Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 620/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 620/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 8365/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 22 Octombrie 2014
Președinte - E. P.
Judecător O. M. Z. L.
Grefier A. C.
DECIZIE Nr. 620/2014 ca
Pe rol judecarea apelului civil privind pe apelant I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER ISCTR-I. TERITORIAL NR. III și pe intimat . - LA SEDIUL SOCIETĂȚII PROFESIONALE DE ASISTENȚĂ, CONSULTANȚĂ ȘI REPREZENTARE JURIDICĂ IRA EXPERT CONSULTING SRL, intimat ., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă cons. Jr. Lenesche R. pentru intimată, lipsă apelantul
Procedura este completă.S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
În temeiul art. 131 NCPC, instanța constată competent Tribunalul Iași, general, material și teritorial, în soluționarea prezentei cauze .
Neexistând cereri prealabile și constatând terminată cercetarea judecătorească, instanța acordă cuvântul la dezbateri .
Cons.jr. Lenesche, pentru intimată, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat, menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică, în mod corect instanța a făcut aplicabilitatea disp. art 5 alin 5 din OG 2/2001 .
Declarând închise dezbaterile, instanța reține cauza spre deliberare
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr_ din 16.12.2013 Judecătoria Iași a admis plângerea formulată de petenta ., în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN INTRANSPORTUL RUTIER ISCTR- I. TERITORIAL NR. III și a înlocuit sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertismentului.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin plângerea formulată petenta . a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN INTRANSPORTUL RUTIER ISCTR- I. TERITORIAL NR. III anularea procesului verbal . nr._ încheiat la data de 4.03.2013 prin care a fost sancționată contravențional cu amendă in suma de 12.000 lei, in temeiul art. 30 alin. (1) al H.G. nr. 1173/2003, menționându-se că au fost încălcate prevederile art. 30 alin. (1) lit. B al H.G. nr. 1173/2003 si și pe cale de consecință să se dispună anularea sancțiunii dispuse prin acesta, respectiv a sancțiunii contravenționale cu amenda în cuantum de 12.000,00lei.
În fapt, arată că prin procesul verbal . nr._ încheiat în data de 04.03.2013,ora 11:00, in urma controlului efectuat la sediul societății, agentul constatator precizează că a constatat faptul că societatea petentă ar fi utilizat autorizația de Rusia terță cu seria_, aparținând S.C. MONDUNIVER SERVICII S.R.L. care ar fi dat-o spre utilizare fără acordul CNMSI, faptă pe care agentul constatator a reținut-o ca fiind contravenție, prevăzută de către temeiul art. 30 alin. (1) l lit. B al H.G. nr. 1173/2003 și sancționată de către temeiul art. 30 alin. (1) din același act normativ.
Pentru contravenția reținută în sarcina petentei, agentul constatator a aplicat sancțiunea ; cu amendă în cuantum de 12.000,00 lei.
Solicită anularea procesului - verbal de contravenție motivate de următoarele:
Învederează că societatea nu a avut rea voință in a efectua un transport intențional de mărfuri în baza unei autorizații valabile pentru tipul de transport internațional de mărfuri ce urma a fi efectuat.
Așadar, societatea a formulat o cerere pentru acordarea unei autorizații de Rusia terță in data de 28.12.2012, cerere care a fost transmisă către SIAE pe email in data de 28.12.2012. La solicitarea efectuată, li s-a răspuns ca li s-a alocat autorizația solicitată, urmând ca societatea sa facă plata pentru autorizația respectivă. In urma confirmării din partea SIAE că s-a alocat autorizația respectivă, societatea noastră a semnat contractul pentru transportul internațional de mărfuri pe ruta G. - Rusia, marfa ce urma a fi transportată fiind încărcată in data de 29.12.2013. Ulterior, după încărcarea mărfii, în momentul in care a solicitat eliberarea autorizației respective, li s-a răspuns că nu li se mai poate elibera autorizația solicitată, întrucât aceasta s-a alocat unui alt operator de transport și nu mai sunt alte autorizații in stoc. Prin urmare, in această situație au fost nevoiți să găsească o soluție pentru a onora comanda de transport contractată deja, datorită in primul rand faptului că marfa încărcată era perisabilă, respectiv mandarine, așa cum reiese de pe CMR nr. 798, motiv pentru care au fost puși în situația de a folosi autorizația de transport despre care se face referire in procesul verbal contestat.
In aceasta situație, dat fiind că nu li s-a mai putut elibera autorizația solicitată de către operatorul SIAE, după ce li s-a confirmat inițial rezervarea făcută in numele societății noastre, rugăm onorata instanță să constate că au fost forțați de împrejurări să recurgă la folosirea unei alte autorizații de transport aparținând unei alte societăți, pentru a le putea onora comanda de transport și nicidecum nu a fost rea voință din partea societății petente in a achiziționa autorizația pentru transportul efectuat. Mai mult, societatea este de bună -credință, achiziționând de fiecare dată toate autorizațiile necesare pentru desfășurarea activității, urmărind să respecte întocmai toate dispozițiile legale in materie.
