Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 86/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 86/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 09-01-2014 în dosarul nr. 7509/1748/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE nr. 86 R
Ședința publică de la 09 Ianuarie 2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: A. M. C.
Judecător: M. R. R.
Judecător: C. G.
Grefier: M. M. A.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – intimată C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. împotriva Sentinței civile nr. 6089/20.09.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în contradictoriu cu intimatul – petent Ș. N., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către
recurenta – intimată, constatând că recursul este formulat în termenul legal și nu s-au solicitat probe noi in calea de atac, reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6089/20.09.2013 Judecătoria Cornetu a admis plângerea contravențională formulată de petentul Ș. N. și în consecință a anulat procesul-verbal . nr._/19.12.2011 și procesul-verbal . nr._/19.12.2011.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că în fapt, prin procesul-verbal . nr._/19.12.2011 întocmit de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în temeiul art. 8 alin. 1 și 2 din OG 15/2002, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei, iar în temeiul art. 8 alin. 3 din OG 15/2002 a fost obligat să plătească contravaloarea tarifului de despăgubire, în cuantum de 28 euro, reținându-se, în esență, că la data de 27.06.2011 petentul a circulat cu vehiculul cu numărul de înmatriculare_, pe Autostrada A2 km 144+100 m, în dreptul localității Fetești, jud. Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă. Prin procesul-verbal . nr._/19.12.2011 întocmit de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în temeiul art. 8 alin. 1 și 2 din OG 15/2002, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei, iar în temeiul art. 8 alin. 3 din OG 15/2002 a fost obligat să plătească contravaloarea tarifului de despăgubire, în cuantum de 28 euro, reținându-se, în esență, că la data de 26.06.2011 petentul a circulat cu vehiculul cu numărul de înmatriculare_, pe Autostrada A2 km 12+450 m, în dreptul localității Glina, jud. Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr.2/2001, legalitatea proceselor-verbale contestate, instanța a reținut următoarele:
Până la adoptarea art. 15 alin. 2 din Constituția României (care prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”), noțiunea de lege contravențională mai favorabilă era utilizată cu un singur sens, respectiv pentru a desemna instituția reglementată de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ care constituie dreptul comun în materie contravențională).
Odată cu adoptarea noii legi fundamentale, această sintagmă a dobândit însă un sens nou, mai larg decât cel utilizat anterior astfel că, în prezent, prin lege contravențională mai favorabilă se înțelege orice dispoziție cu caracter contravențional cuprinsă în legi sau decrete, intervenită ulterior săvârșirii contravenției și până la judecarea definitivă a plângerii contravenționale și care, prin efectele sale, duce la crearea unei situații mai ușoare pentru făptuitor.
Mai trebuie precizat că excepția de la principiul neretroactivității legii, înscrisă în art. 15 alin. 2 din Constituție, privește numai legi contravenționale de drept material, normele de procedură fiind guvernate de principiul aplicării imediate a legii noi – cauza fiind supusă prevederilor Codului de Procedură Civilă 1865.
Aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu poate primi cel puțin două justificări. Pe de o parte, legea nouă este expresia politicii de apărare socială actuale, astfel că ea trebuie aplicată, în măsura în care nu este mai gravă și nu contravine astfel principiului neretroactivității legii. Pe de altă parte, statul nu are interes să sancționeze anumite fapte săvârșite sub imperiul legii vechi mai sever decât prevede legea nouă, în vigoare la data judecării lor.
În plus, spre deosebire de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ cu forță juridică inferioară legii fundamentate), care prevede drept criterii de aplicare a legii mai favorabile numai „dezincriminarea faptei” și „sancțiunea mai ușoară”, art. 15 alin. 2 din Constituție nu face nicio distincție în acest sens.
Așadar, trebuie admisă și existența altor criterii de stabilire a caracterului mai favorabil al unei legi contravenționale, precum modificarea modului de sancționare a faptei, domeniul de incidență al normei de incriminare, condițiile de tragere la răspundere, regimul executării sancțiunilor etc.
Un caz particular de modificare a condițiilor de tragere la răspundere îl reprezintă modificarea termenului de prescripție a răspunderii contravenționale.
