Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 28/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 28/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 08-01-2014 în dosarul nr. 38953/245/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 08 Ianuarie 2014

PREȘEDINTE - MIȚICĂ A.

JUDECĂTOR M. HĂRĂȚU

JUDECĂTOR C. B.

Grefier M. I. P.

DECIZIE Nr. 28/2014/CA

Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul CF C. SA București Prin Sucursala CREIR CF Iași și pe intimatul I. IAȘI - S.R., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul prin reprezentant convențional consilier juridic C. A., lipsind recurentul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

La interpelarea instanței, intimatul prin consilier juridic arată că nu are cereri noi de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra cererii de recurs.

Intimatul, prin consilier juridic, având cuvântul solicită respingerea cererii de recurs și menținerea hotărârii primei instanțe, având în vedere probatoriul administrat la judecarea în fond a cauzei.

Declarând încheiate dezbaterile, instanța reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberînd asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr. 7354/2013 a judecătoriei Iași s-a

respins plângerea contravențională formulată de către petenta SN CF C. Sa București prin Sucursala Iași, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ emis de către intimatul Inspectoratul Județean de Poliție Iași, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.12.2012 sub nr._, petenta CN CF C. a solicitat instanței anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din 13.12.2012, emis de către intimatul Inspectoratul Județean de Poliție Iași – Poliția Municipiului IAși.

În motivare, petenta a arătat că procesul verbal a fost încheiat fără a se aduce la cunoștință posibilitatea formulării de obiecțiuni, potrivit dispozițiilor OG 2/2001 iar, cu privire la temeinicia actului contestat, petenta a învederat instanței că în data de 13.12.2012, secția L1 Iași, prin districtul L4 Iași a efectuat revizia liniei curente 610 Iași – Lețcani, conform graficului de revizie 5B, revizorul de cale verificând trecerea la nicel cu calea ferată și efectuând lucrări de curățare jgheaburi și carosabil conform prevederilor Instrucției 321/1972, nefiind semnalizate alte probleme de siguranța circulației.

A mai susținut petenta că din cauza unor lucrări de deszăpezire efectuate în data de 13.12.2012 în zonă dtrăzii G. I., deszăpezire efectuată cu utilaje care nu aparțin C. SA, în zona trecerii la nivel cu calea ferată au rămas porțiuni de zăpadă care au provocat imposibilitatea trecerii vehiculelor auto, existând, însă, și posibilitatea ca cisterna să nu fio avut cauciucuri corespunzătoare sau să fi executat manevre necorespunzătoare care au dus la blocarea acesteia pe linie.

Plângerea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile OG 2/2001.

În adovedire, petenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Intimatul, legal citat, nu s-a prezentat in instanță dar a formulat întâmpinare depusă prin Serviciul Registratură la data de 21.02.2013, prin intermediul căreia a solicitat respingerea plângerii, arătând că procesul-verbal este temeinic și legal întocmit, acest act de constatare făcând deplină dovadă a situației de fapt și de drept existente în cauză, până la probă contrară.

Întâmpinarea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 115-118 C. Pr. Civ.

Intimatul nu a solicitat în apărare, administrarea de probe.

Instanța a încuviințat pentru ambele părți, proba cu înscrisuri, fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei și proba cu înregistrarea radar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 13.12.2012, emis de către intimatul Inspectoratul Județean de Poliție Iași, petentei i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 1470 lei, pentru faptul că în calitate de administrator, nu a luat măsurile necesare pentru menținerea viabilității pasajului de trecere la nivel cu calea ferată situat pe . (BJATM), faptă prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 105 pct. 28 din OUG 195/2002.

Instanța, în urma verificării cerute de art. 34 din O.G. 2/2001, a constatat că plângerea a fost trimisă prin poștă la data de 18.12.2012, deci în termenul legal de 15 zile de la data semnării procesului-verbal (fila 4).

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat . nr._ din 13.12.2012, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Instanța a apreciat că fapta reținută în sarcina petentului a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare.

Învederează petenta faptul că agentul constatator nu i-a adus la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni.

