Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 279/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 279/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 08-05-2014 în dosarul nr. 2093/866/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 08 Mai 2014
Președinte - B. D. G.
Judecător P. C. D.
Grefier L. A.
DECIZIE Nr. 279 CA /2014
Pe rol judecarea apelului privind pe apelant B. D. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IAȘI, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care: instanța în baza disp. art. 131 NCPC constată că este competentă în soluționarea prezentului apel și având în vedere că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă îl reține spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2691 din 10.10.2013, pronunțată de Judecătoria P. a fost respinsă plângerea formulată de petentul B. D., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 26.06.2013 de intimatul IPJ Iași, a fost menținut procesul verbal și a fost obligat petentul să plătească suma de 40 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește situația de fapt, instanța de fond a reținut că, prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 26.06.2013, petentul a fost sancționat deoarece la data de la data de 15.04.2013, ora 13:55, a condus auto Ford Focus cu nr. de înmatriculare_, pe DE 583 km 35+300 m, în localitatea Bălțați, cu viteza de 110 km/h, stabilită cu aparatul radar Python II de pe autospeciala Dacia L. cu numărul MAI_, caseta video nr. 175, radar aflat în mișcare.
Analizând cu precădere legalitatea procesului verbal de contravenție sub aspectul respectării condițiilor formale impuse de lege la încheierea lui, instanța de fond a constatat că, procesul verbal nu este afectat de nicio cauză de nulitate absolută care să poată fi reținută și din oficiu potrivit art. 17 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Referitor la susținerile petentului din plângere privind nerespectarea condițiilor de formă ale procesului verbal de contravenție, instanța, raportându-se prevedrilor art. 17 din OG nr. 2/2001 a reținut că, în cazul lipsei acestor mențiuni expres indicate de textul de lege sancțiune ce intervine este nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție, nefiind condiționată de dovedire existenței unei vătămări.
În cazul lipsei mențiunilor prevăzute de art. 16 din OG nr. 2/2001, sancțiunea care intervine este nulitatea relativă, în condițiile art. 175 alin. 1 N.C.proc.civ., respectiv, doar dacă nerespectarea condițiilor de formă a provocat o vătămare, care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal astfel întocmit.
Referitor la critica petentului privind neindicarea în procesului-verbal de contravenție a seriei și numărului cinemometrului utilizat, instanța de fond a constatat că această mențiune are ca scop asigurarea posibilității ca, ulterior încheierii procesului-verbal de contravenție și în cadrul unei eventuale contestații cu privire la acesta, instanța să poată verifica, la cererea petentului, dacă înregistrarea contravenției a fost făcută cu un aparat radar ce corespunde cerințelor prevăzute de art. 4.4 din Norma de metrologie legală NML 021-05/2005, potrivit cărora măsurările efectuate cu ajutorul cinemometrelor pot constitui probe pentru aplicarea legislației rutiere numai dacă acestea au fost verificate metrologic și sunt însoțite de buletine de verificare metrologică în termen de valabilitate.Aceste exigențe sunt îndeplinite în cauză, în cuprinsul procesului-verbal de contravenție fiind menționat că înregistrarea vitezei a fost efectuată cu aparatul radar instalat pe auto MAI_, pe care este montat aparatul radar indicat în buletinul de verificare metrologică.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, prima instanță, raportându-se practicii instanței de contencios al drepturilor omului, a reținut că, la dosar au fost înaintate de către intimat buletinul de verificare metrologică a aparatului radar, acesta aflându-se în perioada de valabilitate, atestatul de operator radar al agentului constatator, făcându-se astfel dovada respectării cerințelor prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002, privind constatarea contravenției prin mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
De asemenea, față de dispozițiile art. 1.2 și ale art. 5.2 din Ordinul nr. 301/23.11.2005 privind aprobarea Normei de metrologie legala NML 021-05, instanța de fond reține că, buletinul de verificare metrologică depus de către intimat rezultă că aparatul radar cu care s-a efectuat înregistrarea este destinat să măsoare viteza atât în regim staționar, cât și în regim de mișcare.
Analizând înregistrarea video a aparatului radar, prima instanță a constatat că situația de fapt consemnată de către agentul constatator a fost în mod corect reținută. Astfel, după cum reiese din înregistrarea video efectuată cu camera video montată pe autoturismul MAI_ la data de 15.04.2013, la ora 13:55:53 autovehiculul marca Ford Focus (cadrul 7712), a fost înregistrat circulând în localitatea Bălțați (conform indicatorului rutier – cadrul 7448), pe sens opus direcției de deplasare a autospecialei poliției, cu o viteză de 110 km/h. Astfel, față de criticile de netemeinicie formulate de petent prin plângerea contravențională și răspunsul la întâmpinare, instanța constată că acestea sunt nefondate, întrucât din imaginile înregistrate de camera video se observă în mod clar că autovehiculul condus de petent (_ ) circula în localitate cu viteza de 110 km/h.
