Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 658/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 658/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 133/866/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 23 Octombrie 2014
Președinte - P. C. D.
Judecător B. D. G.
Grefier L. A.
DECIZIE Nr. 658 CA/2014
Pe rol judecarea apelului privind pe apelant P. D.-I. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IAȘI, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul as. de avocat V. I.,lipsă fiind intimatul.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care: în susținerea apelului formulat apelantul prin apărător depune la dosar un număr de 3 planșe fotografice și solicită proba cu martori pentru a demonstra viteza cu care circula apelantul care se afla în misiune, fapta fiind constatată în localitatea Bălțați și a fost oprit în localitatea Războieni.
Instanța, respinge ca inadmisibilă proba cu martori, admite proba cu înscrisuri.
Apelantul prin apărător depune la dosar un suport optic( CD)conținând fotograme făcute într-un studio foto și arată că nu are alte cereri de formulat și probe de administrat.
Instanța, nefiind alte cereri de formulat și probe de administrat, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri asupra cererii de apel.
Apelantul prin apărător având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat. La descompunerea filmului-înregistrării video se observă faptul că într-u interval de 0.04 secunde apar două vizete diferite de 110 Km/h și 93 Km/h, de unde rezultă faptul că aparatul radar înregistrează viteza cu eroare. Trebuie avut în vedere faptul că autoturismul L. pe care se afla paratul radar era în mers astfel cum precizează și în raportul încheiat de agentul constatator A. C. din data de 18.02.2014 aflat la dosar, deci marja de eroare a aparatului radar fiind chiar de 4% uneori, ceea ce presupune ca, un aparat radar să fie declarat corespunzător trebuie ca viteza indicat de aparat să difere de cea efectivă/reală.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța reține apelul spre deliberare și pronunțarea hotărârii.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1026 din 20.03.2014 pronunțată de Judecătoria P. a fost respinsă ca nefondată plângerea contravențională formulată de către petentul P. D. I., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/29.12.2013 întocmit de către IPJ Iași.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește situația de fapt, instanța de fond a reținut că, prin procesul-verbal . nr._ din 29.12.2013, petentul a fost sancționat deoarece la data de 29.12.2013 a condus autovehiculul în localitatea Bălțați din jud. Iași, cu viteza de 107 km/h pe un sector de drum limitat la 50 km/h prin indicator rutier, fiind surprins de către aparatul radar utilizat de operatorul radar A. C..
Analizând cu precădere legalitatea procesului verbal de contravenție sub aspectul respectării condițiilor formale impuse de lege la încheierea lui, instanța de fond a constatat că, procesul verbal nu este afectat de nicio cauză de nulitate absolută care să poată fi reținută și din oficiu potrivit art. 17 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Astfel, relativ la excepția nulității procesului verbal, se reține că aceasta este neîntemeiată deoarece pe de o parte, competența materială și funcțională a agentului constatator a fost probată prin relațiile depuse la dosarul cauzei, iar modalitatea de sesizare a acestuia și de control al aspectelor semnalate a fost realizată cu respectarea dispozițiilor legale iar pe de altă parte, întrucât, susținerile petentului privind respectarea principiului prezumției de nevinovăție instituit de către Convenția CEDO nu sunt întemeiate de vreme ce agentul constatator a stabilit vinovăția petentului pe baza unor probe tehnice obținute prin intermediul unui aparat omologat și verificat metrologic, iar acesta a avut posibilitatea reală și efectivă de a-și pregăti apărarea, de a cunoaște acuzațiile care i se aduc și de a solicita administrarea de probe în apărare
În ceea ce privește contestarea modului de reținere a vitezei vehiculului condus invocată prin concluziile scrise, instanța de fond a apreciat că înregistrarea video este clară și neîndoielnică față de viteza maximă de 107 km/h cu care circula petentul, precum și situarea sa în raza localității Bălțați în momentul surprinderii vitezei maxime de către aparatul radar.
