Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1663/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1663/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 2102/94/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1663 R
Ședința publică de la 19 Iunie 2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE G. N.
Judecător S. F. I.
Judecător M. E.
Grefier M. P. M.
Pe rol soluționarea recursului formulat împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 02.05.2012 de Judecătoria B., în cauza având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, privind pe recurentul - contestator D. D. M. în contradictoriu cu intimata I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE-SECȚIA REGIONALĂ DE POLIȚIE TRANSPORTURI BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la cele două strigări ale cauzei nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează tribunalului faptul că acest termen de judecată a fost acordat în vederea discutării perimării.
Tribunalul din oficiu, invoca excepția perimării cererii, având in vedere data la care s-a dispus suspendarea cauzei si rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de fata constata următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 22.02.2012, sub nr._, petentul D. D. M. în contradictoriu cu intimatul I. G. al Poliției Române – Secția Regională de Poliție Transporturi București a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce va pronunța să dispună anularea procesului-verbal . nr._/09.01.2012 și anularea amenzii contravenționale.
În motivare, petentul a arătat că în ziua de 09.01.2012, în timp ce circula cu trenul de la Bușteni la București, în gară la B., controlorul, constatând că nu are bilet, a încercat să-l dea jos din tren, împreună cu concubina și fiul lor. Petentul mai arată că s-a certat cu controlorul.
Plângerea nu a fost întemeiată în drept.
Petentul depus la dosar originalul procesului – verbal de constatare a contravenției . nr._/09.01.2012 și confirmarea de primire nr._. De asemenea, a depus, în copie, adeverințe medicale, declarații autentificate sub nr. 163/30.01.2012 și nr. 162/30.01.2012.
Plângerea contravențională este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 15, lit. i din Legea 146/1997 și art.1, alin 2 din OG 32/1995.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, însă, a depus la dosar raportul agentului constatator, declarație și fișă abateri.
Instanța a încuviințat și administrat pentru petent proba cu înscrisuri.
Cauza a fost suspendată la data de 02.05.2012 în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod proc. civilă, pentru lipsa nejustificată a părților.
Prin sentința civilă nr. 313 pronunțată la data de 24.01.2013 s-a respins plângerea contravențională, ca neîntemeiată.
Debitorul a formulat recurs împotriva încheierii de suspendare a cauzei pronunțată la data de 02.05.2012, solicitând admiterea acestuia.
Prin încheierea de ședința de la data de 02.04.2013, Tribunalul, având in vedere lipsa nejustificata a părților la acel termen de judecata, precum si faptul ca părțile nu au solicitat judecarea in lipsa a cauzei, a dispus suspendarea judecării cauzei conform dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
Cauza a fost repusa pe rol, din oficiu, in vederea discutării perimării la data de 19.06.2014, dată la care a invocat din oficiu excepția perimării cauzei.
Analizand actele si lucrarile dosarului sub aspectul incidentului procedural al perimarii actiunii, tribunalul retine urmatoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire, se perimă de drept, chiar si împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma sa fie îndeplinit din oficiu.
Potrivit art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata si din oficiu, prin invocarea excepției perimării.
Din verificările actelor de la dosar rezulta ca ultimul act de procedura a fost îndeplinit la data 02.04.2013, când cauza a fost suspendata potrivit dispozițiilor art. 242 alin.1 pct. 2 Cod procedură civilă si ca de la aceasta data dosarul a rămas in nelucrare mai mult de un an din culpa părții recurente, aceasta lipsind nejustificat de la termenul de judecata de la acea data și neîndeplinind nici un act de procedură în vederea judecării procesului.
Tribunalul a verificat din oficiu incidența în speță a eventualelor cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 249 și art. 250 din codul de procedură civilă.
Având in vedere ca in cauza de fata nu s-a îndeplinit nici un act de procedura in vederea judecării pricinii de mai mult de un an, tribunalul urmează sa admită excepția perimării si sa constate perimata acțiunea de fata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția perimării.
Constată perimat recursul formulat de recurentul - contestator D. D. M. în contradictoriu cu intimata I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE-SECȚIA REGIONALĂ DE POLIȚIE TRANSPORTURI BUCUREȘTI împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 02.05.2012 de Judecătoria B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Iunie 2014.
Președinte, G. N. | Judecător, S. F. I. | Judecător, M. E. |
Grefier, M. P. M. |
M.M. 23 Iunie 2014
Redactat NG – 23.06.2014 – 2 ex.
Jud. fond – A. L. G. – Jud. B.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 1664/2014. Tribunalul ILFOV | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 840/2014.... → |
|---|








