Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 541/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 541/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 679/239/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 02 Octombrie 2014
Președinte - A. T.
Judecător I. D.
Grefier A.-M. H.
DECIZIE Nr. 541/2014/CA
Pe rol judecarea cauzei privind pe apelant P. G., apelant P. G. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IAȘI - POLIȚIA RUTIERĂ HÎRLĂU, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Nemaifiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat, și văzând solicitarea părților de judecare a cauzei și în lipsă, rămâne în pronunțare asupra apelului formulat.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față,
Prin sentința civilă nr. 275/20.02.2014 pronunțată de Judecătoria Iași a fost respinsă plângerea formulată de petentul P. G. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Iași.
Pentru a se pronunța astfel a reținut Judecătoria următoarele aspecte:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat de intimată la data de 20.02.2009, petentul, în calitate de administrator al S.C. Pan G. S.R.L., a fost sancționat contravențional, potrivit prevederilor art. 60 lit. a și 61 lit. b din Legea nr. 333/2003, cu amendă în cuantum total de 2000 lei, pentru săvârșirea contravenției constând în neluarea mǎsurilor de organizare și funcționare a pazei, de asigurare a pazei și integritǎții bunurilor la S.C. Pan G. S.R.L.
În primul rând, instanța se va pronunța cu precǎdere asupra excepției tardivitǎții plângeriii, excepție invocatǎ de cǎtre intimatǎ prin întâmpinare și unitǎ cu fondul cauzei.
Analizând conținutul confirmǎrii de primire (filele nr. 47 și 54 din dosar), analizând susținerile petentului care nu își recunoaște semnǎtura aplicatǎ pe acest înscris, comparând semnǎtura destinatarului de pe acel act cu semnǎtura petentului așa cum rezultǎ aceasta din filele nr. 54 și ultimele douǎ file din dosar, observând și lacunele existente în completarea confirmǎrii de primire, în sensul cǎ nu s-au arǎtat calitatea primitorului (dacǎ primitorul este o altǎ persoanǎ sau chiar destinatarul) și nici gradul de rudenie al primitorului, instanța stabilește cǎ procesul verbal de contravenție nu a fost în mod legal comunicat petentului prin acea confirmare de primire.
Observǎ instanța cǎ aceastǎ comunicare a avut loc abia la data de 22.03.2013, conform adresei aflate la fila nr. 5 din dosar. Astfel cǎ instanța stabilește cǎ prezenta plângere contravenționalǎ a fost introdusǎ pe rolul instanței în termenul procedural prevǎzut de lege – de 15 zile de la comunicare, dupǎ cum s-a dezvoltat pe larg mai sus.
Având în vedere toate considerentele mai sus arǎtate, instanța urmeazǎ sǎ respingǎ excepția tardivitǎții plângerii, ca neîntemeiatǎ, excepție invocatǎ de intimatǎ prin întâmpinare, repunând în termenul procedural de formulare a plângerii contravenționale pe petentul din prezentul dosar.
Pe fondul cauzei, instanța, analizând cele cuprinse în procesul verbal atacat, coroborate cu raportul încheiat la data de 16.04.2013 și cu susținerile pǎrților, reține faptul că petentul nu a respectat prevederile legale mai sus descrise în cuprinsul actului constatator al contravenției.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Analizând prezenta plângere, instanța constată că cele constatate în cuprinsul procesului verbal de contravenție se coroborează cu toate declarațiile și înscrisurile administrate în prezenta cauză.
În aceastǎ ordine de idei, instanța observǎ cǎ petentul, în calitate de administrator al S.C. Pan G. S.R.L., nu a luat mǎsurile de organizare și funcționare a pazei, precum și de asigurare a pazei și integritǎții bunurilor la S.C. Pan G. S.R.L., deși, în calitatea sa de conducǎtor al unitǎții în sensul art. 3 alin. 1 și 3 din Legea nr. 333/2003, avea aceastǎ obligație legalǎ prevǎzutǎ de actul normativ mai sus arǎtat.
