Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 1149/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1149/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 4316/1748/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 647 A
Ședința publică de la 23 Octombrie 2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE C. C. M.
Judecător E. V.
Grefier M. P. M.
Pe rol soluționarea apelului C. administrativ și fiscal formulat împotriva sentinței civile nr. 1149 pronunțată la data de 04.02.2014 de Judecătoria Cornetu, în cauza având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, privind pe
apelanta – petentă . SRL PRIN SCA Z. RACOTI&PARTENRS în contradictoriu cu intimata G. NAȚIONALA DE MEDIU - COMISARIATUL JUDEȚEAN ILFOV.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta – petentă prin apărător I. A., cu împuternicirea avocațială aflată la fila 43 dosar și intimata prin consilier juridic Mocreac Parascovia, cu delegația de reprezentare aflată la fila 44 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează tribunalului că prin serviciul registratură Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a depus la dosar înscrisurile solicitate de instanță.
La interpelarea tribunalului, apelanta – petentă prin apărător și intimata prin consilier juridic învederează că nu au alte cereri de formulat și probe de administrat.
Tribunalul constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe cererea de apel.
Apelata – petentă prin apărător solicită admiterea apelului, anularea în tot a procesului verbal de contravenție, iar în subsidiar, diminuarea sancțiunii contravenționale către minim. Învederează tribunalului că fapta contravențională a fost depistată de IPJ Ilfov și nu de G. de Mediu, intimata venind la fața locului urmare apelului telefonic al poliției. Pentru fapta contravențională constată a fost sancționată de două ori, odată de IPJ Ilfov și o dată de intimată. A mai arătat faptul că la instanța de fond a solicitat administrarea probei testimoniale, însă i s-a respins această proba, ca irelevantă. Cu cheltuieli de judecată efectuate la fond, respectiv onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru Pe cererea de apel arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimata prin consilier juridic solicită respingerea apelului ca neîntemeiat, procesul verbal de contravenție fiind întemeiat. Învederează faptul că între G. de Mediu și poliție, pompieri există încheiate protocoale pentru a fi anunțați în situații de constatare a unor contravenții. Mai arată faptul că procesul verbal de contravenție a fost încheiat la punctul de lucru al societății, dar și faptul că de la momentul controlului, reprezentanții societății petente nu au făcut nici un demers pentru a obține autorizația necesară desfășurării activității.
Tribunalul reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin plangerea inregistrata pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 25.06.2013 sub nr._ petentul . SRL a solicitat in contradictoriu cu intimata G. N. de Mediu – Comisariatul Judetean Ilfov anularea procesului-verbal nr._/2013. In subsidiar se solicita inlocuirea sanctiunii amenzii cu avertismentul.
In fapt s-a aratat ca actul contestat este netemeinic si nelegal. In primul rand s-a aplicat cuantumul maxim posibil al amenzii, fara a se indica motivele care au condus la o asemenea conduita. Apoi fapta nu este descrisa indeajuns pentru a se trage concluzia ca se poate . tuturor imprejurarilor in care s-a comis. Se face referire si la incalcarea principiului ne bis in idem, prin aceea ca pentru aceleasi fapte petenta a fost sanctionata si de catre IPJ Ilfov. Pe de alta parte sanctiunea aplicata este si netemeinica, cata vreme petenta nu demarase inca activitatea propriu-zisa ci era in proces de organizare a punctului de lucru. Oricum in speta se poate aplica sanctiunea avertismentului.
In drept se invoca prevederile OG nr. 2/2001.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Intimata a formulat intampinare prin care a aratat ca cererea este neintemeiata. Se arata ca sanctiunea a fost aplicata deoarece petenta a desfasurat activitatea de colectare a deseurilor nepericuloase fara a obtine autorizatia de mediu. Apoi fapta este suficient descrisa in cuprinsul procesului-verbal, iar principiul ne bis in idem nu este incalcat, cata vreme IPJ-ul a dispus sanctionarea unei alte fapte decat cea la care se refera prezentul proces-verbal. Procesul-verbal este de asemenea incheiat in mod temeinic, chiar petenta contrazicandu-se in plangerea formulata.
In drept se invoca prevederile art. 205 alin. 2 C. proc. civ.
Se solicita judecarea cauzei in lipsa.
