Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 01-04-2014, Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 14312/1748/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 992 R
Ședința publică de la 01 Aprilie 2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE N. P. G.
Judecător M. E.
Judecător C. D.
Grefier M. P. M.
Pe rol soluționarea recursului civil formulat împotriva sentinței civile nr. 2034 pronunțată la data de 21.03.2013 de Judecătoria Cornetu, în cauza având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, privind pe recurenta - petentă . INTERNAȚIONAL SRL în contradictoriu cu intimata I. S..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează tribunalului faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Tribunalul constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, precum și faptul că nu s-au solicitat probei noi în calea de atac, constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
La data de 27.11.2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, sub nr. de dosar_, plângerea formulată de petenta . INTERNATIONAL SRL, prin avocat, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/28.10.2012 întocmit de intimatul I.-S.-Biroul A1, solicitând anularea acestuia și exonerarea de la plata amenzii.
În motivarea plângerii, în esență, petenta a arătat că agentul constatator nu a făcut o descriere clară a faptei, că procesul verbal contestat nu conține toate datele de identificare ale petentei, că nu este menționat nici un martor și nerespectarea dreptului de a formula obiecțiuni, petenta arătând că i s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
De asemenea petenta a arătat că sancțiunea nu este aplicată în funcție de gravitatea faptei.
Petenta a mai arătat că deține toate înscrisurile necesare efectuării transportului rutie de persoane.
În final petenta a solicitat, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment.
În drept petenta a invocat OG nr.2/2001 și a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Cererea este scutită de taxa de timbru, potrivit art.15 lit. i din L146/1997 și timbru judiciar, potrivit art.1 alin.2 din OG32/1995.
Intimatul a depus înscrisuri și, la data de 15.03.2013 a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiate, arătând că procesul verbal contestat a fost legal și temeinic întocmit, solicitând și judecarea cauzei în lipsă.
Instanța a încuviințat, pentru ambele părți, proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Prin sentința civilă nr. 2034/21.03.2013 s-a respins plângerea contravențională, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/28.10.2012 întocmit de intimatul I.-S.-Biroul A1, petenta a fost sancționată cu amendă de 8000 RON, în temeiul art. 7 alin.1 rap. la art. 4 pct.10 din HG 69/2012, reținându-se că în data de 28.10.2012, ora 16.05, cu ocazia controlului efectuat în trafic la microbuzul MERCEDES BENZ, cu nr._, s-a constatat nerespectarea de către conducătorul auto a prevederilor licenței de traseu sau ale graficului de circulație.
La rubrica Martor asistent se menționează „datorită specificului autostrăzii nu a putut fi identificat un martor” iar la rubrica „Alte mențiuni2 se precizează „P.V. încheiat în lipsa reprezentantului legal al firmei, urmează a fi comunicat la sediul firmei conf. prev. legale”.
Conform art.4 din HG nr.69/2012 „Următoarele fapte reprezintă încălcări grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni: (…) 10. nerespectarea de către conducătorul auto a prevederilor licenței de traseu, ale graficului de circulație și/sau ale autorizației de transport internațional”.
De asemenea, conform art. 7 din HG nr.69/2012 „ (1) Contravențiile prevăzute la art. 4 se sancționează cu amendă de la 8.000 lei la 12.000 lei. (2) Sancțiunile contravenționale se aplică: a) operatorului de transport rutier sau întreprinderii de transport rutier în cont propriu român/române sau străin/străine, după caz, pentru faptele prevăzute la art. 4 pct. 1 - 12, 14, 19 - 22, 25 - 61 și 77.”
Conform dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Cu privire la controlul de legalitate, instanța a constatat că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută, prevăzute în mod expres de art. 17 din OG nr. 2/2001, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Petenta a arătat că agentul constatator nu a făcut o descriere clară a faptei, că procesul verbal contestat nu conține toate datele de identificare ale petentei, că nu este menționat nici un martor și nerespectarea dreptului de a formula obiecțiuni, petenta arătând că i s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
Cu privire la lipsa consemnării obiecțiunilor, instanța a constatat că, potrivit art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001, în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.
