Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 307/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 307/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 22200/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 14 Mai 2014
Președinte - P. C. D.
Judecător Mițică A.
Grefier A.-M. H.
DECIZIE Nr. 307/2014/ca
Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe apelant . pe intimat P. M. IAȘI, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Instanța constată că apelul a fost declarat în termen. Nemaifiind alte cereri formulate și având în vedere solicitarea părților de judecare a cauzei în lipsă, reține cauza spre deliberare și pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberînd asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr._/2013 a Judecătoriei Iași s-a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta . contradictoriu cu intimatul P. Mun. Iași.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
La data de 12.07.2013 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași, sub nr._ plângerea formulată de petenta A. SA împotriva procesului-verbal cu nr._ din 21.06.2013.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că procesul verbal a fost încheiat de o entitate fără personalitate juridică deoarece personalitate juridică are Mun. Iași și nu Primăria Iași. La întocmirea procesului verbal agentul constatator a încălcat prevederile art. 16 al. 1 din OG nr. 2 din 2001, fapta nefiind descrisa in mod corespunzător, nu sunt precizate ora, dat si locul exact unde a fost savarsita fapta, nu se indica lucrarile efectuate, perioada efectuării acestora, starea in care a fost găsit asfaltul. Societatea petentă nu este singura care intervine in carosabil, dovada existentei faptei in sarcina petentei revine agentului constatator. Alăturat s-a depus copia procesului verbal contestat.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 31 din OG nr. 2 din 2001.
Intimatul P. Mun. Iași a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii, reiterând temeiurile de fapt si de drept ce au stat la baza sancționării petentei și înaintând documentația aferentă procesului-verbal contestat. Prin autorizația nr. 322 din 23.04.2012 s-a constatat că petenta a efectuat lucrări la adresa menționată. A precizat că, petenta a confirmat efectuarea lucrărilor la locul mentionat, acesteia comunicându-i-se obligatia de refacere a carosabilului si de verificare a executarii lucrarii. Prin lucrările efectuate s-a creat disconfort în circulatia auto și pietonală dar și în amenajarea domeniului public. Petenta nu este la prima abatere de acest fel.
Ambelor părti li s-a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând susținerile părților coroborat cu probatoriul administrat, raportat la normele legale aplicabile în materie contravențională, instanța de fond a constatat că prin procesul-verbal cu nr._ din 21.06.2013, s-a reținut în sarcina petentei că nu deținea grafic de execuție pentru lucrarea autorizată sub nr. 322 din 23.04.2012, cuprinzând partea de refacere a îmbrăcăminții rutiere a . lucrărilor de modernizare a rețelei de alimentare cu apă potabilă. Prin somația nr._ din 5.06.2013 s-a solicitat A. SA prezentarea graficului de execuție în termen de 5 zile, fără ca societatea să se conformeze. S-a constatat săvârșirea contravenției prev. de cap.VIII pct.4 din HCL 172/2002. Petentei i-a fost aplicată sancțiunea amenzii de 1000 lei în baza cap. XII pct.5 din HCL nr. 172/2002 cu modificările ulterioare și s-a dispus prezentarea graficului de execuție a lucrărilor autorizate sub nr. 322 din 23.04.2012 și refacerea carosabilului din . de 5 zile de la comunicarea procesului verbal.
Instanța mai reține că procesul verbal nu este afectat de nici o cauză de nulitate care să poată fi invocată și din oficiu în baza art. 17 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind menționată atât data cât și locul săvârșirii faptei, contrar celor afirmate de petentă. De asemenea descrierea faptei este corespunzătoare în raport de art. 16 și 17 din acest act normativ, fiind indicate elemente suficiente pentru ca instanța să exercite controlul judiciar.
Potrivit art. 15 alin. 2 O.G. 2/2001 pot fi agenți constatatori primarii sau persoanele împuternicite în acest scop de către primar.
În cauză, în actul sancționator s-a menționat că a fost încheiat de agenți constatatori din cadrul Serviciului Corp Control Primar, în baza împuternicirii date de P. mun. Iași, iar prin raportare la prevederile legale sus menționate calitate procesuală pasivă nu are Primăria mun. Iași, ci P. mun. Iași .
În antetul procesului – verbal s-a trecut „Primăria municipiului Iași – Direcția Control Intern – Serviciul Control Intern Primar”, însă acest aspect nu înseamnă că primăria este parte în raportul juridic contravențional, potrivit art. 21 și 77 din Legea 215/2001 fiind o structură funcțională fără folosința drepturilor procesuale.
În ceea ce privește temeinicia, prima instanța a reținut că fapta constă în lipsa graficului de execuție pentru o lucrare ce a fost autorizată, apărările în cauză neavând legătură cu fapta constatată. Astfel, în cauză sunt aplicabile dispozițiile cap. VIII, pct. 4 din HCL 172/2002, modificată prin HCL 466/2009 conform cărora constituie contravenție începerea execuției lucrărilor edilitar gospodărești fără contracte de refacere a domeniului public și neîntreținerea sistemelor de dirijare a circulației în condițiile tehnice prevăzute de normativele în vigoare, asigurând permanent condiții pentru buna circulație a vehiculelor și pietonilor. Administratorul rețelei de utilități va prezenta odată cu începerea lucrărilor un grafic de execuție ce va cuprinde inclusiv partea de refacere a îmbrăcăminții rutiere”.
