Anulare act administrativ. Sentința nr. 2029/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2029/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 4039/99/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 29 Octombrie 2014
PREȘEDINTE - I. D.
Grefier M. I. P.
SENTINȚA Nr. 2029/2014/CA
Pe rol se află pronunțarea hotărârii în cauza de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta . și pe pârâta ., având ca obiect anulare act administrativ P-V de Control.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Dezbaterile și susținerile părților asupra cererii de chemare în judecată au avut loc în ședința publică din data de 15.10.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 22.10.2014, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 29.10.2014, când
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față,
Prin cererea înregistrată pe rolului instanței sub nr._ reclamanta . chemat în judecată pe pârâta . solicitând să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună anularea procesului verbal nr._/24.10.2013 și a notei de constatare din data de 07.10.2013 iar în subsidiar să se constate că modul în care a fost calculat consumul este eronat iar suma ce urmează a fi achitată conform facturii nr._ este una mult prea mare urmând a se dispune anularea parțială a facturii în cuantum de 27.961,34 lei ..
În motivarea acțiunii se arată în fapt următoarele aspecte:
Prin nota de constatare nr. 6329/07.10.2013 în urma verificărilor instalației de alimentare an fabricație 2011 la sediul reclamantei s-a constatat faptul că ¨ abonatul este conectat la rețeaua E. .
La verificarea contorului cu seria_ s-a constatat: controlului pe echipajul 1 pe aparatul de măsură înregistra un amperaj de 18,2 A, iar pe contorul afișa amperajul de 0,4 .borna faza ieșire pe echipajul 1 era arsă .
Sigiliul capac borne violat, butucul răsucire sarma prezintă urmă de tăietură .¨ .
Ulterior acestor constatări a fost înlocuit contorul cu unul nou iar cel vechi sigilat și luat de către cei care au făcut constatarea .
La data de 24.10.2013 a fost încheiat procesul verbal de analiză a abaterilor prin care s-au reiterat cele susținute în nota de constatare .
Totodată s-a încheiat și un proces verbal de stabilire a despăgubirilor
Cele consemnate nu corespund realității .
A depus reclamanta înscrisuri în dovedirea acțiunii .
Pârâta formulat întâmpinare invocând excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Iași .
Analizând excepția invocată se rețin următoarele:
Potrivit art . 94 pct. 1 lit. j din Noul Cod de Proc. Civ. ¨Judecătoriile judecă orice alte cererii evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști¨ .
Prin acțiunea de față reclamanta solicită anularea procesului verbal de analiză a abaterilor nr._/24.10.2013 și a facturii fiscale nr._ în cuantum de 27.961, 34 lei, cererea sa încadrându-se în categoriilor acțiunilor civile prev. de art . 94 pct. 1 lit. j din Noul Cod de Proc. Civ. ., ceea ce atrage competența materială a judecătoriilor .
Pentru considerentele expuse se va declina competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Iași .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența de soluționare a cauzei formulate de reclamanta . contradictoriu cu pârâta . în favoarea Judecătoriei Iași .
Fără cale de atac .
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2014.
Președinte, I. D. | ||
Grefier, M. I. P. |
Red./Tehn. Jud. D.I. –5 ex/30.10.2014
← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 594/2014.... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 2080/2014. Tribunalul IAŞI → |
---|