Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 14-10-2014, Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 9580/94/2012
DOSAR NR. 9580 /94 /2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
Î N C H E I E R E
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 07.10.2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: M. E.
JUDECĂTOR: A. D.
JUDECĂTOR: G. N.
GREFIER: M. A. M.
Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurentul-intimat A. NAȚIONALĂ A VĂMILOR-DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ BUCUREȘTI-BIROUL VAMAL OTOPENI CĂLĂTORI împotriva sentinței civile nr. 3184/07.05.2013 și a încheierii de ședință din data de 29.04.2013 pronunțate de Judecătoria B., în dosarul nr. 9580 /94 /2012, în contradictoriu cu intimatul-petent ., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, că recurentul a depus o cerere de repunere pe rol, după care,
Tribunalul, dispune rectificarea citativului, în sensul că recurenta-intimată s-a reorganizat și se numește Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în loc de A. Națională a Vămilor-Direcția Regională Vamală București-Biroul Vamal Otopeni Călători.
Deliberând asupra cererii de repunere pe rol, Tribunalul dispune în temeiul disp. art. 245 C.p.c. repunerea cauzei pe rol.
Nemaifiind alte cererii prealabile de formulat sau probe de administrat Tribunalul declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra motivelor de recurs.
TRIBUNALUL
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise va amâna pronunțarea pentru data de 14.10.2014
DISPUNE
Amâna pronunțarea pentru data de 14.10.2014
Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.10.2014
Președinte Judecător Judecător M. E. A. D. G. N.
Grefier
M. A. M.
DOSAR NR. 9580 /94 /2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 2283 R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 14.10.2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: M. E.
JUDECĂTOR: A. D.
JUDECĂTOR: G. N.
GREFIER: M. A. M.
Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurentul-intimat DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 3184/07.05.2013 și a încheierii de ședință din data de 29.04.2013 pronunțate de Judecătoria B., în dosarul nr. 9580 /94 /2012, în contradictoriu cu intimatul-petent ., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 07.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când
TRIBUNALUL,
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 10.08.2012 sub nr._ petenta . în contradictoriu cu intimata A. NAȚIONALĂ A VĂMILOR-DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ BUCUREȘTI-BIROUL VAMAL OTOPENI CĂLĂTORI a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ./200 nr. 92/18.07.2012.
În fapt, s-a arătat că la data de 18.06.2012 a fost depus de comisionarul vamal, 1 colet în greutate de 12 kg din C., conținând capace din cupru pentru ventil de roată. Cu ocazia controlului fizic s-a constatat faptul că pe aceste capace că a fost inscripționat cu diferite mărci de autoturisme. Totodată a fost dispusă reținerea mărfurilor și sancționarea petentei, în calitate de beneficiar, cu amendă contravențională în sumă de 3.000 lei. A mai arătat că nu a solicitat marfă personalizată cu marca unor diverse autovehicule, aspect de care a luat cunoștință cu ocazia primirii procesului verbal de sancționare și a înștiințării de plată a amenzii aplicate.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
În dovedirea susținerilor petentul a depus înscrisuri, respectiv filele (4-15).
Intimata a depus la data de 06.12.2012 întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.
În condițiile art.167 alin.1 C.proc.civ., a fost încuviințată proba cu înscrisuri apreciind că aceasta este utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei.
La data de 03.01.2013 petenta a depus prin serviciul registratură răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea plângerii contravenționale.
La solicitarea instanței a fost comunicat de la intimata A. NAȚIONALĂ A VĂMILOR-DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ BUCUREȘTI-BIROUL VAMAL OTOPENI CĂLĂTORI dovada de comunicare către petentă a procesului verbal de contravenție.
In cauză, din oficiu a fost administrată proba testimoniala cu martorul asistent F. I. I..
Analizând cauza prin prisma probatoriului administrat, instanța a reținut:
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție ./200 nr._/92/18.07.2012 întocmit de intimata A. Națională A Vămilor-Direcția Regională Vamală București-Biroul Vamal Otopeni Călători, petenta . a fost sancționată cu amendă în cuantum de 3000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 17 alin. 1 și 2 lit. A din Legea 344/2005.