Pe de altă parte, raportat la împrejurările în care a fost săvârșită contravenția, amenda aplicată este una exagerat de mare, raportat la posibilitățile reale ale societății de a achita această amendă.
Învederează că in această perioada de criză economică, cand sunt foarte puține comenzi de transport, iar plățile pentru transporturile efectuate sunt făcute destul de greu si cu întârzieri foarte mari de către partenerii contractuali, iar pe langa aceasta sunt foarte multe cheltuieli, taxe si impozite de suportat de către societate pentru desfășurarea activității, învederam onoratei instanțe faptul ca societatea se afla in imposibilitatea de a achita o amenda atat de mare.
Prin urmare, motivat de împrejurările expuse mai sus și, ținând cont de buna intenție a societății petente, solicită să se aprecieze gradul de pericol social al contravenției pentru care au fost sancționați este de gravitate redusă societatea a fost pusa în situația de a folosi o autorizație aparținând altei societăți dat fiind imposibilității operatorului SIAE de a mai emite autorizații de transport, datorită lipsei acestora, că sancțiunea stabilită este cu mult mai mare decât gradul de pericol social al faptei, încălcându-se astfel dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, potrivit căruia sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar, pe cale de consecință, se impune înlocuirea amenzii in valoare de 12.000,00 lei cu avertisment.
Conform art. 7 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, "Avertismentul se aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusa", iar potrivit alin. (1) si (3) al aceluiași articol,
" (l)Avertismentul consta în atenționarea verbala sau scrisa a contravenientului asupra l pericolului social al faptei săvârșite, însoțita de recomandarea de a respecta dispozițiile legale. (3) Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune”.
Potrivit art. 21 alin 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal. Ori, agentul constatator nu a ținut cont de toate aceste împrejurări de care am fost forțați să efectuăm transportul de mărfuri in baza unei alte autorizații și am fost sancționați cu amendă în valoare exagerat de mare, respectiv de 12.000,00 lei.
Ori, raportat la împrejurările relatate mai sus, solicită să se constate că nu se justifică amenda exagerat de mare aplicată societății petente, iar prin obligarea plății acestei amenzi, sunt pusi în imposibilitatea continuării activității, fapt ce nu poate duce decât la falimentarea societății . În contextul socio - economic actual, context în care posibilitățile de dezvoltare a agenților economici sunt foarte mici, iar in situația data solicită onoratei instanțe înlocuirea cu avertisment a sancțiunii cu amendă in sumă de 12.000,00 lei.
În drept, se invocă art. 5 alin. 5, art. 7, art. 21 alin 3 și art. 31 din Legea O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cu modificările și completările ulterioare. Art. 405, Noul C. proc. civ.
Petenta a fost asistată/reprezentată legal, conform delegației depuse la dosar.
Intimatul I.S.C.T.R., I. TERITORIAL 3 a formulat întâmpinare (fila 17-19 dosar), solicitând respingerea plângerii și depunând la dosar înscrisuri.
Analizând plângerea formulată prin prisma dispozițiilor incidente în materia dedusă judecății și a probelor administrate, prezenta instanță apreciază:
Este de principiu faptul că procesul-verbal atacat în prezenta speță, conține ope legis o prezumție legală relativă de autenticitate și de veridicitate.
Potrivit jurisprudenței comunitare, la care judecătorul național are obligația a se raporta, într-o materie atât de controversată cum este cea a contravențiilor, atât regimul juridic, cât și principiile de bază ce guvernează materia dedusă judecății, sunt chestiuni de graniță, la limita sferei dreptului public cu dreptul privat, împrejurare care conferă tuturor părților dintr-un astfel de proces, ab initio, prerogative speciale, conturate îndeosebi în planul probațiunii judiciare.
Conținutul de facto al procesului-verbal de constatare și sancționare va putea susține probator conținutul ipotezei descrise de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor art. 8 alin. 1 și al. 2 din Ordinul nr. 995/2011 și a disp. art. 30 al. 1 lit. b din HGR 1173/2003, doar în măsura în care acesta nu este contestat și doar în măsura în care veridicitatea situației se coroborează cu cel puțin un mijloc de probă.
În speță, ambele condiții sunt îndeplinite în parte, atât cea negativă, cât și cea pozitivă: contravenientul a contestat legalitatea și temeinicia aplicării sancțiunii contravenționale, iar veridicitatea conținutului procesului-verbal a fost susținută de mijloacele de probă: raportul agentului constatator.
Abaterile contravenționale săvârșite de petent, prin modalitatea de săvârșire și prin efectele sale, nu sunt de natură a prejudicia interesele generale ale societății în măsura sancționării cu sancțiunea amenzii.
