Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 664/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 664/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 01-10-2014 în dosarul nr. 1991/866/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 01 Octombrie 2014

Președinte - G. F.

Judecător S. T.

Judecător E. P.

Grefier A.-M. H.

Decizia nr. 664/2014/ca

Pe rol judecarea cauzei privind pe recurent P. M. și pe intimat I. DE P. JUDETEAN IASI, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata prin consilier juridic Z. M., care depune delegație la dosar, lipsind recurentul.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care

Instanța invocă din oficiu excepția perimării acțiunii și acordă cuvântul pe această excepție.

Intimata, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției perimării.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției perimării cererii de recurs.

TRIBUNALUL

Prin sentința civilă nr 3241 din 28.11.2012 Judecătoria P. a respins plângerea formulată de petentul P. M. în contradictoriu cu intimatul IPJ Iași.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin încheierea din 20.02 2013 tribunalul a dispus în baza disp. art. 242 al. 1 pct. 2 din codul de procedură civilă suspendarea judecării cauzei.

La data de 06.06.2014 au fost citate părțile cu mențiunea să răspundă la excepția perimării.

Părțile nu au formulat concluzii cu privire la această excepție.

Potrivit disp. art. 248 al 1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an.

De la data de 20.02.2013 și până la data de 06.06.2014, părțile nu au solicitat repunerea cauzei pe rol, fiind astfel depășit termenul de 1 an.

Pentru considerentele expuse, tribunalul, va admite excepția perimării și va constata perimat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

În temeiul disp. Art. 312 alin 1 Cod procedură civilă constată perimată cererea de recurs formulată de PARĂU M. împotriva sentinței civile 3241/28.11.2012 a Judecătoriei P..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2014.

Președinte,

G. F.

Judecător,

S. T.

Judecător,

E. P.

Grefier,

A.-M. H.

Redactat și tehnoredactat PE 2 ex 29.10.2014

Judecător fond C. C.

A.H. 09 Octombrie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 664/2014. Tribunalul IAŞI