Pretentii. Sentința nr. 1579/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1579/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 3164/99/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 26 Iunie 2014
Președinte - P. C. D.
Grefier M. B.
SENTINȚA Nr. 1579/2014
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamant M. P., reclamant C. L. AL MUNICIPIULUI P. și pe pârât F. E., având ca obiect pretentii DECLINAT .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 12.06.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, 26.06.2014, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei P. sub nr._ la data de 13.09.2013 reclamanții M. P. și C. L. al Municipiului P. au chemat în judecată pe pârâta F. E., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 712,55 lei debit principal și 1995,44 lei reprezentând accesorii datorate bugetului local al Municipiului P. până la data de 31.05.2013 precum și actualizarea acestor sume până la stingerea integrală a debitului.
De asemenea, pârâții au solicitat obligarea pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat în esență că, au încheiat cu pârâta contractul de concesiune nr. 19/12.1992 și că, aceasta din urmă pârâta nu s-a conformat obligațiilor stabilite în sarcina sa, refuzând sistematic achitarea debitelor principale și accesorii către bugetul Municipiului P., iar prin OG nr. 29/2011 au fost eliminate din sfera de aplicare a codului de procedură fiscală creanțele rezultate din raporturi juridice contractuale, cu excepția procedurii de executare silită, în vederea armonizării acestor prevederi cu practica instanțelor judecătorești.
În dovedirea cererii, reclamanții au atașat cererii de chemare în judecată, în copii, înscrisuri
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
La termenul din data de 05.02.2014, având în vedere că cererea nu poate fi soluționată potrivit dispozițiilor din titlul privitor la cererile de valoare redusă conform art. 1025 alin. 2 NCPC, după ce a informat reclamanții conform art. 1026 alin. 3, instanța a constatat că cererea va fi judecată potrivit dreptului comun și a calificat obiectul cererii ca fiind ”pretenții” pentru ca, la termenul din 05.03.2014, să invoce din oficiu excepția necompetenței materiale.
Analizând cu prioritate excepția invocată, prin sentința nr. 870 din 5 martie 2014, Judecătoria P. a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei P., invocată, din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanții M. P. și C. L. al Municipiului P., în contradictoriu cu pârâta F. E., în favoarea Tribunalului Iași – Secția a II-a civilă – contencios administrativ și fiscal.
În motivare s-a reținut că, prin contractul de concesiune încheiat între reclamantul C. L. al Municipiului P., în calitate de concedent și I pârâta F. E. în calitate de concesionar un contract de închiriere având ca obiect exploatarea unei suprafețe de teren.
Raportându-se prevederilor art. 2 lit.c și ale art. 8 alin.2 din Legea 554/2004 și având în vedere că cererea de obligare a pârâtei la plata redevențelor și accesoriilor acestora sunt incluse în noțiunea de executare a contractului de concesiune invocat de reclamanți, instanța a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a litigiului în favoarea instanței de contencios administrativ arondată sediului locatorului, respectiv Tribunalul Iași.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._ .
În cauză s-a administrat proba cu înscrisurile depuse de către părți dată cu cererea de chemare în judecată, în conformitate cu prevederile art. 254 alin 1 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra fondului cauzei, instanța reține următoarele :
Între părți s-au derulat relații comerciale, în baza contractului de concesiune din 19.12.1992 potrivit caruia reclamantul C. L. al Municipiului P. s-a obligat să concesioneze pârâtei suprafața de 300 m.p., aflat în proprietatea Mun. P., situat în Zona Integrată, în schimbul unei redevențe anuale.
Deși reclamantul și-a îndeplinit obligația, asigurând pârâtei folosința terenului, aceasta din urmă nu și-a îndeplinit obligația de plată a chiriei, pentru perioada în care a fost în vigoare contractul de închiriere.
Dispoziții legale incidente:
Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 1 lit. c: „ (1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:c) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ;”.
Art. 36 Cod comercial ( în vigoare la data încheierii contractului) prevede că, « contractul este perfect de îndata ce cealaltă parte a întreprins executarea lui, ».
Potrivit art.969 cod civil din 1864 (în vigoare la data încheierii contractului), convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante iar potrivit art. 1073 din același act normativ, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligației, in caz contrar având dreptul la dezdăunare.
Așadar, art. 969 Cod civil consacra principiul forței obligatorii a contractului, convențiile legal făcute având putere de lege între părțile contractante. Ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, rezultă că acțiunea formulată de municipiul P. este nefondată, deoarece, acesta nu este parte în contract.
