Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 14/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 14/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 1400/866/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 22 Ianuarie 2014
Președinte - A. C.
Judecător E. P.
Grefier L. Momiță
DECIZIE Nr. 14/2014
Pe rol judecarea apelului privind pe apelant C. N. ( fiul lui D-tru și C.) și pe intimat I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE IAȘI - BIROUL RUTIER P., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: consilier jr. C. A., pentru intimat, lipsă apelantul.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că, prin serviciul de registratură, apelantul a depus la dosar precizări și înscrisuri, cu duplicat.
Consilier jr. C., pentru intimat, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța, văzând că nu mai există alte cereri de formulat, acordă cuvântul în dezbateri pe cererea de apel.
Consilier jr. C., pentru intimat, solicită respingerea apelului conform probatoriului administrat în cauză.
Declarând închise dezbaterile, instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului contravențional de față:
Prin sentința civilă nr. nr. 2270/11.09.2013 a Judecătoriei P. a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de către petentul C. N. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/26.02.2013 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Iași, dispunându-se înlocuirea sancțiunea amenzii de 4 puncte în cuantum de 300 lei cu sancțiunea avertismentului.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că petentul C. N. a fost sancționat cu 4 puncte amendă în cuantum de 350 lei și cu sancțiunea complementară a suspendării exercițiului dreptului petentului de a conduce pe o perioadă de 30 zile, pentru faptul că pe data de 26.02.2013, ora 13:00, pe ., P., ar fi fost condus autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, fără a acorda prioritate de trecere unor pietoni aflați în traversare, faptă care, conform procesului-verbal, este prevăzută și sancționată de art. 100 alin. 3, lit. 8 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.
Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității exprese.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în continuare Convenția, (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).
Analizând actele dosarului din acest punct de vedere, instanța constată că petentului i s-a adus la cunoștință acuzația în mod detaliat, asigurându-i-se dreptul de a face obiecțiuni și de a-și construi apărarea astfel cum rezultă din analiza procesului-verbal contestat. De asemenea, petentului i s-a asigurat exercitarea dreptului la apărare prin posibilitatea de a administra probe și de a analiza probele administrate de către intimată în fața instanței de judecată.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției, în măsura în care nu conține constatări personale, prin propriile simțuri ale agentului constatator.
În procesul-verbal . nr._/26.02.2013 se arată că petentul nu a acordat prioritate de trecere unor pieton aflați în travesare, faptă ce a fost constatată personal și în mod direct prin propriile simțuri de către agentul constatator făcând astfel dovada pănă la proba contrară. Pe cale jurisprudențială Curtea Europeană (cauzele Salabiaku contra Franței - Hotărârea din_ ) a stabilit că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, admițând posibilitatea existenței unor prezumții de drept sau de fapt în cadrul sistemelor de drept național. Prezumția de veridicitate a procesului-verbal în măsura în care cele consemnate au fost constatate de către agentul constatator în mod direct și nemijlocit prin propriile simțuri trebuie să respecte însă un raport de proporționalitate între scopul urmărit de lege (consolidarea exercitării autorității de stat prin prisma agenților constatatori) și mijloacele utilizate, acest raport fiind respectat în prezenta cauză, petentului asigurându-i-se dreptul de administra probe contrare celor reținute de către agentul constatator în condițiile legii.
De asemenea, față de declarația martorului T. T., instanța constată că nu pot fi reținute nici susținerile petentului conform cărora trecerea de pietoni nu era semnalizată sau că sensurile de mers nu ar fi demarcate, trecerea fiind în mod vizibil semnalizată, iar sensurile fiind demarcate prin „squarul” ce se poate observa și în fotografiile atașate de către petent.
Având în vedere probatoriul administrat, instanța stabilește că fapta reținută în sarcina petentului a fost constatată de către agenții de poliție cu respectarea dispozițiilor legale în materie, fapta întrunind elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. c din O.U.G. nr. 195/2002.
În ceea ce privește sancțiunea principală aplicată petentului, respectiv 4 puncte amendă în cuantum de 350 lei, instanța reține că aceasta se încadrează în limitele prevăzute de O.U.G. 195/2002, însă nu este proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite de către petent având în vedere aspectele prevăzute de art. 5 alin. 5, art. 7 alin. 2 și art. 21 alin. 3 din O.G 2/2001: împrejurările săvârșirii faptei și circumstanțele personale ale petentului.
În acest sens, în temeiul art. 7 alin. 1 din O.G. 2/2001, instanța va atenționa petentul asupra pericolului social al faptei săvârșite, asupra faptului că, potrivit legii, are obligația de a acorda prioritate de trecere pietonilor angajati in traversarea regulamentara a drumului public prin locurile special amenajate si semnalizate, aflati pe sensul de deplasare a autovehiculului .
Având convingerea că petentul va înțelege îngăduința instanței, subliniind faptul că avertismentul nu se justifică decât o singură dată, la prima abatere de la normele legale, instanța va atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptelor săvârșite și a obligației de a respecta dispozițiile legale.
