Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 704/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 704/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 30-10-2014 în dosarul nr. 4233/245/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 30 Octombrie 2014
Președinte - I. D.
Judecător A. T.
Grefier E. C.
Decizia nr. 704/ca
Pe rol judecarea apelului privind pe apelant S. I. G. și pe intimat POLIȚIA M. IAȘI -SECȚIA A I., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 23.10.2014 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 30.10.2014, când:
TRIBUNALUL
Deliberand asupra apelului de fata:
Prin sentinta civila nr. 385/22.05.2014a Judecatoriei Iasi a fost respinsa ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul S. I. G. CNP_ cu domiciliul în Iași, . B, ..C, ., județul Iași în contradictoriu cu intimata POLIȚIA M. IAȘI cu sediul în Iași, ..6, județul Iași, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 21.01.2014.
S-a mentinut procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 21.01.2014.
Pentru a se pronunta astfel, primainstanta a retinut urmatoarele:
„Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 21.01.2014 încheiat de către agentul constatator al intimatei POLIȚIA M. IAȘI, petentul S. I. G. în calitate de persoană fizică autorizată a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 2.000 lei, constatându-se că în data de 21.01.2014, ora 10.00, nu a asigurat cu sisteme de securitate și pază punctul de lucru din ..86 în conformitate cu prevederile art.3 alin.1 și alin.3 din Legea nr.333/2003 faptă prevăzută de dispozițiile art. 60 din Legea nr.333/2003 și sancționată potrivit dispozițiilor art. 61 din același act normativ.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 21.01.2014 a fost semnat de către petent, agentul constatator menționând că nu am disponibil financiar pentru a asigura unitatea cu pază, rezervându-mi dreptul legal de a contestat măsura luată.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 60 lit. a) din Legea nr.333/2003, constituie contravenție neluarea măsurilor de organizare și funcționare a pazei prevăzute de art.3 alin.1 și alin.3, iar potrivit dispozițiilor art. 61 alin. 1 lit. b) din același act normativ, contravențiile prevăzute la art. 60 se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei.
Potrivit art.3 alin.1 din Legea nr.333/2003 în funcție de importanța, specificul și valoarea bunurilor pe care le dețin, conducătorii unităților prevăzute la art. 2 alin. 1 (ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, regiile autonome, companiile și societățile naționale, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de natura capitalului social, precum și alte organizații care dețin bunuri ori valori cu orice titlu, denumite în prezenta lege unități, sunt obligate să asigure paza acestora), cu sprijinul de specialitate al poliției, pentru sistemele civile de pază, sau al jandarmeriei, pentru cele militare, stabilesc modalități concrete de organizare și de executare a pazei, după caz, cu efective de jandarmi, pază cu polițiști locali, pază proprie sau pază prin societăți specializate.
Potrivit art.3 alin.3 din Legea nr.333/2003, la unitățile unde nu este posibilă realizarea unui sistem de pază organizat, conducătorii acestora sunt obligați să execute împrejmuiri, grilaje, obloane, încuietori sigure, iluminat de securitate, sisteme de alarmă sau alte asemenea mijloace necesare asigurării pazei și integrității bunurilor.
După ce a constatat că plângerea a fost introdusă înlăuntrul termenului prevăzut la art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 21.01.2014, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În ceea ce privește motivul de nulitate a procesului verbal de constatare a contravenției constând în faptul că acesta nu respectă condițiile de formă impuse de lege, agentul constatator nerealizând o descriere suficientă a faptelor în sensul art.16 alin.1 din OG nr.2/2001, apare ca neîntemeiat în condițiile în care instanța apreciază că faptele reținute în sarcina petentului au fost descrise suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerințelor legale imperative, fiind arătat cu exactitate locul săvârșirii pretinsei faptei, data și descrierea acesteia, și anume în data de 21.01.2014, ora 10.00, nu a asigurat cu sisteme de securitate și pază punctul de lucru din ..86 în conformitate cu prevederile art.3 alin.1 și alin.3 din Lege anr.333/2003.
În ceea ce privește motivul de nulitate a procesului verbal de constatare a contravenției constând în aceea că în mod eronat a fost sancționat petentul și nu persoana fizică autorizată S. I. în condițiile în care presupusele nereguli au fost constatate în activitatea firmei, răspunderea fiind una personală, apare ca neîntemeiat în condițiile în care la rubrica descrierea faptei, agentul constatator a consemnat că petentul S. I. G., în calitate de persoană fizică autorizată nu a asigurat cu sisteme de securitate și pază punctul de lucru din ..86.
Mai mult de atât, această distincție nici nu se impune în condițiile în care potrivit art.19 și următoarele din OUG nr.44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, persoana fizică autorizată își desfășoară activitatea folosind în principal forța de muncă și aptitudinile sale profesionale. Persoana fizică autorizată răspunde pentru obligațiile sale cu patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost constituit, și, în completare, cu întreg patrimoniul său.