Asupra circumstanțelor prezentate de petent, instanța de fond reține că acesta a invocat în justificarea depășirii vitezei legale faptul că trebuia să se îmbarce într-un avion pe aeroportul din Bacău, iar timpul pentru a parcurge distanța Iași – Bacău era prea scurt, depunând în aceste sens e-ticketul și tichetele de îmbarcare, aceasta împrejurare constituind, în opinia sa, o stare de necesitate însă, pentru a exista starea de necesitate trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții: fapta contravențională să fie săvârșită ca urmare a unui pericol neprevăzut; pericolul trebuie să fie iminent, real și inevitabil; fapta să fie săvârșită numai în scopul de a salva viața, integritatea corporală sau sănătatea făptuitorului sau a altei persoane, un bun material al său sau al altuia ori un interes public; iar prin contravenția comisă să nu se producă în mod conștient urmări mai grave decât cele ce s-ar fi produs dacă făptuitorul nu intervenea.
În speță, instanța de fond reține că situația invocată de petent nu se circumscrie unei stări de necesitate în sensul dispozițiilor art.11 alin. 1 din OG nr. 2/2001 care să înlăture caracterul contravențional al faptei săvârșite întrucât nu este îndeplinită condiția ca fapta să fie săvârșită ca urmare a unui pericol neprevăzut, pericolul care să fie inevitabil, adică să nu poată fi înlăturat altfel decât prin comiterea faptei, iar scopul urmărit prin săvârșirea faptei nu este în niciun caz acela de a salva viața, integritatea corporală sau sănătatea vreunei persoane ori un bun material sau un interes public drept pentru care, nu se poate reține existența unei stări de necesitate care ar justifica depășirea de către petent a vitezei maxime admise în localitate și ar conduce la înlăturarea răspunderii sale contravenționale.
În ceea ce privește prezumția de nevinovăție la care face referire petentul în motivele plângerii contravenționale, instanța de fond reține că, această prezumție nu are caracter absolut și irefragabil, ci unul relativ, găsindu-și aplicabilitatea până la momentul în care este răsturnată prin probe de vinovăție de către agentul constatator. De altfel, menirea instituirii acestei prezumții este aceea de a-l apăra pe acuzat de dificila sarcină a probei nevinovăției în lipsa unor dovezi în sens contrar, iar nu acela de a scuti persoana acuzată de obligația de a-și proba susținerile în apărare.
Or, în cauză agentul constatator, în condițiile prevăzute de lege, a făcut dovada existenței faptei contravenționale și a vinovăției petentului, respectiv a depus înregistrarea aparatului radar, mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, înregistrare care confirmă fără nici o urmă de îndoială existența abaterii contravenționale, a faptului că a fost săvârșită de către petent și a vinovăției acestuia, agentul constatator răsturnând prezumția de nevinovăție de care se bucura petentul.
În aceste condiții, instanța de fond a mai constatat că fapta petentului de a circula cu viteza de 161 km/h, pe un sector de drum cu limită de viteză de 100 km/h, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002, limita maximă de viteză fiind depășită cu 60 km/h.
În ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate petentului pentru săvârșirea contravenției, raportându-se prevederilor potrivit art. 5 alin. 5 și ale art. 21 din OG nr. 2/2001 instanța de fond a reținut că în mod corect agentul constatator a aplicat petentului sancțiunea cu amenda contravențională de 675 lei, reprezentând 9 puncte-amendă, pedeapsa încadrându-se între limitele prevăzute de lege și fiind justificată de gradul de pericol social concret al faptei, urmările ce s-ar fi produce asupra sa sau asupra altor participanți la trafic.
Starea de fapt invocată de petent nu poate constitui o împrejurare în favoarea atenuării răspunderii contravenționale a petentului, care a fost sancționat de către agentul constatator cu amendă contravențională reprezentând minimul prevăzut de lege, iar circumstanțele personale nu justifică înlocuirea amenzii cu avertisment.
De asemenea, limitarea dreptului de a conduce un autovehicul pentru o perioadă de 90 de zile este justificată de necesitatea prevenirii săvârșirii de alte fapte similare de către petent și de sancționare a unui comportament contrar regulilor de siguranță a circulației pe drumurile publice. De altfel, măsura suspendării dreptului de a conduce, producând efecte limitate în timp, este proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea acesteia.
