Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 340/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 340/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 11971/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 21 Mai 2014
Președinte - M. Hărățu
Judecător S. T.
Grefier A. C.
DECIZIE Nr. 340/2014 ca
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant A. G. L. și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA-C.E.S.T.R.I.N., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 7.05.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a rămas în pronunțare și din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru data de 21.05.2014, când
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului promovat de petentul A. G. L. împotriva sentinței nr._/2013, pronunțată de Judecătoria Iași:
Prima instanță a reținut următoarele:
Procesul-verbal de contravenție a fost comunicat petentului cu respectarea dispozițiilor legale și, față de data comunicării procesului-verbal – 10.02.2012 și de dispozițiile art.31 alin.1 din OG nr.2/2001 potrivit cărora „împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”, excepția tardivității plângerii este întemeiată, termenul de 15 zile împlinindu-se la data de 27.02.2012, anterior datei de 02.04.2013 la care a fost depusă plângerea contravențională la poștă.
În consecință, instanța a admis excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, respingând-o ca atare.
Petentul a susținut, în motivarea apelului, că așa cum reiese din copia sentinței civile nr._/05.11.2012 – Judecătoria B., la data de 20.02.2012, sub nr._/200/2012, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 București plângerea formulată de el împotriva procesului verbal . 12 nr._, încheiat la data de 31.01.2012 de către agentul constatator al intimatei C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informații – CESTRIN. La Judecătoria Sector 6 București a formulat inițial contestația, în termen legal de 15 zile, iar aceasta ulterior și-a declinat competența către Judecătoria B., care mai departe a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Iași. Prin urmare, solicită a se constata că s-a încadrat în termenul legal de formulare a contestației, ținând cont de faptul că plicul cu amenda contravențională l-a primit în data de 10.02.2012, așa cum rezultă din copia plicului cu amenda contravențională, iar Judecătoria București, unde și-a îndreptat inițial cererea, a confirmat primirea plicului cu contestația și a înregistrat-o în data de 20.02.2012, sub nr. de dosar_/200/2012.
Intimata C.N.A.D.N.R. nu a depus întâmpinare.
Apelul este nefondat.
Astfel, Judecătoria Iași a fost sesizată în mod direct de către A. G. L. cu o plângere îndreptată împotriva procesului verbal nr._/31.01.2012, întocmit de C.N.A.D.N.R.
În mod legal prima instanță a verificat prioritar chestiunea tardivității formulării plângerii și a constatat depășirea termenului în raport de momentul comunicării actului către petent (data comunicării – 10.02.2012 – și cea a investirii Judecătoriei Iași, 02.04.2013).
Faptul că petentul a formulat o altă plângere împotriva aceluiași proces verbal, înregistrată în termen la Judecătoria Sector 6 București și soluționată în fond de Judecătoria B. (dosar nr._/200/2012) nu are nici o influență asupra modului de calcul al termenului de promovare a plângerii nr._, acesta din urmă având o existență autonomă față de cea cu nr._/200/2012.
Dacă plângerea nr._/200/2012 ar fi fost declinată Judecătoriei Iași se putea constata respectarea termenului prevăzut de art. 32 din O.G. nr. 2/2001, dar cum această variantă nu este demonstrată în cauză, Tribunalul apreciază că fiecare plângere adresată instanțelor diferite trebuie să respecte cerința introducerii în termenul de 15 zile de la comunicare.
În consecință, în baza dispozițiilor art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, apelul va fi respins, iar în conformitate cu prevederile art. 36 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, apelantul va fi obligat să achite statului cheltuieli judiciare de 50 de lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de Astefanoaie G. L. împotriva sentinței civile nr._/11.10.2013 a Judecătoriei Iași.
Obligă apelantul-petent la plata către stat de cheltuieli judiciare în cuantum de 50 lei.
Definitivă.
Pronunțată în condițiile art. 396 alin.2 C.pr.civ. la data de 21.05.2014.
Președinte, M. Hărățu | Judecător, S. T. | |
Grefier, A. C. |
Red.Șt.T.
Tehnored. M.M.D.
4 ex./25.09.2014
Judecător fond A. T. S.
← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 350/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 330/2014.... → |
---|