In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1149/04.02.2014 s-a respins plângerea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal nr._/2013 petentul a fost sanctionat cu amenda in cuantum de 60.000 lei. Fapta a fost incadrata in prevederile art. 94 alin. 1 pct. a) din OUG nr. 195/2005.
Înainte de a analiza motivele de nulitate invocate de către petent, instanța este obligată, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001, să verifice dacă procesul-verbal conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constator, numele și prenumele (denumirea) contravenientului, sediul persoanei juridice, fapta savârșita și data comiterii acesteia, semnătura agentului. Or aceste mentiuni sunt completate in mod corect.
Cu privire la motivul de nelegalitate legat de incalcarea art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 pentru aceea ca fapta nu este suficient descrisa, acesta este neintemeiat. Se observa din cuprinsul actului contestat ca sunt mentionate toate elementele ce pot forma convingerea instantei cu privire la corectitudinea incadrarii.
Referitor la incalcarea principiului de bis in idem, trebuie mai intai sa se stabileasca ce se intelege prin idem. În cauza C‑367/05 Curtea de justitie a Uniunii europene a aratat cum criteriul relevant pentru aplicarea acestei notiuni este cel al identitatii actelor materiale, înteles ca existenta unui ansamblu de fapte indisolubil legate între ele, independent de încadrarea juridică dată acestor fapte sau de interesul juridic protejat.
Cum fapta pentru care s-a incheiat procesul-verbal . nr._/2013 este cea prev. de art. 1 lit. i) din Legea nr. 12/1990, iar in speta noastra este vorba despre activitatea de colectare a deseurilor nepericuloase fara a obtine autorizatia de mediu, reiese ca nu se poate aplica principiul respectiv. Aceasta deoarece prima fapta poate exista fara a se incalca prevederile 94 alin. 1 pct. a) din OUG nr. 195/2005.
Apoi, cu privire la motivul de netemeinicie indicat de petent, acesta este neîntemeiat.
În primul rând trebuie să se pornească de la cele trei prezumții de care se bucură actele administrative, anume legalitatea, veridicitatea și autenticitatea acestora. De aici reiese că este în sarcina petentului să facă dovada contrară. De altfel, conform regulilor generale (art. 249 NCPC), acela care face o propunere în fața judecății este dator să o și probeze.
Mai trebuie menționat că în această materie, față de caracterul represiv al sancțiunii, trebuie să se admită că suntem în prezența unei acuzații în materie penală, conform înțelesului pe care această noțiune o poartă în jurisprudența instanței de la Strasbourg (§ 26 din cauza N. G. c. României). Însă chiar și așa, Curtea a statuat în sensul că și în această situație se poate opera cu prezumții, atâta vreme cât acestea sunt relative. Trebuie să se ia în calcul gravitatea mizei și să se păstreze dreptul la apărare (§ 60 din cauza A. c. României și § 30 din cauza citată anterior).
Având in vedere acestea, reiese că nu sunt contrare prezumției de nevinovăție, specifică materiei penale, calitățile actelor administrative de a se bucura de prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate. Aceasta deoarece sancțiunea prevăzută pentru fapta despre care este vorba nu poate depăși 60.000 lei, iar petentului i se asigură posibilitatea de a administra probe în apărare (câtă vreme petentul are această posibilitate nu are importanță dacă se folosește sau nu de ea, drepturile prevăzute de art. 6 din C.E.D.O. fiind relative - §§ 33 si 35 din decizia de inadmisibilitate în cauza I. P. c. României).
Având în vedere cele arătate, cum la dosar nu există dovezi care să răstoarne prezumțiile de care se bucură procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, reiese că cererea este neîntemeiată, motiv pentru care va fi respinsă.
Declaratia martorului audiat nu poate rasturna aceste prezumtii, avand in vedere ca acesta cunoaste datele cu relevanta in speta chiar de la administratorul petentei.
Rămâne de observat dacă în cauză se poate dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.
Într-adevăr, art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 spune că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite (similar, art. 21 alin. 3 arată că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal). De asemenea, art. 7 alin. 2 și 3 din aceeași ordonanță spun că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă, putându-se aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
În cauză însă faptele prezintă un pericol social ridicat, dat fiind că se pune în pericol calitatea mediului inconjurator. Pe de alta parte trebuie sa se tina seama si de scopul preventiv al normei contraventionale, iar in aceste conditii sanctiunea in cuantum de 60.000 lei apare ca proportionala.
