Reexaminare anulare cerere. Decizia nr. 592/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 592/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 25196/245/2013/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 14 Mai 2014
PREȘEDINTE - MIȚICĂ A.
JUDECĂTOR M. HĂRĂȚU
JUDECĂTOR C. B.
Grefier M. I. P.
DECIZIE Nr. 592/2014/CA
Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta S.C. C. I. S.R.L. Prin Administrator C. Ș. M. și pe intimatul I. T. De Muncă C., având ca obiect reexaminare anulare cerere .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare a recurentei este viciată întrucât citația și dovada de citare s-au restituit la dosar cu mențiunea „destinatar mutat” „nu mai locuiește la adresă”
În privința citării recurentei, instanța dă eficiență dispozițiilor art. 172, teza finală din Noul Cod de procedură civilă și consideră procedura de citare ca legal îndeplinită față de parte, întrucât aceasta nu și-a îndeplinit obligația de a încunoștința instanța cu privire la schimbarea locului citării.
Constatând recursul în stare de judecată, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului.
TRIBUNALUL
Prin încheierea pronunțată de Judecătoria Iași în ședința publică din 13.12.2013, a fost respinsă ca tardivă cererea de reexaminare formulată de petenta . împotriva încheierii Judecătoriei Iași din 2.10.2013, prin care s-a dispus anularea plângerii contravenționale a petentei menționate anterior.
Împotriva încheierii din 13.12.2014 a Judecătoriei Iași, . a formulat recurs pe care tribunalul îl consideră inadmisibil în condițiile în care, în art. 200 alin. 6 N.C.C.P., se arată că încheierea de soluționare a cererii de reexaminare este definitivă.
Pentru aceste considerente, tribunalul va respinge ca inadmisibilă prezenta cerere de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția inadmisibilității.
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de S.C. „C. I.” S.R.L. împotriva Încheierii civile din 13 dec. 2013 a Judecătoriei Iași, încheiere pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.05.2014.
Președinte, Mițică A. | Judecător, M. Hărățu | Judecător, C. B. |
Grefier, M. I. P. |
Red. H.M./Tehn. M.L.
Ex. 2/ 07.07.2014
Judecător fond: S. A. T.
← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 316/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 321/2014.... → |
---|