Obligaţia de a face. Sentința nr. 2159/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2159/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 2739/99/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-SOMAȚII-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 12 noiembrie 2014
Președinte –T. A. M.
Grefier –A. L.
Sentinta nr.2159 CA/2014
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamant M. C. si pe pârât DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI pentru Serviciul Fiscal P. si chemat in garantie ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect obligația de a face RESTITUIRE TAXA AUTO.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cererii au avut loc în ședința publică din data de 30 octombrie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta încheiere, când tribunalul, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de contencios administrativ de față :
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._, reclamantul M. C. a chemat în judecată pe pârâta DRGFP -Administrația Finanțelor Publice a mun P., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare achitată, în cuantum de 6196 lei actualizata cu indicele de inflatie si la plata dobânzii legale aferentă, de la data plătii si până la restituirea efectivă, precum si anularea deciziei de calcul si penalitati de intarziere conforma art 119-123 OG 92/2003.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism marca Renault Megane importat din Italia pentru a îl înmatricula în România fiind obligat să achite taxa de poluare impusă de OUG nr. 50/2008. Ori, acest autovehicul a mai fost înmatriculat într-o țară ce aparține Uniunii Europene – Italia . În aceste condiții, îngrădirea dreptului său de a înmatricula autoturismul în România, prin achitarea taxei de poluare, reprezintă o gravă încălcare a dreptului comunitar, taxa de poluare fiind edictată în așa fel încât se descurajează importul, fiind favorizate produsele naționale. Sunt încălcate disp. art. 90 din Tratatul CE (art. 110 din TFUE).
În drept, au fost invocate dispozițiile art. art. 90 din Tratatul CE (art. 110 din TFUE), art.124 alin. 2, 120 alin. 6 C. proc. fiscală, L. nr. 554/2004.
Acțiunea a fost legal timbrată.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar, în copie, înscrisuri.
D. pentru pârâta AFPM P. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.
Totodată, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
La data de 09.09.2010 cu chitanța . nr._ reclamantul a achitat la Trezoreria mun. P. taxa de poluare pentru autoturismul marca Renault Megane, număr identificare VF1JA_, importat din Italia, în sumă de 6196 lei.
Instanța constată că actiunea este întemeiată în parte. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, "Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și art. 9;
c) la introducerea în parcul național a unui autoturism, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul național i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art.8".
Art. 3 alin. (1) lit.a) - f) și 9 din actul normativ precizat enumeră în mod expres și limitativ categoriile de autovehicule exceptate sau scutite de la plata taxei pe poluare, iar art. 8 definește valoarea reziduală a taxei pe poluare.
Potrivit unei jurisprudențe constante a CJUE, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C‑345/93, R.., p. I‑479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C‑393/98, R.., p. I‑1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C‑101/00, R.., p. I‑7487, punctul 55). În această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într‑un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C‑74/06, Rep., p. I‑7585, punctul 28).
În Hotărârea T. din 07.04.2011, Curtea a reiterat principiul degajat de jurisprudența sa anterioară, conform căruia art. 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, statuând însă, suplimentar, că statele nu au o competență nelimitată în stabilirea regimului unor noi taxe. Dimpotrivă, interdicția prevăzută la art. 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, par. 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, par. 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, par. 40). Astfel, art. 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Instanța constată că, potrivit considerentelor Curții din cauza T., cauză vizând strict OUG nr. 50/2008, dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Această interdicție vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. Or, regimul de impozitare instituit prin reglementarea OUG nr. 50/2008 este indirect discriminatoriu, prin efectele pe care le produce, întrucât OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe semnificative din valoarea lor de piață. În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Dată fiind hotărârea CJUE din cauza T., din 07.04.2011, obligatorie pentru instanțele naționale, potrivit căreia art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, instanța reține că taxa de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 și impusă reclamantului pentru înmatricularea autovehiculului său importat din Italia a este contrară dreptului UE, favorizând vânzarea vehiculelor de ocazie naționale și descurajând, în acest mod, importul de vehicule de ocazie similare.
Fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din OG nr. 92/2003, taxa de poluare fiind achitată ca urmare a aplicării eronate de către organele fiscale a dispozițiilor legale, prevederile OUG nr. 50/2008 fiind contrare dreptului UE, instanța va in parte admite acțiunea, va anula decizia de calcul_/09.09.2010 si pe cale de consecinta va obliga pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 6196 lei achitata cu titlu de taxa de poluare.
În ceea ce privește capătul de cerere accesoriu vizând obligarea pârâtei la plata dobânzii pentru această sumă, de la data plății până la restituirea efectivă, instanța în lumina jurisprudentei CJUE din cauza I. c. România, va admite si acest capăt de cerere.
Cererea de actualizare a sumei cu rata inflației este fondată, urmând a fi admisă, deoarece actualizarea cu rata inflației reprezintă valoarea actuală a sumei datorate în trecut, ca urmare a scăderii valorii reale a acesteia (damnum emergens), iar dobânda este o modalitate de reparare a prejudiciului, având ca obiectiv majorarea valorii reale a obligației evaluabile în bani proporțional cu perioada lipsei de folosință a sumei de bani corespunzătoare acestei obligații. Cu alte cuvinte, dacă prejudiciul efectiv (damnum emergens) este constituit din suma de bani actualizată cu rata inflației, dobânda la nivelul ratei de referință a BNR reprezintă beneficiul nerealizat (lucrum cessans).
Va fi respinsă cererea de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 119-123 din OG nr. 92/2003, obligația de plată născându-se pentru organul fiscal abia la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În privința cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu, instanța constată că taxa de poluare se calculează și se colectează, potrivit art. 7 din OUG nr. 50/2008 de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, acesta fiind motivul pentru care doar această autoritate are calitate procesuală pasivă în cauzele de acest tip.
Este adevărat că taxa astfel colectată se constituie în venit la Fondul pentru Mediu, potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, dar aceasta nu înseamnă că între pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. P. și chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu există vreun raport juridic distinct. Instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și revine în principiu, tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros. Așadar, în speță nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale unei astfel de cereri de chemare în garanție, atât pârâta, cât și chematul în garanție nefiind altceva decât verigi ale aceluiași sistem, între ele neexistând nici o transmisiune de drepturi ori obligații, cu atât mai puțin una cu titlu oneros.
Pentru aceste considerente, instanța urmează a respinge cererea de chemare în garanție.
Văzând și disp. art. 453 C. proc. civ.,
PTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGI
HOTĂRĂȘTE :
Admite in parte acțiunea formulată de reclamantul M. C. cu domiciliul in . judet I. CNP_, cu domiciliu ales la, avocat G. Drian din I. . si Sfant nr.18-20 în contradictoriu cu pârâta D. I.- Serviciul Fiscal Municipal P., cu sediul în P., jud. Iași.
Anuleaza decizia de calcul nr._/09.09.2010 emisa de AFP P..
Obligă pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 6196 lei achitată cu titlu de taxa de poluare, actualizata cu indicele de inflatie, la plata dobânzii fiscale aferente acestei sume, calculată de la data plătii taxei.
Respinge capătul de cerere vizând penalitățile de intarziere.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de Directa Regionala Generala a Finantelor Publice a Municipiului I. pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. P. (în prezent denumită Serviciul Fiscal Municipal P.), în contradictoriu cu chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, Corp A, sector 6.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 1165 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept la recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Recursul se va depune la Tribunalul I..
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 noiembrie .2014.
Președinte, Grefier
TAM AL
Red/tehnored TAM
5 ex. 12.11.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 700/2014.... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 2164/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