Faptul că procesul verbal de contravenție ar fi fost întocmit de către un alt agent de poliție decât cel care a utilizat aparatul radar nu reprezintă un motiv de nulitate a actului de constatare de vreme ce abaterea a fost reținută conform legii prin intermediul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic și nicidecum prin propriile simțuri ale agentului constatator.
De asemenea, prima instanță arată că, invocarea erorii maxime tolerate a aparatului radar pentru a motiva o reducere a vitezei constatate prin intermediul mijlocului tehnic și implicit o schimbare a încadrării juridice a faptei și a sancțiunii aplicate nu este fondată pentru următoarele motive :Marjele de eroare maxime tolerate ale aparatelor radar se referă la condițiile medii de funcționare ale acestora care sunt avute în vedere la omologarea și verificarea metrologică pentru punerea lor în activitate și nicidecum nu creează o prezumție de funcționare defectuoasă cu afectarea în plus sau în minus a vitezei reținute care să implice aplicarea principiului in dubio pro reo.
Faptul că aparatul radar a fost omologat în anumiți parametri tehnici nu atrage în mod necesar reținerea unor valori aflate la limita superioară sau inferioară a acestora cu influențarea obligatorie a tuturor valorilor de viteză constatate în perioada de valabilitate a verificării periodice.
În ceea ce privește litera T care apare în cuprinsul înregistrării video a aparatului radar, aceasta se referă în realitate la funcția „Target” - țintă (limba engleză) prin care obiectivul video se fixează asupra unui vehicul urmărit drept țintă și nicidecum nu are semnificația de „testare” sau „autotestare” așa cum susține petentul.
Instanța de fond a mai apreciat că fapta reținută în procesul verbal de contravenție corespunde realității, a fost comisă cu vinovăție de către petent, iar sancțiunile contravenționale principale și accesorii aplicate se încadrează în limitele prevăzute de lege, fiind absolut necesare și utile pentru crearea unei atitudini corecte a petentului față de respectarea pe viitor a prevederilor OUG 195/2002 privind viteza maximă admisă în interiorul localităților.
Solicitarea petentului de admitere în parte a plângerii și înlocuirii sancțiunii principale a amenzii cu cea a avertismentului a fost respinsă ca nefondată în condițiile în care acesta nu și-a recunoscut vinovăția prin plângerea formulată sau în cursul cercetării judecătorești, ci a continuat să invoce aspecte de fapt și de drept nefondate pentru a obține exonerarea totală de la răspunderea contravențională.
Or, aplicarea sancțiunii mai ușoare a avertismentului și exonerarea sa de la plata amenzii și a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 zile presupune o atitudine sinceră și corectă de recunoaștere a vinovăției față de contravenția reținută în sarcina sa, cu atât mai mult cu cât a luat cunoștință în mod direct și nemijlocit de înregistrarea aparatului radar prin comunicarea unei copii a suportului media.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul P. D. I., considerând-o netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
În motivarea apelului petentul, reiterând o parte din susținerile din plângere a arătat că, hotărârea primei instanțe nu este legală și temeinică în primul rând deoarece, ar fi trebuit schimbată încadrarea faptei întrucât, până la . viteza de la 107 km/h până la 93 km/h.
Apelantul a susținut că, în mod greșit prima instanță a respins excepția nulității procesului verbal, față de prevederile art. 109 din OUG nr. 195/2002 și având în vedere că agentul constatator care a întocmit procesul verbal a fost altul decât cel care a efectuat înregistrarea. Potrivit apelantului, în mod eronat instanța de fond respinge excepția nulității procesului verbal ca nefondată, deoarece procesul verbal trebuie să fie încheiat de agentul constatator care a constatat săvârșirea faptei.
De asemenea, apelantul a reluat motivele invocate prin plângere referitoare la existența literei T pe înregistrare, asimilată de petent cu nefinalizarea autotestării precum și cele privitoare la marja de eroare ce trebuia avută în vedere.
Apelul nu a fost întemeiat în drept.
Intimatul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță. .
