Anulare act administrativ. Sentința nr. 2058/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 2058/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 9147/99/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 04 Noiembrie 2014

Președinte - E. P.

Grefier A. C.

Sentinta Nr. 2058/2014 ca

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant S.C. A. .. și pe pârât AGENȚIA NAȚIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, pârât DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 7.10.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a rămas în pronunțare și din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru data de 22.10.2014,29.10.2014, apoi pentru astăzi 4.11.2014, când:

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._, reclamanta S.C. A. .. a chemat în judecată pe pârâții Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași și a solicitat anularea Deciziei /Adresei nr._/SJ/TA din 13.05.2013 emisă de ANV-DRAOV Iași, a Deciziei nr. 104/31.03.2013 emisă de ANV-DRAOV Iași, obligarea pârâților la radierea din evidența contabilă a DRAOV Iași a sumelor prevăzute în procesul-verbal privind calcularea sumelor prevăzute în titlul executoriu nr._/1/30.05.2008.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că Decizia nr._/SJ/TA/13.05.2013 este nelegală. Pârâta a apreciat eronat că decizia nr. 104/2013 nu este un act administrativ fiscal și nu a analizat-o.

Reclamanta consideră că Decizia nr. 104/2013 este un act de natură a modifica obligațiile fiscale stabilite în sarcina sa. În baza acestei decizii, pârâtele au emis acte de executare.

Decizia contestată contravine prevederilor art. 243 din Codul Vamal.

Prin această decizie s-a dispus rectificarea unei erori înscrisă de către autoritatea vamală. Această decizie contravine și prevederilor art. 48 din C. pr. fiscală.

Organul fiscal poate dispune îndreptarea din oficiu numai a erorilor materiale din actele fiscale. Această eroare privește fondul fiscal și prin urmare nu se putea dispune din oficiu.

Cu privire la sumele datorate, reclamanta a arătat că acestea au fost achitate astfel: suma de 5997 lei a fost achitată integral iar suma de 346 lei cu titlu de majorări de întârziere este în mod nejustificat solicitată, întrucât accesoriile au fost achitate.

În mod nelegal se impută și majorările de întârziere. Suma de 346 lei, indicată în procesul-verbal nr. 2952/31.03.2013 nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 379 din C. pr. civ, creanța nu este certă, lichidă și exigibilă.

Decizia nr. 104/2013 a fost emisă cu indicarea dispozițiilor art. 43 din Codul de procedură fiscală, care indică mențiunile pe care trebuie să le cuprindă în mod obligatoriu orice acte administrativ fiscal (una dintre aceste mențiuni se referă la data întocmirii actului, art. 43 al. 2 din C. pr. civ.). Decizia a fost emisă la data de 31.03.2013.

În drept reclamanta a invocat dispozițiile Codului de Procedură fiscală și ale Normelor metodologice de aplicare a Codului de Procedură fiscală.

Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. În speță, nu este atacat nici un act administrativ emis de ANAF.

Pârâta a fost reorganizată în temeiul dispozițiilor art. 1 din OUG nr. 74/2013, HG nr. 520/24.07.2013, iar potrivit art. 11 al. 3 din OUG nr. 74/2013, pentru litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, Direcțiile Generale Regionale ale Finanțelor Publice se subrogă în toate drepturile și obligațiile ANV și ale DGFP, după caz și dobândesc calitatea procesuală a acestora.

Începând cu data de 01.08.2013, calitatea de pârâtă în care Autoritatea Națională a Vămilor a fost citată, este preluată de către Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Cu privire la anularea actelor contestate, pârâta a menționat că acestea au fost emise de către Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, structură a cărei activitate a fost preluată prin fuziune/absorbție de către Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași.

Pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii.

Decizia nr. 104/31.03.2013 este un act intern și a fost emisă de către organele de executare întrucât s-a constatat că se impunea o rectificare a sumelor pretinse a fi executate, sume care reprezintă accesoriile aferente unui debit principal care a fost achitat de către contestatoare prin plata voluntară.

Prin Decizia nr. 104/31.03.2014, organele de executare ale Direcției Regionale Vamale Iași (fosta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași) a decis anularea procesului-verbal privind calculul sumelor prevăzute de titlul executoriu nr._/1/09.08.2012 prin care erau stabilite sumele datorate de contestatoare, sume ce reprezentau accesorii la taxele vamale, TVA-ul și comisioanele. Totodată s-a emis procesul-verbal privind calculul sumelor prevăzute în titlul executoriu_/1/30.05.2008.

Prin procesul-verbal nr._/1/30.05.2008 s-au calculat creanțele accesorii aferente taxelor vamale, comisionul vamal și TVA-ul, până la data de 15.05.2018 în cuantum de_ lei, comunicat împreună cu titlurile executorii, la data de 02.06.2008. La acea dată debitoarea a achitat debitul principal în cuantum de_ lei.