În cauză, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu, prin raportare la criteriul anterior enunțat,respectiv:
- existența unei succesiuni de legi, intervenită între momentul comiterii contravenției și momentul judecării definitive a plângerii contravenționale, adică O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției și O.G. nr. 15/2002 modificată la data de 27 iulie 2012 prin Legea nr. 144/2012;
- toate legile succesive incriminează fapta comisă – art. 8 din O.G. nr. 15/2002, în ambele forme precitate, reglementează drept contravenție fapta imputată contestatorului;
- legile succesive conțin condiții diferite de angajare a răspunderii contravenționale – dacă O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției, nu prevedea un termen de prescripție al răspunderii contravenționale, fiind aplicabil termenul general de 6 luni, consacrat de art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, prin forma actuală a O.G. nr. 15/2002, se consacră la art. 9 alin. 3 un termen special de prescripție de 30 de zile, aplicabil în materia analizată.
Natura juridică a acestui termen rezultă din interpretarea coroborată a art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 cu art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ambele texte legale impunând un anumit termen imperativ înăuntrul căruia trebuie aplicată sancțiunea contravențională, prin întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției. Consecința nerespectării acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale, din moment ce sancțiunea contravențională - corolar al răspunderii - nu mai poate fi aplicată.
- textele de lege analizate cuprind norme de drept material, nu de drept procesual – condiție a cărei îndeplinire rezultă din faptul că, așa cum se preciza anterior, art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012 consacră un termen special de prescripție, modificând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale, iar nerespectarea acestui termen atrage nelegalitatea procesului verbal astfel întocmit.
Conchizând, instanța a reținut că O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului, constituie o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, va fi aplicată retroactiv în cauză.
Față de motivele anterior expuse, având în vedere că faptele reținute în sarcina petentului au fost săvârșite în zilele de 26.06.2011 și 27.06.2011, iar procesele-verbale de constatare și sancționare a acestuia au fost întocmite la data de 19.12.2011, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, instanța a reținut că la data întocmirii actelor administrative atacate răspunderea contravențională a petentului era prescrisă.
Împotriva acestei sentințe, intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. a formulat recurs înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 27.11.2013 sub nr._, prin care a solicitat in conformitate cu dispozitiile art 312 alin 3 si 5 coroborat cu art. 304 lit. 8 si 9 Cod Procedura Civila si art 3041 Cod Procedura Civila, admiterea recursului, modificarea in tot a sentintei recurate in sensul respingerii actiunii si mentinerea Procesului Verbal de Constatare a Contraventiei ca temeinic si legal intocmit,.
In fapt a aratat ca, prin plangerea inregistrata, petentul N. S., a formulat plangere contraventionala impotriva Proceselor Verbale de contraventie . Il NR._ si R11 nr._ intocmite de Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica-CESTRIN, prin care aceasta constata ca, la data de 27.06.20 Il si respectiv 26.06.2011, pe Autostrada-A2 kmI2+450m; Localitatea: Glina, jud IF, autovehiculu1 cu numarul de inmatriculare_ circula fara rovinieta valabila.
Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica-CESTRIN, a depus la dosarul cauzei plansa foto, fara intampinare, fapta savarsita constituind contraventie conform art.8 alin 1 din 0G 15/2002, aplicindu-se sanctiune conform art. 8 alin 2 din acelasi act normativ, Procesul Verbal fiind intocmit respectand dispozitiile 0G 2/2001.
Din interpretarea 0G 2/2001, Procesul Verbal mai sus mentionat a fost intocmit respectand conditiile de forma impuse, la data contraventiei, pentru autovehiculul cu nr._ neexistand rovinieta.
A considerat ca probele au fost gresit interpretate, in raport de art.304 pct. 8 si art. 312 (3) Cod proc.civ. si art . 9 alin 3 din OG 15/2002 si astfel, a hotarat ca raspunderea contraventionala a petentei este prescrisa, considerand ca nu se mai impune analizarea fondului cauzei
Astfel, art. 9 alin. 3 paragraful ultim prevede" Procesul-verbal se intocmeste si se va comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatarii contraventiei, interval in care nu se pot incheia alte procese verbale de constatare a contraventiei pentru incalcarea prevederilor art. 8 alin (1)".
Potrivit art. 13 alin. 1 din OG 2/2001 " Aplicarea sanctiunii amenzii
contraventionale se prescrie in termen de 6 luni de la data savirsirii faptei."
