Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 71/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 71/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 26962/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 23 Ianuarie 2014
Președinte - I. D.
Judecător A. P.
Judecător B. D. G.
Grefier L. A.
DECIZIE Nr. 71 CA /2014
Pe rol judecarea recursului contravențional privind pe recurent POLIȚIA M. IAȘI și pe intimat F. M. O., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier C. A.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care consilier C. pentru recurent arata ca nu are cereri prealabile de formulat și probe de administrat, motiv pentru care instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri asupra fondului recursului.
Consilier C. pentru recurent având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat având în vedere motivele expuse pe larg în cererea de recurs.
Instanța reține recursul spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față,
Prin sentința civilă nr. 5136/01.04.2013 pronunțată de Judecătoria Iași a fost admisă plângerea formulată de petenta F. M. O. în contradictoriu cu intimatul IPJ Iași, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/20.08.2012 dispunându-se anularea acestuia .
Pentru a se pronunța astfel a reținut Judecătoria următoarele aspecte:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/20.08.2012 petenta a fost sancționată contravențional cu o amendă în cuantum de 420 lei (6 puncte amendă) pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 101 alin. 3 lit. d din OUG nr. 195/2002 constând în aceea că la data de 20.08.2012 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe .. Iași pe sensul opus de mers, obligând ceilalți conducători auto să efectueze manevre de evitare. Prin același proces-verbal de contravenție petenta a fost sancționată contravențional cu o amendă în cuantum de 420 lei (6 puncte amendă) pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002 constând în aceea că nu avea asupra sa permisul de conducere.
Instanța, analizând procesul-verbal de contravenție atacat, constată că, din punct de vedere al formei, acesta nu întrunește cerințele legale, sub aspectul persoanei care l-a încheiat. Astfel, procesul-verbal de contravenție contestat a fost încheiat de d-l agent A. A., din cadrul Secției a II-a Poliție. Or, potrivit art. 177 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, îndrumarea, supravegherea, controlul respectării normelor privind circulația pe drumurile publice și luarea măsurilor legale în cazul în care se constată încălcări ale acestora se realizează de către polițiștii rutieri din cadrul Poliției Române, care sunt ofițerii și agenții de poliție specializați și anume desemnați prin dispoziție a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției Române. Deși intimatului i s-au comunicat precizările la acțiune prin care petenta invoca lipsa calității de polițist rutier a agentului constatator, intimatul nu a făcut dovada că agentul constatator ar fi agent de poliție specializați și anume desemnat prin dispoziție a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției Române pentru a îndeplini atribuții de polițist rutier. Cum calitatea de agent din cadrul Secției a II-a Poliție Iași, menționată în procesul-verbal de contravenție, nu conferă posibilitatea de a constata și sancționa contravenții rutiere, instanța urmează a considera că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit de o persoană lipsită de calitate în acest sens, astfel că va dispune anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/20.08.2012.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Inspectoratul de Poliție Județean Iași .
În motivarea recursului se arată de către recurent că agentul constatator are calitatea d e polițist rutier.
A depus recurentul înscrisuri în susținerea recursului .
Tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului de fond și sentința recurată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă reține următoarele:
După cum rezultă din adresa nr._/07.06.2013 a Serviciului Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași agentul de poliție care a constatat faptele m contravenționale imputate intimatei avea calitatea de polițist rutier și, în mod implicit, era abilitat să aplice sancțiunile respective .
În atare situație critica recurentului este întemeiată .
Tribunalul constată însă nelegalitatea procesului verbal de contravenție sub un alt aspect.
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/20.08.2012 petenta intimată a fost sancționată contravențional cu o amendă în cuantum total de 840 lei pentru săvârșirea a două contravenții respectiv cea prev. de art. 101 alin. 3 lit. d din OUG nr. 195/2002 constând în aceea că la data de 20.08.2012 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe .. Iași pe sensul opus de mers, obligând ceilalți conducători auto să efectueze manevre de evitare și cea prevăzută de art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002 constând în aceea că nu avea asupra sa permisul de conducere.
În dezacord cu instanța de fond reține Tribunalul din examinarea procesului verbal că s-a aplicat doar o singură sancțiune pentru ambele contravenții și nu câte o sancțiune pentru fiecare contravenție în parte .
Din coroborarea dispozițiilor art. 20 alin. 1 din OG 2/2001 cu art. 10 alin. 1 și 2 din același act normativ, rezultă că, în situația săvârșirii de către o persoană a mai multor contravenții în același timp, constatate de către același agent constatator, se întocmește un singur proces verbal, aplicându-se pentru fiecare faptă câte o sancțiune, care se cumulează și al căror maxim nu poate depăși dublul maxim prevăzut de lege pentru contravenția cea mai gravă .
În cauză, deși agentul constatator a constatat săvârșirea a două fapte a aplicat doar o singură sancțiune contrara dispozițiilor legale anterior menționate, împrejurare sancționată cu nulitatea procesului verbal de contravenție atacat .
Nulitatea este una absolută, caracterul imperativ al normei citate rezultând din chiar rațiunea edictării acesteia, respectiv posibilitatea verificării de către instanță a legalității aplicării și individualizării fiecărei sancțiuni în raport de criteriile legale .
Pentru considerentele expuse va fi respins recursul .
Pentru aceste motive ,
În numele legii ,
Decide :
Respinge recursul declarat de F. M. O. împotriva sentinței civile nr. 5136/01.04.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține .
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.01.2014 .
Președinte, I. D. | Judecător, A. P. | Judecător, B. D. G. |
Grefier, L. A. |
← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 140/2014.... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 308/2014. Tribunalul IAŞI → |
---|