În legătură cu susținerile petentului din plângerea introductivă de instanță referitoare la aceea cǎ fapta îi este imputatǎ persoanei juridice S.C. Pan G. S.R.L. și nu petentului personal, instanța, analizând textele legale aplicabile în prezenta spețǎ, ajunge la o soluție contrarǎ susținerilor petentului.
Astfel, contravenția săvârșită de petent nu se referă la activitatea persoanei juridice S.C. Pan G. S.R.L. ci contravenția prevǎzutǎ de art. 60 lit. a din Legea nr. 333/2003 privește pe conducǎtorii unitǎților care au aceste obligații legale de a lua mǎsurile de organizare și funcționare a pazei, precum și de a asigura paza și integritatea bunurilor. Observǎ instanța cǎ textul incriminator al contravenției – art. 60 lit. a din Legea nr. 333/2003 – face trimitere directǎ la art. 3 alin. 1 și 3 din același act normativ, articole care se referǎ în mod direct la obligația legalǎ pe care o are conducǎtorul unitǎții de a lua mǎsurile de organizare și funcționare a pazei, precum și de a asigura paza și integritatea bunurilor.
Astfel cǎ vinovat de aceastǎ contravenție nu se poate face decât conducǎtorul persoanei juridice, nu și persoana juridicǎ în sine, în sensul art. 3 alin. 1 și 3 din Legea nr. 333/2003 la care art. 60 lit. a din același act normativ face trimitere. Astfel cǎ în mod corect și legal procesul verbal de contravenție atacat în prezentul dosar a fost încheiat pe numele petentului personal, în calitatea sa de administrator al S.C. Pan G. S.R.L. și nu pe numele persoanei juridice, S.C. Pan G. S.R.L.
În legǎturǎ cu celelalte susțineri ale petentului referitoare la faptul cǎ din cuprinsul procesului verbal lipsesc mențiunile referitoare la persoana juridicǎ S.C. Pan G. S.R.L., cǎ martorul asistent, semnatar al procesului verbal de contravenție încheiat în lipsǎ, avea funcția de angajat al Poliției Hârlǎu, astfel cǎ era incompatibil cu calitatea de martor, instanța urmeazǎ sǎ le înlǎture și pe acestea, reținând cǎ în cuprinsul procesului verbal de contravenție s-a descris în mod corect și legal fapta contravenționalǎ incriminatǎ iar sancțiunea a fost corect și legal individualizatǎ în cuantumul minim legal posibil, dupǎ cum s-a arǎtat mai sus. Instanța reține cǎ este vorba despre invocarea unor nulitǎți relative în acest caz; niciuna dintre aceste neregularitǎți nu i-a produs contravenientului o vǎtǎmare care sǎ poatǎ fi înlǎturatǎ doar prin anularea procesului verbal de contravenție, aceste lipsuri fiind acoperite din plin prin prezenta procedurǎ judiciarǎ, când petentul a putut să aibă acces la toate actele dosarului și să formuleze toate apărările în favoarea sa în fața instanței.
Cât privește celelalte susțineri ale petentului, referitoare la faptul cǎ nu se face vinovat de sǎvârșirea cu vinovǎție a faptei contravenționale de care a fost acuzat, stația de distribuție fiind prevǎzutǎ cu camere de supraveghere video, instanța constată că petentul nu a fǎcut o asemenea probǎ în cursul cercetǎrii judecǎtorești.
Analizând documentația care a stat la baza încheierii procesului verbal de contravenție, instanța stabilește cǎ intimata a reușit să răstoarne prezumția de nevinovăție de care a beneficiat petentul la începutul acestei proceduri judiciare contravenționale.