Nerespectarea acestor dispoziții atrage este sancționată însă cu nulitatea relativă și nu absolută a procesului verbal, petenta fiind obligat să facă dovada vătămării.
Astfel, potrivit Deciziei nr. XXII din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte De Casație și Justiție, Secțiile Unite și publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 833 din_, nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16 alin. (7) din OG nr. 2/2001 atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției.
Instanța a constatat că petenta nu a făcut dovada niciunei vătămări, urmare a încălcării de către intimată a dispozițiilor legale amintite.
De asemenea petenta nu a arătat care anume sunt obiecțiunile pe care nu le mai poate formula ca urmare a neregulilor cuprinse în procesul verbal de contravenție și care este consecința vătămătoare a acestui fapt.
În plus, aceasta a beneficiat de posibilitatea de a face cunoscute obiecțiunile sale și de a fi analizate de o instanță independentă și imparțială prin promovarea plângerii contravenționale, astfel încât nu i s-a adus vreo vătămare dreptului sau la apărare care să nu poată fi înlăturată în alt mod.
Cu privire la lipsa martorului invocată de petentă, instanța a reținut că potrivit art. 19 din OG nr.2/2001 „ (1) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.
(2) Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.
(3) În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.”
Instanța a constatat că agentul constatator a motivat lipsa martorului, fiind astfel respectate prevederile anterior-menționate, la rubrica Martor asistent se menționează „datorită specificului autostrăzii nu a putut fi identificat un martor”.
Cu privire la susținerea petentului în sensul că procesul verbal contestat nu cuprinde date privind pe reprezentantul legal al petentului, persoană juridică, instanța reține că potrivit art. 16 alin.6 din OG nr.2/2001 „ În situația în care contravenientul este persoană juridică în procesul-verbal se vor face mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă”.
Instanța a considerat că scopul pentru care trebuie menționate toate aceste elemente este acela ca persoana față de care se întocmește procesul verbal să poată fi identificată fără dubii. Având în vedere faptul că persoana contravenientă a fost identificată prin nume, sediu social și codul unic de înregistrare menționat în actul contestat, instanța apreciază că lipsa celorlalte elemente nu poate fi sancționată decât cu nulitate relativă, nulitate pentru care este necesară dovada existenței unei vătămări, dovadă pe care petentul nu a făcut-o.
De asemenea, instanța a reținut că fapta este descrisă în mod complet, având în vedere complexitatea redusă a acesteia, fiind respectate dispozițiile art. 16 alin.1 și 6 din OG nr.2/2001.
Totodată, deși petenta a arătat că i s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, totuși petenta nu a arătat în ce anume constă respectiva vătămare.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contestat, instanța a reținut că procesul verbal contestat a fost încheiat în urma constatărilor efectuate ex propriis sensibus -„cu propriile simțuri”- de către agenții din cadrul intimatei, astfel încât actul administrativ în discuție se bucură de prezumția de legalitate, însemnând că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, asociată cu prezumția de autenticitate, respectiv actul emană în mod real de la cine se spune că emană, precum și cu prezumția de veridicitate, adică actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă.
Motivul pentru care actele administrative se bucură de tripla prezumție de legalitate, autenticitate și veridicitate este încrederea că autoritatea statală, recte agentul constatator, consemnează cu exactitate și în mod obiectiv faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea prin consemnarea părtinitoare sau neconformă adevărului a unor fapte.
Sub aspectul prezumției de nevinovăție și al sarcinii probei în materie contravențională, instanța reține că în legislația româneasca, ca și în cea a altor state europene (spre exemplu, Germania, Slovacia), contravențiile au fost scoase de sub incidenta legii penale și suspuse unui regim administrativ.
