Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2441/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2441/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 27-10-2014 în dosarul nr. 260/1748/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2441 R
Ședința publică de la 27 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Judecător E. M. O.
Judecător M. E.
Grefier O. S.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta . prin administrator TICULESCU A. împotriva sentinței civile nr. 4296 din 20.12.2011 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata P. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata prin avocat cu delegație la dosar fila 22, lipsind recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că s-a depus la dosar prin serviciul registratură de către intimată întâmpinare, după care,
Tribunalul acordă cuvântul asupra cererii de repunere pe rol formulată de recurentă.
Intimata prin avocat solicită admiterea cererii și repunerea cauzei pe rol.
Tribunalul deliberând repune cauza pe rol.
Intimata prin avocat invocă excepția tardivității recursului în raport de data comunicării sentinței respectiv 07.02.2013 și data înregistrării recursului 25.02.2013. Consideră că recursul este tardiv formulat.
Tribunalul deliberând respinge excepția tardivității recursului sentința civilă a fost comunicată recurentei la data de 07.02.2013 iar recursul a fost depus la data de 23.02.2013 conform ștampilei poștei.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat tribunalul acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Intimata prin avocat solicită respingerea recursului ca nefondat, instanța să aibă în vedere procesul verbal nr.145/24.11.2011 efectuat de Inspectoratul de Stat în Construcții, că au fost întocmite 3 procese verbale de contravenție, 2 dintre ele fiind soluționate definitiv și irevocabil. Nici unul din motivele de recurs nu este susținut de probatorii, recurenta nu a probat începerea executării lucrării, excepția tardivității întocmirii nu se susține prin probe, nu există rol fiscal. Cheltuieli de judecată pe cale separată.
Tribunalul reține cauza în pronunțare spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr.4296/20.12.2011 constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 4296/20.12.2011 Judecătoria Cornetu a respins excepția prescripției contravenției și a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta ..
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
P. procesul verbal de contravenție nr.9 din data de 16.11.2010 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de_ lei, întrucât „pe terenul în suprafață de_ mp, la cca 26m față de axul DJ601 a fost executată o „hală depozitare materiale de construcții, birouri, utilități” care nu respectă prevederile Autorizației de construire nr.13 din 23.04.2007 nici proiectul de autorizare și anume:
-hala are la partea superioară ferestre dispuse în bandă continuă, perimetral,
-ușile de acces pe fațada sud (spre DJ 601) sunt modificate față de proiect,
-pe fațada nord a fost adăugată o copertină metalică.
-clădirea nu este recepționată, deci se consideră neterminată conform Legii nr.50/1991,
-stadiul fizic-executată 100%.”
Astfel, s-a reținut în sarcina petentului comiterea contravenției prevăzute și pedepsite de art. 26 alin.1 lit.b din Legea nr.50/1991.potrivit căruia constituie contravenții executarea sau desființarea, cu nerespectarea prevederilor autorizației și a proiectului tehnic, a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor prevăzute la lit. b), precum și continuarea executării lucrărilor autorizate fără solicitarea unei noi autorizații de construire în situațiile prevăzute la art. 7 alin. (15), de către investitor și executant.
În ceea ce privește excepția prescripției faptei invocată de petent, instanța de fond a respins-o cu motivarea că petentul nu a făcut dovada procesului verbal de recepție finală a contrucției, moment de la care instanța apreciază că începe să curgă termenul de precriere.
Conform dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Cu privire la controlul de legalitate, instanța de fond a constatat că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută, prevăzute în mod expres de art. 17 din OG nr. 2/2001, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
De asemenea instanța reține că agentul constatator a descris suficient fapta săvârșită de contravenient, neputând fi reținută apărarea petentului în acest sens pentru a dispune anularea actului.
Totodată instanța de fond a considerat că obiecțiunile și explicațiile pe care petenta arătă că nu ar fi avut ocazia să le formuleze la data întocmirii controlului au putut fi fomulate pe calea prezentei plângeri contravenționale pecum și în fața instanței.