Împotriva acestei sentințe petenta a formulat recurs, solicitând schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul de a anulare procesul verbal ca nelegal și netemeinic, anularea sancțiunii aplicării amenzii contravenționale, iar în subsidiar, reducerea acesteia până la un cuantum apropiat de minimul sancțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, s-a arătat că instanța de fond a analizat în mod superficial conținutul Procesului-verbal contestat. Fapta sancționată a fost descrisă prin apelarea la un element extrinsec.
Prin considerentele hotărârii atacate, instanța reține că Procesul-verbal întocmit de G. de Mediu conține mențiunile obligatorii impuse de O.G. 2/2001, însă omite să sesizeze că descrierea faptei a fost făcută în termeni extrem de generali prin raportare la un act de control extrinsec Procesului-verbal.
Din analiza mențiunilor procesului-verbal contestat, rezultă că agentul constatator s-a limitat să precizeze că În urma sesizării telefonice a IPJ s-a constatat că societatea desfășura activitate de colectare deșeuri metalice feroase fără a deține autorizație de mediu, faptele fiind consemnate și În procesul-verbal întocmit de IPJ Ilfov ( ... ).
Or, o astfel de descriere generică, prin care se apelează la un înscris întocmit de un alt organ de control nu constituie o descriere corespunzătoare a faptei contravenționale.
Interpretând logico-gramatical prev. art. 16 alin. 1 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, rezultă cerința ca agentul constatator să realizeze o descriere în concret a contravenției, cu specificarea acțiunii sau inacțiunii autorului și a tuturor circumstanțelor de natură a imprima faptei acest caracter. Cerința este imperativă, întrucât rațiunea instituirii ei a fost aceea de a permite instanței cercetarea legalității actului constatator prin stabilirea faptelor materiale și verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o și a justeței sancțiunii aplicate. De asemenea, legislația îîn materia contravențiilor nu prevede posibilitatea ca mențiunile procesului-verbal să fie completate ulterior prin diferite mijloace de probă.
Apelanta – petentă a mai arătat că instanța de fond a respins în mod greșit motivul de nelegalitate reprezentat de încălcarea principiului non bis in idem.
Prin considerente hotărârii atacate instanța reține că cele două Procese-verbale întocmite de G. de Mediu și IPJ au sancționat fapte diferite, principiul non bis in idem fiind inaplicabil.
În susținerea raționamentului său, instanța invocă hotărârea nr. C-367/05 a Curții de Justiție a Uniunii Europene, în ceea ce privește dezlegarea dată noțiunii de aceleași fapte. In analiza justeței acestei constatări trebuie să plecăm de la premisa, la care a ajuns și instanța, respectiv că sancțiunea dispusă în procedura administrativă (contravențională) trebuie asimilată unei sancțiuni aplicate Într-un "proces penal" în sensul autonom al acestei noțiuni din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Având în vedere această premisă și studiind concluziile CJUE din speța C-367/05 (ce are În vedere fapte de natură penală) constatăm că instanța ajunge la o concluzie eronată ce se depărtează profund de viziunea judecătorilor europeni. Astfel, în par. 36 al hotărârii CJUE evocate de instanța de fond se reține faptul că criteriul relevant pentru aplicarea articolului menționat (s.n. art. 54 CAAS Aplicarea principiului ne bis in idem) este acela al identității actelor materiale, înțeles ca existența unui ansamblu de fapte indisolubil legate între ele, independent de
În lumina jurisprudenței europene este așadar irelevant în temeiul căror texte de lege a fost sancționată fapta respectivă, atâta timp cât ambele sancțiuni au avut în vedere același ansamblu de acte materiale. Or, studiind procesul-verbal . nr._ întocmit de IPJ Ilfov sesizăm că ansamblul de acte materiale sancționate cu avertisment și confiscarea Întregii cantități de fier vechi identificate îl reprezintă tot activități de colectare de deșeuri metalice feroase.
Având în vedere că prin procesul-verbal atacat a fost sancționată aceeași faptă constând în activitatea de colectare deșeuri metalice feroase, săvârșită la aceeași dată și în aceleași împrejurări, este evident că ne aflăm în prezența unei încălcări a principiului enunțat mai sus.
Separat de argumentele de mai sus, trebuie precizat că procesul-verbal întocmit de G. de Mediu este ulterior procesului-verbal emis de IPJ Ilfov în baza căruia întreaga cantitate de fier a fost confiscată (fapt ce rezultă din chiar cuprinsul procesului-verbal atacat).