În ceea ce privește motivul de nulitate a procesului verbal de constatare a contravenției constând în aceea că în acord cu prevederile art.2 alin.1, 2, art.3 alin.1, 2 din Legea nr.333/2003, persoana fizică autorizată nu face parte din categoria unităților economice prevăzute de lege care trebuie să-și asigure paza, apare ca neîntemeiat în condițiile în care din interpretarea coroborată a prevederilor art.3 alin.1 raportat la art. 2 alin.1 Legea nr.333/2003 nu rezultă excluderea persoanelor fizice autorizate din categoria unităților care trebuie să-și asigure paza, aceasta fiind în acord cu prevederile art.2 alin.1 din Legea nr.333/2004 o organizație care deține bunuri, având un patrimoniul de afectațiune în acord cu prevederile art.20 din OUG nr.44/2008, intrând deci în enumerarea din art.2 alin.1 din Legea nr.333/2004, deci a unităților care trebuie să-și asigure paza.
În ceea ce privește motivul de nulitate a procesului verbal de constatare a contravenției constând în aceea că fiind vorba de un modul stradal, beneficiază de paza poliției locale, neintrând sub incidența cerințelor art.3 alin.1 din Legea nr.333/2003 apare ca neîntemeiat în condițiile în care din interpretarea coroborată a prevederilor art.3 alin.1 raportat la art. 2 alin.1 Legea nr.333/2003 nu rezultă excluderea modulelor stradale de la asigurarea pazei; mai mult de atât, din interpretarea coroborată a textelor rezultă că întreaga activitatea de asigurare a pazei se realizează de către conducătorii unităților cu sprijinul de specialitate al unităților de poliție sau jandarmi competente, și nicidecum că reprezentanții unităților ar fi scutiți de aceste obligații.
De asemenea, faptele, astfel cum sunt reținute de către agentul constatator sunt corect încadrate în drept, iar sancțiunea este aplicată între limitele fixate de actul normativ de incriminare.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de judecată reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară.
Analizând temeinicia procesului-verbal, potrivit art.34 din OG 2/2001 instanța administrează orice alte probe prevăzute de lege necesare verificării acesteia și hotărăște asupra sancțiunii.
Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Instanța reține faptul că, inclusiv în cauza A. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că instanțele pot folosi prezumțiile pentru stabilirea vinovăției unei persoane, dacă aceste prezumții sunt folosite în limite rezonabile, luându-se în calcul gravitatea mizei și păstrându-se dreptul la apărare (paragraful 60).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Instanța mai reține că procesul verbal analizat reprezintă un act administrativ care, în anumite condiții, se bucură de prezumția de temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cat și în practica instanțelor judecătorești, astfel că poate fi calificată drept o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl dă acestui concept (a se vedea Hotărârea A. împotriva României din 4 octombrie 2007). Prezumția de temeinicie menționată este însă una relativă, legea permițând, deci, răsturnarea ei prin proba contrară.
De altfel, instanța are obligația de a respecta prezumția de nevinovăție care presupune, totodată, nemijlocire și contradictorialitate.
În prezenta cauză, instanța apreciază că sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 lei aplicată pentru o contravenție la regimul privind paza obiectivelor, bunurilor și valorilor și protecția persoanelor, este suficient de gravă pentru a determina instanța să concluzioneze în sensul că față de petent a fost formulată o „acuzație în materie penală” în sensul dat acestei sintagme de jurisprudența CEDO. Pe cale de consecință, prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, se impune cu forță superioară.
De asemenea, instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Prin urmare, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 21.01.2014 reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Totodată, instanța reține cu prioritate, că petentul nu a negat niciun moment realitatea celor consemnate în cuprinsul procesului verbal contestat, cu alte cuvinte, acesta nu a negat că ar fi avut asigurată pază la punctul de lucru, simpla negare constând în faptul că nu el trebuia sancționat, că persoana fizică autorizată și modulele stradale nu intră sub incidența Legii nr.333/2003, deci fără a prezenta o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori fără a invoca alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia nu există vinovăția sa în săvârșirea faptelor, aceasta apare ca neîntemeiată în condițiile în care din chiar cuprinsul procesului verbal contestat petentul nu neagă existența faptelor, ci invocă lipsa resurselor materiale în dotarea cu sisteme de securitate a modulului.
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia procesul verbal apare ca netemeinic prin raportare la valoarea redusă a modulului și a obiectului de activitate, apare ca neîntemeiată în condițiile în care din interpretarea coroborată a textelor legale nu rezultă concluzia că nu ar trebui asigurată paza obiectivelor când cifra de afaceri a acestuia este redusă, ci concluzia care se impune din interpretarea prevederilor art.3 alin.1 din Legea nr.333/2003 este aceea că în funcție de valoarea bunurilor se particularizează sistemul de pază, fără a echivala cu exonerarea de la asigurarea acestuia.