Pe cale de consecință, instanța a constatat că procesul verbal în discuție a fost întocmit în mod legal.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contestat, instanța, luând în considerare probatoriul administrat, a constatat că procesul verbal în discuție a fost întocmit în mod temeinic.
Instanța de fond a reținut că procesul verbal contestat a fost încheiat în urma constatărilor efectuate ex propriis sensibus -„cu propriile simțuri”- de către agenții din cadrul intimatei, astfel încât actul administrativ în discuție se bucură de prezumția de legalitate, însemnând că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, asociată cu prezumția de autenticitate, respectiv actul emană în mod real de la cine se spune că emană, precum și cu prezumția de veridicitate, adică actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă.
Motivul pentru care actele administrative se bucură de tripla prezumție de legalitate, autenticitate și verdicitate este încrederea că autoritatea statală, recte agentul constatator, consemnează cu exactitate și în mod obiectiv faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea prin consemnarea părtinitoare sau neconformă adevărului a unor fapte.
Sub aspectul prezumției de nevinovăție și al sarcinii probei în materie contravențională, instanța a reținut că în legislația româneasca, ca și în cea a altor state europene (spre exemplu, Germania, Slovacia), contravențiile au fost scoase de sub incidenta legii penale și suspuse unui regim administrativ.
În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (citată în continuare CEDO) a statuat că nimic nu împiedică statele să-și îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menținerea unei distincții între diferitele tipuri de infracțiuni.
De asemenea, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (citată în continuare Convenția) nu se opune, în principiu, tendinței de „dezincriminare” existente în statele membre ale Consiliului Europei.
Cu toate acestea, așa cum s-a arătat în hotărârea din 21.02.1994, în cauza Ozturk împotriva Germaniei, faptele contravenționale intră sub incidența art. 6 al Convenției. Pentru a se face această aplicare a prevederilor art. 6 din Convenție, CEDO consideră că este necesar să fie avute în vedere trei criterii, respectiv:
a) caracterizarea faptei în dreptul național;
b) natura faptei;
c) natura și gradul de gravitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză.
În același sens, CEDO s-a pronunțat, de pilda, în cauzele Garyfallou AEBE împotriva Greciei (Hotărârea din 24 septembrie 1997), Lauko împotriva Slovaciei și Kadubec împotriva Slovaciei (hotărârile din 2 septembrie 1998).
În aprecierea acestor criterii, CEDO a stabilit că modul de definire a faptelor de către dreptul intern nu are decât o valoare relativă, esențială fiind natura faptei și a sancțiunii.
Cu toate acestea, CEDO a considerat drept pozitive masurile din legislațiile naționale referitoare la dezincriminarea unor infracțiuni mai puțin grave în "interesul individului". CEDO a avut în vedere faptul ca sancțiunile administrative nu privesc un grup de persoane, ci se adresează tuturor cetățenilor în vederea realizării scopului preventiv și represiv al sancțiunii, ceea ce conferă faptei natură penală.
În aceste condiții, distincția realizată de statele europene între crime, delicte și contravenții nu este operantă, în sensul art. 6 din Convenție, toate având caracter penal. Tocmai de aceea prevederile acestui articol garantează oricărui acuzat dreptul la un proces echitabil, inclusiv prezumția de nevinovăție, indiferent de calificarea faptei din dreptul intern.
În acest sens, instanța a reșinut că potrivit jurisprudenței CEDO în materie penală, jurisprudență care este obligatorie pentru instanțele naționale, conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, administrarea probelor trebuie privită în lumina paragrafelor 2 și 3 ale art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție și implică, printre altele, ca în exercitarea funcțiilor lor membrii tribunalului să nu plece de la ideea preconcepută că acuzatul a comis actul incriminat; sarcina probei aparține acuzării și dubiul profită celui acuzat. Printre altele, trebuie să i se indice celui vizat acuzațiile aduse pentru a i se oferi posibilitatea de a-și pregăti și prezenta apărarea în cunoștință de cauză, și de a-i oferi probe suficiente pentru a susține un verdict de vinovăție.
