Anulare act administrativ. Sentința nr. 1187/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1187/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 12618/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 20 Mai 2014
Președinte - Mițică A.
Grefier I.-P. V.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1187 C.A.
Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant . DISTRIBUȚIE SA și pe pârât M. I. PRIN PRIMAR, pârât P. M. IAȘI, pârât M. I.- DIRECTIA ECONOMICA ȘI FINANTE PUBLICE LOCALE, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 06.05.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
TRIBUNALUL
Deliberînd asupra cauzei de contencios administrativ de față:
Prin cererea inregistrată pe rolul acestei instanțe la numărul de mai sus, reclamanta E.ON M. Distribuție S.A. a chemat în judecată pârâții M. Iași prin Primar, P. municipiului Iași și M. Iași – Direcția Economică și Finanțe Publice Locale, solicitând anularea în parte a Deciziei de impunere 9089J/08.02.2013 privind impunerea sumei de 31.170 lei reprezentand diferenta impozit /taxa teren stabilită in sarcina sa pe anul 2013, precum și anularea dispoziției Primarului mun. I. nr. 915/ 30.08.2013 prin care i-a fost respinsă contestația administrativă.
A mai solicita reclamanta și restituirea sumei de 15.583,84 lei achitată cu titlu de impozit/taxa pe teren pentru anul 2013, cu cheltuieli de judecată.
Motivînd în fapt acțiunea, reclamanta arată ca la data de 08.02.2013 a fost emisa decizia de impunere nr.9089J prin care au fost individualizate și stabilite creanțele fiscale ale societății pentru anul 2013 constând în impozit/taxă pe teren in cuantum de_ lei.
Împotriva titlului de creanta mentionat reclamanta a formulat contestație la organul fiscal emitent, în conformitate cu dispozițiile art. 205 Cod procedură fiscală, contestație care în mod neîntemeiat și nelegal a fost respinsă prin Dispoziția Primarului M. Iași.
Mai arată reclamanta că are încheiat cu Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Comerțului contractul nr. 5/2005 privind concesionarea serviciului public de distribuție a energiei electrice. Prevederile contractuale cât și cele ale legii speciale nr. 13/2007 conferă societății calitatea de operator licențiat de distribuție a energiei electrice fapt ce determină aplicarea unui regim juridic special în ce privește drepturile și obligațiile de natură fiscală și patrimonială izvorâte din raporturile juridice de drept material fiscal existente între reclamantă și autoritățile publice centrale și locale în materia impunerii de taxe și impozite.
În lipsa suportului convențional și legal al obligației fiscale, M. Iași prin Direcția Economică și Finanțe Publice Locale nu era în drept să procedeze la impunerea unor taxe și impozite locale care excede cadrului fiscal stabilit de art. 248 Cod fiscal, chiar dacă acestea sunt menite să alimenteze bugetul local.
Odată cu . Legii nr. 13/2007, ca act normativ ce reglementează activitățile desfășurate în domeniul energiei electrice sub raportul drepturilor și obligațiilor, titularilor de autorizații și licențe, cum este cazul societății, li s-a recunoscut dreptul de uz și servitute gratuită asupra terenurilor și bunurilor proprietate publică și privată a persoanelor fizice sau juridice 8art. 16 alin. 2-4).
Potrivit art. 41 alin. 4 Terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la . prezentei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului”.
Art. 16 alin. 12 din Legea 13/2007 prevede că Titularii de autorizații și licențe, beneficiari ai drepturilor de uz și de servitute asupra proprietății publice sau private a statului și a unităților administrativ-teritoriale, sunt scutiți de plata de taxe, impozite și alte obligații de plată, instituite de autorizațiile publice centrale și locale.
Astfel, apare ca evident faptul că organul fiscal, în stabilirea unor astfel de taxe și impozite pe teren care au născut obligațiile de plată, a desconsiderat textele legale amintite fapt ce determină clar nelegalitatea actelor administrative fiscale emise. Mai mult, taxa de teren stabilită de M. Iași ca bază de impunere a obligației fiscale este una abuzivă încălcând și dispozițiile exprese ale art. 248 Cod fiscal care enumeră în mod limitativ taxele și impozitele locale, această taxă excedând cadrului legal amintit.
În sprijinul aplicării articolelor de mai sus este art. 13 din Licența nr. 451 pentru distribuția energiei electrice, licență emisă de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei Electrice care stipulează că fără a limita din drepturile sau atribuțiile sale legale ori prevăzute de reglementările în vigoare, Titularul Licenței poate invoca și aplica, în condițiile legii (a energiei electrice) drepturile prevăzute la art. 16, 18 și 19 din lege.