Prin procesul-verbal s-a reținut că la data de 08.06.2012 comisionarul vamal DHL International a depus pentru persoana juridică . declarația vamală DVI 12ROBU_ pentru un colet de 12 kg sosit cu AWB_ conținând capace din cupru, ventil de roată auto. La controlul fizic s-a constatat că sunt inscripționate diferite măsrci. Marfa a fost reținută cu ARB 94-97 din data de 08.06.2012, marfa fiind declarată contrafăcută conform adresei DRAOV București nr._/10.07.2012.
Cu titlu preliminar instanța a constatat că plângerea contravențională a fost formulată în termenul legal de 15 zile, procesul verbal de contravenție fiind întocmit în lipsa petentei și comunicat acesteia la data de 30.07.2012 (f. 72 din dosar), iar plângerea depusă la poștă la data de 06.08.2012 conform ștampilei aplicate pe plic (f.16).
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea cerințelor legale prevăzute de art.16 și art.17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, nefiind afectat de o cauză de nulitate absolută ori de nulitate relativă ce nu poate fi altfel înlăturată decât prin anularea procesului verbal de contravenție.
De altfel, petenta nu invocă motive de nelegalitate, ci doar de netemeinicie a faptei reținute în sarcina sa.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța a constatat că, prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului trebuie analizat, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o „acuzație în materie penală”, în sensul art.6 din CEDO. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative: 1)dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3)natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
În cauză, potrivit dreptului intern, fapta reținută în sarcina petentei reprezintă faptă contravențională și nu penală. De asemenea, tratamentul sancționator s-a realizat prin aplicarea unei amenzi în cuantum de 3000 lei și confiscarea bunurilor ce par a fi contrafăcute, sancțiuni care prezintă o severitate sporită. Pe de altă parte, rațiunea urmărită de legiuitor în incriminarea unor astfel de fapte o reprezintă protejarea drepturilor de proprietate intelectuală și împiedicarea producerii de prejudicii proprietarului mărfii ori a persoanei ce deține licență privind punerea în comerț a unor mărfuri contrafăcute.
Astfel, prin raportare la natura faptei, sancțiunea aplicată și rațiunea incriminării acesteia, instanța a concluzionat că fapta reținută în sarcina petentei reprezintă o „acuzație în materie penală”.
Consecințele calificării faptei drept „acuzație în materie penală” sunt: petenta se bucură de prezumția de nevinovăție, iar sarcina probei incumbă autorităților statului. Însă, nici una dintre aceste garanții procesuale nu are caracter absolut, deoarece limitele până la care funcționează prezumția de nevinovăție și conținutul obligației autorităților de a suporta sarcina probei se raportează la specificul fiecărui caz în parte (Cauza A. împotriva României, Cauza P. împotriva României).
În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor contravenționale, Curtea europeană a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi. Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei.
Instanța a constatat că în cauză nu este dovedită fapta reținută în sarcina petentei și anume fapta declarantului/destinatarului/deținătorului mărfurilor de a introduce sau scoate de pe teritoriul României mărfurile stabilite că aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală, faptă prevăzută de dispozițiile art. 17 alin.1 lit.a din Legea 344/2005 și sancționată conform art. 17 alin.2 din același act normativ cu amendă de la 3000 la 10.000 lei și confiscarea mărfurilor contrafăcute conform alin.3 al articolului 17.
Astfel, instanța a apreciat că în privința vinovăției petentei în săvârșirea faptei există dubiu în cauză, iar conform jurisprudenței CEDO acesta profită contravenientului, fiind aplicat principiul in dubio pro reo din materia acuzației penale.
În cauză intimata nu a făcut dovada că petenta a comandat cu intenție capacetele de roată din cupru și bucățile de ventil de roată stabilite a fi marfă contrafăcută. Intimata a transmis instanței acte din alte dosare, referitoare la alte procese verbal de contravenție și alte bunuri, respectiv ceasuri de mână, care nu au nicio legătură cu prezenta cauză, fiind și amendată judiciar în acest sens. Nu au fost comunicate documentele electronice de import, factură fiscală și nici măcar declarația vamală.