În cauza dedusă judecății, instanța constată că petentul nu a făcut dovada unei situații contrare celei reținute în procesul-verbal de contravenție, existând la dosar doar susținerile acestuia în contra prezumției de temeinicie a actului contestat.
Pe cale de consecință, în măsura în care petentul invocă împrejurări ce pot constitui cauze exoneratoare de răspundere, sarcina probei acestor împrejurări îi revine acesteia.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunilor aplicate petentului.
Opinia instanței se fundamentează, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar, pe de altă parte, pe dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Orice faptă contravențională prezintă un grad de pericol social abstract, specific oricărei fapte contravenționale asemănătoare, precum și un grad de pericol social concret, raportat la împrejurările în care a fost săvârșită fapta, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, la urmarea produsă, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului și la celelalte date înscrise în procesul-verbal. Gradul de pericol social abstract este apreciat și stabilit de legiuitor, la momentul incriminării faptei contravenționale și se reflectă în special în modul de sancționare a faptei prevăzut de legiuitor prin actul normativ de incriminare.
În speță, instanța reține că pentru fapta contravențională prevăzută de art. 60 lit. a) din Legea nr.333/2003, este stabilită sancțiunea amenzii, cu limite între 2.000 și 5.000 RON. Așadar, observând sancțiunea stabilită (amenda fără posibilitatea de aplicare a avertismentului), precum și cuantumul ridicat al acesteia (minimul amenzii contravenționale de 2000 RON), se constată că legiuitorul a apreciat că fapta prevăzută de art. 60 lit. a ) din Legea nr.333/2003 prezintă un grad de pericol social abstract ridicat.
Din înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că pericolul social al faptei reținute ca fiind săvârșite de către petent este unul ridicat, aducându-se atingere unor norme sociale de o importanță deosebită, respectiv cele privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor. Ca atare, instanța va considera operațiunea de individualizare a sancțiunii aplicate ca fiind corect și proporțional realizată în raport de fapta reținută și impactul acesteia asupra valorilor sociale proteguite. Dispozițiile legale incidente urmăresc asigurarea siguranței obiectivelor, bunurilor și valorilor împotriva oricăror acțiuni ilicite care lezează dreptul de proprietate, existența materială a acestora, precum și a protejării persoanelor împotriva oricăror acte ostile care le pot periclita viața, integritatea fizică sau sănătatea.
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia sancțiunea apare ca excesivă raportat la faptul că modulul funcționează periodic, cu un fond de marfă redus, neavând fond disponibil nici pentru aprovizionarea cu marfă, amenda aplicată nefiind de natură să aibă un scop preventiv și educativ ci pecuniar, producând un dezechilibru financiar firmei, spre generarea falimentului și afectarea surselor de subzistență apare ca neîntemeiată în condițiile în care agentul constatator a manifestat clemență la data individualizării sancțiunii, aplicând o amendă egală cu minimul prevăzut de lege.
Această concluzie este susținută și de faptul că petentul în calitate de reprezentant al unei unități profesionale, ar trebui să se comporte ca un adevărat profesionist, și pe cale de consecință, scopul educativ, dar și cel preventiv al sancțiunii poate fi atins doar prin aplicarea amenzii în cuantumul stabilit de către agentul constatator, în acest fel asigurându-se atât prevenția generală, cât și cea specială.
Față de aceste aspecte, în lipsa unor dovezi care să releve împrejurări deosebite de săvârșire a faptei, care să justifice reținerea unui grad de pericol social concret redus al faptei, instanța nu poate reține că în speță s-ar impune reindividualizarea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate.
Așadar, fiind menținută prezumția de validitate și legalitate a procesului verbal contestat, nefiind înlăturată forța probantă de care se bucură acesta, dar fiind înlăturată prezumția de nevinovăție a petentului, căreia într-adevăr i-a conferit relevanță Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în materie contravențională, prin oferirea posibilității fiecărei părți implicate în a-și dovedi susținerile și, ținând seama că prin procesul verbal de contravenție acesteia i-a fost aplicată sancțiunea amenzii de 2000 de lei, dozată în mod corespunzător gradului de pericol social al faptei, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va considera că plângerea formulată de petentul S. I. G. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 21.01.2014 dedusă judecății este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge, și implicit va menține procesul verbal de constatare a contravenției.
În temeiul art.453 și următoarele din Codul de procedură civilă, instanța urmează să ia act că în cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.”
Impotriva acesei sentinte a pomovat apel petentul aratand ca nu este necesar sa detina paza, si ca are o toneta si ar putea intra in insolventa prin plata amenzii.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În apel nu au mai fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține că apelul este nefondat, sentința Judecătoriei Iași fiind legală și temeinică.