Pentru toate argumentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul C. N. împotriva procesului-verbal . nr._/26.02.2013, în contradictoriu cu I. Județean de Poliție Iași, va înlocui sancțiunea amenzii cu avertisment, menținând celelalte dispoziții ale procesului-verbal și va atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite și a obligației de a respecta dispozițiile legale
Sentința a fost apelată în termen legal de petentul C. N., solicitând anularea hotărârii, invocând în esență greșita apreciere a probelor, având în vedere faptul că pietonii aveau tendința de traversare dintr-un spațiu delimitat doar natural prin depunere de zăpadă, nu și longitudinal de sensurile de deplasare, iar constatările agentului de poliție prin propriile simțuri sunt subiective, raportat la locul de unde acesta a observat autoturismul apelantului.
Intimatul IPJ Iași nu a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului pentru motivele consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului de fond și sentința apelată, statuând în fapt și în drept în conformitate cu prevederile art. 476 al. 1 C.p.civ., reține următoarele:
Sub aspectul legalității, procesul verbal de contravenție contestat la fond de către petentul C. N. a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 17-19 din O.G. 2/2001.
În privința temeiniciei actului sancționator, se constată că agentul de poliție a reținut că la data de 26.02.2013 ora 13 apelantul a condus autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ pe . din mun. P., fără a acorda prioritate de trecere unor pietoni aflați în traversarea străzii prin loc semnalizat corespunzător, totodată neavând asupra sa nici un act.
În cauză faptele au fost constatate nemijlocit de agentul de poliție, după cum rezultă din raportul aflat la fila 28 dosar fond, fiind obligat în acest sens conform art. 109 alin. 1 din O.G. 195/2002 ce reprezintă actul normativ de sancționare a contravenției imputate.
A impune premisa că actul de stabilire și sancționare a contravențiilor a fost încheiat de agentul de poliție cu încălcarea prevederilor ce guvernează activitatea funcționarilor investiți cu exercițiul autorității publice înseamnă a specula asupra modului în care agentul de poliție și-a îndeplinit îndatoririle de serviciu, suspectându-l de un eventual abuz de putere, fără însă a exista și a fi invocate de partea interesată argumente și probe pertinente în susținerea acestui abuz.
Pe de altă parte, nici o lege nu exclude competența funcționarului public de a constata o contravenție prin propriile simțuri, în speța de față neputându-i-se impune acestuia ca la momentul constatării să uzeze și de alte probe, numai pentru a evita riscul de a nu fi considerat veridic actul pe care l-a încheiat.
Această situație nu înseamnă însă că apelantului se încalcă dreptul la apărare, dimpotrivă acesta, în virtutea art. 6 par. 1 CEDO, are posibilitatea de a combate situația de fapt consemnată de agentul de poliție, inclusiv de a invoca și dovedi reaua sa credință la întocmirea procesului verbal de contravenție, uzând astfel de mijloacele oferite de dreptul intern pentru a obține protecție împotriva atingerilor pretins arbitrare ale puterii publice asupra drepturilor garantate din convenție, sens în care este și practica CEDO (cauzele L. contra României, Malone Contra Regatului Unit).
În cauză, în raportul agentul de poliție depus la fila 28 dosar fond s-a consemnat împrejurarea că apelantul nu a acordat prioritate elevilor aflați în traversare pe marcajul pietonal semnalizat și cu indicator rutier, acesta fiind poziționat în loc vizibil, având și lumini de culoare galbenă intermitente.
De asemenea, chiar planșele foto depuse de apelant evidențiază că în locul unde a fost identificat acesta în dreptul unității școlare se afla amplasat la loc vizibil indicatorul de trecere pentru pietoni, aspect susținut și de martorul asistent, instanța de fond sesizând corect faptul că sensurile de mers sunt demarcate prin „squarul” ce se poate observa și în fotografiile atașate de către petent, împrejurare în care exista în sarcina apelantului obligația acordării priorității.
Referitor la a doua faptă, aceasta nu a fost contestată de apelant.
Prin urmare, probatoriul aflat la dosarul de fond susține temeinicia procesului verbal de contravenție, apelantul neadministrând nici o probă care să înlăture situația de fapt reținută de agentul de poliție.
Referitor la sancțiunile contravenționale aplicate prin procesul verbal, raportat la criteriile de individualizare prev. de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 și conținutul concret al faptelor, instanța de fond a procedat în mod justificat la înlocuirea sancțiunii pecuniare stabilite de agentul constatator, dând eficiență circumstanțelor reale și personale existente în cauză, fiind respectat astfel principiul proporționalității dintre faptă și sancțiune.
Sancțiunea complementară nu poate fi înlăturată, având în vedere că aplicarea acesteia este obligatorie în cauză, conform art. 100 al. 3 lit. b din OG nr. 195/2002 pentru contravenția constând în neacordarea priorității de trecere pietonilor.
Pentru considerentele expuse, Tribunalul, în baza art. 480 al. 1 C.p.civ. va respinge calea de atac, păstrând sentința ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de petentul C. N. împotriva sentinței civile nr. 2270/11.09.2013 a Judecătoriei P., sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.01.2014.
Președinte, A. C. | Judecător, E. P. | |
Grefier, L. Momiță |
Red.C.A./4.02.2014
Judecător fond:C. I.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 57/2014. Tribunalul IAŞI | Obligaţia de a face. Sentința nr. 109/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
