Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 628/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 628/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 28836/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 22 Octombrie 2014
Președinte - E. P.
Judecător O. M. Z. L.
Grefier A. C.
DECIZIE Nr. 628/2014 ca
Pe rol judecarea apelului privind pe apelant I. M. - INSPECTORATUL TERITORIAL DE munca IASI și pe intimat . SRL, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă cons. A. D. pentru apelant, lipsă intimatul .
Procedura este completă.S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că prin serviciul de registratură s-au depus înscrisuri de către intimată .
În temeiul art. 131 NCPC, instanța constată competent Tribunalul Iași, general, material și teritorial, în soluționarea prezentei cauze .
Neexistând cereri prealabile și constatând terminată cercetarea judecătorească, instanța acordă cuvântul la dezbateri .
Cons.jr. D., pentru apelant, critică sentința de fond ca fiind nelegală și netemeinică, în mod greșit a admis plângerea contravențională fără a observa că respectivele contracte poartă o dată certă . Potrivit legii, contractele de muncă capătă dată certă după înregistrarea în registrul electronic, în speță controlul fiind efectuat la data de 7.08.2014, iar înregistrarea în registrul electronic s-a făcut la o dată ulterioară, la data de 9.08.2014 .
Solicită admiterea apelului pentru motivele formulate în scris, modificarea sentinței de fond în sensul respingerii plângerii contravenționale.
Declarând închise dezbaterile, instanța reține cauza spre deliberare
TRIBUNALUL
Asupra apelului contravențional de față:
Prin sentința civilă nr. 6786/09.05.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ a fost admisă plângerea contravențională formulata de petenta . SRL, împotriva procesului verbal de contravenție . nr. 39/2013 încheiat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași, proces verbal care a fost anulat.
Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Iași a reținut, în esență, că prin procesul verbal de contravenție nr. 39/2013, petenta a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 16 al. 1 si 3 din legea 53/2003, constând în aceea ca a primit la munca pe numiții Andriusca G., B. R., D. P., M. C. si P. A., fără a le încheia contract individual de munca si nu a înmânat un exemplar din contract, anterior începerii activității, lui B. R..
Verificând legalitatea procesului-verbal întocmit, în conformitate cu dispozițiile art.34 al.1 din O.G. nr.2/2001, instanța de fond a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând motive de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Referitor la motivele de nulitate invocate de petentă, prima instanța a avut în vedere că, potrivit art. 16 din O.G. 2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost sãvârșitã, precum și arãtarea tuturor împrejurãrilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționeazã contravenția; indicarea societãții de asigurãri, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitãrii în termen de 48 de ore a jumãtate din minimul amenzii prevãzute de actul normativ, dacã acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac și organul la care se depune plângerea și că dispozițiile art. 17 din OG 2/2001, prevăd că lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei sãvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnãturii agentului constatator atrag nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata și din oficiu. Judeăctorul fondului a apreciat, astfel, că petenta a invocat doar motive de nulitate relativă, fără însă a face dovada existenței vreunei vătămări pricinuite de aceste cauze, de natură a atrage sancțiunea nulității relative.
Verificând temeinicia aceluiași proces-verbal, potrivit art. 34 din OG 2/2001 instanța de fond a reținut că, potrivit art. 16 din legea 53/2003: „Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.
(2) Anterior începerii activității, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă.
(3) Angajatorul este obligat ca, anterior începerii activității, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă” și că, potrivit art. 260 al. 1 din legea 53/2003: „constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte:
e) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată;
p) încălcarea prevederilor art. 16 alin. (3), cu amendă de la 1.500 lei la 2.000 lei”.
Instanța de fond a procedat la audierea nemijlocită a numiților Andriusca G., D. P. și M. C., care au declarat că au semnat contract de muncă cu societatea petentă. Declarațiile acestora se coroborează cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv copiile certificate ale contractelor de muncă.