Prin urmare, la momentul aplicării sancțiunii pentru activitatea de colectare, întregul obiect al contravenției nu mai exista, fiind absurdă constatarea derulării unei astfel de activități.
Apelanta – petentă a mai arătat că instanța de fond a aplicat greșit prezumțiile de care se bucură actul administrativ și a ignorat probele propuse.
Prin sentința atacată instanța enunță cele trei prezumții de care se bucură actul administrativ și constată că acestea sunt pe deplin aplicabile speței, neexistând dovezi care să le răstoarne. Vehemența instanței în a demonstra legalitatea și veridicitatea procesului-verbal este cu atât mai bizară cu cât subscrisa a depus înscrisuri în susținerea nelegalității aspectelor constatate și sancționate de G. de Mediu și a administrat proba testimonială cu un martor, care a confirmat susținerile noastre.
Deși în doctrină și jurisprudență este încă disputată problema prevalenței prezumției de nevinovăție în fața prezumției de legalitate și veridicitate a procesului-verbal de contravenție, în controlul de constituționalitate asupra art. 19 alin. (3) din OG 2/2001, Curtea Constituțională/ a României a statuat faptul că, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumția de care se bucură.
Confruntată cu o astfel de contestație în materie penală, potrivit jurisprudenței CEDO, instanța de judecată competentă este obligată să administreze probele prevăzute de lege, necesare În vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal. Astfel, instanța supremă a concluzionat că cel care a formulat plângerea nu trebuie să Își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul necesar stabilirii adevărului.
Constatarea instanței ignoră complet declarația martorului M. I. M., dată sub jurământ și necontestată, la termenul din 28.01.2014. Astfel, martorul a declarat expres că a fost prezent în curtea unității la momentul la care au sosit organele de control, acesta asistând atât la Încheierea proceselor-verbale cât și la confiscarea fierului vechi. Totodată martorul a declarat că organele de control: nu au solicitat explicații reprezentanților firmei n legătură cu aspectele constatate, nu au cerut niciun document de la reprezentanții subscrisei care ar fi putut sa justifice prezența fierului vechi și nu au luat în calcul niciuna dintre susținerile reprezentanților subscrisei care au arătat că activitatea propriu-zisă de colectare nu începuse, respectiv că firma se afla în procedura obținerii autorizației de mediu.
Toate aceste împrejurări au fost constatate ex propriis sensibus de către martorul audiat de instanță, singurele aspecte cunoscute de acesta de la administratorul subscrisei fiind cele privitoare la momentul obținerii autorizați ei de mediu. Având în vedere că instanța: nu a respins ca lipsite de obiectivism ori contradictorii declarațiile martorului, iar acesta prezintă suficiente garanții (nefiind angajat al societății), precum și faptul că declarațiile se coroborează cu înscrisurile depuse de societate (care atestă că autorizația de mediu a fost obținută la scurt timp după constatarea și sancționarea contravenției), apreciază că în mod greșit instanța a apreciat că acestea nu erau susceptibile să răstoarne prezumția de legalitate a procesului-verbal.
De altfel, analiza probelor administrate în dosar a fost realizată extrem de superficial, în două fraze instanța respingând apărările subscrisei, pe de-a parte constatând că nu există dovezi, iar pe de altă parte apreciind că declarația martorului este irelevantă.
Or, separat de grava eroare în aprecierea declarației martorului, la dosar existau documente care susțin faptul că subscrisa se afla încă în proces de înființare a punctului de lucru și de obținere a tuturor autorizațiilor. Mai mult, intenția subscrisei de conformare față de dispozițiile legale este subliniată de eliberarea În favoarea noastră a Autorizației de Mediu, ulterior încheierii procesului-verbal contestat.
S-a mai arătat că instanța nu s-a aplecat deloc asupra probelor administrate în cauză, ignorând elemente esențiale, ce erau apte a înlătura aplicarea prezumțiilor simple de legalitate și autenticitate ale procesului-verbal, cu efectul restrângerii dreptului subscrisei la un proces echitabil.
Apelanta petentă a mai arătat că instanța de fond a enunțat aspecte formale fără a justifica aplicarea sancțiunii maxime prevăzute de lege.