Or, în aceste condiții de rǎsturnare a prezumției de nevinovǎție prin administrarea de probe, dat fiind faptul cǎ intimata a fǎcut dovada sǎvârșirii de cǎtre petent a faptei contravenționale, petentul era cel care trebuia sǎ facǎ dovada corespunzǎtoare cǎ nu a sǎvârșit fapta. Or, acest lucru petentul nu l-a realizat, deoarece nu a propus administrarea unor probe în dovedirea afirmațiilor sale, deși aceastǎ obligație proceduralǎ îi incumba în timpul prezentei cercetǎri judecǎtorești, conform dispozițiilor legale.
Instanța reține că fapta petentului care, în calitate de administrator al S.C. Pan G. S.R.L., nu a luat mǎsurile de organizare și funcționare a pazei și nici mǎsurile de asigurare a pazei și integritǎții bunurilor la S.C. Pan G. S.R.L., constituie contravenție care se sancționează cu amendă, conform prevederilor art. 60 lit. a și 61 lit. b din Legea nr. 333/2003.
Instanța reține și faptul că au fost respectate dispozițiile alin. 3 ale art. 21 din O.G. nr. 2/2001, în sensul că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporționalǎ cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșitǎ fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanța reține că numai prin aplicarea și executarea efectivă a sancțiunii amenzii contravenționale se poate realiza scopul prevăzut de legiuitor și care constă în determinarea contravenientului de a respecta pe viitor toate prevederile legale în aceastǎ materie, sancțiunea avertismentului fiind insuficientă în acest caz, mai ales cǎ sancțiunea amenzii contravenționale a fost aplicatǎ în cuantumul minim legal posibil pentru aceastǎ faptǎ contravenționalǎ, conform textului incriminator al contravenției.
În consecință, având în vedere că petentul se face vinovat de săvârșirea faptei mai sus menționate, instanța apreciază drept neîntemeiată prezenta plângere formulată de către petent împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/20.02.2009, încheiat de intimată, urmând a o respinge ca atare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel P. G..
În motivarea apelului în esență se arată de către acesta următoarele aspecte:
Stația Peco a fost dotată încă de la înființare cu luminatoare iar din data de 03.07.2008 și cu aparatură electronică DV STAND ALONE SVR 1104 și 4 camere video color achiziționate de la . cu factura fiscală_.
A depus apelantul în apel factura fiscală_ din data de 03.07.2008.
IPJ Iași nu a formulat întâmpinare.
Analizând apelul de față Tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 3 alin. 3 din Legea 333/2003 ¨ La unitățile unde nu este posibilă realizarea unui sistem de pază organizat, conducătorii acestora sunt obligați să execute împrejmuiri, grilaje, obloane, încuietori sigure, iluminat de securitate, sisteme de alarmă sau alte asemenea mijloace necesare asigurării pazei și integrității bunurilor.
Așa cum rezultă din probatoriul administrat în apel Stația Peco a fost dotată încă de la înființare cu luminatoare iar din data de 03.07.2008 și cu aparatură electronică DV STAND ALONE SVR 1104 și 4 camere video color achiziționate de la . Iași cu factura fiscală_.
Or într-o atare situație s/a făcut dovada de către petentul apelant că s-au luat măsurile de asigurare a pazei la obiectivul Stație Peco din .> Într-o atare situație, reținându-se că petentul nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa va fi admis apelul cu consecința modificării sentinței apelate în sensul admiterii plângerii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Admite apelul declarat de PANȚIRIUC G. împotriva sentinței civile nr. 275/20.02.2014 pronunțată de Judecătoria H., sentință pe care o modifică.
Admite plângerea formulată de petentul PANȚIRIUC G. împotriva procesului verbal de contravenție . nr ._ încheiat de IPJ IAȘI.
Anulează procesul verbal mai sus menționat exonerând petentul de plata amenzii.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.10.2014.
Președinte, A. T. | Judecător, I. D. | |
Grefier, A.-M. H. |
Red./tehn. 4 ex. I.D
Jud. fond / C. M. P.
← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 666/2014.... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 1800/2014. Tribunalul IAŞI → |
---|