Circumstanțele de săvârșire permit instanței o proporționalizare corectă a sancțiunii, particularizată la faptă și la făptuitor – potrivit criteriilor generale stabilite în materia contravențională, în sensul înlocuirii sancțiunii aplicate - amenda - cu sancțiunea avertismentului.
Pentru toate aceste considerente, instanța va admite plângerea și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea „avertisment”.
Considerentele pe care instanța le statuează ca având valoare de argumente de facto sunt următoarele.
Autorizația solicitată de petentă la data de 28.12.2012 a fost comunicată SIAE la 28.12.2012.
Neexecutarea obligației de plată a acestei autorizații constituie temeiul antrenării răspunderii contractuale coroborat cu conduita ulterioară de folosire a autorizației de Rusia, terță, cu seria_ aparținând ..R.L (fila 18).
Privitor la această premisă factuală care a determinat petenta să adopte comportamentul sancționat și sancționabil, prezenta instanță constată că intimata nu a combătut și nu a contradovedit aceste împrejurări susținute de petentă cu înscrisurile depuse iar în această ipoteză, nu se va putea reține decât culpa moderată a petentei, care va fi sancționată potrivit principiului proporționalității consacrat în mod constant de jurisprudența CEDO, cu sancțiunea „avertisment”.
Această soluție este însă de natură a atenționa în mod imperativ petenta cu privire la executarea completă și la timp a tuturor obligațiilor legale privitoare la conduita prevăzută de legile speciale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel I. se S. pentru Controlul în Transportul Rutier criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului apelantul a arătat că petenta a săvârșit 3 abateri printre care lipsa de avize medicale și psihologice valabile pentru conducătorii auto prev de art 4 pct 56. 3 din HG nr 69/2012, lipsa descărcării tahografice digitale și nestocarea la sediul operatorului de transport a acestora, abatere prev de atz 8 al 1 pct 17 din OG nr 37/2007 și contravenția prev de art 30 al 1 lit b din HG nr 1173 /2003.
Petenta a fost sancționată pentru utilizarea autorizației de Rusia, eliberată pe numele altui operator. Apărarea petentei că a utilizat această autorizație, întrucât s-a alocat altui utilizator de transport și nu mai sunt alte autorizații pe stoc, nu are suport legal. Petenta avea obligația respectării dispozițiilor legale și nu a permite plecarea în cursă a unui autovehicul dacă nu deține documente legale. Fapta prev de art 30 al 1 lit b din HG nr 1173/2003 se sancționează cu amendă în limitele 12.000-40.000 lei.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate în conformitate cu disp art 476 din Codul de procedură civilă, tribunalul constată că apelul este nefondat.
Prin procesul verbal contestat petentul a fost sancționat pentru o faptă contravențională, cea prev de art 30 al 1 din HG nr 1173/2003 și nu și pentru alte fapte. Petenta SCSTIM E. SRL a formulat anterior încheierii procesului verbal contestat 2 cereri prin care solicita la data de 28.12.2012 și la data de 02.01.2013 aprobarea autorizației pentru Rusia.
Astfel, din punct de vedere al legalității procesului verbal, instanța de fond a constatat că la întocmirea acestuia au fost respectate toate dispozițiile art.16 si 17 din OG 2/2001, vizând mențiunile ce în mod obligatoriu trebuie să fie cuprinse în procesul verbal, cu privire la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite, a datei săvârșirii și semnătura agentului constatator, elemente pe care instanța le verifică și din oficiu.
In ceea ce privește temeinicia procesului verbal, instanța a constatat că sancțiunea aplicată este prea severă.
Tribunalul consideră, că aplicarea sancțiunii amenzii reprezintă o măsură proporțională cu gradul de pericol social al faptei, iar instanța de fond a individualizat în mod corect sancțiunea.
În condițiile în care petentul nu a mai fost sancționat pentru același gen de fapte, instanța de control judiciar apreciază că sancționarea cu avertisment a petentei constituie un mijloc adecvat la acest moment de pedepsire.
Raportat la aceste aspecte, având în vedere și considerentele reținute de prima instanță, Tribunalul reține că se impune reindividualizarea sancțiunii conform criteriilor prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 și că o sancțiune morală este
Tribunalul constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, în temeiul disp art 480 din codul de procedură civilă Tribunalul va respinge apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de I. se S. pentru Controlul în Transportul Rutier împotriva sentinței civile nr_ din 16.12.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.10.2014. .
Președinte, E. P. | Judecător, O. M. Z. L. | |
Grefier, A. C. |
Redactat și tehnoredactat PE
2ex/29.12.2014
Judecător fond B. Ș..
A.C. 24 Octombrie 2014
← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 619/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 621/2014.... → |
---|