În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (citată în continuare CEDO) a statuat că nimic nu împiedică statele să-și îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menținerea unei distincții între diferitele tipuri de infracțiuni.
De asemenea, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (citată în continuare Convenția) nu se opune, în principiu, tendinței de „dezincriminare” existente în statele membre ale Consiliului Europei.
Cu toate acestea, așa cum s-a arătat în hotărârea din 21.02.1994, în cauza Ozturk împotriva Germaniei, faptele contravenționale intră sub incidența art. 6 al Convenției. Pentru a se face această aplicare a prevederilor art. 6 din Convenție, CEDO consideră că este necesar să fie avute în vedere trei criterii, respectiv:
a) caracterizarea faptei în dreptul național;
b) natura faptei;
c) natura și gradul de gravitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză.
În același sens, CEDO s-a pronunțat, de pilda, în cauzele Garyfallou AEBE împotriva Greciei (Hotărârea din 24 septembrie 1997), Lauko împotriva Slovaciei și Kadubec împotriva Slovaciei (hotărârile din 2 septembrie 1998).
În aprecierea acestor criterii, CEDO a stabilit că modul de definire a faptelor de către dreptul intern nu are decât o valoare relativă, esențială fiind natura faptei și a sancțiunii.
Cu toate acestea, CEDO a considerat drept pozitive masurile din legislațiile naționale referitoare la dezincriminarea unor infracțiuni mai puțin grave în "interesul individului". CEDO a avut în vedere faptul ca sancțiunile administrative nu privesc un grup de persoane, ci se adresează tuturor cetățenilor în vederea realizării scopului preventiv și represiv al sancțiunii, ceea ce conferă faptei natură penală.
În aceste condiții, distincția realizată de statele europene între crime, delicte și contravenții nu este operantă, în sensul art. 6 din Convenție, toate având caracter penal. Tocmai de aceea prevederile acestui articol garantează oricărui acuzat dreptul la un proces echitabil, inclusiv prezumția de nevinovăție, indiferent de calificarea faptei din dreptul intern.
În acest sens, instanța a reținut că potrivit jurisprudenței CEDO în materie penală, jurisprudență care este obligatorie pentru instanțele naționale, conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, administrarea probelor trebuie privită în lumina paragrafelor 2 și 3 ale art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție și implică, printre altele, ca în exercitarea funcțiilor lor membrii tribunalului să nu plece de la ideea preconcepută că acuzatul a comis actul incriminat; sarcina probei aparține acuzării și dubiul profită celui acuzat. Printre altele, trebuie să i se indice celui vizat acuzațiile aduse pentru a i se oferi posibilitatea de a-și pregăti și prezenta apărarea în cunoștință de cauză, și de a-i oferi probe suficiente pentru a susține un verdict de vinovăție.
De asemenea, combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenție obligă printre altele statele contractante la măsuri pozitive. Acestea constau în obligația de a informa acuzatul, în cel mai scurt timp, despre natura și cauza acuzației ce îi este adusă, în obligația de a-i acorda timpul și facilitățile necesare pentru a-și pregăti apărarea și de a-i garanta dreptul de a se apăra, el însuși sau cu asistența unui avocat, de a-i permite să pună întrebări personal martorilor acuzării sau să obțină interogarea acestora, dar și de a obține citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării. Acest din urmă drept implică nu doar existența în această materie a unui echilibru între acuzare și apărare dar și ca audierea martorilor să aibă în general un caracter contradictoriu.
Cu toate acestea, în cauza A. împotriva României, CEDO a precizat că nu este interzis sistemelor interne să prevadă și să opereze cu ajutorul prezumțiilor, însă în materie penală statele sunt obligate să nu depășească o limită proporțională și rezonabilă a modalității în care funcționează respectiva prezumție raportată la gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/petentul. Totodată, în exercitarea atribuțiilor pe care le au, judecătorii trebuie să facă aplicarea prezumției de nevinovăție a petentului și nu trebuie să pornească de la ideea preconcepută că acesta a săvârșit fapta de care este acuzat, sarcina probei incumbând intimatei, orice îndoială trebuind să profite contestatorului.