De asemenea, combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenție obligă printre altele statele contractante la măsuri pozitive. Acestea constau în obligația de a informa acuzatul, în cel mai scurt timp, despre natura și cauza acuzației ce îi este adusă, în obligația de a-i acorda timpul și facilitățile necesare pentru a-și pregăti apărarea și de a-i garanta dreptul de a se apăra, el însuși sau cu asistența unui avocat, de a-i permite să pună întrebări personal martorilor acuzării sau să obțină interogarea acestora, dar și de a obține citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării. Acest din urmă drept implică nu doar existența în această materie a unui echilibru între acuzare și apărare dar și ca audierea martorilor să aibă în general un caracter contradictoriu.
Cu toate acestea, în cauza A. împotriva României, CEDO a precizat că nu este interzis sistemelor interne să prevadă și să opereze cu ajutorul prezumțiilor, însă în materie penală statele sunt obligate să nu depășească o limită proporțională și rezonabilă a modalității în care funcționează respectiva prezumție raportată la gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/petentul. Totodată, în exercitarea atribuțiilor pe care le au, judecătorii trebuie să facă aplicarea prezumției de nevinovăție a petentului și nu trebuie să pornească de la ideea preconcepută că acesta a săvârșit fapta de care este acuzat, sarcina probei incumbând intimatei, orice îndoială trebuind să profite contestatorului.
Considerând că legislația contravențională română este calificată „penală”, în înțelesul european autonom al CEDO și recunoscând prezumția de nevinovăție a petentului, instanța constată că aceasta a fost răsturnată prin prezumția de legalitate - asociată cu cele de autenticitate și veridicitate - a cărei aplicare nu este interzisă de CEDO, decât în ipoteza utilizării acesteia în mod nerezonabil.
În cazul de față, având în vedere faptul că din procesul verbal rezultă că organul constatator a constatat prin propriile simțuri săvârșirea faptei, văzând și natura sancțiunilor aplicate petentului, instanța apreciază că prezumția de legalitate poate fi aplicată fără a se încălca prin aceasta prezumția de nevinovăție a contestatorului. A considera că inclusiv în ipoteza în care fapta contravențională este constatată prin propriile simțuri de către reprezentanții autorității statele, tripla prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate nu este suficientă pentru a dovedi vinovăția contestatorului - bineînțeles în ipoteza în care acesta nu face dovada contrară respectivei prezumții - ar însemna a crea practic situații de impunitate, ca urmare a imposibilității obiective a administrării altor mijloace de probă de către intimată, aspect ce nu poate fi conceput.
Instanța a apreciat că sarcina probei revine intimatei exclusiv în ipoteza în care fapta reținută în sarcina contravenientului nu a fost percepută prin propriile simțuri de către agentul constatator, ci pe baza altor elemente, cum ar fi de exemplu declarațiile unor martori, de altfel aceasta fiind interpretarea ce rezultă din cauza A. împotriva României.
Recunoscând tripla prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate de care se bucură prezentul proces verbal, instanța apreciază că sarcina probei, prin care să se tindă la combaterea efectelor generate de aplicarea acestei prezumții, incumbă petentului care nu a solicitat alte probe în susținerea plângerii decât înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Practica judiciară depusă la dosar de ambele părți nu va fi reținută de instanță având în vedere că acesta nu constituie izvor de drept.
Sub aspectul sancțiunii aplicate petentului, instanța, făcând aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. 1, în referire la art. 5 alin. 5, coroborat cu art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, a apreciat că sancțiunea ce a fost aplicată, amendă în cuantum de_ de lei, este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, avându-se în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, precum și circumstanțele personale ale contravenientului.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petenta solicitând admiterea recursului modificarea în tot a sentinței recurate în sensul anulării procesului verbal de contravenție și să se constate prescrierea aplicării sancțiunii.
În motivarea recursului a arătat în esență că prin aceasta contestatie arată instantei de judecata in mod indubitabil ca acest proces-verbal este nul absolut prin neindeplinirea conditiilor prevazute de OG 2/200l si totodata a fost prescisa posibilitatea aplicarii vreunei sanctiuni contraventionale conform Legii 50/1991.