Prin considerentele hotărârii atacate, instanța a procedat exclusiv la verificarea temeiniciei cererii de înlocuire a sancțiunii amenzii cu avertismentul, ignorând total solicitarea societății de a se dispune reducerea cuantumului sancțiunii pecuniare. Pe lângă vădita omisiune, instanța a constatat că tratamentul sancționator al faptei este unul justificat exclusiv în baza aprecierii că se pune în pericol mediu înconjurător. Aceasta, deși într-un paragraf anterior, instanța a trecut în revista criteriile de care trebuie ținut cont în aprecierea proporționalității sancțiunii prevăzute la art. 21 alin. (3) din OG nr 2/2001.
Instanța de fond lăsat complet necenzurată măsura complet discreționară a agentului constatator de a aplica sancțiunea maximă prevăzută de lege. Astfel, analizând fapta săvârșită se constată că aceasta are natura unei contravenții de pericol, neexistând un rezultat vătămător pentru mediul înconjurător. Mai mult, alte aspecte susțin aplicarea unei sancțiuni contravenționale orientate către minim: societatea se află la prima abatere de acest gen, materialele posibil periculoase se aflau depozitate la loc sigur în incinta punctului de lucru al societății., societatea a dovedit că a făcut demersuri și a obținut . privința obținerii autorizației de mediu (chiar dacă nu desfășura activitate la momentul sancționării), societatea a dovedit un comportament care denotă respect față de organele de control, o sancțiune pecuniară nefiind absolut necesară
S-a mai arătat că, instanța de fond nu a sancționat încălcarea de către organul constatator a prevederilor legale ce impun justificarea aplicării unui sancțiuni indiferent dacă aceasta este orientată către maxim ori către minim. Acest aspect a fost la rândul său ridicat prin cererea introductivă, însă Judecătoria Cornetu nu l-a considerat important.
Având În vedere că din procesul-verbal contestat lipsește orice motivare în fapt ori în drept în baza căreia să se poată distinge rațiunile aplicării amenzii în cuantum de 60.000 lei, instanța era obligată să constate nevalabilitatea sancțiunii astfel aplicate.
Mai mult, studiind atent procesul-verbal contestat rezultă că organul constatator a dorit să aplice inițial o amendă în cuantum de 30.000 lei, însă ulterior acesta și-a schimbat opinia. Împrejurarea rezultă cu evidență din faptul că peste cifra 3 s-a intervenit prin suprascriere aceasta fiind transformată în cifra 6. Lipsa oricăror mențiuni care să justifice o astfel de modificare probează că în speță nu a avut loc un proces de individualizare a pedepsei, situație ce constituie un grav viciu de legalitate.
Apelanta – petentă a mai arătat faptul că anterior subscrisa nu a mai fost sancționată pentru astfel de abateri și că din actele dosarului nu a rezultat cu certitudine că la data controlului societatea desfășura activitate de colectare astfel cum a fost menționat în procesul verbal, abaterea sancționată de G. de Mediu prezintă un grad de pericol social redus și pe cale de consecință se putea diminua amenda aplicată către minim respectiv s aplica societății petente sancțiunea avertismentului.
Cererea de apel este întemeiată pe dispoz. art. 34 alin.2 și următ. din OG nr. 2/2001, art. 470 Cpd proc. civilă.
Intimata a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea apelului, menținerea sentinței apelate ca temeinică și legală.
În motivarea întâmpinării, intinmata a arătat că instanța de fond a dat o apreciere corectă a materialului probator administrat la dosar, pronunțând o sentință temeinică, motivată și legală, efectuând toate demersurile necesare în vederea asigurării petentului dreptul la un proces echitabil.
S-a arătat că în urma sesizării telefonice efectuate de către reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Ilfov Serviciul Investigare Fraude, la data de 07.06.2013, o echipă de comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu Comisariatul Județean Ilfov, s-au deplasat la punctul de lucru al apelantei-petente pentru verificarea respectării legislației din punct de vedere a mediului, situată în Orașul Cornetu, ., cam. nr. 1, jud. Ilfov unde au constatat faptul că societatea petentă desfășoară activitate de colectare a deșeurilor metalice feroase prin achiziție de la persoanele fizice conform codului CAEN (rev.2) - 3831- colectarea deșeuri lor nepericuloase, fără a deține autorizație de mediu în acest sens.