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel, a dispozițiilor legale în domeniu, precum și din oficiu, instanța de control judiciar constată că apelul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Așa după cum a reținut și prima instanță, prin procesul-verbal . nr._ din 29.12.2013, petentul a fost sancționat deoarece la aceeași dată, a condus autovehiculul în localitatea Bălțați din jud. Iași, cu viteza de 107 km/h pe un sector de drum limitat la 50 km/h prin indicator rutier, fiind surprins de către aparatul radar utilizat de operatorul radar A. C..
Dispoziții legale incidente:
OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice modificată și completată, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 195/2002: art. 49 alin 1 „ (1) Limita maxima de viteza in localități este de 50 km/h.;.. „art. 102 alin 3 lit. e: „ Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a IV-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte:..e) depasirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic;” .
HG 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice: art. 181 alin 1: „(1) În situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul..”.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma dispozițiilor legale redate mai sus, instanța de control judiciar reține că apelul este nefondat, sentința instanței de fond fiind, legală și temeinică.
Tribunalul reține că, în mod temeinic și legal instanța a apreciat relevanța materialului probator, raportat la situația de fapt reținută și dispozițiile legale aplicabile în cauză.
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal, în mod corect prima instanță a reținut că acesta nu este afectat de niciun viciu, susținerile apelelantului fiind nefondate.
Din acest punct de vedere agentul constatator a respectat dispozițiile legale și a întocmit procesul verbal în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, nefiind lovit de nulitate absolută, fiind cuprinse toate mențiunile obligatorii, făcându-se astfel aplicarea corectă a dispozițiilor Art. 16 din OG nr. 2/2001 modificată și completată, susținerile petentului, neavând susținere în situația din prezenta speță . Fapta este descrisă de agentul constatator în amănunt, făcând posibilă încadrarea acesteia în dispozițiile legale.
Fapta este descrisă de agentul constatator în amănunt, făcând posibilă încadrarea acesteia în dispozițiile legale. De asemenea, nefondat este și motivul de nulitate referitor la lipsa din procesul verbal a datelor de identificare ale cinemometrului, deoarece, acesta conține toate mentiunile arătate de lege, inclusiv mentiunile speciale prevazute în Anexa 1D, respectiv mențiunea referitoare la autoturismul pe care a fost montat aparatul radar.
De altfel, pe lângă faptul că, motivele de nulitate ale procesului verbal sunt expres prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 este de reținut și faptul că, în speță, caracteristicile aparatului radar reies cu certitudine din buletinul de verificare metrologică.
Motivul referitor la nefinalizarea autotestării, dedusă de către apelant din prezența literei T pe imagini, instanța de control judiciar reține eroarea în care se află acesta deoarece, litera T, provine de la inițiala cuvântului „Target” (țintă în limba engleză) și se referă la vehiculul vizat de cinemometru, cu alte cuvinte ținta cinemometrului și nicidecum la autotestare. Funcția de autotestare se efectuează automat la fiecare pornire a aparatului ( nu la fiecare măsurătoare) sau manual, de câte ori se consideră necesar.
Nefondată este și critica referitoare la încheierea procesului verbal de către un alt agent constatator decât cel care a efectuat înregistrarea, tribunalul reține că și aceasta este neîntemeiată, întrucât, deși susține că este obligatoriu ca agentul care a efectuat înregistrarea cu aparatul radar să întocmească procesul-verbal, petentul nu indică nici un text de lege în acest sens, ci doar în general, dispoziții ale O.G. nr. 2/2001 din cuprinsul căreia, în nici un caz nu transpare această obligativitate. Instanța de control judiciar reține că, potrivit dispozițiilor art. 109 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 constatarea contravenției și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar conform alin. 2 constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace omologate și verificate metrologic.
Or, în speță, aceste dispoziții au fost respectate, față de faptul că măsurarea vitezei de circulație a autovehiculului condus de petent s-a făcut cu echipament verificat metrologic și omologat, de către un agent atestat în acest sens, astfel cum s-a demonstrat cu actele depuse la dosar, iar procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției putea, fără probleme, fi întocmit de către un alt agent, ambii având însă calitatea de polițist rutier, cerută de dispozițiile art. 109 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.
