Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 345/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 345/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 23874/245/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 06 Martie 2014

Președinte - A. P.

Judecător I. D.

Judecător Mițică A.

Grefier E. C.

Decizia nr. 345/ca

Pe rol judecarea cauzei privind pe recurent I. IAȘI și pe intimat A. P., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat M. S. C. pentru intimată, lipsă recurentul.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care

Intimata prin avocat declară că nu mai are cereri sau probe de formulat.

Instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Intimata prin avocat solicită respingerea recursului, menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată. Instanța de fond a reținut în mod corect din coroborarea probelor administrate în cauză faptul că petenta nu se face vinovată de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa. Intimata se afla pe o stradă cu sens unic și prevăzută cu 2 benzi de circulație pe sens, s-a încadrat la un moment dat pe banda din stânga. Cele două benzi de circulație pe același sens sunt despărțite de un marcaj longitudinal întrerupt, ceea ce înseamnă că se poate circula pe oricare dintre cele două benzi. Mențiunea agentului constatator în procesul verbal referitoare la faptul că petenta ar fi depășit coloana de autovehicule oprită la trecerea la nivel cu calea ferată nu corespunde realității și acest lucru a fost consemnat de către petenta-intimata la rubrica obiecțiuni din procesul verbal. Depășirea unei coloane presupune . de circulație și n u circulația pe cea de a doua bandă pe același sens de deplasare așa cum prevăd dispozițiile art.120 al.1 lit.k din Regulamentul de aplicare a Codului Rutier. Mai mult decât atât dispozițiile art.45 al.4 Cod rutier prevăd în mod expres faptul că” nu constituie depășire, în sensul al.1, situația în care un vehicul circula mai repede pe una dintre benzi decât vehiculele care circulă pe altă bandă în același sens de circulație”. Instanța de fond a reținut în mod corect că petenta nu a săvârșit fapta contravențională. Solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.

Instanța rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Prin sentinta civila nr 3401 din 01.03.2013, pronunțată de Judecătoria Iasi in d_ a fost admisa plingerea formulată de petentul A. Petroonela, în contradictoriu cu intimata Inspectoratul Județean de Poliție Iași,jud.Iași, dispunandu-se in consecintă anularea procesului verbal..

Retine judecatorul fondului urmatoarele imprejurări: “...Prin procesul-verbal contravențional . nr._ din 25.07.2012 încheiat de I. Iași, petenta A. P. a fost sancționată cu amendă în valoare de 280 lei și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, pentru săvârșirea contravenției prevăzută la art. 100 alin.3 lit. a) din OUG 195/2002, constând în aceea că: la data de 25.07.2012, a condus autoturismul marca Ford, cu numărul_, pe .. Iași, depășind coloana de autovehicule oprite regulamentar la trecerea la nivel cu calea ferată.

Verificând, în conformitate cu dispozițiile art.34 al.1 din O.G. nr.2/2001 legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Cât privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că petenta a fost sancționată contravențional pentru depășirea coloanei oprite la trecerea la nivel cu calea ferată.

Din planșele foto depuse la dosar de către intimat, f.17 și înregistrarea video, instanța constată că nu poate fi identificat autoturismul condus de către petentă, marca autoturismului și numărul de înmatriculare nefiind vizibile.

Mai reține instanța că petenta nu a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa întrucât din coroborarea planșelor foto depuse de către intimat cu cele depuse de către petentă, reiese că pe . trecerea la nivel cu calea ferată dar și pe trecere, pe sensul de mers către C. există două benzi de circulație pe sens.

Față de considerentele expuse, instanța constată că petenta nu a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa, motiv pentru care în temeiul disp. art.34 din OG nr.2/2001 urmează a admite plângerea și a anula procesul-verbal de contravenție.”.

Impotriva acestei sentinte, în termen legal a declarat recurs organul constatator Inspectoratul de Politie Judetean Iasi solicitand admiterea acestuia, modificarea in tot a sentintei si respingerea plangerii. Nu au fost expuse in scris motivele de recurs.

Intimata A. P. nu a formulat intampinare.

Nu au fost administratre probe noi în recurs .

Analizând recursul prin prisma dispozitiilor legale incidente, a motivelor invocate de recurent si din oficiu, prin raportare la prevederile art 304 ind 1 c p civ, Tribunalul l-a apreciat ca neîntemeiat pentru considerentele ce succed:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, petentul a fost sancționat contravențional, potrivit prevederilor art. 100 alin. 3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu amenda si retinerea permisului in vederea suspendarii pentru săvârșirea contravenției constând în depasirea coloanei de autovehicule oprite la trecerea la nivel cu calea ferata.

Cu privire la legalitatea actului sancționator, tribunalul retinute ca nu au fost invocate si nici identificate din oficiu aspecte de natura a atrage nulitatea procesului verbal.

Analizand pe fond continutul procesului – verbal, tribunalul retine ca situatia de fapt a fost stabilita in mod eronat de catre judecatorul fondului . Astfel, din analiza inregistrarii video, se poate observa atat coloana de vehicule oprita la trecerea la nivel cu calea ferată cat si momentul in care masina condusa de petenta, devansează masinile oprite, vireaza la dreapta si opreste dupa stalpul pe care sunt montate semnalee acustice si luminoase de la nivelul de trecere al căii ferate. Potrivit dispoz art 138 din Hg 1391/2006, vehiculele trebuie să oprească în ordinea sosirii, in locul in care există vizibilitate maximă asupra căii ferate fără a trece de indicatoarele prevazute la alin 1 lit c sau după caz, înaintea marcajului pentru oprire ori inaintea barierelor sau semibarierelor, cind acestea sunt inchise, in curs de coborare sau de ridicare.

Instanța de control constată ca fapta savârsita a fost inregistrata cu aparatul radar care era verificat metrologic, și care era utilizat de către un operator radar atestat regulamentar .

Prin urmare, tribunalul consideră că procesul – verbal este redactat legal, fapta a fost probată prin mijloace tehnice omologate și avizate corespunzător, iar sancțiunea a fost corect individualizată.

În consecință, în baza art. 312 alin 2 si 3 Cod procedură civilă, recursul va fi admis iar sentinta primei instante va fi modificata, plingerea urmand a fi respinsa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de I. Iași împotriva sentinței civile nr. 3401 din 01.03.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o modifică în tot.

Respinge plângerea formulată de A. P. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/25.07.2012 încheiat de I. Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.03.2014.

Președinte,

A. P.

Judecător,

I. D.

Judecător,

Mițică A.

Grefier,

E. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 345/2014. Tribunalul IAŞI