Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 660/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 660/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 38038/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 23 Octombrie 2014
Președinte - A. T.
Judecător B. D. G.
Grefier E. C.
Decizia nr. 660/ca
Pe rol judecarea apelului privind pe apelantul C. C. și pe intimat I. IAȘI -SR- BDNE, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic C. A. pentru intimat, lipsă apelantul.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că apelantul a depus la dosar cerere de amânare în vederea angajării de apărător. Acordă cuvântul pe această cerere.
Intimatul prin consilier juridic solicită respingerea cererii de amânare. Apreciază că de la data primirii citației și până la termenul de astăzi apelantul a avut suficient timp la dispoziție pentru a-și angaja apărător
Instanța urmează a respinge cererea de amânare formulată de apelant având în vedere că nu au fost indicate motive justificate care să ducă la amânarea cauzei pentru lipsă de apărare, așa cum prevede noul cod de procedură civilă
Intimatul prin consilier juridic declară că nu mai are cereri sau probe de formulat.
Instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Intimatul prin consilier juridic solicită respingerea apelului, menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică în baza probatoriului administrat la instanța de fond.
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin sentinta civila nr 3349 din 05.03.2014, pronuntata de Judecatoria Iasi, a fost respinsa ca neintemeiata plingerea formulate de petentul C. C., in contradictor cu intimat I. Iasi.
Se retin in considerentele sentintei urmatoarele imprejurari: “Prin procesul-verbal contestat petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. e) din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că la data de 17.11.2013, a condus autoturimul marca Ford, cu nr. de înmatriculare_, pe DE 583, în localitatea Lețcani, cu viteza de 119 km/h în zonă de limitare de viteză de 50 km/h.
Conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001 „lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata și din oficiu”.
Verificând, potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În baza rolului său activ (art. 129 alin. (3) – (5) C. proc. civ.) instanța este obligată să pună în dezbaterea contradictorie a părților motivele de nulitate relativă.
În prezenta cauză instanța constată că petentul nu a invocat motive de nulitate virtuală.
Având în vedere aceste argumente, instanța constată că procesul-verbal contestat de petent a fost legal întocit.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal contestat, instanța constată următoarele aspecte:
Petentul a fost sancțioant contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. e) din OUG nr. 195/2002.
Plângerea contravențională atrage incidența art.6 CEDO, în latura sa penală, constituind o “acuzație in materie penală”, cu respectarea tuturor garanțiilor oferite de CEDO în materie penală.
În procesul contravențional operează două prezumții care se neutralizează reciproc, pe de o parte prezumția de legalitate a procesului-verbal decurgând din natura sa juridică de act administrativ iar, pe de altă parte, prezumția de nevinovăție care operează în favoarea petentului, avându-se în vedere natura „penală” a contravenției.
Dacă în favoarea petentului operează prezumția de nevinovăție, în favoarea intimatului operează prezumția privind legalitatea, veridicitatea și autenticitatea actului administrativ întocmit de un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu și în limitele competenței sale.
Ambele prezumții au caracter relativ, iar pentru a asigura echilibrul dintre cele două prezumții, urmează ca ambele părți să producă probe pertinente și concludente în susținerea afirmațiilor lor.
Deși este adevărat că nu se poate nega forța probatorie a procesului verbal de constatare a unei contravenții, acesta fiind totuși un act întocmit de către un agent al statului, nu este permis a-l pune pe contravenient în imposibilitate de a se apăra. Astfel, în măsura în care procesul verbal de constatare a contravenției nu este susținut de dovezile în baza cărora s-a întocmit, iar contravenientul nu are altă probă de nevinovăție, nu se mai poate susține temeinicia procesului verbal fără a se încălca prezumția de nevinovăție instituită de art. 6.
În ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 102 alin (3) lit. e) din OUG nr. 195/2002, instanța reține că săvârșirea acesteia de către petent a fost probată de intimat prin depunerea la dosarul cauzei a înregistrării video, înregistrare video care se coroborează cu prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate a actului administrativ în ceea ce privește constatările personale ale agentului constatator.
De asemenea, instanța reține că petentul a semnat procesul-verbal fără a formula obiecțiuni, ceea ce echivalează cu o recunoaștere și asumare a faptei contravenționale imputare, recunoaștere ce are semnificația unei mărturisire extrajudiciare scrise care se coroborează cu restul probelor administrate în cauză.