Considerând că legislația contravențională română este calificată „penală”, în înțelesul european autonom al CEDO și recunoscând prezumția de nevinovăție a petentului, instanța constată că aceasta a fost răsturnată prin prezumția de legalitate -asociată cu cele de autenticitate și veridicitate- a cărei aplicare nu este interzisă de CEDO, decât în ipoteza utilizării acesteia în mod nerezonabil.
În cazul de față, având în vedere faptul că din procesul verbal rezultă că organul constatator a constatat prin propriile simțuri săvârșirea faptei, văzând și natura sancțiunilor aplicate petentei, instanța a apreciat că prezumția de legalitate poate fi aplicată fără a se încălca prin aceasta prezumția de nevinovăție a contestatorului. A considerta că inclusiv în ipoteza în care fapta contravențională este constatată prin propriile simțuri de către reprezentanții autorității statele, tripla prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate nu este suficientă pentru a dovedi vinovăția contestatorului - bineînțeles în ipoteza în care acesta nu face dovada contrară respectivei prezumții - ar însemna a crea practic situații de impunitate, ca urmare a imposibilității obiective a administrării altor mijloace de probă de către intimată, aspect ce nu poate fi conceput.
Instanța a apreciat că sarcina probei revine intimatei exclusiv în ipoteza în care fapta reținută în sarcina contravenientului nu a fost percepută prin propriile simțuri de către agentul constatator, ci pe baza altor elemente, cum ar fi de exemplu declarațiile unor martori, de altfel aceasta fiind interpretarea ce rezultă din cauza A. împotriva României.
Recunoscând tripla prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate de care se bucură prezentul proces verbal, instanța apreciază că sarcina probei, prin care să se tindă la combaterea efectelor generate de aplicarea acestei prezumții, incumbă petentei.
Analizând temeinicia procesului-verbal contestat, instanța a constat că petenta nu a probat contrariul situației de fapt reținute prin procesul verbal contestat.
Astfel, petenta a arătat că deține toate înscrisurile necesare efectuării transportului rutier de persoane.
Cu toate acestea instanța nu a putut reține susținerile petentei pentru a dovedi netemeinicia procesului verbal contestat având în vedere faptul că nu au fost dovedite, cu toate că sarcina probei îi incumba petentei, conform art. 129 C.proc.civ.
Mai mult, instanța a apreciat că și dacă ar fi fost dovedite aspectele invocate de petentă, acestea sunt irelevante având în vedere fapta reținută în sarcina sa, respectiv aceea că nu s-au respectat, de către conducătorul auto, prevederilor licenței de traseu sau ale graficului de circulație.
Prin urmare, având în vedere că petenta nu a probat o situație de fapt contrară celei reținute de agentul constatator, instanța a menținut temeinicia procesului verbal contestat.
În conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșita fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
Petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 8000 de lei pentru fapta comisă.
Față de dispozițiile legale menționate anterior, instanța a apreciat că în mod corect agentul constatator a procedat la individualizarea sancțiunii și a aplicat amenda contravențională minimă în cuantum de 8000 lei, motiv pentru care apreciază că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea „avertisment”.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse anterior, în temeiul art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, modificată, instanța a respins plângerea formulată de către petent ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, petenta a formulat recurs solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate in sensul admiterii ca legala si temeinica a acțiunii.
În motivarea în fapt a cererii de recurs, petenta a arătat că, instanța de fond în mod greșit a respins plângerea formulata, având in vedere ca procesul verbal a fost întocmit in lipsa reprezentantului legal al firmei si nu a fost încheiat in prezenta unui martor asistent, agentul constatator invocând motivul ca ”datorita specificului autostrăzii nu a putut fi identificat un martor", apreciază ca prin sancțiunea aplicata li s-a produs o vătămare grava care nu putea fi înlăturata prin anularea procesului verbal.
