Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 08-07-2014, Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 08-07-2014 în dosarul nr. 2593/94/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1783/R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 08.07.2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: N. R.
JUDECĂTOR: E. M.
JUDECĂTOR: A. L. G.
GREFIER: S. C. E.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul – petent G. A. A. împotriva sentinței civile nr.4079 din data de 20.09.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Tribunalul, din oficiu, invoca excepția perimării cererii având in vedere data la care s-a dispus suspendarea cauzei si rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de fata constata următoarele:
Pe rolul Tribunalului Ilfov dosarul a fost înregistrat la data de 14.01.2013 sub nr._ iar recurentul – petent a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate și pe cale de consecință admiterea plângerii cu consecința anulării procesului verbal de contravenție și a sancțiunii aplicată prin acesta iar în subsidiar, solicită înlocuirea amenzii cu avertismentul.
Prin încheierea de ședința de la data de 26.04.2013, Tribunalul, având in vedere că recurentul - pârât nu a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa prin rezoluția de primire a cererii de recurs în sensul de a depune la dosar un exemplar de pe motivele de recurs, în vederea comunicării acestuia către intimat, deși a fost citat cu această mențiune, în temeiul disp. art. 155/1 C. proc. Civ. judecarea cauzei a fost suspendată.
Cauza a fost repusa pe rol, din oficiu, in vederea discutării perimării la data de 08.07.2014.
Analizând actele si lucrările dosarului sub aspectul incidentului procedural al perimării acțiunii, instanța retine următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire, se perimă de drept, chiar si împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma sa fie îndeplinit din oficiu.
Potrivit art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata si din oficiu, prin invocarea excepției perimării.
Din verificările actelor de la dosar rezulta ca ultimul act de procedura a fost îndeplinit la data 26.04.2013 când cauza a fost suspendata potrivit dispozițiilor art.155/1 Cod procedură civilă si ca de la aceasta data dosarul a rămas in nelucrare mai mult de un an din culpa parții recurente, aceasta lipsind nejustificat de la termenul de judecata de la acea data și neîndeplinind nici un act de procedură în vederea judecării procesului.
Tribunalul a verificat din oficiu incidența în speță a eventualelor cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 249 și art. 250 din codul de procedură civilă.
Având in vedere ca in cauza de fata nu s-a îndeplinit nici un act de procedura in vederea judecării pricinii de mai mult de un an, Tribunalul urmează sa admită excepția perimarii si sa constate perimata acțiunea de fata.
DISPUNE
Admite excepția perimării invocată din oficiu.
În baza art.248-art.252 C.proc.civ., constată perimată judecarea cauzei privind soluționarea recursului formulat de recurentul – petent G. A. A. împotriva sentinței civile nr.4079 din data de 20.09.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.07.2014.
P. Judecător Judecător
N. R. E. M. A. L.
G.
Grefier
S. C. E.
Concept red. gref.C.S.
Red. Jud:AL/2exemplare
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 86/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 694/2014.... → |
|---|








