Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 364/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 364/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 20369/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 29 Mai 2014
Președinte - A. T.
Judecător I. D.
Grefier L. A.
DECIZIE Nr. 364 CA/2014
Pe rol judecarea apelului privind pe apelant . pe intimat P. M. IAȘI, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care: verificând din oficiu competența cf. disp. art 131NCPC, instanța constată că este competentă în soluționarea prezentei cauze și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă reține apelul spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberand asupra apelului de fata:
Prin sentinta civila nr._/19.12.2013 pronuntata de Judecatoria Iasi s-a respins plângerea contravențională formulată de petenta S.C. A. S.A., J_, CUI RO_, cont bancar RO47RZBR_233 cu sediul în Iași, .. 6, județul Iași, împotriva procesului – verbal nr._ încheiat la data de 05.06.2013 de intimatul P. municipiului Iași, cu sediul în Iași, . și Sfânt nr. 11.
A fost obligată petenta la plata către stat a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunta astfel prima instanta retinut urmatoarele:
„Prin procesul verbal numărul_/05.06.2013, petenta a fost sancționată contravențional prin aplicarea unei amenzi în cuantum de 2500 lei, pentru reținerea în sarcina sa a următoarei fapte contravenționale: nerespectarea obligației de refacere a infrastructurii carosabilului afectată ca urmare a intervenției la rețeaua de canalizare îngropată în infrastructura carosabilului situată în Iași . . cu pasajul Bazar. Fapta constată la data de 04 iunie 2013, a fost încadrată în prevederile HCL 133/2009, modificată prin HCL 467 /2009, anexa 1 la regulament, procesul verbal a fost încheiat în absența persoanei sancționate contravențional, fiind comunicat prin scrisoare recomandată acesteia.
Plângerea a fost formulată în termen legal, la data de 26 iunie 2013, procesul verbal fiind comunicat legal la data de 12 iunie 2013.
În temeiul dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are îndatorirea de a verifica legalitatea și temeinicia procesului-verbal, hotărând asupra sancțiunii.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de contravenție contestat prin plângerea care formează obiectul prezentei cauze, instanța, analizând din oficiu conținutul acestuia prin prisma dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, constată că procesul-verbal a fost legal întocmit, cuprinzând toate elementele prevăzute de articolul menționat sub sancțiunea nulității absolute. Din studierea procesului verbal depus în copie la dosarul cauzei se poate observa că acesta este de natură a răspunde cerințelor legale imperative astfel descrise. Instanța reține că toate criticile formulate de către petentă sunt neîntemeiate.
Instanța reține că instituția emitentă a procesului verbal este P. M. Iași, care în baza prevederilor exprese ale HCL 172/2002 are posibilitatea de a abilita persoane din structura Primăriei să constate faptele contravenționale. Potrivit art. 4 cap. XII: Constatarea și sancționarea contravențiilor săvârșite în prezenta hotărâre se face de către: a) Primar, ofițeri și subofițeri de poliție pentru toate contravențiile; b)Angajații împuterniciți ai direcțiilor din cadrul Primăriei Iași pentru contravențiile săvârșite în domeniul lor de activitate prin Dispoziție a Primarului M. Iași; c) Alte persoane anume împuternicite de către Primar. Rezultă așadar că prin abilitarea expresă a Primarului M. Iași în baza dispoziției nr. 1854 din 17.12.2009, agentul constatator din cadrul Direcției menționate a fost abilitat să constate și sancționeze fapta descrisă, în totalitate concordanță cu dispozițiile legale.
Mai mult, descrierea faptei nu poate presupune în toate cazurile o analiză excesivă a situației de fapt și o consemnare absolută a tuturor elementelor constatate. Desigur, descrierea trebuie să fie apropriată de realitatea faptică și să includă elementele apte să individualizeze specificul faptei reținute. Nu i se poate solicita intimatului consemnarea datei și a tipului lucrărilor pretins a fi fost efectuate de petentă, acesta constatând doar nerepararea părții carosabile. Se poate observa deopotrivă că intimatul a consemnat expres data și locul controlului, segmentul pe care a fost constatată nerefacerea carosabilului, efectuând cadre foto detaliate pe care le-a anexat procesului verbal și întâmpinării formulate. Legea nu impune anumite tipuri de refacere a carosabilului, ci o obligație generală, astfel încât orice modalitate de afectare a infrastructurii dă naștere unei obligații corelative. Instanța reține că intimatul a consemnat corespunzător fapta, realizând o suficientă descriere a acesteia .
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că petenta nu a reușit să facă dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție, acesta beneficiind în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Instanța reține că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la acesta, referitor la împrejurările constatate de agentul constatator.