Nu în ultimul rând, nulitatea prevăzută de art. 16 și art. 19 din OG nr. 2/2001, este o nulitate virtuală, anularea actului intervine în condițiile art. 105 Cod procedură civilă doar în măsura dovedirii unei vătămări care să decurgă din viciul constatat și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului, iar petentul nu a dovedit că ar fi suferit vreo vătămare, procesul verbal comunicându-i-se în mod legal.
De altfel, acest aspect a fost reținut și de către Înalta Curte de Casație și Justiție care prin decizia nr. XXII din 19.02.2007, admițând recursul în interesul legii, s-a stabilit că: „În aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16 alin. 7 din actul normativ menționat atrage nulitatea relativă a procesului verbal de constatare a contravenției.”
Instanța de control judiciar reține de asemenea, că motivele de nulitate absolută ale procesului verbal sunt limitativ prevăzute în art. 17 din OG nr. 2/2001 modificată și completată, astfel că nu se poate adăuga la lege.
Contrar susținerilor apelantului, instanța de fond nu a avut în vedere numai apărările intimatei ci, a avut în vedere și a apreciat în mod temeinic și legal probele administrate în cauză. În acest sens, instanța de control judiciar reține că, în speță, faptei contravenționale s-a efectuat pe de o parte cu mijloace tehnice omologate ( viteza) iar pe de altă parte, în mod direct de agentul constatator aflat în exercițiul funcției.
Pe de altă parte, valorificarea de către instanța de fond a probatoriului administrat de către intimat este în concordanță cu practica CEDO potrivit căreia: „Simplul fapt că instanțele au decis, motivat (a se vedea, a contrario, A. citat anterior, pct. 62), să nu acorde încredere anumitor elemente de probă pe care nu le-au considerat credibile și să se bazeze mai mult pe altele, care figurau, de asemenea, la dosar, nu poate afecta procedura în cauză prin inechitate sau arbitrar.” cauza H. împotriva României ( cererea nr. 7034/07), decizia din 13 martie 2012, paragraf 17, teza a treia.
De asemenea, este de reținut că petentul nu a produs vreo probă care să dovedească contrariul celor reținute în procesul verbal și dovedite de intimată.
Tribunalul reține că, în mod temeinic și legal instanța a apreciat relevanța materialului probator, raportat la situația de fapt reținută și dispozițiile legale aplicabile în cauză.
De asemenea, instanța de control judiciar reține că, în speță, constatarea faptei contravenționale s-a efectuat pe de o parte cu mijloace tehnice omologate ( viteza) iar pe de altă parte, în mod direct de agentul constatator aflat în exercițiul funcției.
Din perspectiva jurisprudenței Curții europene a drepturilor omului în materia Din perspectiva jurisprudenței Curții europene a drepturilor omului în materia prezumției de nevinovăție sub aspectul sarcinii probei, art.6 par. 2 din Convenției nu interzice existenta unor prezumții de fapt sau de drept (Salabiaku c. Franta din 07.10.1988, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002). Prin reglementarea acestor prezumții, statele trebuie sa respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (Janosevic c. Suedia par.101) .
Așadar, prezumția de legalitate de care se bucura procesul verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrara dispozițiilor art. 6 par.2 din Convenție. Autorului contravenției i se asigură fără nicio îngrădire dreptul de a se adresa justiției, cerând anularea procesului verbal de constatare a contravenției iar . situație, este firesc ca el sa dovedească netemeinicia sau nelegalitatea constatării contravenției sau a sancțiunii aplicate.
Aceasta nu înseamnă răsturnarea sarcinii probei, ci aplicarea principiului general potrivit căruia cel care face o afirmație in justiție trebuie s-o dovedească.
Persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției nu este pusă în fața unui verdict definitiv de vinovăție și de răspundere, ci doar în fața unui act administrativ de constatare, al cărui cuprins poate fi contestat prin formularea de obiecțiuni în momentul întocmirii și ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Procesul-verbal de constatare a contravenției stabilește definitiv vinovăția persoanei în cauză numai în condițiile în care aceasta nu înțelege să se folosească de căile prevăzute de lege pentru a-l contesta, în care intră și dreptul de a face obiecțiuni.