A mai arătat asa cum se poate observa din cuprinsul hotararii recurate, instanta de fond in mod nelegal si netemeinic nu a motivat in fapt si in drept sustinerile sale in cea ce priveste nulitatea procesului verbal ca urmare a nerespectarii conditiilor legale de intocmire a acestuia.
A solicitat sa se observe ca procesul verbal de contraventie este lovit de nulitate absoluta intrucat nu indeplineste conditiile prevazute de lege la intocmirea acestuia asa cu este prevazuta de art. 16, 17 din OG 2/2000. Art 17 din OG 2/2000 prevede: "Lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu; sa observe ca in cuprinsul procesului-verbal atacat lipseste cu desavarsire descrierea faptei contraventionale lipsind indicatia privind data savarsirii contraventie, iar aceasta lipsa asa cum statueaza si jurisprudenta in materie (Recursul in interesul legii DECIZIE nr. 7 din 20 noiembrie 2000) este sanctionata cu nulitatea absoluta, aspect de care nu a tinut cont instanta de fond.
Aceasta mentiune conform Deciziei nr. 7/20.11.2000 este importanta pentru calcularea termenului de prescriptie. Cum data savârsirii contraventiei nu este întotdeauna aceeasi cu cea a constatarii ei (asa cum este cazul în speta de fata), exista obligativitatea mentionarii separate a celor doua date. Totusi, în situatia în care agentul constatator ar fi apreciat ca fapta contraventionala este continua si ca data savârsirii faptei este identica cu data constatarii ei, acest aspect ar fi trebuit sa se poata deduce din cuprinsul procesului-verbal, dar in speta de fata se poate observa faptul ca este mentionat faptul ca contructia este realizata 100%.
A mai învederat faptul ca societatea sa nu a fost chemata la Primarie pentru a da explicatii cu privire la savarsirea acestei fapte pentru a se putea apara sau a face obiectii procesului-verbal de contraventie, procesul fiind incheiat la sediul Primariei fara a da posibilitatea contravenientului a face obiectiuni sau aparari.
Conform art. 6 din Conventia EDO, invocat de petent, orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pâna ce vinovatia sa va fi legal stabilita. Aplicarea prevederilor art. 6 din Conventia CEDO si a jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului în materia prezumtiilor are a fi privita din perspectiva nuantata a invocarii sarcinii probatiunii, în raport de modalitatea în care a fost Întocmit procesul¬verbal de contraventie. Instanta europeana, prin jurisprudenta sa. permite valorificarea prezumtiilor, în limite rezonabile. În masura în care petentul a dovedit prin probe, conform art. 1169 Cod civ., ca nu a savârsit cu vinovatie fapta ilicita retinuta în sarcina sa, nu mai opereaza prezumtia de veridicitate a procesului-verbal, în vreme ce prezumtia de nevinovatie a petentului poate ti invocata.
Legea in materie contraventionala, fie cea cu caracter general. fie cea speciala nu deroga de la dispozitiile art 17 din OG 2/2001 care stabilesc in mod imperativ elementele obligatorii ale actului constatator, inclusiv data acestuia. Asa cum. a statuat Curtea Suprema de Justitie in decizia in interesul legii nr. 7/2000, in cazul constructiilor finalizate fara autorizatie de constructie se considera ca data a savârsirii faptei, data finalizarii constructiei iar pentru constructii nefinalizate data savârsirii faptei este data controlului organului constatator.