Nu există nicio dovadă în cauză în sensul că petenta a comandat capace de roată și ventili de roată contrafăcute cu intenție, arătând că doar a comandat aceste produse, fără a solicita să fie inscripționate cu o marcă anume. În acest caz nu poate fi trasă la răspundere petenta pentru o eventuală eroare a expeditorului sau practică neloială de comercializare a mărfii contrafăcute despre care aceasta nu a avut cunoștință.
Martorul asistent din procesul verbal de contravenție, numitul F. I., fiind audiat nu a relevat aspecte esențiale cu privire la vinovăția petentei, ci doar faptul că a participat la desigilarea coletului de către intimată.
Prin raportare la jurisprudența CEDO, instanța a reținut că în cauzele Salabiaku împotriva Franței, precum și în Janosevic împotriva Suediei, Curtea a stabilit, sub aspectul sarcinii probei că art.6 par.2 nu interzice existența unor prezumții de fapt sau de drept, însă prin reglementarea acestora, statele membre trebuie să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit.
Din toate acestea se desprinde concluzia că prezumția de legalitate de care se bucură în sistemul nostru de drept, procesul verbal de constatare a contravențiilor, nu este, per se, contrară dispozițiilor art.6 par.2 din CEDO și trebuie să se facă de către instanțe o analiză de la caz la caz, dacă această prezumție aduce sau nu atingere principiului proporționalității între scopul urmărit și mijloacele utilizate, mai ales in ceea ce privește dreptul la apărare al petentului. Este adevărat că nu se poate nega forța probatorie a procesului verbal de constatare a unei contravenții, acesta fiind totuși un act întocmit de către un agent al statului, însă toate acestea până la limita de a-l pune pe contravenient în imposibilitate de a se apăra . Astfel, în măsura în care procesul verbal de constatare a contravenției nu este susținut de dovezile în baza cărora s-a întocmit, iar contravenientul nu are altă probă de nevinovăție, nu se mai poate susține temeinicia procesului verbal fără a se încălca prezumția de nevinovăție instituită de art. 6.
S-a mai arătat că a stabili în sarcina petentei obligația de a face dovada că nu a comandat produsele stabilite a fi contrafăcute, în lipsa documentelor depuse de către intimată care să se refere la prezenta cauză, ar fi o probatio diabolica, în primul rând întrucât nu se poate efectua dovada unui fapt negativ decât prin raportare la un fapt pozitiv contrat, cât și prin faptul că în afara facturii fiscale și a documentelor de import o altă dovadă în acest sens nu ar putea fi identificată.
Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiției cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății).
Având în vedere considerentele expuse instanța a admis plângerea contravențională formulată și a dispus anularea procesului verbal de contravenție ./200 nr._/92 din data de 18.07.2012, cu consecința exonerării petentei de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 3000 lei.
În ceea ce privește măsura confiscării, deși plângerea contravențională a fost admisă, aceasta a fost menținută de către instanță prin raportare la dispozițiile art. 41 alin.2 din OG 2/2001 ce prevăd că în caz de anulare sau de constatare a nulității procesului-verbal bunurile confiscate, cu excepția celor a căror deținere sau circulație este interzisă prin lege, se restituie de îndată celui in drept. În cauză deținerea de bunuri contrafăcute este interzisă conform art. 36 alin.3 lit. b din Legea 84/1998, astfel încât se impune menținerea măsurii confiscării dispusă în cauză întrucât conform adresei DRAOV București nr._/10.07.2012 titularul dreptului de proprietate intelectuală a confirmat în termen legal că sunt contrafăcute bunurile reținute.
Împotriva sentinței civile nr. 3184/07.05.2013 și a încheierii de ședința din data de 29.04.2013 a formulat recurs intimata solicitând, în temeiul art.304 pct.9 si 304 indice 1 Cod procedura civila, admiterea recursului cu consecința respingerii in tot a plângerii contravenționale si menținerea in integralitatea sa a procesului verbal de contravenție nr.92/18.07.2012, întocmit de Biroul Vamal Otopeni Calatori, ca legal si temeinic întocmit.