Un alt aspect al nelegalității impunerii fiscale a impozitului/taxei pe teren îl reprezintă acela potrivit căruia nu se poate stabili cât din suprafața de teren este efectiv ocupată de instalații electrice și cât teren este aferent zonei de protecție și siguranță. Acest aspect apare deosebit de important în stabilirea cuantumului obligațiilor fiscale ale reclamantei în legătură cu aplicarea dispozițiilor art. 20 din Legea 13/2007.
Astfel, art. 1 prevede: „pentru protecția și funcționarea normală a capacităților energetice și a anexelor acestora, precum și pentru evitarea punerii în pericol a persoanelor, bunurilor și mediului, se instituie zone de protecție și de siguranță”.
La alin. 4 se dispune: „Asupra terenurilor aflate în proprietatea terților, cuprinse în zonele de protecție și de siguranță, se stabilește drept de servitute legală”.
Dispozițiile legale de mai sus se coroborează cu prevederile art. 16 alin. 2-4 și 8 din Legea 13/2007 și cu cele ale art. 257 lit. i Codul fiscal conform cărora nu se datorează impozit pentru zonele de protecție și siguranță.
Zonele de protecție pentru terenurile ocupate de liniile de distribuție a energiei electrice (LEA și LES) sunt definite de art. 18, 20 și 21 din ordinul 4/2007. Conform acestui act normativ, societatea reclamantă este scutită și de plata impozitului pe teren în cazul stațiilor de transformare, unde de asemenea este instituită o zonă de protecție în limita împrejmuirii acesteia și care este definită conform art. 16.
D. urmare, având în vedere prevederile Codului fiscal, ale Legii energiei electrice nr. 13/2007 și ale Ordinului 4/2007 reclamanta este scutită de plata de taxe, impozite și alte obligații de plată, instituite de autoritățile publice centrale și locale pentru terenurile ocupate de liniile de distribuție a energiei electrice precum și pentru terenurile ocupate de stațiile de distribuție a energiei electrice.
De asemenea HG nr. 90/2008 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public act care reglementează și accesul utilizatorilor la rețelele din proprietatea E.ON M. Distribuție S.A. definește rețelele de interes public în anexa 1 (definiții) ca fiind acele rețele la care se pot racorda cel puțin 2 consumatori. Între cele două denumiri, respectiv rețea de interes public și rețea publică există nu numai o diferență de termeni ci mai ales una de conținut al titularului dreptului de proprietate asupra acestor rețele. Astfel, rețelele publice sunt definite și declarate ca atare numai prin lege, iar rețele electrice de interes public pot fi și în proprietatea privată a unei societăți comerciale care asigură un serviciu public.
Aceeași definiție a rețelelor electrice este dată și de legea energiei electrice, nr. 13/2007, la cap. I, art. 3, pct. 52 și 53.
Legea 13/2007 a energiei electrice prevede la art. 16 alin. 1 că „Lucrările de realizare și tehnologizare ale capacităților energetice pentru care se acordă autorizații, precum și activitățile și serviciile pentru care se acordă licențe sunt de interes public, cu excepția celor care sunt destinate exclusiv satisfacerii consumului propriu al titularului autorizației sau licenței și la al. (12) „Titularii de autorizații și licențe, beneficiari ai drepturilor de uz și de servitute asupra proprietății publice sau private a statului și a unităților administrativ-teritoriale, sunt scutiți de plata de taxe, impozite și alte obligații de plată, instituite de autoritățile publice centrale și locale”.
Prin întîmpinarea formulată, pîrîții au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătînd, în esență, că reclamanta datorează sumele stabilite în sarcina sa, în conformitate cu art. 257 alin.1 Cod fiscal.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Decizia de impunere ce face obiectul prezentei cauze, emisă de pârâtul M. Iași – Direcția Economică și Finanțe Publice Locale, au fost stabilite în sarcina reclamantei creanțe fiscale în cuantum de_ lei, constând în impozit/taxă pe teren . Reclamanta susține că din această sumă dstorează doar 53.328,95 lei, restul fiind stabilită în mod nelegal.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat in termen legal contestație, aceasta fiind respinsă prin Dispoziția Primarului M. Iași nr. 915/2013, fiind invocate prevederile art. 256 al. 1 ,3,8 din Codul Fiscal.
Însă, la stabilirea creanțelor sus menționate pârâții nu au luat în considerare împrejurarea că reclamanta a încheiat cu Ministerul Economiei și Comerțului contractul nr. 5/2005 privind concesiunea serviciului public de distribuție a energiei electrice, bunurile ce fac obiectul concesiunii fiind rețelele de distribuție și terenurile aferente, pe care sunt amplasate acestea, terenuri care sunt proprietatea publică a statului.