Instanta in mod nelegal si fara a tine cont de dispozitiile Deciziei 7/2000 obligatorie pentru instantele de judecata a ajuns la concluzia ca fapta nu a fost prescisa intrucat nu exista procesul verbal de receptie a lucrarii, eliminand in mod netemeinic si nelegal toate probele care conduceau la concluzia ca aceasta contructie este finalizata inca din anul 2007, de altfel instanta inlatura insasi mentiunea din cuprinsul procesului verbal care sustine faptul ca coinstructia este finalizata 100 . %
Instanta de fond in mod nelegal si netemeinic nu a tinut cont de dizpozitiile Recursului in interesul legii nr. 7/2000- in sensul ca Instanta va constata ca procesul verbal nu poate fi completat ulterior prin probe, elemente extrinseci procesului verbal pentru a determina elementele legale obligatorii pe care trebuia sa le contina, inclusiv data acestuia.
Astfel dupa cum se observa in speta de fata se face o prezentarea generala, lipsita de continut, a faptei contraventionale, fara mentionarea datei si a locului comiterii acesteia, precum si a altor elemente de fapt conduce la lipsa din procesul¬verbal a descrierii faptei savârsite, care potrivit art. 17 din OG nr. 2/200 l atrage nulitatea procesului-verbal, nulitate ce se constata si din oficiu.
2. In ceea ce priveste interventia prescrierii aplicarii sanctiunii contraventionale invederam Instantei de judecata urmatoarele:
Astfel in conformitate cu Art. 31 din Legea 50/1991: "Dreptul de a constata contraventiile si de a aplica amenzile prevazute la art. 26 se prescrie in termen de 2 ani de la data savarsirii faptei."
Asa cum arata de altfel si Intimata P. Ciorogarla in intampinarea depusa la dosarul cauzei, S.C. L. 97 S.R.L. a construit Hala de depozitare inca din cursul anului 2006 si a obtinut autorizatia de construire in cursul anului 2007.
A mai arătat faptul ca aceata contructie la momentul la care s-a emis autorizatia nr. 13/23.04.2007, ea era finalizata si avea si chiriasi in baza Contractului de inchiriere nr. 01/13.12.2006.
Aceste probe sunt indubitabile cu privire la faptul ca aceasta contructie era finalizata la momentul aplicarii amenzii contraventionale, de altfel agentul constatator i confirma faptul ca contructia este finalizata 100% . precum si faptul ca exista autorizatie de contruire nr. 13/23.04.3007, iar faptul ca acesta constata doar din prisma lui ca nu respecta aceasta autorizatie consideră ca nu poate fi avute in vedere de instanta de judecata lipsind probele in sensul ca contructia nu respecta autorizatia de construire. societatea noastra fiind prezumata ca si nevinovata asa cum statueaza si jurisprudenta CEDO.
In conformitate cu Decizia nr. 7/20.11.2000 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii data săvârșirii faptei, în cazul construcțiilor finalizate. este data terminării constructiilor, iar constructia noastra a fost terminata in 2007, an in care dealtfel a si fost inchiriata.
Potrivit deciziei ICCJ amintite și art. 17 din OG nr. 2/2001, cu privire la construcția finalizată în procesul-verbal de contravenție trebuia menționată data terminării construcției, ca dată a comiterii faptei. Procesul-verbal atacat nu cuprinde o asemenea mențiune, prin urmare, potrivit art. 17 din OG nr. 2/2001 este lovit de nulitate.
Legea 50/1991 prevede in mod expres faptul ca constatarea si aplicarea sanctiunii arnenzii contraventionale se prescrie in termen de 2 ani de la data savarsirii contraventiei, daca aceasta contraventie ar exista dar nu exista avand in vedere aspectu recunoscut de altfel si de lntimata si anume ca acesta constructie are autorizatia de construire nr. 13/23.04.2007.
Societatea sa a finalizat hala de depozitare si a inchiriat-o catre S.C. WELDE ROMANIA S.R.L asa cum rezulta si din contractul de inchiriere nr.Ol/13.12.2006 contract in urma caruia societatea a si incasat chiria aferenta.
In dovedirea aspectelor privitoare la faptul ca acesta constructie a fost finalizata si inchiriata stau drept probe nu numai contractul de inchiriere precum si actele care fac dovada ca intre noi si chirias societatea WELDE ROMANIA S.R.L" au existat diferende cu privire la incetarea contractului de inchiriere si solicitare acestora de compensatii ca urmare a investitiilor efectuate in aceasta contructie.
