G. B.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 77/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... → |
|---|
