Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2653/2014. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 2653/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 7748/1748/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 2653 R

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 02.12.2014

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

P.: M. E.

JUDECĂTOR: A. D.

JUDECĂTOR: G. N.

GREFIER: M. A. M.

Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurenta-intimată C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr. 2427/18.03.2014, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-petentă . SRL, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,

Nemaifiind alte cererii prealabile de formulat sau probe de administrat Tribunalul declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra motivelor de recurs.

TRIBUNALUL,

Prin plangerea inregistrata pe rolul Judecătoriei Cornetu sub nr._ petenta . SRL a solicitat in contradictoriu cu intimata CNADNR anularea procesului-verbal . nr._/02.05.2012.

In motivarea plangerii a aratat ca autoturismul a fost utilizat de societate in baza contractului de leasing financiar nr. 7032/10.07.2008 incheiat cu OTP Leasing Romania IFN SA, insa, acesta a fost reziliat in luna martie 2009.

In dovedirea plangerii a depus inscrisuri.

Legal citata, intimata nu s-a prezentat in instanta si nu a formulat intampinare.

Din actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut ca petenta a fost sanctionata contraventional, in temeiul OG 15/2002 cu amenda in cuantum de 750 lei si obligat la plata tarifului de despagubire in cuantum de 96 euro, retinandu-se in sarcina sa ca in data de 06.03.2012 ar fi circulat cu autoturismul cu nr. de inmatriculare_ fara a detine rovinieta valabila.

Asemeni oricarui act administrativ, procesul-verbal se bucura de prezumtia simpla de adevar si legalitate, petentul putand rasturna aceasta supozitie legala cu ajutorul oricarui mijloc de proba.

Din inscrisurile aflate la dosar rezulta ca petenta a predat autoturismul catre societatea de leasing in data de 28.01.2010.

Cum petenta a reusit sa dovedeasca ca nu se face vinovata de savarsirea contraventiei retinute in sarcina sa, instanta a retinut ca aceasta in mod nelegal a fost sanctionata de catre agentul constatator.

Prin urmare, in raport de dispozitiile art. 34 din OG nr. 2/2001, instanta a admis plangerea, a anulat procesul-verbal . nr._/02.05.2012 si n consecinta a exonerat petenta de la plata amenzii in cuantum de 750 lei inlaturând aplicarea sanctiunii complementare de plata a tarifului de despagubire in cuantum de 96 euro.

Împotriva sentinței civile nr. 2427/18.03.2014 a formulat recurs intimata solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și pe fond admiterea în parte a plângerii contravenționale, în sensul menținerii sancțiunii amenzii.

În motivare recurenta-intimată solicită instanței să analizeze prevederile art. 1 alin. 2 din OG 15/2001, precizând că orice schimbare a proprietarului/utilizatorului autoturismului în cauză devine opozabilă terților doar după transcrierea dreptului de proprietate în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor competent, astfel, singura persoană vinovată de a fi circulat fara a detine rovinietă valabilă este persoana fizică sau juridică care are în proprietate sau poate folosi în baza unui drept legal vehiculul, menționată în certificatul de înmatriculare și în baza de date a MAI, neavând nicio relevanță faptul că până la momentul constatării contravenției au intervenit contracte de înstrăinare a vehiculului sau de cedare a folosinței acestuia, chiar având dată certă, dar care nu au fost înregistrate pentru opozabilitate la autoritățile competente, în conformitate cu art. 11 din OUG 195/2002 raportat la ordinul 1501/2006 al MAI.

Recurenta-intimată a mai arătat faptul că instanța de fond în mod greșit a interpretat actul dedus judecății, potrivit art. 7 și art. 1 alin. 1 lit. b din OG 15/2002, întrucât obligația de plată îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe disp. art. 304 pct. 8, art. 312 alin 3 Cod proc. civ.

Intimata legal citată nu a formulat întâmpinare.

Analizând recursul declarat, tribunalul reține următoarele:

Prin cererea de recurs s-a susținut că în mod eronat prima instanță a dispus anularea procesului – verbal de contravenție, având în vedere că nu putea fi opozabil terților contractul de leasing încheiat în cauză.

Recursul este nefondat. Astfel, din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosarul primei instanțe, reiese faptul că la data săvârșirii contravenției, petenta nu mai era proprietara autovehiculului cu numărul de înmatriculare_, acesta fiind înstrăinat anterior. Această situație de fapt reiese din cuprinsul contractului de leasing financiar depus la dosarul primei instanțe (f. 13), precum și a adresei din data de 06.03.2009 (f. 9-10) conform cărora contractul de leasing a fost reziliat. În același timp, tribunalul reține că în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 4 din OUG nr. 195/2002, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului. Prin urmare, nu se poate reține culpa petentei în săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 C. pr. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta-intimată C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr. 2427/18.03.2014, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-petentă . SRL ca nefondat

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 02.12.2014

Președinte Judecător Judecător

M. E. A. D. G. N.

Grefier

M. A. M.

Concept red. gref. M.A.M

Red. Jud:M.E./2 exemplare

Jud.fond :– D. L. - Jud./Cornetu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2653/2014. Tribunalul ILFOV