Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 374/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 374/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 28805/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 12 Martie 2014
PREȘEDINTE - MIȚICĂ A.
JUDECĂTOR M. HĂRĂȚU
JUDECĂTOR C. B.
Grefier M. I. P.
DECIZIE Nr. 374/2014/CA
Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurent . și pe intimatul I. De S. Pentru Controlul În Transport Rutier -ISCTR, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar prin C. Registratură a depus la dosarul cauzei întâmpinare cu duplicat pentru comunicare.
Instanța, văzând conținutul întâmpinării, apreciază că nu se impune comunicare acestei către recurentă, nefiind invocate aspecte noi față de cele invocate la judecare în fond a cauzei.
Constatând recursul în stare de judecată și văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului in contencios administrativ de fata constata următoarele:
Prin cererea înregistrata la Tribunalul Iași sub nr._ . a formulat recurs impotriva sentinței civile nr._/16.09.2013 a Judecătoriei Iași criticând-o ca nelegala si netemeinica.
In susținerea poziției procesuale se arata ca a intrat in posesia hotărârii recurate la data de 04.12.2013 întrucât nici apărătorul sau si nici instanta de judecata nu au observat ca societatea nu mai are de o perioada îndelungata de timp un alt sediu social; ca recursul este depus in termen.
In ceea ce privește fondul cauzei se arata ca prin probatoriul administrat in fata primei instanțe au demonstrate ca nu pot verifica din culpa intimatei dispozitivul de cântărire si nici daca a fost amplasat pe calea de rulare sau langa, pe pietriș, astfel incat, exista un dubiu care profita petentei referitor la exactitatea datelor si a greutății încărcăturii; ca reprezentanții ISTCR au depus la dosar verificarea metrologica a instalației de cântărire efectuata in data de 06.11.2012, la aproximativ 5 luni de la data presupusei contravenții constatate la 27.06.2012.
Se solicita admiterea recursului si modificarea sentinței instantei de fond in sensul admiterii plângerii si anularii procesului verbal.
Intimata, legal citata, depune la dosar întâmpinare solicitând respingerea ca nefondata a recursului si menținerea sentinței instantei de fond ca legala si temeinica.
Se arata ca toate faptele au fost savarsite de catre petenta recurenta, respectiv efectuarea de transport de mărfuri care nu sunt indivizibile, cu depășirea masei totale maxime admise ( 56,7 tone in loc de maxim 40 tone), a maselor admise pe axe pe osia motoare, depășire cu 3,5 tone pe osia tripla a semiremorcii,depășind cu 9,2 tone, efectuarea transportului rutier de mărfuri cu depășirea cu cel puțin 20% a masei totale maxim autorizate pentru vehicule cu o încărcătura utila admisibila care depaseste 12 tone sau cel puțin 25% a masei totale maxim autorizate, pentru vehicule cu o încărcătura utila care nu depaseste 12 tone, respectiv neprezentarea nr. necesar de înregistrări tahograf conform legislației, prezentând doar diagrama din aparat.
Se face referire la gravitatea faptelor, la posibilitatea lor de a fi sancționata dosar cu amenda si nu si cu avertisment.
Prin sentința civila contestata in speța s-a respins plângerea contravenționala formulata de petenta . impotriva pr. verbal de contravenție ., nr._/31.08.2012 reținându-se ca petenta nu a făcut probe din care sa rezulte o alta situatie de fapt decât cea reținuta de agentul constatator, ca procesul verbal are valoarea unui înscris autentic.
Se face referire si la individualizarea corecta a sanctiunii.
Analizând actele si lucrările dosarului atat prin prisma motivelor de recurs invocate dar si din oficiu raportat la art 304 ind. 1 C.pr.civ Tribunalul retine următoarele:
In urma unui control efectuat de ISCTR la 27.06.2012 s-a constatat ca petenta-recurenta a săvârșit mai multe fapte contravenționale, respectiv efectuarea de transport de mărfuri care nu sunt indivizibile, cu depășirea masei totale maxime admise ( 56,7 tone in loc de maxim 40 tone), a maselor admise pe axe pe osia motoare, depășire cu 3,5 tone pe osia tripla a semiremorcii,depășind cu 9,2 tone, efectuarea transportului rutier de mărfuri cu depășirea cu cel puțin 20% a masei totale maxim autorizate pentru vehicule cu o încărcătura utila admisibila care depaseste 12 tone sau cel puțin 25% a masei totale maxim autorizate, pentru vehicule cu o încărcătura utila care nu depaseste 12 tone, respectiv neprezentarea nr. necesar de înregistrări tahograf conform legislației, prezentând doar diagrama din aparat.
Analizând insa legalitatea actului sanctionator Tribunalul constata ca procesul verbal este lovit de nulitate nefiind semnat de agentul constatator pe fiecare parte.
Potrivit art 19 din OG 2/2001 :” Procesul verbal se semnează pe fiecare parte de agentul constatator si de contravenient.”
Analizând actul contestat se poate sesiza ca acesta este semnat de agentul constatator doar pe o singura pagina, fapt care face ca actul sa fie lovit de nulitate.
F. de cele retinute, Tribunalul admite recursul si admițând exceptia, dispune anularea actului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de petenta . împotriva sentinței civile nr._/16.09.2013 a Judecătoriei IAȘI, sentință pe care o modifică în tot.
Admite excepția privind nulitatea procesului verbal de contravenție .
Admite plângerea formulată de petenta . împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/31.08.2012 încheiat de I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier- ISCTR.
Anulează procesul verbal și exonerează petenta de plata amenzii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi,12.03.2014.
Președinte, Mițică A. | Judecător, M. Hărățu | Judecător, C. B. |
Grefier, M. I. P. |
Red./tehred. C.B.
2 ex./08.04.2014
Jud. fond G. C. M.
← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 111/2014.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 658/2014. Tribunalul IAŞI → |
---|