Asadar, in speta, fapta a fost savarsita la data de 27.06.2011 si respectiv
26.06._11, iar amenda a fost aplicata la data de 19.12.2011 cand au fost întocmite Procesele Verbale de Constatare a Contravenției . 11 NR._ si Rll nr. 0493657de catre C. Naționala de Autostrazi si Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica - CESTRIN, adica in termenul legal de prescriptie de 6 luni de la savarsirea faptei, asa cum prevede art. 13 alin. 1 din OG 2/2001.
Procesele Verbale de Constatare a Contravenției R 11 NR._ si Rl1 nr.
_ au fost comunicate contravenientului respectand dispozitiile art 14 alin. (1) din OG 2/2001, care perevede ca "Executarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie daca procesul verbal de constatare a contraventiei nu a fost comunicat contravenientului in in termen de o luna de la data aplicarii
sanctiunii."
Din interpretarea prevederilor articolelor mai sus mentionate, rezulta faptul ca
prin aparitia Legii 144/_ pentru modificarea OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, intentia legiuitorului a fost aceea ca, in intervalul de 30 de zile de la data constatarii contraventiei, sa nu se poate incheia alte procese verbale, limitand astfel caracterul continuu al contraventiei la perioada de 30 de zile - si in nici un caz, art. 9 alin. 3 nu prevede un termen de prescriptie a raspunderii contraventionalale mai scurt decat termenul general de 6
luni.
In drept, recursul a fost întemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 8, art 312 alin.
(3) Cod proc.
Intimatul - petent nu a depus întâmpinare.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând sentința civilă recurată prin raportare la motivele de recurs invocate, tribunalul constată următoarele:
Prin sentinta civila recurata Judecatoria Cornetu a admis plangerea contraventionala formulata, retinand ca dispozitiile art. 9 alin 3 din OG 15/2002, astfel cum au fost modificate de Legea 144/2012 instituie un termen special de prescriptie a raspunderii contraventionale, derogatoriu de la cel instituit de art. 13 alin 1 din OG 2/2001.
Tribunalul retine insa ca potrivit dispozitiilor legale invocate de instanta de fond in sustinerea solutiei adoptate „procesul verbal se intocmeste si se va comunica contravenientului in termen de 30 zile de la data constatarii contraventiei, interval in care nu se pot incheia alte procese verbale pentru incalcarea dispozitiilor art. 8 alin 1”
Ori dispozitiile art. 9 alin 3 din OG 15/2002 sus-citate trebuie interpretate prin raportare la intreg continutul actului normativ din care acestea fac parte, cu precadere la dispozitiile art. 8 alin 1 din acelasi act normativ care prevede ca fapta de a circula pe drumurile publice fara a detine rovinieta valabila constituie contraventie continua”
Retinand, totodata, dispozitiile art. 13 alin 2 teza finala din OG 2/2001 conform carora contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp, tribunalul constata ca dispozitiile art. 9 alin 3 din OG 15/2002 nu instituie un termen special de prescriptie a raspunderii contraventionale ci au fost edictate spre a delimita, in timp, perioada in care nu poate fi aplicata o alta sanctiune contraventionala pentru aceeasi fapta, considerata a fi savarsita (ca orice contraventie continua) la data constatarii.
Asa fiind, tribunalul apreciaza ca fiind fondat recursul formulat de CNADNR si, facand aplicarea dispozitiilor 312 alin 1 si 2 rap. la art. 3041 C.pr.civ va proceda la modificarea hotararii atacate.
In acest sens tribunalul retine ca prin procesul verbal . nr._/19.12.2011 s-a retinut faptul că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând intimatei a circulat fără a deține rovinietă valabilă in data de 26.06.2011, faptă ce constituie contravenție potrivit art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, fiind aplicata sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 250 lei, fiind de asemenea obligată intimata să achite și tariful de despăgubire în valoare de 28 Euro-potrivit art. 8 alin 3 din OG 15/2002.
Tribunalul retine, de asemenea, ca prin . 27.07.2012 a Legii 144/2012, art. I, alin 2 dispozitiile art. 8 alin 3 din OG 15/2002 au fost abrogate in mod expres.
De asemenea, potrivit art. II din Legea 144/2012 „Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.”
Tribunalul retine, suplimentar, ca articolul 12 din O.G. nr. 2/2001 instituie principiul aplicării legii contravenționale mai favorabile, prevăzând ca:„(1) Daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar daca a fost savarsita înainte de data intrării in vigoare a noului act normativ.(2) Daca sancțiunea prevăzuta in noul act normativ este mai ușoara se va aplica aceasta. In cazul in care noul act normativ prevede o sancțiune mai grava, contravenția savarsita anterior va fi sancționata conform dispozițiilor actului normativ in vigoare la data savarsirii acesteia”.