Principiul forței obligatorii a contractului înseamnă că un contract poate da naștere la drepturi și obligații numai în favoarea și, respectiv, sarcina părților contractante, precum și a persoanelor devenite părți ulterior încheierii contractului sau asimilate părților, ca efect al legii sau al unei alte circumstanțe. Acesta are rolul primar de a explica și ordona raportul juridic născut între părți ca urmare a încheierii contractului, pentru ca apoi să se poată impune ca realitate obiectivă terților, prin intermediul opozabilității efectelor contractului.
În ceea ce privește acțiunea formulată de reclamantul C. L. al municipiului P., aceasta este întemeiată deoarece, pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a redevenței în prioada iunie 2010 . martie 2013.
Prin dispozițiile legale mai sus enunțate, s-a consacrat principiul forței obligatorii a contractului între părți, având rolul primar de a explica și ordona raportul juridic născut între părți ca urmare a încheierii contractului, pentru ca apoi să se poată impune ca realitate obiectivă terților, prin intermediul opozabilității efectelor contractului. rincipala semnificație a principiului forței obligatorii a contractului este aceea că părțile sunt obligate să execute întocmai toate prestațiile la care s-au îndatorat prin contract. Executarea trebuie să aibă loc la termenele și în condițiile stabilite. Creditorul are dreptul să utilizeze toate mijloacele juridice oferite de lege pentru a obține executarea în natură a prestațiilor ce i se datorează de către debitor.
În literature de specialitate, răspunderea civilă contractuală este definite ca fiind obligația debitorului de a repara pecuniar prejudicial cauzat creditorului său prin neexecutarea, executarea necorespunzătoare ori cu întârziere a obligațiilor năcute dintr-un contract valabil încheiat.
Domeniul răspunderii contractuale este limitat la ceea ce părțile s-au obligat. În consecință, partea contractantă va răspunde numai pentru prejudiciul cauzat și care a fot prevăzut sau previzibil în momentul încheierii contractului.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 712,55 lei debit principal și a sumei de 1995,44 lei reprezentând accesorii datorate bugetului local al Municipiului P. până la data de 31.05.2013, întrucât pârâta nu și-a mai îndeplinit obligația de plată, așa după cum rezultă și din nota de calcul emisă de către Serviciul Taxe și Impozite Locale al municipiului P..
Pârâta, deși legal citată, nu a contestat debitul și nici fatul că ocupă în continuare spațiul
Și accesoriile solicitate de reclamant sunt întemeiate, acestea fiind calculate în cuantumul ce a fost stabilit de comun acord de ambele părți, prin art. 9 din contractul de concesiune din 19.12.1992.
Față de aceste considerente, urmează ca instanța să respingă acțiunea formulată de reclamantul formulată de M. P. în contradictoriu cu pârâta F. E..
De asemenea, urmează să fie admisă acțiunea formulată de C. L. al municipiului P. în contradictoriu cu pârâta F. E. iar pârâta va fi obligată să achite reclamantului C. L. al municipiului P. suma de 2707,99 lei din care suma de 712,55 lei debite principale reprezentând contravaloare chirie și 1995,44 lei reprezentând accesorii datorate bugetului local al Municipiului P. până la data de 31.05.2013, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective a debitului.
Referitor la cheltuielile de judecată instanța reține că, potrivit art. 453 Cod procedură civilă, partea care cade in pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Cum reclamantul C. L. al municipiului P. nu a făcut dovada efectuării vreunei cheltuieli de judecată, urmează a fi respinsă cererea acestuia privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Astfel, raportat la soluția adoptată mai sus, de admitere a acțiunii și reținând culpa procesuală a pârâtei, urmează ca instanța să oblige pârâta la plata către reclamant a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de M. P. cu sediul in P. . nr. 16, jud. Iași în contradictoriu cu pârâta F. E., cu domiciliul în P., ., jud. Iași, CNP_.
Admite acțiunea formulată de reclamantul C. L. al municipiului P. cu sediul in P. . nr. 16, jud. Iași în contradictoriu cu pârâta F. E., cu domiciliul în P., ., jud. Iași, CNP_.
Obligă pârâta să achite reclamantului C. L. al municipiului P. suma de 2707,99 lei din care suma de 712,55 lei debite principale reprezentând contravaloare chirie și 1995,44 lei reprezentând accesorii datorate bugetului local al Municipiului P. până la data de 31.05.2013, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective a debitului.
Obligă pârâta să plătească reclamantului Consiliului L. al municipiului P. suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recurs ce va fi depus la Tribunalul Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 iunie 2014.
Președinte, P. C. D. | ||
Grefier, M. B. |
M.B. 26 Iunie 2014
Red-. D.P.C.- 22.07.2014
4 ex
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1591/2014. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 65/2014.... → |
|---|