Față de cele expuse, instanța apreciază că plângerea este neîntemeiată, motiv pentru care a fost respinsă, iar potrivit art. 36 alin. 2 din OG 2/2001, în forma sa în vigoare la data introducerii plângerii contravenționale, în care plângerea a fost respinsă, petentul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul B. D., considerând-o netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
În motivarea apelului petentul, reiterând o parte din susținerile din plângere a arătat pe de o parte că, în mod greșit prima instanță a reținut temeinicia procesului verbal în condițiile în care aparatele radar dau o eroare de 3% înainte de testare astfel că, în practică, se admit valori duble ținându-se cont de mai mulți factori, cu atât mai mult cu cât, din planșa foto rezultă că înregistrarea s-a efectuat în mișcare.
Petentul a mai arătat că procesul verbal este netemeinic și pentru că înregistrarea s-a efectuat în condițiile în care se deplasau simultan mai multe autoturisme dar și pentru că, intimatul nu i-a comunicat prin poștă buletinul de verificare metrologică și certificatul de omologare al aparatului radar.
În final, petentul a reiterat motivele referitoare la lipsa seriei și numărului cinemometrului din procesul verbal și împrejurarea că procesul verbal nu a fost întocmit de către operatorul radar.
Apelul nu a fost întemeiat în drept.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel, a dispozițiilor legale în domeniu, precum și din oficiu, instanța de control judiciar constată că apelul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Așa după cum a reținut și prima instanță, prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 26.06.2013 de intimatul IPJ Iași s-a reținut că, petentul a fost sancționat deoarece, la data de 15.04.2013, ora 13:55, a condus auto Ford Focus cu nr. de înmatriculare_, pe DE 583 km 35+300 m, în localitatea Bălțați, cu viteza de 110 km/h, stabilită cu aparatul radar Python II de pe autospeciala Dacia L. cu numărul MAI_, caseta video nr. 175, radar aflat în mișcare.
Dispoziții legale incidente:
OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice modificată și completată, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 195/2002: art. 49 alin 1 „ (1) Limita maxima de viteza in localități este de 50 km/h.;.. „art. 102 alin 3 lit. e: „ Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a IV-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte:..e) depasirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic;” .
HG 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice: art. 181 alin 1: „(1) În situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul..”.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma dispozițiilor legale redate mai sus, instanța de control judiciar reține că apelul este nefondat, sentința instanței de fond fiind, legală și temeinică.
Tribunalul reține că, în mod temeinic și legal instanța a apreciat relevanța materialului probator, raportat la situația de fapt reținută și dispozițiile legale aplicabile în cauză.
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal, în mod corect prima instanță a reținut că acesta nu este afectat de niciun viciu, susținerile apelantului fiind nefondate.
Petentului nu i s-a încălcat dreptul la apărare în condițiile în care a avut posibilitatea să formuleze plângere împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, iar în cursul procesului sa-și formuleze apărările pe care le considera necesare.
În ceea ce privește susținerea apelantului cu privire la încheierea procesului verbal de alt agent constatator decât operatorul radar, instanța de control judiciar reține în primul rând că, acesta nu este un motiv de nulitate al procesului verbal. Nu în ultimul rând, nulitatea prevăzută de art. 16 și art. 19 din OG nr. 2/2001, este o nulitate virtuală, anularea actului intervine în condițiile art. 105 Cod procedură civilă doar în măsura dovedirii unei vătămări care să decurgă din viciul constatat și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului, iar petenta nu a dovedit că ar fi suferit vreo vătămare, procesul verbal comunicându-i-se în mod legal.
De altfel, acest aspect a fost reținut și de către Înalta Curte de Casație și Justiție care prin decizia nr. XXII din 19.02.2007, admițând recursul în interesul legii, s-a stabilit că: „În aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16 alin. 7 din actul normativ menționat atrage nulitatea relativă a procesului verbal de constatare a contravenției.”
Instanța de control judiciar reține de asemenea, că motivele de nulitate absolută ale procesului verbal sunt limitativ prevăzute în art. 17 din OG nr. 2/2001 modificată și completată, astfel că nu se poate adăuga la lege.