Petentei i s-a emis autorizația de construire nr. 322 din 23.04.2012, potrivit acesteia începerea lucrărilor autorizate fiind condiționată de avizarea graficului de execuție de către Direcția tehnică – Primăria Iași. Agentul constatator a retinut o situatie de fapt consemnată în procesul verbal contestat, susținută de planșa foto depusă la dosar din care rezultă intervenția la carosabil, starea degradată a acestuia și nerefacerea acestuia, somatia nr._ din 5.06.2012 adresată petentei în acest sens rămânând fără răspuns. Petenta a confirmat efectuarea lucrărilor astfel cum rezultă din adresa din 4.05.2012, însă remedierea nu a avut loc. Pe de altă parte, petenta nu a administrat nici o probă concludentă prin care să contrazică situația de fapt descrisă de agentul constatator.
Probatoriul administrat de intimat, inscrisurile depuse de acesta au confirmat savarsirea faptei de catre aceasta, astfel ca plângerea a fost respinsa ca neintemeiata.
Cu privire la sanctiunea aplicată, având în vedere gravitatea faptei, atitudinea petentei față de nerespectarea normelor legale, instanta a constatat că sancțiunea în cauză reflectă gradul de pericol social al faptei și nu se impune înlocuirea amenzii cu avertisment.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel petenta, pe care o critică pentru nelegalitate și netemeinicie, susținînd, în esență, aceleași motive prezentate și în fața instanței de fond, respectiv că procesul verbal a fost încheiat de o entitate fără personalitate juridică deoarece personalitate juridică are Mun. Iași și nu Primăria Iași, iar în ceea ce privește fondul cauzei petenta arată nu a săvîrșit contravenția reținută în sarcina sa, iar în condițiile în care nu este singura societate care intervine la carosabil, agentul constatator nu a făcut dovada vinovăției acestei societăți.
Examinînd sentința apelată, prin prisma motivelor invocate, a materialului probator administrat în fața primei instanțe, dar și sub toate aspectele în conformitate cu art. 476 și următoarele din NCPC, tribunalul constată că apelul este neîntemeiat,, reținîndu-se că, sub aspectul legalității, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art.17 din O.G. 2/2001, neexistând cazuri să atragă nulitatea absolută a acestuia.
Nu poate fi primită susținerea apelantei, potrivit căreia procesul verbal a fost încheiat de o entitate fără personalitate juridică, întrucît, așa cum a reținut și instanța de fond, în actul sancționator s-a menționat că a fost încheiat de agenți constatatori din cadrul Serviciului Corp Control Primar, în baza împuternicirii date de P. mun. Iași, iar prin raportare la prevederile art. 15 alin. 2 O.G. 2/2001 pot fi agenți constatatori primarii sau persoanele împuternicite în acest scop de către primar.
În antetul procesului – verbal s-a trecut „Primăria municipiului Iași – Direcția Control Intern – Serviciul Control Intern Primar”, însă acest aspect nu înseamnă că primăria este parte în raportul juridic contravențional, potrivit art. 21 și 77 din Legea 215/2001 fiind o structură funcțională fără folosința drepturilor procesuale.
Relativ la temeinicia procesului verbal, tribunalul constată că petenta a săvîrșit contravenția reținută în procesul verbal de contravenție, care, pînă la proba contrară, face dovada constatărilor personale ale celui care l-a întocmit, constatări prezumate a fi reale cît timp procesul verbal a fost încheiat cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art.17 din O.G. 2/2001.
Petenta, în afară de faptul că a negat săvîrșirea contravenției, nu a adus nici o probă de natură să înlăture această prezumție privitoare la săvîrșirea faptei, pentru care în mod legal a fost sancționat cu amendă contravențională.
Pe de altă parte, fapta reținută în sarcina sa este confirmată de corespondența purtată între petentă și Primăria mun. Iași, în special adresele de la filele 19-23 ds. fond, prin care . la cunoștință Primăriei Iași că în data de 04.05.2012 are programate lucrări în ., .> Ori pentru aceste lucrări, agentul constatator i-a solicitat petentei-apelante graficul de execuție. Cum aceasta nu a prezentat acest grafic în mod legal și temeinic a fost sancționată contravențional, conform cap.VIII pct.4 și cap. XII pct.5 din HCL nr. 172/2002.
Raportat celor prezentate, in temeiul art. 480 alin.1 NCPC, apelul va fi respins și păstrată sentința instantei de fond ca fiind legala si temeinica.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de petenta .> împotriva sentinței civile nr._ din 19.11.2013 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 mai 2014.
Președinte, P. C. D. | Judecător, Mițică A. | |
Grefier, A.-M. H. |
Red./tehnored. A.M.
23.10.2014
Jud. fond:L. H.
← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 306/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 591/2014.... → |
---|