Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 999/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 999/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 9999/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 10 Decembrie 2014
Instanța constituita din
Președinte - F. A. A.
Judecător - C. B.
Grefier - I. M.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 999/2014
Pe rol fiind solutionarea apelului formulat de către apelanta – intimată I. I. TERITORIAL NR. 3 împotriva sentinței civile nr. 3638 din data de 11.03.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ având ca obiect plângerea formulată împotriva procesului verbal de contraventie de către intimata- petentă .>
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante.
Procedura de citare este completă și legal îndeplinită cu toate părțile litigante.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței modul de îndeplinire a procedurii de citare precum si faptul că prezentul apel se află la primul termen de judecată, după care:
Instanța, având în vedere că nu mai sunt alte chestiuni prealabile dezbaterilor în fond, declară încheiată cercetarea judecătorească cu privire la prezenta cerere de apel și în considerarea disp. art. 393 din Noul Cod de Procedură Civilă, declară închise dezbaterile asupra fondului apelului, dat fiind că a fost solicitată judecarea cauzei si in lipsa partilor, conform prevederilor art. 411 alin. 2 și 3 din codul de procedură civilă și reține cauza în vederea solutionării.
TRIBUNALUL
Asupra apelului in contencios administrativ de fata constata următoarele:
Prin cererea înregistrata la Tribunalul Iași sub nr._ I. de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier I. a formulat apel impotriva Sentinței civile nr.3638/11.03.2014 a Judecătoriei Iași, criticând-o ca netemeinica si nelegala.
In susținerea poziției procesuale se arata ca sentința instantei de fond este data cu aplicarea greșita a legii, in conformitate cu art 479 alin 1 NCPC urmând ca sentința de fond sa fie analizata sub toate aspectele sale.
Se face, astfel, o motivare contradictorie, reținându-se pe de o parte, necesitatea existentei licenței de transport la bordul autobuzului, iar, pe de alta parte, răsturnarea prezumției de temeinicie a procesului verbal ca urmare a existentei copiei licenței de transport.
Invoca apelanta si interpretarea eronata de catre instanta de fond a dispozițiilor art 4 pct.57.6 din HG 69/2012 care sancționează o contravenție instantanee care s-a consumat in momentul controlului; ca art 54 alin 4 pct. 9 din Ordinul MTI 980/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea si efectuarea transporturilor rutiere si a activităților conexe acestora stabilite prin OG 27/2011 prevede, in mod explicit, ca suplimentarea cursei prevazute la alin 8 ( cand autobuzul utilizat are capacitate insuficienta pentru preluarea persoanelor aflate la capătul de traseu) se face cu respectarea graficului de circulație aferent licenței de traseu, asigurându-se existenta la bordul autobuzului a licenței de traseu in copie, stampilata si semnata de catre administratorul operatorului de transport; ca intimata nu face dovada ca ar fi deținut la bordul microbuzului cu nr. de inmatriculare_, documentul care i-ar fi asigurat efectuarea cursei in legalitate.
Se invoca persistenta intimatei in activitatea contravenționala ea fiind sancționata pana in momentul de fata de 27 de ori, in alte situații.
Intimata, legal citata, depune la dosar întâmpinare solicitând respingerea ca nefondata a apelului.
Prin sentința civila nr.3638/11.03.2014 a Judecătoriei Iași s-a admis plângerea si s-a dispus anularea procesului verbal de sanctionare a contraventiei nr._, . încheiat la 16.02.2013, act emis pe numele .-se ca din declarația martorului-șofer al microbuzului ce circula ca dublura pe acel traseu rezulta ca mașina avea la bord documentele necesare pentru desfășurarea in legalitate a transportului.
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate Tribunalul si din oficiu raportat la art 477 NCPC, retine următoarele:
In fapt la data de 16.02.2013, la un control efectuat de I. in trafic, s-a constatat ca microbuzul cu nr. de inmatriculare_ deținut si utilizat de petenta efectua pe DN 24, km 67+300, loc Iași, cartier Bucium, jud. Iași, un transport rutier public de persoane, prin servicii regulate, pe traseul Iași-Satu Nou-Serbesti, fara a avea la bordul vehiculului cu care efectua transport rutier contra cost, a documentelor de transport conform tipului de transport efectuat, respectiv licența de traseu cu grafic de circulație.
Potrivit art 53 alin 1 din Ordinul MTI nr.980/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea si efectuarea transporturilor rutiere si a activităților conexe acestora, stabilite prin OG 27/2011 transportul rutier contra cost de persoane prin servicii regulate se poate efectua numai pe baza programului de transport si a licenței de traseu eliberate de ARR, art 54 alin 2* stabilind ca licența de traseu este valabila numai însoțita de graficul de circulație pe toata durata efectuării transportului si numai daca plecarea de la capătul traseului s-a făcut in ziua si la ora prevazute in respectivul grafic de circulație.
Art 54 alin 4 pct. 9* prevede, așa cum subliniază si apelanta, in mod explicit ca suplimentarea cursei prevazute la alin 8 se va face cu respectarea graficului de circulație aferent licenței de traseu, asigurându-se existenta la bordul autobuzului a licenței de traseu in copie, stampilata si semnata de catre administratorul operatorului de transport.
In cuprinsul procesului verbal, agenții constatatori fac referire la inexistenta licenței de traseu cu grafic de circulație, probele administrate in cauza nereușind sa înlăture prezumția de valabilitate a procesului verbal, prezumție bazata pe consemnările realizate in baza constatărilor persoane ale agenților ce au întocmit procesul verbal. Nu putem fi de acord cu instanta de fond care, in mod superficial, dispune admiterea plângerii si anularea procesului verbal doar in baza depoziției martorului audiat, martor care in calitatea sa de șofer al petentei, nu putea decât sa invoce existenta unor acte in copie la bordul autoturismului, fara insa a face precizări clare cu privire la situatia din acea zi sau sa prezinte dovezi in acest sens. Opinam ca funcția deținuta in cadrul societatii-petente si caracterul vag al celor menționate in fata instantei, raportat la lipsa unor alte dovezi in sprijinul conturării unei alte situații de fapt decât cea reținuta de agenții apelantei, nu puteau sta la baza admiterii plângerii de fata.
Depoziția angajatului intimatei este fara îndoiala subiectiva iar, raportat la actele existente in dosar, dar si la persistenta petentei-intimate in activitatea contravenționala Tribunalul apreciază ca fapta a fost savarsita, sanctiunea aplicata fiind corecta.
F. de cele retinute, Tribunalul in temeiul art 480 NCPC admite apelul formulat si dispune respingerea ca nefondata a plângerii formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de I. de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier împotriva Sentinței civile nr.3638/2014 a Judecătoriei Iași pe care o modifică în totalitate în sensul că:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de apelanta . procesului-verbal constatator ., nr._/16.02.2013.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.12.2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
A. F. A. B. C. M. I.
Red./tehred. Jud. B.C
4 ex /20.02.2015
Jud.Fond. R. M. F.
← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 964/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1004/2014.... → |
---|