Pe de altă parte, tribunalul reține că aceasta critică este neîntemeiată, întrucât, deși susține că este obligatoriu ca agentul care a efectuat înregistrarea cu aparatul radar să întocmească procesul-verbal, petentul nu indică nici un text de lege în acest sens, ci doar în general, dispoziții ale O.G. nr. 2/2001din cuprinsul căreia, în nici un caz nu transpare această obligativitate.În acest sens, instanța de control judiciar reține că, potrivit art. 109 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 constatarea contravenției și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar conform alin. 2 constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace omologate și verificate metrologic.
Or, din analiza procesului verbal rezultă că, în speță aceste dispoziții au fost respectate, față de faptul că măsurarea vitezei de circulație a autovehiculului condus de petent s-a făcut cu echipament verificat metrologic și omologat, de către un agent atestat în acest sens, astfel cum s-a demonstrat cu actele depuse la dosar (fotografii și înregistrare radar, buletin de verificare metrologică, atestat privind pe operatorul radar), iar procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției putea, fără probleme, fi întocmit de către un alt agent, ambii având însă calitatea de polițist rutier, cerută de dispozițiile art. 109 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.De asemenea, este de reținut că, specificul activității de control a vitezei în trafic impune lucrul în echipă, astfel ca unul dintre agenți să opereze cu aparatul radar, iar celălalt să oprească autoturismele în trafic și să încheie procesele-verbale, astfel cum s-a întâmplat și în speța de față, fapt care nu este interzis de nici o prevedere legală, cum s-a arătat mai sus.
Tribunalul reține că, instanța de fond nu a avut în vedere numai apărările intimatei ci, a avut în vedere și a apreciat în mod temeinic și legal probele administrate în cauză. În acest sens, instanța de control judiciar reține că, în speță, faptei contravenționale s-a efectuat pe de o parte cu mijloace tehnice omologate ( viteza) iar pe de altă parte, în mod direct de agentul constatator aflat în exercițiul funcției.
De asemenea, este de reținut că petentul nu a produs vreo probă care să dovedească contrariul celor reținute în procesul verbal și dovedite de intimată.
Din perspectiva jurisprudenței Curții europene a drepturilor omului în materia Din perspectiva jurisprudenței Curții europene a drepturilor omului în materia prezumției de nevinovăție sub aspectul sarcinii probei, art.6 par. 2 din Convenției nu interzice existenta unor prezumții de fapt sau de drept (Salabiaku c. Franta din 07.10.1988, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002). Prin reglementarea acestor prezumții, statele trebuie sa respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (Janosevic c. Suedia par.101) .
Așadar, prezumția de legalitate de care se bucura procesul verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrara dispozițiilor art. 6 par.2 din Convenție. Autorului contravenției i se asigură fără nicio îngrădire dreptul de a se adresa justiției, cerând anularea procesului verbal de constatare a contravenției iar . situație, este firesc ca el sa dovedească netemeinicia sau nelegalitatea constatării contravenției sau a sancțiunii aplicate.
Aceasta nu înseamnă răsturnarea sarcinii probei, ci aplicarea principiului general potrivit căruia cel care face o afirmație in justiție trebuie s-o dovedească.
Persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției nu este pusă în fața unui verdict definitiv de vinovăție și de răspundere, ci doar în fața unui act administrativ de constatare, al cărui cuprins poate fi contestat prin formularea de obiecțiuni în momentul întocmirii și ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Procesul-verbal de constatare a contravenției stabilește definitiv vinovăția persoanei în cauză numai în condițiile în care aceasta nu înțelege să se folosească de căile prevăzute de lege pentru a-l contesta, în care intră și dreptul de a face obiecțiuni.
Or, în speță instanța de fond, în mod corect a reținut legalitatea și temeinicia procesului verbal, în condițiile în care, din probatoriul administrat în cauză rezultă cu certitudine că apelantul a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa, aceasta nedovedind o situație de fapt contară, limitându-se la a contesta existența faptei contravenționale cu motivarea că nu stânjenea pietonul, aflat pe sensul său de mers.
Referitor la posibilitatea utilizarii aparatului radar in regim de miscare, din Manualul de operare și Ghidul de instalare al aparatului radar rezulta ca acesta permite efectuarea inregistrarilor atat in regim stationar, cat si in regim de miscare.
Constatarea faptei contravenționale cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate sau mijloacelor tehnice omologate si verificate metrologic întăresc această prezumție, prevederile art. 109 alin 2 fiind lipsite de echivoc, acesta stabilind că orice contravenție poate fi constatată cu unul din mijloacele menționate anterior.