Față de această situație devin aplicabile prevederile Legii nr. 13/2007 a energiei electrice, în vigoare la data emiterii actelor contestate, care instituie norme cu caracter special față de normele fiscale reținute de pârâți.
Astfel, art. 16 din lege privind drepturile si obligatiile care decurg din autorizatia de infiintare si din licente prevede la al. 2 că asupra terenurilor si bunurilor proprietate publica sau privata a altor persoane fizice ori juridice si asupra activitatilor desfasurate de persoane fizice sau juridice in vecinatatea capacitatii energetice, titularii autorizatiilor de infiintare si titularii licentelor beneficiază, in conditiile legii, pe durata lucrarilor de realizare si retehnologizare, respectiv de functionare de dreptul de uz pentru executarea lucrarilor necesare realizarii sau retehnologizarii capacitatii energetice, obiect al autorizatiei, dreptul de uz pentru asigurarea functionarii normale a capacitatii, obiect al autorizatiei de infiintare, pentru reviziile, reparatiile si interventiile necesare, servitutea de trecere subterana, de suprafata sau aeriana pentru instalarea de retele electrice sau alte echipamente aferente capacitatii energetice si pentru acces la locul de amplasare a acestora, in conditiile legii, dreptul de a obtine restrangerea sau incetarea unor activitati care ar putea pune in pericol persoane si bunuri, dreptul de acces la utilitatile publice.
Drepturile de uz si de servitute au ca obiect utilitatea publica, au caracter legal, iar continutul acestora este prevazut la art. 19 si se exercita pe toata durata existentei capacitatii energetice sau, temporar, cu ocazia retehnologizarii unei capacitati in functiune, reparatiei, reviziei, lucrarilor de interventie in caz de avarie.
Potrivit al. 4, 12 ale art. 16 exercitarea drepturilor de uz si servitute asupra proprietatilor statului si ale unitatilor administrativ-teritoriale afectate de capacitatile energetice se realizeaza cu titlu gratuit pe toata durata existentei acestora, iar titularii de autorizatii si licente, beneficiari ai drepturilor de uz si de servitute asupra proprietatii publice sau private a statului si a unitatilor administrativ-teritoriale, sunt scutiti de plata de taxe, impozite si alte obligatii de plata, instituite de autoritatile publice centrale si locale.
De asemenea, potrivit art. 257 lit. i Cod fiscal impozitul pe teren nu se datorează pentru terenurile folosite ca zone de protecție definite în lege.
Art. 20 din Legea nr. 13/2007 prevede că pentru protectia si functionarea normala a capacitatilor energetice si a anexelor acestora, precum si pentru evitarea punerii in pericol a persoanelor, bunurilor si mediului, se instituie zone de protectie si de siguranta.
Asupra terenurilor aflate in proprietatea tertilor, cuprinse in zonele de protectie si de siguranta, se stabileste drept de servitute legala.
Față de activitatea principală a reclamantei – Distribuția energiei electrice, existența contractului de concesiune nr. 5/2005, modul de reglementare a regimului utilizării terenurilor proprietatea publică a statului ori a unităților administrativ-teritoriale în scopul realizării rețelelor de distribuție a energiei electrice, instanța reține că reclamanta este exceptată prin lege specială de la plata obligațiilor de natura celor stabilite de pârâți în sarcina sa prin actele contestate.
Având în vedere că reclamanta a făcut dovada achitării sumelor contestate cu extrasele de cont depuse la dosar, instanța va obliga pârâtul M. Iași – Direcția Economică și Finanțe Publice Locale să restituie reclamantei suma achitată cu titlu de impozit/taxa pe teren pentru anul 2013
Văzând și disp. art. 453 NCPC,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta . DISTRIBUȚIE S.A., cu sediul în Iași, .-150 în contradictoriu cu pârâții M. Iași prin Primar, P. mun. Iași și M. Iași –Direcția Economică și Finanțe Publice Locale, cu sediul în Iași, . și Sfânt nr. 11.
Dispune anularea în parte a deciziei de impunere nr. nr. 9089J/08.02.2013 privind impunerea sumei de 31.170 lei reprezentand diferenta impozit /taxa teren stabilită in sarcina reclamantului pe anul 2013, precum și anularea dispoziției Primarului mun. I. nr. 915/ 30.08.2013.
Obligă pârâtul M. Iași – Direcția Economică și Finanțe Publice Locale să restituie reclamantei suma de 15.583,84 lei achitată cu titlu de impozit/taxa pe teren pentru anul 2013.
Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în condițiile art.396 alin.2 NCPC, azi 20.05.2014.
Președinte, Mițică A. | ||
Grefier, I.-P. V. |
RED/TEHNORED.A.M.
6 EX-15.09.2014
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 1384/2014. Tribunalul IAŞI | Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001.... → |
|---|