In acest sens intre societatea sa si chiriasa au fost intocmite procese¬verbale de predare a unei file CEC de garantie si alte incrisuri care atesta faptul predarii spre folosinta a acestei Hale de depozitare, precum si faptul ca in cursul anului 2007 au fost inlocuite tablouri electrice, au fost instalate sisteme de securitate si alte utilitati aferente bunei folosiri a spatiului inchiriat inca din anul 2007 adica anul in care aceasta constructie a fost finalizata.
In raport de sustinerile de mai sus a solicitat admiterera recursului declarat impotriva Sentintei civile nr. 4296/20.12.2011 iar in principal sa dispuna modificarea in tot a sentintei recurate in sensul anularii procesului verbal de contraventie, sau sa constate prescrierea aplicarii sanctiunii contraventie. In subsidiar aplicarea unui avertisment, avand in vedere faptul ca detine autorizatie de construire la aceasta constructie.
In drept, a invocat dispozițiile art. 304 si 304 pct. . 7, 9 Cod Proc. Civ., art. 312 Cod Proc. Civ .
La data de 21.10.2014 intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat învederând că critica hotărârii atacate este nefondată.
A învederat că s-a reținut în sarcina petentului comiterea contravenției prevăzute și pedepsite de art.26 alin.1 litera b din Legea 50/1991 potrivit căruia constituie contravenție executarea sau desfiintarea, cu nerespectarea prevederilor autorizatiei si a proiectului tehnic, a lucrarilor prevazute la ar!.3, cu exceptia celor prevazute la lit.b), precum si continuarea executarii lucrarilor autorizate fara solicitarea unei noi autorizatii de construire in situatiile prevazute de ar!. 7 alin. (15), de catre investitor si executant. In ceea ce priveste exceptia prescriptiei faptei invocata de petent, instanta o respinge cu motivarea ca petentul nu a făcut dovada procesului verbal de receptie finala a constructiei, moment de la care instanta apreciaza ca incepe sa curga termenul de prescriere.Recurenta incearca sa induca in eroare onoratul tribunal si afirma in mod neadevarat ca in intampinare intimata ar fi aratat ca se L. 97 SRL a construit hala de depozitare inca din anul 2006 si a obtinut autorizatia de construire in anul 2007.
A mai arătat că până la data intocmirii procesului-verbal nr.9/16.11.2011. in perimetrul acestor doua loturi distincte contestatoarea a edificat in fapt 4(patru) corpuri principale de constructii aflate in diverse stadii de executie si imprejmuire finalizata pentru intregul perimetru.
Din cele 4(patru) corpuri de cladiri principale, doua sunt edijicate cu autorizatie de construire pe terenul de 10.000mp si alte doua sunt edificate fara autorizatie de construire pe terenul de 14.558 mp.
Pe terenul de 10.000mp este construit un corp de cladire cu destinatie de H4LA expozitie mobile edificata cu autorizatie de construire emisa in anul 2003, inscrisa registrul de rol fiscal (a se observa Certificatul de atestare fiscala 5721/09.11.2010) si un al doilea corp de cladire cu destinatie de HALA de depozitare pentru care a fost emisa Autorizatia de construire nr.l s/Z 3.04.2007 nereceptionata deci nefinalizata si fara rol fiscal. Pe terenul de 14.500mp sunt incepute lucrari la alte doua corpuri de cladire, fară autorizatie de construire, din care un corp de cladire cu destinatie de HALA de depozitare (obiectul dosarului nr._.01/3/CA/2008-Sentinta civila nr.1915/16.06.2010 in Recurs la Curtea de Apel Bucuresti) si un corp cladire cu destinatie Motel P+ 1- M (obiectul dosarului nr._/3/CA/2008 Decizia civila nr.2094/26.10.2009 irevocabila).
