Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 313/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 313/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 3599/866/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 14 Mai 2014
Președinte - C. B.
Judecător F. A. A.
Grefier I.-P. V.
DECIZIE Nr. 313 C.A.
Pe rol fiind judecarea apelului privind pe apelant V. M. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IAȘI, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. Damacovici pentru apelant, lipsă fiind reprezentantul legal al intimatului.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Av. Damacovici, pentru apelant precizează că nu are cereri de formulat.
Constatând terminată cercetarea judecătorească, instanța acordă cuvântul la dezbateri:
Av. Damacovici, pentru apelant solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, admiterea plângerii, anularea procesului-verbal de contravenție. Solicită să se verifice CD-ul depus la dosar și să se constate că nu rezultă numărul autovehiculului și nici zona în care se consideră că s-a săvârșit contravenția.
Instanța rămâne în pronunțare și reține apelul spre deliberare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului in contencios administrativ de fata constata următoarele:
Prin cererea înregistrata sub nr._ la Tribunalul Iași Virvea M. a formulat apel impotriva sentinței civile nr.127/15.01.2014 a Judecătoriei P., criticând-o ca nelegala si netemeinica.
Se solicita admiterea apelului, casarea sentinței civile si admiterea plângerii formulate.
In susținerea poziției procesuale se arata ca înregistrarea video depusa la dosar si vizionata in prezenta instantei nu evidențiază numărul mașinii, vreun indicator sau un alt element care sa individualizeze locul unde a fost înregistrat de aparatul radar, astfel ca mențiunile din sentința instantei de fond sunt neîntemeiate
Nu se precizează in drept actiunea.
Intimata, legal citata, in aceasta faza procesuala nu depune la dosar întâmpinare.
Nu se administrează probe in aceasta faza procesuala.
Prin sentința civila contestata in speța s-a respins plângerea contravenționala formulata de Virvea M. impotriva procesului verbal de sanctionare a contraventiei reținându-se ca fapta de a circula in localitatea S. pe un sector de drum cu limita de viteza de 50Km/h, semnalizat cu indicator de intrare in localitate, cu o viteza de 101 km/h constituie contravenție, fapta fiind dovedita cu înregistrările aparatului radar coroborate cu constatările personale ale agentului .
Se face referire la constatarea faptei cu un mijloc tehnic omologat, la dovedirea vitezei cu care circula autoturismul si la neaprobarea de catre petent a susținerii potrivit căreia locul savarsirii faptei este in afara localității si nu in interiorul ei.
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate instanta retine următoarele:
Prin pr-verbal ., nr._ încheiat de I.P.J. Iași, apelantul Virvea M. a fost sancționat cu amenda in cuantum de 720 lei si 9 puncte amenda, si cu reținerea permisului in vederea suspendării, întrucât pe data de 10.08.2013, pe raza localității S., dinspre Iași spre Tg F., pe DE 583, jud. Iași, a fost depistat conducând autovehiculul cu nr. de inmatriculare is.54.MVW cu viteza de 101 km/h – viteza înregistrata de aparatul radar, in zona de actiune a indicatorului limitare de viteza 50 km/h, fapta prevăzuta si sancționata de art.102 alin 3, lit. e din OUG nr. 195/2002.
Din punct de vedere al legalității, menționam, in acord cu judecătorul de fond, ca pr. verbal cuprinde toate elementele prevazute sub sanctiunea nulității absolute, atat locul savarsirii faptei cat si celelalte elemente prevazute de art 16 din OG 2/2001, neexistând motive de nulitate ale procesului verbal, așa cum corect se retine. De altfel, analizând cererea de apel sesizam ca apelantul contesta contravenția savarsita doar raportat la locul savarsirii acesteia, recunoscând viteza de rulare a mașinii dar invocând nevizibilitatea numărului de inmatriculare.
Instanta de apel retine ca fapta contravenționala pentru care petentul a fost sancționat este prevăzuta si sancționata de art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, republicata, potrivit căruia depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, constituie contravenție si se sancționează cu amenda prevăzuta în clasa a IV-a de sancțiuni si cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce.
Totodată, instanta mai retine, ca cerințele metrologice si tehnice ale utilizării cinemometrelor folosite de politia romana la stabilirea vitezei de circulație a autovehiculelor pe drumurile publice sunt stabilite prin Norma de metrologie legala NML-021-05 din 23.11.2005 publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 102 bis din 7.12.2005.