În motivare, recurenta-intimată susține că hotărârea judecătoreasca conține motive contradictorii și anume, faptul că instanța de fond retine, in mod eronat, ca in cauza intimata nu a făcut dovada ca petenta a comandat capace de roata si ventili de roata contrafăcute cu intenție in condițiile in care fapta reținuta in sarcina petentei este aceea de a introduce in tara mărfuri contrafăcute, fapta declarantului /destinatarului /deținătorului mărfurilor de a introduce sau scoate de pe teritoriul României mărfuri stabilite ca aduc atingere urmi drept de
proprietate intelectualaeste prevăzută de dispozițiile art.17 alin.l lit.a din Legea 344/2005 si sanctionata conform art. 17 alin.2 din același act normativ cu amenda de la 3000 la_ lei si confiscarea mărfurilor contrafăcute conform alin.3 al art.17.
Recurenta-intimată arată că din interpretarea sistematica a prevederilor art. 16 si 34 din OG 2/2001 privind regimul juridic la contravențiilor ,cu respectarea prezumției de nevinovăție a petentei garantata de prev.art.6 CEDO, procesul verbal de contravenție nr. 92/18.07.2012 face dovada situației de fapt pana la proba contrara,care incumba petentei ,aceasta neadministrând nici un mijloc de proba pertinentcare sa formeze convingerea instanței ca, in realitate, nu a savarsit fapta constatata prin procesul verbal de contravenție, adica aceea ca nu a introdus in tara mărfurile, arătând și că instanța de fond ,in mod nefondat analizeaza temeinicia procesului verbal de contravenție raportandu-se la jurisprudenta CEDO ,concluzionând ca fapta reținuta este o „acuzație in materie penala", in condițiile in care legiuitorul roman stabilește la art.l7alin.l,2 lit.a din Legea 344/2005 ce fapte „constituie
contravenție, iar potrivit prevederilor art.4 pct. 21 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României „declarația vamala este actul cu caracter public ,prin care o persoana manifesta ,in formele si modalitățile prevăzute in reglementările vamale,voința de a plasa mărfurile sub un anumit regim vamal.” considerând ca reaprecierea sancțiunii principale „in sensul anularii ei nu este justificata in condițiile in care amenda contravenționala nu este foarte ridicata si a fost aplicat minimul special prevăzut de lese si nu maximul acesteia.
Recurenta-intimată solicita instanței de control judiciar clementa in sensul reanalizarea amenzii de 100 lei dispusa de instanța de fond impotriva sa pentru ca asa cum a motivat si instanța de fond dovada comunicării procesului verbal de contravenție exista la dosarul cauzei fiind depusa la data de 15.04.2013 odata cu cererea de reexaminare amenda si nu la data de 18.03.2013.
A mai învederat că Hotararea judecătoreasca a fost data ca aplicarea greșita a legii întrucât prin Regulamentul CEE nr. 1383/2003, privind intervenția autoritatilor vamale impotriva mărfurilor ce aduc atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuala( in cauza dedusa judecații a fost confirmat faptul ca mărfurile sunt contrafăcute),precum si masurile care trebuie aplicate mărfurilor care aduc atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuala ,se stabilesc condițiile de intervenție a autoritatilor vamale atunci când exista suspiciuni ca mărfurile ar putea fi mărfuri care aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuala in următoarele situații: când sunt declarate pentru punere in libera circulație ,export sau reexport in conformitate cu art.61 din Reg.CEE nr.2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar; când sunt descoperite cu ocazia unui control asupra mărturiilor care sunt introduse pe teritoriul vamal al Comunității sau părăsesc acest teritoriu in conformitate cu art.37 si 183 din Reg.CEE nr.2913/92 ,sunt plasate sub un regim suspensiv in sensul art.84 al.l lit.a din regulamentul in cauza ,sunt in curs de a fi reexportate cu notificare in conf.cu art.182 al.2 din Reg.CEE nr. 1383/2003 sau sunt plasate . sau . in sensul art.166 din regulament. Regulamentul stabilește ,de asemenea ,masurile care trebuie luate de către autoritatile vamale atunci când se stabilește ca mărfurile aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuala.In conformitate cu art.2 din Capitolul I al(l) Reg.CEE nr. 1383/2003 „ prin mărfuri care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuala se intelege: mărfuri contrafăcute sunt mărfurile, inclusiv ambalajul acestora ,pe care a fost aplicata ,fara autorizație ,o marca comerciala care este identica cu marca comerciala valabil înregistrata pentru același tip de mărfuri sau care nu poate fi deosebita prin aspectele sale esențiale de marca comerciala respectiva si care,din acest motiv,aduce atingere drepturilor titularului mărcii in cauza,in conf. cu dreptul comunitar. Tipurile de drepturi de proprietate intelectuală care intră sub incidența Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 sunt: marcă de produs sau de serviciu, indicație geografică sau indicație de origine, desen și model, brevet de invenție, certificat suplimentar de protecție, soiuri de plante, drept de autor și drepturi conexe.