Observatia contestatoarei cu privire la adresa de Bucuresti nr.18 fara a fi efectiv la locul savarsirii asa-zisei contraventii" este facuta exclusiv in scopul crearii unei confuzii. prescrierea invocata opereaza exclusiv in conditiile iniocmirii procesului verbal de receptie finala pentru care beneficiarul trebuie sa achite taxele legal prevazute de lege. ori, in speta contestatoarea lasa nedovedit atat aspectul receptiei, cal si aspectul DECLARARII LNCEPERII LUCRARILOR in vederea taxarii, potrivit reglementarilor legale.
Critica adusa botararii recurate este nefondata si sub acest aspect.
Conform dispozitiilor art.34 alin.I din OG nr.2/2001, procesul-verbal de contraventie este supus controlului de legalitate si temeinicie al instantei.
Cu privire la controlul de legalitate, instanta constata ca in cauza nu este incident niciunul din motivele de nulitate absoluta, prevazute in mod expres de art. 17 din OG nr.2/2001, procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor continand mentiunile privitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator. numele si prenumele contravenientului, descrierea faptei savarsite. data comiterii acesteia si semnatura agentului constatator. Instanta fondului constata ca procesul verbal contestat a fost intocmit in mod legal si sub aspectul temeiniciei, luand in considerare probatoriul administrat, constata ca a fost intocmit in mod temeinic si retine ca acesta a fost incheiat in urma constatarilor efectuate ex propriis sensibus - "cu propriile simturi "." - de catre agent si se bucura de prezumtia de legalitate asociata cu prezumtia de autenticitate, precum si cu prezumtia de veridicitatc. Totodata instanta considera just ca obiectiunile si explicatiile pe care petenta arata ca nu ar fi avut ocazia sa le formuleze la data întocmirii controlului au putut fi formulate pe calea plangerii contraventionale si in fata instantei.
Instanta motiveaza hotararea recurata si sub aspectul prezumtiei de nevinovatie si al sarcinei probei si al jurisprudentei europene (CEDO), prin urmare criticile recurentei sunt vadit nefondate.
Recurenta denatureaza adevarul. Jntimata nu recunoaste cele afirmate in cererea de recurs. Dimpotriva, in intampinare intimata arata adevarul, respectiv ca, "" Din sentintele si deciziile civile administrate ca proba in cauza – DC nr.2350/24.06.20IO pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a IX a C. administrativ si fiscal in dosarul nr,3666./1748/CV/2008: Dc nr.2094/26.10.2009 pronuntata de C. Sectia a VIII a C. administrativ si fiscal in cauza dosar nr._/3/2008: De nr._.03.2011 pronuntata de C. Sectia a VIII a C. administrativ si fiscal in cauza dosar nr._/2/2010; se NR.1563/19.04.2011 pronuntata de judecatoria Cornetu in cauza dosar nr._ si celelalte inscrisuri. rezulta fara putinta de tagada ca, in perioada 20.08._10, intre intimata si contestatoare au fost mai multe litigii de aceeasi natura, avand ca obiect constructii ilegale ridicate de se L. 97 SRL in acelasi loc santierul din ..
Recurenta nu face dovada afirmatiilor sale, împrejurarile invocate de recurenta cu privire la raporturile de inchiriere incheiate intre aceasta si societatea WELIDW ROMANIA SRL nu sunt de natura a tine loc de proces¬verbal de receptie finala a constructiei in cauza.
Recunoscand tripla prezumtie de legalitate. autenticitate si veridicitate de care se bucura prezentul proces verbal, instanta apreciaza ca sarcina probei, prin care se tinde la combaterea efectelor generate de aplicarea acestei prezumtii, incumba petentului care l-a solicitat alte probe in sustinerea plangerii decat inscrisurile de la dosarul cauzei,
Cu privire la cererea recurentului ca in subsidiar sanctiunea cu amenda sa fie inlocuita cu avertisment, motivate pe afirmatia ca detine autorizatie de construire la aceasta constructie apreciem ca cererea este neîntemeiata - fata de lipsa procesului verbal de receptie finala a constructiei la data întocmirii procesului verbal de contraventie si fata de modificarea facuta fata de proiect, care face imposibila receptia cladirii - hotararea instantei de fond fiind temeinica si legala si sub aspectul sanctiunii aplicate petentului.