Având în vedere susținerile petentei în sensul că nu i-a fost respectat dreptul de a formula obiecțiuni instanța subliniază că dreptul la apărare al petentei (exprimat inclusiv prin posibilitatea de a formula obiecțiuni în cadrul procesului-verbal) este pe deplin asigurat prin dreptul acesteia de a formula plângere în fața instanței de judecată și de a propune toate probele pe care le apreciază ca necesare pentru a demonstra nelegalitatea sau netemeinicia procesului-verbal.

Lipsa obiecțiunilor din procesul-verbal atrage sancțiunea nulității procesului-verbal, nulitate virtuală, ce nu este menționată în dispozițiile art. 16 alin. 7 din OG 2/2001, legiuitorul stabilind că în momentul încheierii procesului-verbal, agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare, mențiuni care vor fi consemnate distinct, sub sancțiunea nulității procesului-verbal. Prin urmare, refuzul agentului constatator de a insera obiecțiunile contraveninetului în cuprinsul procesului-verbal este sancționat de lege cu nulitatea expresă, aceasta fiind arătată în mod expres de legiuitor, nerespectarea obligației agentului constatator de a aduce la cunoștința contraveninetului dreptul de a face obiecțiuni este sancționată de asemenea cu nulitatea, fiind vorba de o nulitate virtuală.

Deoarece este vorba despre ocrotirea unor interese particulare, cele ale contravenientului, este vorba de o nulitate relativă. Însă, această nulitate este supusă condițiilor stabilite în art. 105 C. Pr. Civ., prevederile OG 2/2001, completându-se cu dispozițiile Codului de procedură civilă (art. 47 OG 2/2001), în cauză, este vorba despre o nulitate condiționată de existența unei vătămări, potrivit alin. 2 al art. 105 C. Pr. Civ., vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Or, dreptul conferit de lege contravenientului de a se adresa instanței de judecată pentru a formula plângere împotriva procesului-verbal de contravenție este de natură a înlătura orice vătămare adusă dreptului de apărare al petentului cauzată de neaducerea la cunoștință a posibilității de a formula obiecțiuni cu ocazia întocmirii procesului-verbal.

Prin urmare, apărările petentei referitoare la acest aspect sunt înlăturate de către instanță, ca neîntemeiate.

Instanța reține că reprezintă contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a V-a de sanctiuni urmatoarele fapte savarsite de catre persoane juridice: neindeplinirea obligatiei de intretinere a drumului public pe timp de iarna, potrivit reglementarilor in vigoare.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține ca O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor reglementează etapa judiciară de soluționare a plângerilor formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor iar sub aspect procedural art. 47 prevede că dispozițiile acestei ordonanțe se completează cu prevederile Codului de procedură civilă.

Instanța reține că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la acesta, referitor la împrejurările constatate de agentul de circulație.

Însă, în interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că faptele de natură contravențională se încadrează în noțiunea autonomă de „faptă penală”, necesitând respectare tuturor garanțiilor prevăzute în cuprinsul acestui articol, inclusiv respectarea prezumției de nevinovăție a persoanei acuzate de săvârșirea unei astfel de fapte. Obligația respectării prezumției de nevinovăție este opozabila erga omnes, revenind nu doar judecătorului, ci tuturor autorităților statului (Hot. CEDO Salabiaku, 7 oct. 1988).

Pe de alta parte a conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, minore ca și gravitate, dar extrem de numeroase.

Instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal . nr._ din 13.12.2012 reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

În cauză, petenta nu a făcut dovada unei situații contrare celei reținute în procesul-verbal de contravenție, existând la dosar doar susținerile acestuia în contra prezumției de temeinicie a actului contestat. Mai mult, în raportul agentului constatator, se rețin detaliile săvârșirii contravenției, detalii care corespund întru totul cu cele menționate în procesul-verbal, arătându-se că, în data respectivă, la ora 12, pe . autocisternă cu nr. de înmatriculare_ a rămas blocată pe pasajul de trecere la nivel cu calea ferată din zona BJATM. S-a constatat că lucrătorii din cadrul Poliției Transporturi au luat legătura cu responsabilii din cadrul Regionalei CF IAși pentru oprirea circulației feroviare, reușindu-se scoaterea autocisternei de pe pasaj. De asemenea, s-a constatat că autocisterna era dotată conform prevederilor în vigoare, totuși, aceasta a rămas blocată pe pasaj din cauza gheții.