D. urmare Comisarii Gărzii de Mediu au recurs la întocmirea procesului verbal de contravenție ._/07.06.2013 și au aplicat o amendă în cuantum de 60.000 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 94 al. 1. lit. a) coroborat cu art. 96 alin. 2. pct. 1 din OUG 195/2005 privind protecția mediului.
În conformitate cu art. 2, p. 9 din OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului aprobată cu modificări prin Legea 265/2006, prevede că, "autorizație de mediu _ este actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecția mediului, prin care sunt stabilite condițiile și/sau parametrii de funcționare ai unei activități existente sau ai unei activități noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, obligatoriu la punerea în funcțiune."
În conformitate cu art. 12 alin. (1) din același act normativ prevede, "desfășurarea activităților existente precum și începerea activităților noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului se realizează numai în baza autorizației/autorizației integrate de mediu". În continuare în conformitate cu art. 14 alin. (2) "funcționarea fără autorizație de mediu este interzisă pentru activitățile care fac obiectul procedurii de autorizare din punct de vedere al protecției mediului".
Astfel, în continuare, art. 94 alin. (1) al aceluiași act normativ stabilește că, "protecția mediului constituie o obligație a tuturor persoanelor fizice și juridice, în care scop: a) solicită și obțin actele de reglementare, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și a legislației subsecvente" prin urmare, nerespectarea acestora în conformitate cu art. 96, al. 2, pct. 1 "constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la … 30.000 lei la 60.000 lei, pentru persoane juridice.
Intimata a mai arătat faptul că apelanta -petentă nu numai că nu deținea autorizație de mediu la momentul controlului, dar nici nu a făcut dovada unei situații contrare pe considerentul că nu a efectuat nici un demers în vederea intrării în legalitate în ce privește activitatea desfășurată.
Sub aspectul legalității, instanța a reținut că, procesul verbal a fost încheiat cu respectarea tuturor dispozițiilor legale prevăzut de art. 16, 17 conform OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, neexistând nici un motiv de nulitate absolută al acestuia.
Din interpretarea sistematică a art. 16 și 34 din OG 2/ O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, instanțele din România au apreciat că, procesul verbal nu numai că nu este lipsit de forța probantă dar face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care este pusă în sarcina petentei. Astfel procesul verbal în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă (relativă) a vinovăție contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte proba contrară. Instituind o prezumție relativă de adevăr recunoașterea forței probante a înscrisului reprezentat de procesul verbal de contravenție nu contravine prezumției de vinovăție.
Prin urmare, în ce privește fapta încadrată și sancțiunea aplicată societății petente se arată că, încadrarea juridică precum și individualizarea sancțiunii contravenționale s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, potrivit cărora sancțiunea aplicată pentru săvârșirea unei contravenții trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia precum și circumstanțele personale ale contravenientului.
În ce privește amenda aplicată petentei aceasta a fost încadrată în cuantumul prevăzut de lege, individualizarea acesteia fiind proporțională cu gravitatea faptei și consecințele acesteia, petenta neconștientizând rațiunea pentru care s-a prevăzut obligativitatea solicitării și obținerii actelor normative care stau la baza funcționării societății din punct de vedere a mediului, precum și respectarea acestora ulterior prin urmare procesul verbal se impune a fi menținut rezultând fără echivoc temeinicia acestuia.
Întâmpinarea este întemeiată în drept H.G. 1005/2011, O.G. nr. 2/2001, cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, OUG nr. 195/2005 aprobată cu modificări prin Legea 265/2006, ORDIN nr. 1798 din 19 noiembrie 2007, art. 205 alin. (2) din Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă,
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând sentința civilă atacată în raport de motivele invocate, tribunalul constată următoarele:
Prin plangerea inregistrata pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 25.06.2013 sub nr._ petentul . SRL a solicitat in contradictoriu cu intimata G. N. de Mediu – Comisariatul Judetean Ilfov anularea procesului-verbal nr._/2013. In subsidiar se solicita inlocuirea sanctiunii amenzii cu avertismentul.
Prin sentința civilă nr. 1149/04.02.2014 s-a respins plângerea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut în mod corect următoarele:
Prin procesul-verbal nr._/2013 petentul a fost sanctionat cu amenda in cuantum de 60.000 lei. Fapta a fost incadrata in prevederile art. 94 alin. 1 pct. a) din OUG nr. 195/2005.