Analizând sentința civilă recurat în raport de motivele invocate, tribunalul reține următoarele:
Tribunalul constată că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).
Aceasta deoarece, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței CEDO (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenție (referitoare la circulația pe drumurile publice) intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 CEDO. La această încadrare conduc două argumente: 1. norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice se adresează tuturor cetățenilor); 2. Amenda și sancțiunea complementară (sancțiunea contravențională aplicabilă) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea europeană a drepturilor omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, c. Maszni c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție caracter penal.
Tribunalul constată, de asemenea, că lipsa gravității pedepsei aplicate petentului (amendă în cuantum de 240 lei) nu poate priva o contravenție de caracterul său inerent penal (în accepțiunea Curții europene a drepturilor omului – Cauza Ozturc c. Germaniei).
În consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție printre care și prezumția de nevinovăție.
Față de cele de mai sus, tribunalul reiterează faptul că textul Convenției Europene a Drepturilor Omului (la fel și jurisprudența Curții) face parte din dreptul intern al României încă din anul 1994, iar, în raport de dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Așadar, indiferent de reglementarea de care beneficiază contravențiile în dreptul intern (ele neaparținând materiei penale în dreptul românesc), în lumina jurisprudenței CEDO ele intră în sfera acuzațiilor în materie penală. De nenumărate ori Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat faptul că s-ar goli de sens, de conținut întregul sistem de protecție a drepturilor omului dacă s-ar recunoaște legiuitorului intern posibilitatea de a scoate de sub incidența convenției anumite cazuri în care ar trebui garantate și protejate drepturile omului.
În acest sens tribunalul constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces-verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției.
Beneficiind de prezumția de nevinovăție, petentul nu era obligat să-și dovedească nevinovăția, sarcina administrării probelor revenind agentului constatator, orice îndoială profitând persoanei acuzate de săvârșirea contravenției (in dubio pro reo).
În urma analizării înscrisurilor din dosar, tribunalul reține că nu a fost dovedită vinovăția petentei, nu a fost răsturnată prezumția de nevinovăție a acestuia.
Instanta retine ca procesul verbal întocmit de agentul constatator nu se poate bucura de o prezumtie absoluta de adevar, se bucura totusi de o prezumtie simpla de veridicitate, prezumtie care însa trebuie sa fie dublata de alte probe administrate in cursul judecatii.
Astfel, coroborând înscrisurile depuse la dosar cu mențiunile din procesul verbal tribunalul reține că respectiva construcție era finalizată și dată în folosință încă din anul 2007.
De asemenea constată că potrivit disp.art.31 Legea nr.50/1991 rep. dreptul de a constata contraventiile si de a aplica amenzile prevazute de art. 26 se prescrie in termen de 2 ani de la data savarsirii faptei. Aceste dispozitii se aplica cu precadere fata de disp.art.13 alin.2 OG 2/2001, reprezentand prevederile legii speciale in materia regimului autorizarii lucrarilor de constructie.
Aplicând dispozițiile legale menționate anterior situației de fapt reținute și dând eficiență principiului in dubio pro reo câtă vreme intimata nu a administrat probe din care să rezulte, fără dubiu, o dată a finalizării construcției ulterioară anului 2007, tribunalul constată prescris dreptul de a constata contraventia si de a aplica amenda .
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 cod pro civ va admite recursul, va modifica în tot sentința civilă recurată în sensul că va admite plangerea, va anula procesul-verbal contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta . prin administrator TICULESCU A. împotriva sentinței civile nr. 4296 din 20.12.2011 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata P. C..
Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că:
Admite plângerea.
Anulează procesul verbal de contravenție nr.9/16.11.2010.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27.10.2014.
Președinte, C. D. | Judecător, E. M. O. | Judecător, M. E. |
Grefier, O. S. |
Red.jud.fond.B. C.
Red.jud.CD/ 2 ex.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 788/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 86/2014.... → |
|---|