Or, în speță instanța de fond, în mod corect a reținut legalitatea și temeinicia procesului verbal, în condițiile în care, din probatoriul administrat în cauză rezultă cu certitudine că apelantul a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa, aceasta nedovedind o situație de fapt contară, limitându-se la a contesta existența faptei contravenționale cu motivarea că nu circula cu o asemenea viteză.
Referitor la posibilitatea utilizării aparatului radar in regim de miscare, din Manualul de operare și Ghidul de instalare al aparatului radar rezulta ca acesta permite efectuarea inregistrarilor atat in regim stationar, cat si in regim de miscare.
Constatarea faptei contravenționale cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate sau mijloacelor tehnice omologate si verificate metrologic întăresc această prezumție, prevederile art. 109 alin 2 fiind lipsite de echivoc, acesta stabilind că orice contravenție poate fi constatată cu unul din mijloacele menționate anterior.
În al doilea rând, este de remarcat faptul că, în practica judiciară înscrisul in forma electronica este asimilat, in ceea ce priveste conditiile si efectele sale,probei cu înscrisuri, dacă acesta îndeplinește condițiile prevăzute d elege. Mai mult decât atât, în ceea ce privește contravențiile rutiere, există o dispoziție legală expresă care permite agentului constatator să constate asemenea fapte cu mijloace tehnice certificate, deci admisibilitatea unei astfe de probe își are support în dispozițiile legale.
Or, din verificarea CD-ului ce conține înregistrarea video a faptei contravenționale, rezultă cu certitudine săvârșirea acestora de către apelant, drept pentru care, aceasta din urmă avea obligația de a face dovada contrară celor reținute și dovedite de către intimate, respective că nu avea viteza cu care a fost înregistrat și că nu se afla într-o zonă în care viteza era limitată, cu atât mai mult cu cât, din planșele foto și CD-ul depus în susținerea procesului verbal, rezultă că apelantul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, cu viteza de 107 km/h pe un sector de drum limitat la 50 km/h,depășind cu peste 50 km/h limita maximă admisă.
Viteza de 107 km/h menționată în procesul verbal de contravenție este confirmată de imaginile înregistrate de aparatul radar, imaginile video depuse pe suport optic la fila 34 ( dosar fond) surprinzând în mod clar atât viteza de rulare cât și autovehicolul condus de petent
Pe de altă parte, susținerile recurentului referitoare la necesitatea aplicării unei corecții de -4%, reprezentând marja de eroare pentru măsurarea vitezei de către aparatele radar – Tribunalul reține că acestea sunt nefondate, în mod temeinic și legal fiind înlăturate de instanța de fond.
Așa după cum a susținut și prima instanță, la vitezele înregistrate de aparatul radar nu se aplică respectivele erori, odată admis prin buletinul de verificare metrologica informațiile furnizate de aparat fiind considerate ca reflectand adevărul iar pe de altă parte, din interpretarea logică a dispozițiilor pct. 3.1.1 din Norma de Metrologie Legală NML 021-05/23.11.2005 (în cuprinsul cărora a fost stabilită de către Biroul Român de Metrologie Legală marja de eroare pentru măsurarea vitezei de către aparatele radar atât în condiții de laborator, cât și în condiții normale de trafic) rezultă că, fiind vorba de erori tolerate, aceste marje nu pot influența viteza înregistrată de cinemometre, în condițiile în care se face dovada faptului că ele îndeplinesc cerințele metrologice și tehnice prevăzute de Norma de Metrologie Legală NML 021-05/23.11.2005.
Or, din buletinul de verificare metrologică nr._ din 04.04.2013 ( fila 31 dosar fond) rezultă că la momentul verificării, aparatul radar montat pe autoturismul MAI_ a îndeplinit condițiile prevăzute de normele de metrologie și viteza înregistrată este cea corectă. Pentru aceste considerente, nu pot fi reținute planșele foto sau înregistrarea depusă în apel, mijloacele tehnice cu care suporturile au fost prelucrate neîndeplinind condiția omologării tehnice.