In prezenta cauza, recurenta-intimată arată că titularul dreptului de proprietate intelectuala a confirmat in termenul legal ca mărfurile sunt contrafăcute si ca dorește continuarea procedurilor .in sensul Legii 344/2005 si al Regulamentului CEE nr. 13 83/2003 ,motiv pentru care a fost aplicata amenda contravenționala in cuantum de 3000 lei si au fost confiscatei mărfurile.
In drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art.242 alin.2 ; 304 pct.7,9 si 304 indice 1 Cod procedura civila.
Prin întâmpinarea depusă la data de 04.09.2013, intimata-petentă a solicitat respingerea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 3184/2013, pronunțată de Judecătoria Ilfov, ca neîntemeiat.
În motivare intimata-petentă susține că interpretarea instanței de fond este una normală, bazată pe actele dosarului. Astfel, la solicitarea instanței de fond, societatea sa a depus procesul-verbal de contravenție si celelalte acte deținute de societate, arătând că societatea nu a fost titularul acestor mărfuri, ci, asa cum rezultă din extrasul depus de A. Națională a Vămilor împreună cu recursul împotriva hotărârii instanței de fond, titularul a fost persoana fizică: „S. GH MĂRICEL”, domiciliat în Mun. București, .. Această persoană - S. GH MĂRICEL - figurează în actele depuse de către A. Națională a Vămilor ca fiind „CONSIGNEE”, si nu societatea sa, ..R.L. Aceeași mențiune se regăsește pe dovada de expediere - depusă în recurs tot de către A. Națională a Vămilor- care menționează la EXPEDITOR pe „NINGBO YINZHOU JINGANG AUTO”, iar la DESTINATAR, pe același „S. GH. MĂRICEL”.
Intimata-petentă arată că societatea sa nu a știut si nu a solicitat ca aceste capace să fie inscripționate cu vreo marcă sau simbol anume, ce ar putea fi considerat o încălcare a dreptului de autor., iar fptul ca S. GH. M. este inițiatorul si destinatarul mărfurilor reiese si si din actele de transport AWB ale DHL BUCUREȘTI (Anexa 1 )
In subsidiar, intimata-petentă solicită instanței, având în vedere conduita corectă a societății sale până în prezent (nemaifiind sancționată contravențional), să aprecieze si asupra înlocuirii sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului, dând astfel aplicabilitate art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, care impune obligativitatea aplicării unei sancțiuni proporționale cu ”gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținăndu-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, în scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului”.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp.art. 115-118 C.Proc.Civ., art. 6, 17, 31 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Analizând recursul declarat, tribunalul reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției nr. 92/18.07.2012 întocmit de intimată, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 3.000 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 17 alin. 1-2 lit. a) din Legea nr. 344/2005, întrucât, la data de 08.06.2012, s-a constatat că a fost depus de către comisionarul vamal un colet în greutate de 12 kg din C. și s-a constatat că acesta conține capace din cupru pentru ventil de roată inscripționate cu diverse mărci de autoturisme, marfa fiind contrafăcută.
În drept, instanța reține că, potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.