Prin procesul-verbal privind calculul sumelor prevăzute în titlul executoriu nr._/1/09.08.2012 s-au stabilit creanțele accesorii aferente taxelor vamale, comisionul vamal și TVA-ul până la data de plății debitului principal, respectiv 02.06.2008, în cuantum de_ lei, comunicat la data de 10.08.2012. Calculul accesoriilor din ultimul titlu executoriu se constată că a fost efectuat eronat deoarece perioada pentru care trebuia calculată era intervalul 16.05.200/-02.06.2008. D. urmare, s-a emis procesul-verbal privind calcularea sumelor prevăzute de titlul executoriu nr. 2952/SJ/TA/31.01.2013, s-a înregistrat în contabilitate noua suma și s-au comunicat către debitoare sumele corect calculate.

Cu privire la critica formulată de către reclamantă de îndreptare a erorii materiale, pârâta a invocat dispozițiile art. 47.4 din Normele metodologice privind aplicarea Codului de procedură fiscală.

Cât privește accesoriile aferente debitului principal achitat, pârâta a arătat că reclamanta datorează dobânzi și penalități calculate de la data nașterii dreptului și până la data plăți efective.

Pârâta a depus documentația care a stat la baza actelor contestate.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenției Naționale de Administrare Fiscală este întemeiată. Actele contestate de către reclamantă nu sunt emise de această pârâtă.

Ulterior reorganizării activității ANAF, în conformitate cu dispozițiile HG nr. 520/2013 și potrivit dispozițiilor art. 11 al. 3 din OUG nr. 74/2013, Direcțiile Generale Regionale ale Finanțelor Publice se subrogă în toate drepturile și obligațiile ANAV și ale Direcțiilor Generale ale Finanțelor Publice.

În cauză, ca urmare a reorganizării, calitatea procesuală pasivă o are Direcția G. Regională a Finanțelor publice Iași.

Excepția inadmisibilității acțiunii este întemeiată.

Reclamanta contestă anularea adresei nr._/SJ/TA/13.05.2013, emisă de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași. Această adresă nu este un act administrativ potrivit dispozițiilor art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul acțiunii, Tribunalul constată următoarele:

Prin adresa nr._/SJ/TA/13.05.2013, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași a comunicat reclamantei că decizia nr. 104 din 31.03.2013 a fost editată la data de 31.01.2013 și nu la data de 31.01.2013, dovada o reprezintă chiar data de corespondență a acesteia 4.02.2013.

Pârâta a comunicat faptul că, în speță, a fost achitat debitul principal în cuantum de_ lei, reprezentând taxele vamale, comisionul vamal și TVA la data de 2.06.2008, ulterior transmiterii somației nr._/30.05.2008 și a procesului-verbal privind calculul sumelor prevăzute în titlul executoriu nr._/1/30.05.2008, s-a emis procesul-verbal privind calculul sumelor prevăzute în titlul executoriu nr._/1/09.08.2012, în vederea stabilirii majorărilor de întârziere aferente debitului până la data plății inclusiv. Acesta a fost emis eronat deoarece în titlul executoriu se înscriu creanțe fiscale (stabilirea majorărilor de întârziere aferente perioadei 16.05.200/-02.06.2008), iar printr-un alt act administrativ fiscal, ținând cont de plățile efectuate, comunicarea debitorului creanța la zi.

Nemaifiind îndeplinite prevederile art. 48 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a luat măsura anulării titlului executoriu emis și comunicat și emiterea unui nou act administrativ fiscal.

Prin Decizia nr. 104 din 31.03.2013 emisă de DRAOV Iași a fost anulat procesul-verbal privind calculul sumelor prevăzute în titlul executoriu nr._/1/09.08.2012 privind . se efectua scăderea acestora din evidența tehnico-operativă a serviciului juridic și din evidența contabilă a DRAOV Iași. S-a decis însă păstrarea în evidența contabilă din cadrul DRAOV Iași a procesului-verbal privind calculul sumelor prevăzute în titlul executoriu nr._ din 30.05.2008. DRV Iași a stabilit în sarcina reclamantei accesorii din TVA-ul și penalități, accesorii din TVA-ul și accesorii din comisionul vamal în cuantum total de_ lei.

Reclamanta a achitat debitul principal în cuantum de_ lei.

Prin procesul-verbal privind calculul sumelor prevăzute în titlul executoriu nr._/1/9.08.2012 s-au stabilit creanțele accesorii aferente taxelor vamale, comisionului vamal și TVA –ul până la data plății debitului principal, respectiv la data de 2.06.2008, în cuantum de_ lei, comunicat la data de 10.08.2012.

