Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 206/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 206/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 517/866/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 12 Februarie 2014
PREȘEDINTE - S. T.
JUDECĂTOR E. P.
JUDECĂTOR A. C.
Grefier M. I. P.
DECIZIE Nr. 206/2014/CA
Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta Administrația Finanțelor Publice Tg.F. și pe intimata ., P. Administrator Suiu S., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Constatând recursul în stare de judecată și văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față:
P. sentința civilă nr. 1916/2013, Judecătoria P. a admis plângerea formulată de petenta .. împotriva procesului verbal nr. 8182/22.03.2011, întocmit de A.F.P. Tg. F..
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 13 din O.G. nr. 2/2001, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei. In cazul contravențiilor continue termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data constatării faptei. Contravenția este continua în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp.
Având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 41 pct. 2 lit. f din Legea nr. 82/1991 în vigoare la data săvârșirii contravenției, fapta contravențională reținută în sarcina petentei este una instantanee, presupunând întocmirea și depunerea situației financiare până la o anumită dată, instanța constată că sancțiunea pentru această faptă trebuie aplicată în termenul de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 8182/22.03.2011, instanța de fond a constatat că data săvârșirii faptei contravenționale este 30.06.2010, astfel cum agentul constatator consemnează în cuprinsul procesului-verbal: ”nu a depus raportările contabile (….) la 30.06.2010”.
P. urmare, văzând data întocmirii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, respectiv 22.03.2011, instanța de fond a constatat că sancțiunea amenzii de 500 lei a fost în mod nelegal aplicată petentei, cu depășirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 13 din O.G. nr. 2/2001, la data întocmirii procesului verbal, aplicarea sancțiunii fiind prescrisă.
Organul constatator a declarat în termenul legal recurs motivat pe următoarele critici:
Având în vedere că agentul constatator a fost în imposibilitatea de a comunica actul sancționator conform dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 2/2001 (prin poștă, cu aviz de primire), deoarece a fost returnată corespondența prin care s-a expediat plicul cu procesul-verbal (conform dovezilor anexate, la data de 25.03.2011 cu mențiunea destinatar necunoscut), acesta a comunicat procesul-verbal potrivit dispozițiilor art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.
Procedura comunicării prin publicitate este reglementată de legiuitor prin dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003. Așadar, Anunțul nr. 9421/11.04.2011, întocmit de agentul constatator și depus la dosarul cauzei, cuprinde actele administrative întocmite și comunicate astfel agenților economici-contravenienți prin publicarea anunțului pe pagina de internet proprie și afișat la sediul D.G.F.P.J. Iași.
Cu aplicarea greșită a legii, instanța de fond a respins excepția tardivității formulării plângerii, motivând soluția prin faptul că „nu s-a făcut dovada afișării procesului-verbal”.
Apreciază că procedura de comunicare prevăzută de art. 27 din O.G. 2/2001 nu este viciată în nici un fel, aceasta fiind îndeplinită în mod legal și învederează instanței de recurs că o asemenea interpretare a instanței de fond este nelegală și netemeinică, dovedind cel puțin un formalism excesiv care încalcă dispozițiile imperative în materie contravențională care nu prevăd această obligativitate.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 Cod procedură civilă, art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, O.G. nr. 2/2001
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Examinând temeinicia și legalitatea sentinței atacate, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, pe baza probelor administrate, având în vedere și motivele de recurs invocate, tribunalul constată că recursul de față este neîntemeiat pentru considerentele următoare:
Petenta a fost sancționată pentru nedepunerea raportărilor contabile, conform O.M.F.P. nr. 1879/22.06.2010, până la termenul limită din 30.06.2010.
După cum bine a constatat și prima instanță, fapta s-a consumat la expirarea termenului de depunere a raportărilor contabile, respectiv 30.06.2010.
P. urmare, organul constatator putea aplica sancțiunea contravențională doar până la data de 30.12.2010, moment la care se împlinea perioada de prescripție de 6 luni fixată de art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Cum actul sancționator a fost întocmit la 22.03.2011, în mod corect Judecătoria P. a constatat prescrierea dreptului de aplicare a sancțiunii și a anulat actul.
În consecință, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice a orașului Tg. F. împotriva sentinței civile nr. 1916 din 19.06.2013 pronunțată de Judecătoria P., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02.2014.
Președinte, S. T. | Judecător, E. P. | Judecător, A. C. Pentru judecător aflat în concediu postnatal semnează vicepreședintele instanței |
Grefier, M. I. P. |
Red. Șt.T.
Tehnored. M.M.D.
2 ex./01.07.2014
Judecător fond I. C.
← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 201/2014.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 376/2014. Tribunalul IAŞI → |
---|