Nu în ultimul rând, este de reținut și faptul că, instanța nu putea și nu poate schimba încadrarea juridică a faptei deoarece, deși în primă instanță competența de soluționare a plângerii revine judecătoriei, instanța de recurs competentă este o instanță de contencios administrativ, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, de unde rezultă că procedura aplicabilă trebuie să respecte în toate etapele principiile dreptului administrativ, neputându-se concepe o procedură mixtă în diverse faze procesuale. Astfel, instanța nu se poate substitui autorității administrative, singura competentă să aplice sancțiunea amenzii contravenționale.
Și în ceea ce privește individualizarea sancțiunii, în mod corect prima instanță a menținut în totalitate procesul verbal.
Art. 5 alin.5 din OG 2/2001 prevede că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Proporționalitatea între fapta comisă și consecințele comiterii ei este una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții europene a drepturilor omului (hot. Muller c. Franța, hot. Handyside c. Regatul Unit).
Ținând cont de prevederile art. 21 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv de gradul de pericol social al faptei săvârșite – care este unul ridicat, dat fiind faptul că petentul a circulat cu o viteză destul de mare peste limita legală, într-o zonă cu limită de viteză, urmările unei astfel de manevre putând fi din cele mai grave .
De asemenea, instanța mai are în vedere și modalitatea de săvârșirii a faptei dar și din atitudinea recurentului petent, constant de negare a situației de fapt, în condițiile existenței planșelor foto și a înregistrării video, atitudine ce duce la concluzia că petentul nu percepe cu adevărat pericolul în care a pus participanții la trafic și mai ales pietonii, instanța apreciază că sancțiunea avertismentului nu este suficientă pentru atingerea scopului preventiv educativ al sancțiunii .
Soluția de respingere a plângerii este conformă și cu practica instanței de contencios al drepturilor omului. În acest sens, instanța de control judiciar reține că, în cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a statuat în sensul că: „ Curtea reiterează că a stabilit deja că nu este surprinzător faptul că instanțele interne se așteptaseră ca reclamantul să infirme prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de constatare a contravențiilor în legătură cu principiile generale de drept procedural aplicabil cu privire la legislația privind contravențiile (a se vedea A., citată anterior, pct. 58 și 59)..„ paragraf 30.
De asemene, în cauza H. împotriva României ( cererea nr. 7034/07) s-a reținut: „ Simplul fapt că instanțele au decis, motivat (a se vedea, a contrario, A. citat anterior, pct. 62), să nu acorde încredere anumitor elemente de probă pe care nu le-au considerat credibile și să se bazeze mai mult pe altele, care figurau, de asemenea, la dosar, nu poate afecta procedura în cauză prin inechitate sau arbitrar. Faptul că interpretarea legislației interne revine în primul rând autorităților naționale și, în mod special, instanțelor judecătorești [Tejedor Garica împotriva Spaniei, hotărârea din 16 decembrie 1997, Culegere 1997-VIII, pct. 31, și Garcia Ruiz împotriva Spaniei (MC), nr._/96, pct. 28, CEDO 1999-I] .paragraf 17, tezele III și IV..”
Asadar, instanța de contencios al drepturilor omului nu a înlăturat prezumția de legalitate a procesului-verbal din procedura contravențională română, ci a impus echilibrul ce trebuie să existe între prezumtia de nevinovatie specifică materiei si prezumtia de legalitate si validitate a procesului-verbal de contraventie.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 476 coroborate cu dispozițiile art. 479 Cod procedură civilă și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente motivele de admitere a căii de atac, instanța va respinge apelul, urmând să păstreze hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de petentul P. D. I. împotriva sentinței civile nr. 1026 din 20.03.2014 pronunțată de Judecătoria P., sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 octombrie 2014.
Președinte, P. C. D. | Judecător, B. D. G. | |
Grefier, L. A. |
L.A. 28 Octombrie 2014
Red/. D.P.C.- 12.11.2014
2 ex.
Judecătoria P.: V. B.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 654/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 665/2014.... → |
|---|