În conformitate cu prevederile art. 4 din Norma de metrologie legala intitulata” Cerințe privind utilizarea cinemometrelor”, măsurările si înregistrările care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislației rutiere în vigoare, trebuie sa fie efectuate numai de catre operatori calificați. Instruirea operatorilor se va efectua în conformitate cu reglementările specifice în vigoare, elaborate de instituția abilitata sa dețină si sa utilizeze cinemometrele.
Aplicând aceste dispoziții legale la situatia de fapt reținuta în cauza, instanta apreciază ca cinemometrul utilizat de agentul constatator îndeplinește toate conditiile prevazute în mod imperativ de lege astfel încât constatarea contraventiei sa fie efectuata cu un mijloc tehnic certificat si verificat din punct de vedere metrologic.
Asadar, înregistrarea depusa la dosarul cauzei de intimat ( filele 37-38 dosar fond) respecta cerințele prevazute de art. 3.5.1 din NML-021-05 din 23.11.2005, respectiv cuprinde data si ora la care a fost efectuata măsurarea, valoarea vitezei măsurate, sensul de deplasare a autovehiculului, imaginea autovehiculului, iar cinemometrul tip Python II este certificat si măsoară în regim staționar si în deplasare si este verificat metrologic cf. buletinului anexat, fiind în termenul de valabilitate.
Faptul ca nr de inmatriculare nu este vizibil este contrazis de vizionarea CD-ului aferent, printr-o simpla mărire a imaginilor înregistrate fiind evidente marca si numărul in clar al mașinii.
De altfel, apelantul nu contesta ca mașina nu i-ar aparține ci, in mod șicanator, si lipsit de corectitudine afirma ca nr. mașinii nu este vizibil, contestând si locul savarsirii faptei, in conditiile in care si din planșele foto anexate se poate concluziona cu exactitate existenta indicatorului de intrare in localitate si de limitare a vitezei.
În aceste condiții, instanta apreciază ca planșa foto si CD-ul anexat pot constitui proba pentru aplicarea legislației rutiere deoarece este respectata si condiția reglementata de art. 4.2 din Norma de metrologie legala.
Instanta are în vedere atestatele de operator radar vizate corespunzător din care rezulta ca agenții sunt atestați sa folosească si sa exploateze echipamentul video de supraveghere a traficului rutier si măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor. În conditiile în care procesul-verbal a fost încheiat de catre agentul din cadrul Politiei, instanta retine ca agentul constatator este un operator calificat în sensul dispozițiilor legale menționate precum si cele prevazute de art. 109 din O.U.G. nr. 195/2002, republicata potrivit cărora constatarea contravențiilor si aplicarea sancțiunilor se fac direct de catre polițistul rutier.
Prin urmare, reținem ca înregistrarea radar efectuata de catre intimat constituie o proba pentru aplicarea legislației rutiere în vigoare deoarece sunt respectate cerințele prevazute în mod imperativ de lege.
Apreciem in concordanta cu judecătorul fondului ca raportul agentului si constatările sale personale fac dovada pana la proba contrara.
Astfel, apelantul avea posibilitatea, dar si obligatia, de a dovedi savarsirea faptei in alt loc decât cel indicat de agentul constatator, întrucât fiind vorba de un aspect pe care agentul l-a perceput in mod direct se prezuma ca ceea ce s-a consemnat corespunde realității pana la proba contrara.
Ori, in speța, apelantul s-a mulțumit sa invoce aspectul nerealității consemnării, invocând o obligație inexistenta a instantei de a analiza probele depuse si de a concluziona raportat la acestea, ca locul săvârșirii faptei nu ar fi fost cel inserat in actul de sanctionare.
F. de cele retinute, Tribunalul in temeiul art 480 alin 1 C.pr.civ respinge ca nefondat apelul formulat, menținând sentința instantei de fond ca legala si temeinica.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de V. M. împotriva sentinței civile nr.127/15.01.2014 a Judecătoriei P., sentința pe care o menține.
Definitiva.
Pronunțata in ședința publica din 14.05.2014.
Președinte, C. B. | Judecător, F. A. A. | |
Grefier, I.-P. V. |
← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 591/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 316/2014.... → |
---|