Însă, în interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că faptele de natură contravențională se încadrează în noțiunea autonomă de „faptă penală”, necesitând respectare tuturor garanțiilor prevăzute în cuprinsul acestui articol, inclusiv respectarea prezumției de nevinovăție a persoanei acuzate de săvârșirea unei astfel de fapte. Obligația respectării prezumției de nevinovăție este opozabila erga omnes, revenind nu doar judecătorului, ci tuturor autorităților statului (Hot. CEDO Salabiaku, 7 oct. 1988).
Pe de alta parte a conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, minore ca și gravitate, dar extrem de numeroase.
Instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal nr._/05.06.2013, reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului constatator aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu cu privire la fapta săvârșită. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentei în sensul că fapta nu corespunde adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză instanța constată că fapta de nerespectare a obligației de reparare și refacere parte carosabilă deteriorată ca urmare a intervenției la rețeaua de apă canalizare are o existență reală, obiectivă. Astfel, coroborând datele concrete și detaliate din adresa de sesizare cu detaliile cadrelor foto surprinse se poate observa fără urmă de îndoială faptul că intervenția care a determinat realizarea unor lucrări care au condus la dezafectarea părții carosabile. Lucrarea nu a fost finalizată prin asfaltarea la nivel a părții carosabile. Autorizația de construire nr. 323/23.04.2012 confirmă existența lucrărilor în zona N., intersecția cu .>
Petenta este singura în măsură să efectueze lucrări de întreținere, reparație, intervenție la acest tip de rețea, simplul fapt al realizării unei comenzi ulterioare pentru remedierea părții carosabile neexonerând-o de obligația materializării unui atare demers.
Astfel, cum se poate observa din redactarea textului de lege, sarcina realizării acestor lucrări de intervenție și refacere revine în totalitate administratorului rețelei de apă, această calitate nefiind contestată de către societatea petentă.
Instanța observă că deși petenta are sarcina probării unei alte situații de fapt decât cea reținută prin procesul verbal de contravenție contestat, aceasta nu a probat în nici un fel o altă situație de fapt, aptă să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului verbal contestat. În consecință, instanța va reține legalitatea și temeinicia actului administrativ analizat.
Față de cele expuse, instanța apreciază că sunt îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptei contravenționale prevăzute de HCL 133/2009, modificată prin HCL 467/2009, iar conduita petentului se situează în sfera ilicitului contravențional, ce constituie temei al răspunderii contravenționale.
Referitor la individualizarea sancțiunii instanța va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 care prevede că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Astfel fiind, dată fiind situația de fapt reținută și gradul de pericol social semnificativ al faptei contravenționale reținute, instanța apreciază că sancțiunile aplicate de agentul constatator îndeplinesc cerința proporționalității în sensul art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și că o sancțiune nepecuniară, nu ar fi justificată, întrucât din atitudinea petentei nu rezultă că o astfel de măsură ar fi aptă să își atingă scopul preventiv. Pericolul social este unul semnificativ, rezultând din posibilitatea producerii de accidente determinate de existența unei suprafețe ce prezintă urmele unui șanț extins, in contextul în care zona este foarte aglomerat, traficul fiind intens.
Având în vedere cele consemnate anterior și faptul că nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat sau a unei cauze care să înlăture caracterul contravențional al faptei, instanța constată că procesul-verbal contestat se bucură în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
În baza acestor considerente, reținând faptul că petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa prin procesul verbal contestat, și având în vedere dispozițiile art. 31 și 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge plângerea formulată, ca neîntemeiată și va menține ca legal si temeinic procesul verbal de contravenție.
În temeiul dispozițiilor art. 36 alin. 2 din OG 2/2001, modificata, raportat la soluția de respingere a plângerii, petenta va fi obligată la plata unor cheltuieli judiciare către stat in cuantum de 50 lei.”
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal, petenta .>, criticând-o pentru nelegalitate, susținând că, potrivit jurisprudentei CEDO în materie contraventională, beneficiază de prezumtia de nevinovătie, cel ce trebuie să facă dovada faptei si a persoanei care a comis-o fiind organul constatator. Or, nu rezultă fără putintă de tăgadă că cea care a efectuat lucrările, mai ales că nu este ea singura unitate care detine retele îngropate. De asemenea a mai arata ca Primaria M. Iasi nu are personalitate juridca.
În drept, au fost invocate disp. art. 466-482 C. Proc. Civ.
Intimata P. M. Iasi a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului si a exceptiei invocate ca neintemeiate..