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 21.01.2014 încheiat de către agentul constatator al intimatei POLIȚIA M. IAȘI, petentul S. I. G. în calitate de persoană fizică autorizată a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 2.000 lei, constatându-se că în data de 21.01.2014, ora 10.00, nu a asigurat cu sisteme de securitate și pază punctul de lucru din ..86 în conformitate cu prevederile art.3 alin.1 și alin.3 din Legea nr.333/2003 faptă prevăzută de dispozițiile art. 60 din Legea nr.333/2003 și sancționată potrivit dispozițiilor art. 61 din același act normativ.
Potrivit art. 3 din Legea 333/2003 prevede că, în funcție de importanța, specificul și valoarea bunurilor pe care le dețin, conducătorii unităților prevăzute la art. 2 alin. 1 din același act normativ, cu sprijinul de specialitate al Poliției, pentru sistemele civile de pază, sau al Jandarmeriei, pentru cele militare, stabilesc modalități concrete de organizare și executare a pazei, iar art. 4 stipulează că „Răspunderea pentru luarea măsurilor de asigurare a pazei bunurilor și valorilor deținute cu orice titlu revine conducătorilor unităților prevăzute la art. 2 al. 1”, dar la fel de adevărat este că art. 61 alin. 2 din Legea 333/2003 stipulează că sancțiunea amenzilor prevăzute la alin. 1, poate fi aplicată și persoanei juridice.
Mai mult decât atât, art. 219 cod civil statuează că „Faptele licite sau ilicite săvârșite de organele persoanei juridice obligă însăși persoana juridică, însă numai dacă ele au legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate.”
Așadar, fapta conducătorului unității de a nu lua măsurile prevăzute de lege pentru asigurarea bunurilor, atrage răspunderea contravențională .
În condițiile în care însuși petentul a recunoscut savarsirea faptei, insa a relatat ca nu are disponibil financiar, ca detine o toneta cu un rulaj mic si a mai fost si furat.
Procesul verbal analizat reprezintă un act administrativ care, în anumite condiții, se bucură de prezumția de temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cat și în practica instanțelor judecătorești, astfel că poate fi calificată drept o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl dă acestui concept (a se vedea Hotărârea A. împotriva României din 4 octombrie 2007). În acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința acestei prezumții și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, instanța reține că pentru ca prezumția de temeinicie a procesului verbal să acționeze este necesar ca fapta reținută în sarcina petentului să fie constatată personal de către agent. Prezumția de temeinicie menționată este însă una relativă, legea permițând, deci, răsturnarea ei prin proba contrară.
Față de criteriile anterior precizate, reținând, inclusiv din plângerea petentului, că fapta reținută în sarcina petentului a fost constatată ex propriis sensibus de către agentul intimatei, Tribunalul apreciază că procesul verbal contestat se bucură de prezumția de temeinicie recunoscută actelor administrative.
Or această prezumție nu a fost răsturnată de către petent care nu a făcut dovada că ar detine sistem de paza prevazut de lege.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate:
Orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii .
Sancțiunile juridice constituie nu mijloace de răzbunare a societății ci de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate .
În consecință, în cazul faptelor cu un grad scăzut de pericol social, scopul sancțiunilor contravenționale se poate realiza și prin aplicarea unei măsuri de atenționare a contravenientului, fără aplicarea amenzii contravenționale, ca sancțiune corelată unor contravenții cu un grad sporit de pericol social.
In ce privește sancțiunea aplicata Tribunalul retine ca potrivit art. 5 alin.5 din OG 2/2001 prevede că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Văzând împrejurările în care s-a săvârșit contravenția,Tribunalul apreciază că sancțiunea aplicata a fost prea mare in raport cu fapta săvârșită, însa pentru a nu rămâne nesancționata, instanța va proceda la o reindividualizare a sancțiunii aplicate prin înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea „avertisment”, in temeiul dispozițiilor art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, atrăgând atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale.
Pentru aceste motive
In numle legii
DECIDE :
Admite apelul declarat de S. I. G. împotriva sentinței civile nr. 7385/22.05.2014 a Judecătoriei Iasi pe care o schimbă în parte.
Admite în parte plângerea formulată de petentul S. I. G. în contradictoriu cu intimatul Politia M. Iasi și dispune înlocuirea amenzii în cuantum de 2000 lei, aplicate prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 21.01.2014, încheiat de I.P.J. Iași, cu sancțiunea avertismentului.
Definitivă.
Pronunțată în condițiile art. 396 alin.2 C.pr.civ. la data de 30.10.2014.
Președinte, I. D. | Judecător, A. T. | |
Grefier, E. C. |
Red/tehnored TAM 4 ex. 24.11.2014
Judector fond A. E.-L.
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 1847/2014. Tribunalul IAŞI | Obligaţia de a face. Sentința nr. 2023/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