Susținerile petentei, în sensul că secția L1 IAși prin districtul L4 IAși a efectuat revizia liniei curente 610 IAși – Lețcani, potrivit graficului de revizie, nu sunt în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție, petenta având obligația de a indeplini lucrările de intretinere a drumului public pe timp de iarna în mod efectiv, astfel încât să se evite producerea a astfel de incidente. Prin patinarea autocisternei și imobilizarea nevoluntară a acesteia pe calea ferată se constată că petenta nu a îndeplinit în mod concret aceste lucrări de întreținere sau le-a îndeplinit defectuos.

Având în vedere că din probele administrate nu s-a reținut o altă situație de fapt și că nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat sau a unei cauze care să înlăture caracterul contravențional al faptei, instanța constată că forța probantă a procesului-verbal . nr._ emis de către intimatul Inspectoratul Județean de Poliție Iași, la data de 13.12.2012, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Referitor la proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu disp. art. 34 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 38 alin. 3 din același act normativ – care permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea care se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumția de valabilitate a procesului-verbal nu a fost răsturnată – precum și în raport de cele învederate în procesul-verbal, instanța constată că nu se justifică o reindividualizare a sancțiunii.

Prin urmare, dat fiind cele expuse mai sus, instanța a respins plângerea contravențională formulată de către petentă.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petenta, pe care o critică pentru nelegalitate și netemeinicie, susținînd, în esență, aceleași motive prezentate și în fața instanței de fond, respectiv că nu i s-a adus la cunoștință posibilitatea de a formula obiecțiuni la procesul verbal, iar pe fondul cauzei arată nu a săvîrșit contravenția reținută în sarcina sa, prima instanță interpretînd greșit probatoriul administrat în cauză.

Examinînd pe fond sentința recurată, prin prisma motivelor invocate, a materialului probator administrat în fața primei instanțe, dar și sub toate aspectele în conformitate cu art.304.ind.1 C. proc. civ., tribunalul constată că recursul este neîntemeiat,, reținîndu-se că, sub aspectul legalității, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art.17 din O.G. 2/2001, neexistând cazuri să atragă nulitatea absolută a acestuia. Susținerea petentei, potrivit căreia agentul constatator nu i-a adus adus la cunoștință posibilitatea de a formula obiecțiuni la procesul verbal, nu poate fi primită ca și motiv de anulare a procesului verbal, tribunalul subscriind la opinia primei instanțe care în mod judicios a constatat că dreptul conferit de lege contravenientului de a se adresa instanței de judecată pentru a formula plângere împotriva procesului-verbal de contravenție este de natură a înlătura orice vătămare adusă dreptului la apărare al petentului cauzată de neaducerea la cunoștință a posibilității de a formula obiecțiuni cu ocazia întocmirii procesului-verbal.

Relativ la temeinicia procesului verbal, tribunalul constată că petenta a săvîrșit contravenția reținută în procesul verbal contestat, aceasta nefăcînd nici o dovadă de natură să demonstreze o altă situație de fapt față de cea reținută în procesul verbal de contravenție.

Raportat celor prezentate, in temeiul art 312 alin 1 C.pr.civ, recursul va fi respins și menținută sentința instantei de fond ca fiind legala si temeinica.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de CN CF C. SA București împotriva sentinței civile nr. 7354/10.05.2013 a Judecătoriei Iași, sentința pe care o menține.

Irevocabila.

Pronunțata in ședința publica din 08.01.2014.

Președinte,

Mițică A.

Judecător,

M. Hărățu

Judecător,

C. B.

Grefier,

M. I. P.

Red/tehnored. A.M. – 2ex/31.03.2014

Jud. fond. L. M. Ș. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 28/2014. Tribunalul IAŞI