Mai reține prima instanță că, potrivit copiei contractului de muncă depus la dosar – filele 17-20, numitului B. R. i s-a comunicat un exemplar de pe contractul de muncă, în partea finală a acestuia fiind semnătura de primire. În consecință, judecătorul fondului a constatat că petenta nu se face vinovată de contravențiile reținute în sarcina sa, a admis plângerea și a anulat procesul verbal de contravenție contestat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal, intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut apelantul că instanța, la fundamentarea soluției a avut în vedere doar probele petentei, respectiv înscrisurile sub semnătură privată și declarațiile propriilor prepuși. Acesta afirmă că data certă a contractelor de muncă este data înregistrării lor în registrul electronic de evidență al salariaților, dispozițiile art. 278 alin.1 pct. 3 N.C.P.C. impunând sancțiunea neluării în seamă a înscrisurilor sub semnătură privată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466-482 N.C.P.C., ale O.G. nr.2/2001, ale Lg. 53/2003 și ale Lg. nr.319/2006. Anexat cererii de apel, a fost depus istoricul contravențional al petentei.
În temeiul dispozițiilor art. 411 alin.2 teza a IIa, apelanta a solicitat judecata apelului și în lipsa reprezentanților săi.
Intimata petentă nu a formulat întâmpinare, însă a înaintat prin fax, la data de 21.10.2014, note de concluzii scrise.
În apel nu au mai fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține că apelul este nefondat, sentința Judecătoriei Iași fiind legală și temeinică
Astfel, apelanta a criticat sentința primei instanțe, în primul rând sub aspectul forței probante a probei cu înscrisuri – respectiv contractele de muncă ale salariaților. Tribunalul reține că faptele contravenționale constând în aceea ca intimata a primit la munca pe numiții Andriusca G., B. R., D. P., M. C. si P. A., fără a le încheia contract individual de munca si nu a înmânat un exemplar din contract, anterior începerii activității, lui B. R., au fost constatate prin controlul efectuat la aceeași dată cu încheierea procesului verbal de contravenție . nr. 39/2013, respectiv în 22.08.2013.
Susținerile apelantei sunt neîntemeiate. Concluziile primei instanțe, în ceea ce privește prima faptă contravențională au fost fundamentate inclusiv pe proba cu înscrisuri administrată de Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași, respectiv pe foaia de informații listată din registrul electronic de evidență al salariaților (filele 76-79 dosar fond) care confirmă susținerile petentei și, potrivit chiar apărărilor apelantei din calea de atac, conferă dată certă contractelor de muncă. Tribunalul observă, astfel, că toate cele cinci contracte de juncă pentru salariații Andriusca G., B. R., D. P., M. C. si P. A. au fost înregistrate la data de 09.08.2013 și poartă mențiunea că începerea activității a avut loc ulterior datei încheierii celor cinci contracte. Nu există, astfel, nici un temei pentru a se presupune că mențiunile registrului nu corespund realității, fapta de a nu transmite datele încheierii contractului de muncă anterior începerii activității în registrul salariaților fiind una distinctă în raport cu cea pentru care intimata petentă a fost sancționată.
De asemenea, sunt neîntemeiate apărările apelantei în raport cu cea de-a doua faptă contravențională. Înscrisul sub semnătură privată, însușit de părți prin semnătură, face dovada între acestea până la proba contrară, potrivit art. 273 alin.1 N.C.P.C. Nu se pune cu privire la fapta de a înmâna un exemplar al contractului de muncă salariatului, problema datei certe. În mod corect prima instanță a reținut, astfel, că, potrivit copiei contractului de muncă depus la dosar – filele 17-20, numitului B. R. i s-a comunicat un exemplar de pe contractul de muncă, în partea finală a acestuia fiind semnătura de primire.
Cum, prin cererea de apel nu au fost formulate alte motive cu excepția celor analizate, pentru considerentele de mai sus, tribunalul, în baza dispozițiilor art. 480 C. Proc. Civ., urmează a respinge apelul declarat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași împotriva sentinței civile nr. 6789 din 09.05.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează, apreciind-o ca temeinică si legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași împotriva sentinței civile nr 6786 din 09.05.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.10.2014. .
Președinte, E. P. | Judecător, O. M. Z. L. | |
Grefier, A. C. |
9.01.2015 – ZLO - 2 ex.
JUD FOND M. A.
← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 626/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 653/2014.... → |
---|