Societatea petentă a arătat ca deține toate înscrisurile necesare efectuării transportului rutier de persoane, dar instanța de fond a menționat ca nu poate retine susținerile petentei.
Recurenta – petentă a mai arătat că intimată a încheiat un proces verbal fără a putea demonstra ca societatea a încălcat prevederile legale ale licenței de traseu.
Față de sancțiunea aplicată de 8000 lei, apreciază că aceasta este exagerat de mare, cu atât mai mult cu cat societatea nu se face vinovata de cele menționate in procesul verbal.
Cererea de recurs este întemeiată de dispoz. art. 29 - 304 Cod procedura civila.
Intimata deși legal citată nu a depus întâmpinare.
Analizând sentința civilă recurată prin raportare la motivele invocate, tribunalul constată următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/28.10.2012 întocmit de intimatul I.-S.-Biroul A1, petenta a fost sancționată cu amendă de 8000 RON, în temeiul art. 7 alin.1 rap. la art. 4 pct.10 din HG 69/2012, reținându-se că în data de 28.10.2012, ora 16.05, cu ocazia controlului efectuat în trafic la microbuzul MERCEDES BENZ, cu nr._, s-a constatat nerespectarea de către conducătorul auto a prevederilor licenței de traseu sau ale graficului de circulație.
Sub aspectul condițiilor de legalitate, tribunalul constată că procesul-verbal de constatare a contravenției este legal întocmit, respectând dispozițiile art. 16-17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate elementele a căror lipsă este sancționată cu nulitatea absolută.
Motivele de nulitate absolută ale unui proces-verbal de contravenție sunt prevăzute expres și limitativ de art. 17 din O.G. nr. 2/ 2001.
Potrivit acestui ultim text de lege, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.
Ca atare, orice alte încălcări ale prevederilor legale ar putea fi sancționate cu nulitate relativă a procesului-verbal de contravenție, în condițiile 105 alin. 2 C. proc. civ., adică prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului.
Cu privire la nerespectarea de către agentul constatator a prevederilor art. 19 din O.G. nr. 2/ 2001, instanța reține că nesocotirea acestei prevederi este sancționată cu nulitatea relativă a procesului-verbal de contravenție, nulitate care presupune existența unei vătămări ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului, fapt ce nu s-a întâmplat în cauză. Astfel, petenta nu a făcut dovada vreunei vătămări, sarcina probei incumbându-i.
Sub aspectul temeiniciei, tribunalul reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde mențiuni exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din reglementarea art. 34 din O.G. nr. 2/2001 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară. Tribunalul apreciază că, în mod judicios, prima instanță a reținut că petenta nu a făcut dovada aspectelor invocate prin plângere, aceasta mărginindu-se la a face simple afirmații fără a aduce nicio dovadă în susținerea apărărilor sale ( petenta nu a depus la dosar nici un alt înscris în afară de procesul verbal contestat ). Totodată constată că prima instanță a expus pe larg motivele pentru care a apreciat că procesul verbal este temeinic, considerente pe care tribunalul și le însușește.
F. de cele sus aratate, in temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., reținând legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate și netemeinicia criticilor aduse acesteia, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta - petentă . INTERNAȚIONAL SRL în contradictoriu cu intimata I. S., împotriva sentinței civile nr. 2034 pronunțată la data de 21.03.2013 de Judecătoria Cornetu, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Aprilie 2014.
Președinte, N. P. G. | Judecător, M. E. | Judecător, C. D. |
Grefier, M. P. M. |
M.M. 16 Aprilie 2014
Redactat CD – 2 ex.
Judec. fond S. D. I. – Jud. B.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 588/2014.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 266/2014. Tribunalul... → |
|---|