Înainte de a analiza motivele de nulitate invocate de către petent, instanța conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001, a verificat în mod corect dacă procesul-verbal conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constator, numele și prenumele (denumirea) contravenientului, sediul persoanei juridice, fapta savârșita și data comiterii acesteia, semnătura agentului. Or aceste mentiuni sunt completate in mod corect.
Cu privire la motivul de nelegalitate legat de incalcarea art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 pentru aceea ca fapta nu este suficient descrisa, s-a constatat în mod corect că este neintemeiat. Se observa din cuprinsul actului contestat ca sunt mentionate toate elementele ce pot forma convingerea instantei cu privire la corectitudinea incadrarii.
Referitor la incalcarea principiului de bis in idem, trebuie mai intai sa se stabileasca ce se intelege prin idem. În cauza C‑367/05 Curtea de justitie a Uniunii europene a aratat cum criteriul relevant pentru aplicarea acestei notiuni este cel al identitatii actelor materiale, înteles ca existenta unui ansamblu de fapte indisolubil legate între ele, independent de încadrarea juridică dată acestor fapte sau de interesul juridic protejat.
Cum fapta pentru care s-a incheiat procesul-verbal . nr._/2013 este cea prev. de art. 1 lit. i) din Legea nr. 12/1990, iar in speta noastra este vorba despre activitatea de colectare a deseurilor nepericuloase fara a obtine autorizatia de mediu, reiese ca nu se poate aplica principiul respectiv. Aceasta deoarece prima fapta poate exista fara a se incalca prevederile 94 alin. 1 pct. a) din OUG nr. 195/2005.
Pornindu-se de la cele trei prezumții de care se bucură actele administrative, anume legalitatea, veridicitatea și autenticitatea acestora, prima instanță a constatat temeinicia procesului verbal contestat. De aici a reiesit că este în sarcina petentului să facă dovada contrară. De altfel, conform regulilor generale (art. 249 NCPC), acela care face o propunere în fața judecății este dator să o și probeze.
Mai trebuie menționat că în această materie, față de caracterul represiv al sancțiunii, trebuie să se admită că suntem în prezența unei acuzații în materie penală, conform înțelesului pe care această noțiune o poartă în jurisprudența instanței de la Strasbourg (§ 26 din cauza N. G. c. României). Însă chiar și așa, Curtea a statuat în sensul că și în această situație se poate opera cu prezumții, atâta vreme cât acestea sunt relative. Trebuie să se ia în calcul gravitatea mizei și să se păstreze dreptul la apărare (§ 60 din cauza A. c. României și § 30 din cauza citată anterior).
Având in vedere acestea, reiese că nu sunt contrare prezumției de nevinovăție, specifică materiei penale, calitățile actelor administrative de a se bucura de prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate. Aceasta deoarece sancțiunea prevăzută pentru fapta despre care este vorba nu poate depăși 60.000 lei, iar petentului i se asigură posibilitatea de a administra probe în apărare (câtă vreme petentul are această posibilitate nu are importanță dacă se folosește sau nu de ea, drepturile prevăzute de art. 6 din C.E.D.O. fiind relative - §§ 33 si 35 din decizia de inadmisibilitate în cauza I. P. c. României).
Având în vedere cele arătate, cum la dosar nu există dovezi care să răstoarne prezumțiile de care se bucură procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, reiese că cererea este neîntemeiată, motiv pentru care va fi respinsă.
Declaratia martorului audiat, în mod corect a reținut prima instanță, nu poate răsturna aceste prezumtii, avand in vedere ca acesta cunoaste datele cu relevanta in speta chiar de la administratorul petentei.
Legat de individualizarea sancțiunii contravenționale potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 stabilește sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite (similar, art. 21 alin. 3 arată că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal). De asemenea, art. 7 alin. 2 și 3 din aceeași ordonanță spun că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă, putându-se aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
În cauză însă faptele prezintă un pericol social ridicat, dat fiind că se pune în pericol calitatea mediului inconjurator. Pe de alta parte trebuie sa se tina seama si de scopul preventiv al normei contraventionale, iar in aceste conditii sanctiunea in cuantum de 60.000 lei apare ca proportionala.
