Obligaţia de a face. Sentința nr. 2080/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2080/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 12426/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI F.
Ședința publică din 05 Noiembrie 2014
PREȘEDINTE - I. D.
Grefier M. I. P.
SENTINȚA Nr. 2080/2014
Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul O. C. și pe pârâtul S. F. Municipal P., chemat în garanție Administrația F. Pentru Mediu, având ca obiect obligația de a face Restituire Taxa Auto+Dobânda.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, precum și faptul că a fost citat chematul în garanție, Administrația F. pentru Mediu, după care
Având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de contencios administrativ de față :
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._ /2014 reclamantul O. C. a chemat în judecată pe pârâtul S. F. Municipal P. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea deciziei de calcul taxei de poluare nr._/19.10.2009, obligarea la restituirea taxei de poluare achitată, în cuantum de 1766 lei, actualizată cu indicele de inflație, la plata dobânzii legale și a penalităților de întârziere prev. de art. 119-1236 din OG 92/2003 .
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat a achiziționat un autoturism marca Volkswagen nr. de identificare WVWZZZ1HZSB146176 pentru a-l înmatricula în România fiind obligat să achite taxa de poluare impusă de OUG nr. 50/2008. Or, acest autoturism a mai fost înmatriculat într-o țară ce aparține Uniunii Europene În aceste condiții, îngrădirea dreptului său de a înmatricula autoturismul în România, prin achitarea taxei de poluare, reprezintă o gravă încălcare a dreptului comunitar.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 124 alin. 2, 120 alin. 7 C. proc. fiscală
Acțiunea a fost legal timbrată.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar, în copie, înscrisuri.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În susținerea poziției sale procesuale, s-a arătat că OUG nr. 50/2008 a fost emisă în vederea asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte de îmbunătățire a calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont și de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile. Infograma nr. 5899/26.06.2008 a Reprezentanței României la Bruxelles confirmă această compatibilitate cu dreptul european.
Totodată, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, întemeiată pe disp. art. 1 alin. 1, art. 5 alin. 1 și 4 din OUG nr. 50/2008, art. 8 alin. 5 din HG nr. 686/2008.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele :
Reclamantul a achitat la Trezoreria P. taxa de poluare pentru autoturismul marca Volkswagen nr. de identificare WVWZZZ1HZSB146176 importat din UE, în sumă de 1766 lei ..
Pe fondul acțiunii, instanța constată că este întemeiată . Astfel, potrivit dispozițiilor art. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, "Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și art. 9;
c) la introducerea în parcul național a unui autoturism, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul național i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art.8".
Art. 3 alin. (1) lit.a) - f) și 9 din actul normativ precizat enumeră în mod expres și limitativ categoriile de autovehicule exceptate sau scutite de la plata taxei pe poluare, iar art. 8 definește valoarea reziduală a taxei pe poluare.
Potrivit unei jurisprudențe constante a CJUE, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C‑345/93, R.., p. I‑479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C‑393/98, R.., p. I‑1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C‑101/00, R.., p. I‑7487, punctul 55). În această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într‑un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C‑74/06, Rep., p. I‑7585, punctul 28).
În Hotărârea T. din 07.04.2011, Curtea a reiterat principiul degajat de jurisprudența sa anterioară, conform căruia art. 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, statuând însă, suplimentar, că statele nu au o competență nelimitată în stabilirea regimului unor noi taxe. Dimpotrivă, interdicția prevăzută la art. 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, par. 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, par. 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, par. 40). Astfel, art. 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Instanța constată că, potrivit considerentelor Curții din cauza T., cauză vizând strict OUG nr. 50/2008, dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Această interdicție vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. Or, regimul de impozitare instituit prin reglementarea OUG nr. 50/2008 este indirect discriminatoriu, prin efectele pe care le produce, întrucât OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe semnificative din valoarea lor de piață. În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Dată fiind hotărârea CJUE din cauza T., din 07.04.2011, obligatorie pentru instanțele naționale, cum că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, instanța reține că taxa de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 și impusă reclamantului pentru înmatricularea autovehiculului său importat din UE este contrară dreptului UE, favorizând vânzarea vehiculelor de ocazie naționale și descurajând, în acest mod, importul de vehicule de ocazie similare.
Fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din OG nr. 92/2003, taxa de poluare fiind achitată ca urmare a aplicării eronate de către organele fiscale a dispozițiilor legale, prevederile OUG nr. 50/2008 fiind contrare dreptului UE, instanța va admite acțiunea.
În ceea ce privește actualizarea sumei cu indicele de inflație:
In timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești. Având in vedere ca natura juridica a dobânzii este diferita de natura juridica a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune, (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plata - lucrum cessans) iar a doua reprezintă valoarea reala a obligației bănești la data efectuării plății, (daune compensatorii - ˝damnum emergens˝), conduce la concluzia ca este admisibil cumulul acestora si deci nu se ajunge la o dubla reparație, ceea ce ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauza a creditorului.
( De altfel există o jurisprudență bogată și constantă a instanțelor de judecată în această privință )
În ceea ce privește capătul de cerere accesoriu vizând obligarea la plata dobânzii instanța apreciază cererea întemeiata prin raportare la soluția CEJ in cauza I..
În ceea ce privește solicitarea de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere aceasta nu poate fi primită deoarece acesta se datorează, potrivit art. 119 din OG 92/2003 doar în situația în care contribuabilul nu achită sau achită cu întârziere o creanță bugetară
În privința cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu, instanța constată că taxa de emisii poluante se calculează și se colectează, potrivit OG 50/2008 de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, acesta fiind motivul pentru care doar această autoritate are calitate procesuală pasivă în cauzele de acest tip.
Este adevărat că taxa astfel colectată se constituie în venit la Fondul pentru Mediu, dar aceasta nu înseamnă că între pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. Iași și chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu există vreun raport juridic distinct. Instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și revine în principiu, tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros. Așadar, în speță nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale unei astfel de cereri de chemare în garanție, atât pârâta, cât și chematul în garanție nefiind altceva decât verigi ale aceluiași sistem, între ele neexistând nici o transmisiune de drepturi ori obligații, cu atât mai puțin una cu titlu oneros.
Pentru aceste considerente, instanța urmează a respinge cererea de chemare în garanție.
Fiind în culpă procesuală, pârâta va fi obligată, la plata cheltuielilor de judecată efectuate și dovedite de către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul O. C., cu domiciliul în ., jud. Iași, CNP_ cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat G. Drian,, Iași, . și Sfânt nr. 18-20 în contradictoriu cu pârâtul S. F. Municipal P..
Anulează Decizia de calcul taxei de poluare nr._/19.10.2009.
Obligă pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 1766 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, actualizată cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale calculată de la data achitării taxei și până la restituirea taxei ..
Respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere prev. de art. 119-123 din OG 92/2003 .
Respinge cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu .
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 499 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept la recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Recursul se depune la Tribunalul Iași .
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.11.2014 .
Președinte, I. D. | ||
Grefier, M. I. P. |
Red./Tehn. Jud. D.I. –6 ex/06.11.2014
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2029/2014. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 677/2014.... → |
|---|