Prin urmare, abrogarea dispozitiei referitoare la sanctiunea complementara, chiar survenită după soluționarea procesului de către instanța de fond își întinde retroactiv aplicabilitatea în timp.
Grăitoare in acest sens sunt dispozițiile art.15 alin.2 din Constituția României- revizuită (în materie de contravenții legea mai favorabilă retroactivează, regulă preluată și de către dispozițiile art.12 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, prevederi a căror corectare și lămurire a avut loc în decursul ultimilor ani și prin contribuția substanțială a Curții Constituționale a României (prin Deciziile nr. 228/13.03.2007, nr. 318/09.09.2003) care a armonizat astfel . măsura instituția retroactivității legii contravenționale cu dispozițiile art.6 din CEDO.
Potrivit textelor normative si practicii, mai sus invocate, legea abrogatoare poate să retroactiveze în măsura în care până la momentul intrării ei în vigoare nu a avut loc o executare a sancțiunilor contravenționale, aserțiune ilustrată de cel mai înalt for statal în materia interpretării legii -Curtea Constituțională a României, în Decizia nr.228/13.03.2007, decizie in cuprinsul căreia, cu putere de lucru interpretat, se arata că “…Efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare
Retroactivitatea merge în trecut, fără limită, acoperind în aria sa de reglementare toate sancțiunile aplicate și neexecutate prevăzute de legea mai favorabilă.
Așadar, în accepțiunea Curții Constituționale, singura barieră în atemporalitatea legii mai favorabile constă în executarea sancțiunii (silit sau de bună voie) înainte de apariția legii noi mai favorabile. Mai mult, Curtea Constituțională prin aceeași decizie duce și mai departe rationamentul mai sus relatat arătând că ”O sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o fapta dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început”.
Asa fiind, facand aplicarea dispozitiilor art. II din Legea 144/2012 tribunalul urmeaza ca, admitand recursul sub acest aspect, sa modifice sentinta civila recurata, in sensul admiterii in parte a plangerii contraventionale si inlaturarii tarifului de despagubire in suma de 28 EUR stabilit prin procesul verbal . nr._/19.12.2011 si va dispune, in consecinta, restituirea sumei achitate cu acest titlu
In ce priveste procesul verbal . nr._/19.12.2011 tribunalul constata ca prin acesta a fost sanctionat petentul pentru fapta de a fi condus auto cu numar de inmatriculare_ in data de 27.06.2011, fara a detine rovinieta valabila.
Asa stand lucrurile si avand in vedere caracterul continuu al contraventiilor prevazute si sanctionate de art. 8 alin 1 din OG 15/2002 precum si principiul aplicarii legii contraventionale mai favorabile, avand in vedere ca recurenta a intocmit in aceeasi zi doua procese verbale de constatare si sanctionare a contraventiilor si a aplicat doua sanctiuni contraventionale pentru aceeasi fapta tribunalul urmeaza a dispune anularea in tot a celui de-al doilea proces verbal intocmit, cu consecinta obligarii paratei la restiturea sumelor de 125 lei (amenda contravențională) și 121,79 lei (tarif despăgubire) achitate cu chitanțele_/07.01.2012 și_/19.01.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
TRIBUNALUL
DECIDE
Admite recursul.
Modifică sentința civilă recurată în sensul că:
Admite în parte plângerea contravențională.
Anulează pvcsc . nr._/19.12.2011 și dispune restituirea sumelor de 125 lei (amenda contravențională) și 121,79 lei (tarif despăgubire) achitate cu chitanțele_/07.01.2012 și_/19.01.2012.
Dispune înlăturarea tarifului de despăgubire aplicat prin pvcsc . nr._/19.12.2011 și dispune restituirea sumei de 121,79 lei achitată cu acest titlu și menține celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat. Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,azi, 09.01.2014.
Președinte, A. M. C. | Judecător, M. R. R. | Judecător, C. G. |
Grefier, M. M. A. |
Red. Jud. fond D. S./Judecătoria Cornetu
Red.jud.AMC/…20..01.2014
Thn.red. MMA
Ex.2
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2441/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... → |
|---|