Este adevărat că OG 2/2001 nu conține dispoziții exprese privind valoarea probantă a procesului-verbal de contravenție însă, având în vedere că acesta este un act administrativ, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica judiciară se aplică principiile generale din dreptul administrativ privind prezumția relativă de legalitate, astfel încât, din această perspectivă și în baza art. 1169 C.civ, îi revine petentului obligația de a propune și aduce probe care să dovedească contrariul celor reținute de agentul constatator în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Dincolo de prevederile dreptului național român, instanța reține că, cel puțin după pronunțarea cauzei A. împotriva României (hotărârea CEDO-Secția a III-a din 04.10.2008), este fără putință de tăgadă faptul că materia contravențională română se încadrează în noțiunea de „acuzație în materie penală” prevăzută de art. 6 paragraful 1 CEDO, astfel încât devin incidente toate garanțiile prevăzute de Convenția europeană, inclusiv prezumția de nevinovăție.
Însă, instanța subliniază că, din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia prezumției de nevinovăție sub aspectul sarcinii probei, rezultă că art. 6 paragraful 2 din CEDO nu interzice existența unor prezumții de fapt sau de drept (hotărârea Salabiaku împotriva Franței din 7.10.1988).
Mai mult, Curtea europeană a statuat că, prin reglementarea acestor prezumții, statele trebuie să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (hotărârea Janosevic împotriva Suediei, par. 101).
Făcând aplicarea jurisprudenței europene mai sus prezentate la procedura contravențională judiciară reglementată de OG 2/2001, instanța reține că prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu este, per se, contrară dispozițiilor art. 6 din Convenție și, implicit, nici art. 21 alin. 3 din Constituție privind dreptul la un proces echitabil.
De altfel, astfel cum s-a pronunțat și Curtea Constituțională în decizia nr. 349/2003, persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției nu este pusă în fața unui verdict definitiv de vinovăție și de răspundere, ci doar în fața unui act administrativ de constatare, ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Procesul-verbal de constatare a contravenției stabilește definitiv vinovăția persoanei în cauză numai în condițiile în care aceasta atacă în justiție procesul-verbal de constatare a contravenției, iar instanța respinge plângerea formulată ca neîntemeiată, însă în acest caz nu se poate reține că s-a încălcat principiul prezumției de nevinovăție, căci răspunderea contravenientului a fost stabilită, așa cum prescriu Constituția și Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, prin hotărâre judecătorească definitivă.
A. Examinând modul de încheiere a procesului-verbal contestat, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, nefiind incident niciunul dintre cazurile de nulitate absolută reglementate de art. 17 din OG 2/2001, care să poată fi invocate din oficiu de către instanța de judecată.
B. Constatând legalitatea procesului-verbal contestat, instanța apreciază că acesta se bucură și de o prezumție de temeinicie, astfel cum reiese din economia dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, prezumție relativă care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii.
Această probă trebuie să fie făcută de către contestator, în calitate de titular al plângerii contravenționale, astfel cum impune art. 1169 C.civ.
În cauza de față, însă, instanța constată că petentul nu a făcut dovada netemeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, prezumția de care beneficiază acesta nefiind, așadar, răsturnată.
Având în vedere că petentul nu a reușit să facă dovada contrară celor reținute în procesul-verbal, instanța reține că acesta se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.
Reținând culpa petentului în săvârșirea contravenției și având în vedere că procesul-verbal de contravenție este legal și temeinic întocmit, instanța va menține măsurile sancționatorii aplicate.
Având în vedere aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 312 C. pr. Civ., recursul va fi admis și se va modifica în tot sentința civilă recurată, în sensul că va fi respinsă plângerea contravențională ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-intimat DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 3184/07.05.2013 și a încheierii de ședință din data de 29.04.2013 pronunțate de Judecătoria B., în dosarul nr. 9580 /94 /2012, în contradictoriu cu intimatul-petent . Modifică în tot sentința civilă recurată, în sensul că:
Modifică în tot sentința civilă recurată, în sensul că:
Respinge plângerea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.10.2014
Președinte Judecător Judecător
M. E. A. D. G. N.
Grefier
M. A. M.
Concept red. gref. M.A.M
Red. Jud:M.E/ 2 exemplare
Jud.fond :– S. D. I. – Jud.B.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 1650/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 473/2014.... → |
|---|