Calculul accesoriilor din acest titlul executoriu a fost efectuat corect, întrucât perioada de calcul trebuia să fie 16.05.2008-2.06.2008.

Față de această eroare de calcul pârâta a emis noul procesul-verbal, respectiv cel din 30.05.2008, în baza referatului înregistrat sub nr. 2931/SJ/TA/31.01.2013.

Reclamanta a susținut că înscrierea ulterioară în evidența contabilă a unui nou cuantum al sumelor datorate la im nivel superior (o sumă mai mare decât cea anterioară) față de cele înscrise nu este posibilă, invocând dispozițiile art. 48 al.3 din Codul de procedură fiscală.

Critica reclamantei este neîntemeiată.

Potrivit art. 48 din Codul de procedură fiscală, organul fiscal poate îndrepta erorile materiale din cuprinsul actului administrativ fiscal din oficiu sau la cererea contribuabilului. Actul administrativ corectat se comunică contribuabilului potrivit legii.

În Normele metodologice, la punctul 47.1 se arată că erorile materiale reprezintă greșelile sau omisiunile privind numele, calitatea și susținerile părților din raportul juridic fiscal sau cele de calcul ori altele asemenea. Aceste erori nu pot privi fondul actului, respectiv existența sau inexistența obligațiilor fiscale stabilite prin actul administrativ fiscal.

Procesul-verbal privind calculul sumelor din titlul executoriu nr._/1/09.05.2012 a fost greșit întocmit, întrucât accesoriile la debitul principal nu au fost calculate pentru perioada 16.05.2008-2.06.2008. Această eroare de calcul poate fi analizată conform dispozițiilor art. 48 al. 1 din Codul fiscal și art. 47 al.1 din Normele metodologice (teză ultimă) fiind …”O eroare de calcul ori alte asemenea”.

După anularea procesului verbal nr._ din 9.08.2012 s-a dispus înregistrarea în evidența contabilă din cadrul DRAOV Iași a procesului-verbal privind calculul sumelor prevăzute în titlul executoriu nr._/1/30.05.2008.

La data de 31.01.2013, sub nr. 2952/1/SJ/TA a fost emis procesul-verbal privind calculul sumelor prevăzute în titlul executoriu, analizându-se înscrisurile pentru perioada de referință 16.05._08, solicitându-se accesoriile astfel: majorări de întârziere aferente taxelor vamale, în baza titlului accesoriu AC nr. 265/29.09.2004, nr. 28-40 din 28.04.2005 în cuantum de 288 lei, majorări de întârziere aferente comisionului în cuantum de 3 lei și majorări de întârziere aferente TVA, în cuantum de 55 lei; în total suma de 346 lei.

Reclamanta a susținut că nu datorează această sumă, întrucât a achitat integral debitele, la scadență, fără a arăta data achitării debitului principal.

Reclamanta a susținut, fără a dovedi, că respectivul calcul în sumă de 346 lei este greșit, întrucât acesta se raportează la un debit principal care era achitat.

Din înscrisurile depuse de către pârâtă, instanța reține că debitul principal în cuantum de_ lei, reprezentând taxe vamale, comision vamal și TVA-ul au fost achitate la data de 2.06.2008, ulterior transmiterii somației nr._/1/30.05.2008.

Reclamanta nu contestă data de 2.06.2008 ca dată a stingerii debitului principal.

În perioada 14.07._02, reclamanta a achitat suma de 7000 lei din cuantumul majorărilor de întârziere aferente debitului principal (la data de 24.11.2008).

Cât privește raportul de expertiză extrajudiciară, instanța nu-l va lua în seamă, acesta privește alte obiective stabilite de către instanță în dosarul nr._ .

În speță, nu s-a solicitat efectuarea unei expertize contabile.

Față de cele expuse, Tribunalul, în conformitate cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/_, va respinge cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală cu sediul în București, ., sector 5 și în consecință respinge acțiunea reclamantei . în orașul H., . nr 92, ., județul Iași ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Admite excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea adresei nr_/SJ/TA/13.05.2013 emisă de către Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași și respinge acțiunea reclamantei . cu sediul în orașul H., . nr 92, ., județul Iași în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași cu sediul în munic Iași, . 26, județul Iași pentru Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta . cu sediul în orașul H., . nr 92, ., județul Iași în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași cu sediul în munic Iași, . 26, județul Iași pentru Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recurs care se va depune la Tribunalul Iași.

Pronunțată în conformitate cu disp art 396 al 2 din Codul de procedură civilă, azi, 04.11.2014.

Președinte,

E. P.

Grefier,

A. C.

Red. P.E./Tehnored. V.I.A.

5 ex./10.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 2058/2014. Tribunalul IAŞI