La dosar au fost depuse planșe foto relevante și înregistrare video din care rezultă cu ceritudine faptul că petentul a circulat cu autoturismul proprietate personală cu viteza de 119 km/h (momentul 12:59:09), pe un sector de drum unde limita maximă era de 50 km/h.
Contravenția a fost surprinsă cu ajutorul unui aparat radar omologat și verificat metrologic (f. 22), utilizat de un operator atestat (f. 21).
De asemenea, imaginile permit identificarea clară a autoturismului petentului, acesta prezentând elemente grafice specifice, care permit identificarea cu ușurință și dincolo de orice dubiu a autoturismului condus de petent, iar imaginile cu autoturismul condus de petent, în timp ce circula cu viteza de 119 km/h, se coroborează cu imaginile în care se poate identifica numărul de înmatriculare a autoturimului depistat.
În ceea ce privește locul săvârșirii contravenției, instanța constată că, din imaginile vizionate, rezultă cu certitudine faptul că petentul a circulat cu viteza de 119 km/h în interiorul localității, or în interiorul localităților, potrivit art. 49 alin. (1) din OUG nr. 95/2002, limita de viteză este de 50 km/h.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii aplicate pentru această contravenție, petentului i-a fost aplicat maximul amenzii contravenționale prevăzute pentru această faptă, respectiv 20 de puncte amendă.
Având în vedere viteza cu care a circulat petentul în interiorul localității, precum și faptul că, din imaginile vizionate rezultă cu certitudine că petentul se deplasa, chiar dacă în afara localității, cu viteza de 174 km/h (momentul 13:01:17), pe un drum național european, unde limita de viteză este de 100 km/h, depășind cu 74 km/h viteza maximă admisă, ceea ce denotă o perseverență contravențională și o lipsă de respect față de legislația rutieră, instanța apreciază că agentul constatator a făcut o justă și proporțională individualizarea a sancțiunii aplicate.”
Impotriva acesi sentinte, in termen legal a declarat recurs petentul C. C., solicitand admiterea acestuia, schimbarea sentintei si admiterea plangerii .
Arata recurentul faptul ca Solutia primei instante este nelegala deoarece nu au fost audiati toti martorii iar viteza legala era de 70 km /h si nu de 50 km/h.
Intimatul Inspectoratul de Politie Judetean Iasi nu a formulat intampinare.
Prin incheierea pronuntata la 23.10.2014 s a dispus recalificarea caii de atac din recurs in apel.
Nu au fost administrate probe noi in apel.
Analizand apelul prin prisma probatoriului administrat in fata primei instante, raportata la caracterul devolutiv al caii de atac, Tribunalul a retinut urmatoarea situatie de fapt .
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei prev de art 102 al 3 lit e din OUG 195/2002, constând în aceea că la data de 17.11.2013, a condus autoturimul marca Ford, cu nr. de înmatriculare_, pe DE 583, în localitatea Lețcani, cu viteza de 119 km/h în zonă de limitare de viteză de 50 km/h.
Cu privire la legalitatea actului sancționator, tribunalul apreciază că acesta cuprinde mentiunile obligatorii, prevazute de art 17 din OG 2/2001 sub sanctiunea nulitatii absolute.
Analizand pe fond continutul procesului – verbal, tribunalul retine ca acesta cuprinde toate elementele prevăzute în anexa 1 D din H.G. nr. 1391/2006. Instanța de control constată că măsurătoarea și înregistrarea vitezei de deplasare a autoturismului condus de către petent au fost efectuate de un cinemometru care era verificat metrologic, și care era utilizat de către un operator radar atestat regulamentar .
Cat priveste limita de viteza, aceasta era de 50 km/h, de vreme ce fapta a fost savarsita in interiorul localitatii, revenind in sarcina apelantului obligatia de a face proba contrara.
Prin urmare, tribunalul consideră că procesul – verbal este redactat legal, fapta a fost probată prin mijloace tehnice omologate și avizate corespunzător, iar sancțiunea a fost corect individualizată.
În consecință, în baza art.480 1 Cod procedură civilă, apelul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de C. C. împotriva sentinței civile nr. 3349/05.03.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.
Definitiva .
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.10.2014 .
Președinte, A. T. | Judecător, B. D. G. | |
Grefier, E. C. |
← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 659/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 654/2014.... → |
---|