Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 2060/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 2060/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 12415/99/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 04 Noiembrie 2014

Instanța constituită din:

Președinte – Mițică A.

Grefier – I.-P. V.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2060 C.A.

Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe contestator M. V. și pe intimat AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ IAȘI, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 21.10.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,

TRIBUNALUL

Deliberînd asupra cauzei în contencios administrativ de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la numărul de mai sus, reclamantul M. VALUCĂ a chemat în judecată pe pîrîta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ IAȘI, solicitînd anularea deciziei nr,_/22.08.2013, prin care a fost obligat la plata sumei de 3930 lei reprezentînd ajutor social necuvenit, acordat acestuia în perioada 01.09._13.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat, în esență, că în mod nejustificat a fost obligat să restituie această sumă.

Prin întîmpinarea formulată, pîrîta a solicitat respingerea acțiunii, invocînd, pe cale de excepție:

-netimbrarea cererii de chemare în judecată. În legătură cu această excepție, instanța urmează să o respingă deoarece reclamantul a achitat taxa de timbru în cuantum de 50 lei, așa cum i s-a pus în vedere cu ocazia regularizării cererii.

-prescripția dreptului de a face contestație.Și această excepție va fi respinsă de instanță, întrucît de la data de 18.11.2013, cînd s-a emis răspunsul pîrîtei la contestația administativă formulată de reclamant, și pînă la data de 16.12.213, cînd a fost înregistrată la instanță prezenta acțiune, nu s-a depășit termenul de 6 luni prevăzut de art.11 din Lg.554/2004.

-inadmisibilitatea acțiunii întrucît nu s-a realizat procedura prealabilă stabilită de lege. Așa cum s-a arătat anterior, reclamantul a urmat această procedură, iar prin adresa nr._/18.11.2013, pîrîta a răspuns acestuia că are obligația de a plăti suma în discuție și că se poate adresa instanței de contencios administrativ. Ca atare, și această excepție urmează a fi respinsă.

Pe fondul cauzei, pîrîta a solicitat respingerea acțiunii, arătînd că decizia de impunere a fost emisă în mod legal deoarece la un control ulterior efectuat cu ocazia verificării legalității acordării ajutorului social, s-a constatat că reclamantul a beneficiat de acest ajutor în mod nejustificat.

Examinînd pe fond acțiunea reclamantului, în raport de înscrisurile depuse la dosar de ambele părți, instanța constată că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, prin decizia nr,_/22.08.2013 reclamantul a fost obligat la plata sumei de 3930 lei, reprezentînd ajutor social necuvenit, acordat în perioada 01.09._13.La baza acestei decizii a stat dispoziția Primarului Comunei Răducăneni, care, în urma verificărilor efectuate privind legalitatea acordării ajutorului social, a constatat că numitul M. VALUCĂ a beneficiat de ajutor social deoarece a omis să declare veniturile pe care le obținea de la .>

În conformitate cu art. 1 din Lg.416/2001, asigurarea unui venit minim garantat se realizează prin acordarea ajutorului social lunar, în condițiile prevăzute de această lege.

Potrivit art. 9 alin.1 din HG 50/2011, ajutorul social se acordă pe bază de cerere și declarație pe propria răspundere, însoțite de actele doveditoare privind componența familiei și veniturile realizate în luna anterioară depunerii cererii de către membrii acesteia.

În speță, s-a constatat că în perioada de referință reclamantul a omis să declare veniturile pe care le-a realizat la . dovedite de pîrîtă cu adeverința de la fila 58 ds.

Potrivit art. 20 ind.1 alin.1 din Lg.416/2001,în cazul în care se constată că dreptul la ajutorul social a fost stabilit pe baza unor date eronate privind componența familiei sau veniturile realizate ori pe parcursul acordării au intervenit modificări ale acestora, primarul emite dispoziție de suspendare a dreptului pe care o transmite directorului agenției teritoriale în vederea emiterii deciziei de suspendare a plății ajutorului social și verifică cauzele care au generat această situație.

Totodată, în conformitate cu art. 21 din LG.416/2001:

(1) Sumele încasate necuvenit, cu titlu de ajutor social, se recuperează de la titularul dreptului ajutorului în termenul de prescripție stabilit de lege pentru creanțele bugetare.

(2) Recuperarea sumelor plătite necuvenit cu titlu de ajutor social se face de către agenția teritorială, prin decizie a directorului, care se comunică debitorului în termen de 15 zile de la emitere.

Așadar, în aplicarea acestor dispoziții legale, constatîndu-se că reclamantul a omis să declare veniturile pe care le-a realizat la . mod întemeiat a fost emisă decizia de recuperare a sumelor încasate necuvenit de acesta.

Raportat celor prezentate, acțiunea de față va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepțiile invocate de pîrîtă privind netimbrarea cererii de chemare în judecată, a prescripției dreptului de a face contestație și a inadmisibilității acțiunii.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul M. VALUCĂ, domiciliat în loc./.. Iași, în contradictor cu pîrîta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ IAȘI, .. 1, ..

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în condițiile art.396 alin.2 NCPC, azi 04.11.2014.

Președinte,

Mițică A.

Grefier,

I.-P. V.

RED/TEHNORED.A.M

4 EX-09.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 2060/2014. Tribunalul IAŞI