În al doilea rând, este de remarcat faptul că, în practica judiciară înscrisul in forma electronica este asimilat, in ceea ce priveste conditiile si efectele sale,probei cu înscrisuri, dacă acesta îndeplinește condițiile prevăzute d elege. Mai mult decât atât, în ceea ce privește contravențiile rutiere, există o dispoziție legală expresă care permite agentului constatator să constate asemenea fapte cu mijloace tehnice certificate, deci admisibilitatea unei astfe de probe își are support în dispozițiile legale.
Or, din verificarea CD-ului ce conține înregistrarea video a faptei contravenționale, rezultă cu certitudine săvârșirea acestora de către apelant, drept pentru care, aceasta din urmă avea obligația de a face dovada contrară celor reținute și dovedite de către intimate, respective că nu avea viteza cu care a fost înregistrat și că nu se afla într-o zonă în care viteza era limitată, cu atât mai mult cu cât, din planșele foto și CD-ul depus în susținerea procesului verbal, rezultă că apelantul a condus autoturismul marca Ford Focus cu nr. de înmatriculare_, pe DE 583 km 35+300 m, în localitatea Bălțați, cu viteza de 110 km/h, stabilită cu aparatul radar Python II de pe autospeciala Dacia L. cu numărul MAI_, caseta video nr. 175, radar aflat în mișcare.
Contrar susținerilor apelantului, conform cărora aparatele radar prezintă o marjă de eroare în înregistrarea vitezei de aproximativ instanța arată că prevederile citate de către petent din Normele de Metrologie Legală sunt aplicabile la momentul în care se verifică metrologic aparatul radar, nu ulterior aprobării acestuia iar dacă aparatul radar se încadrează în respectiva marjă de eroare, primește avizul favorabil de funcționare.Așadar pe de o parte, odată emis buletinul de verificare metrologica, informațiile furnizate de aparat sunt considerate ca reflectând adevărul iar pe de altă parte, din interpretarea logică a dispozițiilor pct. 3.1.1 din Norma de Metrologie Legală NML 021-05/23.11.2005 (în cuprinsul cărora a fost stabilită de către Biroul Român de Metrologie Legală marja de eroare pentru măsurarea vitezei de către aparatele radar atât în condiții de laborator, cât și în condiții normale de trafic) rezultă că, fiind vorba de erori tolerate, aceste marje nu pot influența viteza înregistrată de cinemometre, în condițiile în care se face dovada faptului că ele îndeplinesc cerințele metrologice și tehnice prevăzute de Norma de Metrologie Legală NML 021-05/23.11.2005.
Or, din buletinul de verificare metrologică nr._ din 04.04.2013 ( fila 38 dosar fond) rezultă că la momentul verificării, aparatul radar montat pe autoturismul MAI_ a îndeplinit condițiile prevăzute de normele de metrologie și viteza înregistrată este cea corectă.
Și în ceea ce privește individualizarea sancțiunii, în mod corect prima instanță a menținut în totalitate procesul verbal.
Art. 5 alin.5 din OG 2/2001 prevede că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Proporționalitatea între fapta comisă și consecințele comiterii ei este una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții europene a drepturilor omului (hot. Muller c. Franța, hot. Handyside c. Regatul Unit).
Ținând cont de prevederile art. 21 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv de gradul de pericol social al faptei săvârșite – care este unul ridicat, dat fiind faptul că petentul a efectuat o manevră de depășire nelegală, într-o zonă cu vizibilitate redusă, în localitate urmările unei astfel de manevre putând fi din cele mai grave .
De asemenea, instanța mai are în vedere și modalitatea de săvârșirii a faptei dar și din atitudinea recurentului petent, constant de negare a situației de fapt, în condițiile existenței planșelor foto și a înregistrării video, atitudine ce duce la concluzia că petentul nu percepe cu adevărat pericolul în care a pus participanții la trafic și mai ales pietonii, instanța apreciază că sancțiunea avertismentului nu este suficientă pentru atingerea scopului preventiv educativ al sancțiunii .
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 476 coroborate cu dispozițiile art. 479 Cod procedură civilă și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente motivele de admitere a căii de atac, instanța va respinge apelul, urmând să păstreze hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de intimatul B. D. împotriva sentinței civile nr. 2691 din 10.10.2013 pronunțată de Judecătoria P., sentință pe care o păstrează.
Definitivă-
Pronunțată în ședința publică de la 08 Mai 2014.
Președinte, B. D. G. | Judecător, P. C. D. | |
Grefier, L. A. |
L.A. 12 Mai 2014
Red/. D.P.C.- 11.06.2014
2 ex.
Judecătoria P.:C. M.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 80/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 581/2014.... → |
|---|