În sustinerea pozitiei sale procesuale, intimata a arătat că obligatia de refacere a carosabilului cade în sarcina administratorului retelei de utilităti, inclusiv în situatia în care interventia la retelele îngropate s-a făcut de către o persoană fizică/juridică delegată de către detinătorul de utilităti, ori în situatia în care refacerea domeniului public afectat s-a contractat cu o firmă specializată. S-a mai învederat că petenta nu este la prima abatere de acest gen.
În apel nu s-au administrat probe noi.
Analizand in fond cererea in limitele părtii din hotarare ce s-a atacat, prin prisma dispoz art 476 si 477cod pr civ, instanta de apel retine:
Astfel, instanța de fond a apreciat în mod legal că procesul-verbal întrunește condițiile de formă prevăzute sub sancțiunea nulității de OG nr. 2/2001, precum și că petenta-recurentă a comis fapta și nu există vreo cauză de înlăturare a răspunderii contravenționale.
Procesul-verbal cuprinde data, locul comiterii contraventiei, numele contravenientului, descrierea faptei, astfel încât să fie permis controlul judiciar în ce priveste temeinicia procesului-verbal de contraventie. O detaliere mai amănuntită a faptei nu era necesară, agentul constatator consemnând explicit că pe . cu . loc interventii in urma carora nu s-a refacut carosabilul.
Cu referire la temeinicia procesului-verbal, Tribunalul reține că din perspectiva jurisprudenței CEDO în materia prezumției de nevinovăție, sub aspectul probei, art. 6 paragraful 2 din Convenție nu interzice existența unor prezumții de fapt sau de drept (cauza Sabiaku c. Franței, hotărârea din 07.10.1988). Prin reglementarea acestor prezumții, statele trebuie să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit(Janosevic c. Suedia par. 101.
Așadar, prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de contravenție în cauză, ca act administrativ având valoarea unui înscris autentic, fapta fiind constatată personal de agentul constatator), nu este, per se, contrară dispozițiilor art. 6 par. 2 din Convenție. Autorului contravenției i se asigură fără nicio îngrădire dreptul de a se adresa justiției, cerând anularea acestui proces-verbal, iar într-o astfel de situație este firesc ca el să dovedească nelegalitatea ori netemeinicia procesului-verbal
Aceasta nu înseamnă răsturnarea sarcinii probei, ci aplicarea principiului general potrivit căruia cel care face o afirmație în justiție trebuie s-o dovedească.
Procesul-verbal de constatare a contravenției stabilește definitiv vinovăția persoanei în cauză numai în condițiile în care aceasta nu înțelege să se folosească de căile prevăzute de lege pentru a-l contesta.
În cauză, fapta contravențională a fost constatată personal de către agentul constatator, fiind susținută de planșele foto depuse la dosarul de fond ( filele 22-32) din care rezultă efectuarea de lucrari in zona respectiva de catre angajati . nu a alti furnizori de servicii de pe raza mun. Iași, aspect ce rezultă din amplasamentul zonei surprinse în planșele foto, autorizatie de constructie si anunt lucrari mentenatan prin care anunata A. interventii pe .
Pe de altă parte, apelanta nu a administrat nici o probă concludentă prin care să contrazică situația de fapt descrisă de agentul constatator sau să justifice motivul pentru care, nu refacut carosabilul dupa interventie, impunându-se sancționarea sa pentru încălcarea obligației prevăzută de art. 3.2 din HCL nr. 133/2009 modificată și completată prin HCL nr. 467/2009.
În privința sancțiunii aplicate de agentul constatator, Tribunalul reține că aceasta este conformă cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 și proporțională cu gradul de pericol social al faptei, nefiind evidențiate în cauză elemente concludente pentru a se aprecia că scopul urmărit prin incriminarea faptelor de natura celei comise ar putea fi atins prin stabilirea unei sancțiuni morale, în condițiile în care recurenta este sancționată frecvent pentru fapte similare.
Nu se poate reține nici încheierea procesului verbal de contravenție de către o entitate fără personalitate juridică, având în vedere că actul sancționator a fost întocmit cu respectarea art. 15 al. 2 din OG nr. 2/2001 de către un împuternicit al Primarului mun. Iași, după cum în mod expres s-a consemnat, fiind irelevantă mențiunea din antet. Aparatul de specialitate al primarului constituie o structura functionala cu activiatte permaneta, care aduce la indeplinire hotararile consiliilor locale si dispozitiile primarului.
Concluzionând, in temeiul dispoz art 480 cod pr civ, Tribunalul va respinge recursul, sentința primei instante urmând a fi mentinută ca legală si temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de petenta .> împotriva sentinței civile nr_/18.12.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.
Definitiva.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.05.2014
P. Judecator,
A. T. D. I.
L.A. 03 Iunie 2014
Red/tehnored TAM 23.06.2014
Judecator fond N. M.
← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 363/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 608/2014.... → |
---|