Împotriva acestei sentințe petenta a formulat recurs, solicitând schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul de a anulare procesul verbal ca nelegal și netemeinic, anularea sancțiunii aplicării amenzii contravenționale, iar în subsidiar, reducerea acesteia până la un cuantum apropiat de minimul sancțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, s-a arătat că instanța de fond a analizat în mod superficial conținutul Procesului-verbal contestat. Fapta sancționată a fost descrisă prin apelarea la un element extrinsec.
Prin considerentele hotărârii atacate, instanța reține că Procesul-verbal întocmit de G. de Mediu conține mențiunile obligatorii impuse de O.G. 2/2001, însă omite să sesizeze că descrierea faptei a fost făcută în termeni extrem de generali prin raportare la un act de control extrinsec Procesului-verbal.
Din analiza mențiunilor procesului-verbal contestat, rezultă că agentul constatator s-a limitat să precizeze că În urma sesizării telefonice a IPJ s-a constatat că societatea desfășura activitate de colectare deșeuri metalice feroase fără a deține autorizație de mediu, faptele fiind consemnate și În procesul-verbal întocmit de IPJ Ilfov ( ... ).
Or, o astfel de descriere generică, prin care se apelează la un înscris întocmit de un alt organ de control nu constituie o descriere corespunzătoare a faptei contravenționale.
Interpretând logico-gramatical prev. art. 16 alin. 1 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, rezultă cerința ca agentul constatator să realizeze o descriere în concret a contravenției, cu specificarea acțiunii sau inacțiunii autorului și a tuturor circumstanțelor de natură a imprima faptei acest caracter. Cerința este imperativă, întrucât rațiunea instituirii ei a fost aceea de a permite instanței cercetarea legalității actului constatator prin stabilirea faptelor materiale și verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o și a justeței sancțiunii aplicate. De asemenea, legislația îîn materia contravențiilor nu prevede posibilitatea ca mențiunile procesului-verbal să fie completate ulterior prin diferite mijloace de probă.
Apelanta – petentă a mai arătat că instanța de fond a respins în mod greșit motivul de nelegalitate reprezentat de încălcarea principiului non bis in idem.
Prin considerente hotărârii atacate prima instanță a reținut în mod corect că cele două Procese-verbale întocmite de G. de Mediu și IPJ au sancționat fapte diferite, principiul „non bis in idem” fiind inaplicabil.
Astfel, prin procesul verbal întocmit de SIF s-a făcut aplicarea disp. Legii nr 12/1990, sancționându-se fapta de a nu se dovedi proveniența a 6420 kg de deșeuri și a sumei de 275 de lei, iar prin procesul verbal atacat, întocmit de comisarii gărzii de mediu s-a sancționat fapta de a se efectua activități de colectare fără autorizație de mediu, făcându-se aplicarea disp. OUG 195/2005.
Se observă astfel că faptele respective sunt distincte și au fost sancționate distinct. Fapta de a nu deține autorizație este dovedită prin simplul fapt al neprezentării acesteia. Fapta de a efectua aceste activități de colectare ce necesită autorizarea este reținută expres în procesul verbal întocmit de G. de Mediu, iar veridicitatea acestei constatări nu a fost răsturnată de petentă, iar invocarea celuilalt proces verbal întocmit nu i poate profita petentei, careia i-a fost ridicată cantitatea de 6420 kg de deșeuri și a sumei de 275 de lei, active pentru care petenta nu a putut dovedi proveniența.
Împrejurarea invocată, că acestea ar fi fost lăsate acolo de fostul detentor al spațiului nu a fost dovedită, dat fiind faptul că petenta, ar fi fost obligată să predea în termen de 10 zile bunurile găsite autorităților sau celui care l-a pierdut, însă nu a procedat în acest sens.
Astfel potrivit disp. art 243 Cod penal, constituie infracțiune însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, „(1) Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităților sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă. (2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și însușirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparține altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparține. (3) Împăcarea înlătură răspunderea penală.”
Rezultă astfel că petenta nu poate invoca acest argument, dat fiind faptul că nu poate invoca propria culpă în scopul obținerii unei situații mai favorabile. Nu a dovedit astfel că s-ar fi adresat autorităților pentru predarea acestei cantități și nici că așa zisul proprietar ar fi refuzat recepționarea lor urmare a unei notificări întocmite de petentă.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, conform cărora sancțiunea ce se aplică trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, scopul urmărit, urmarea produsă, precum și circumstanțele personale ale contravenientului.
Tribunalul reține că în mod corect prima instanță a apreciat că sancțiunile aplicate sunt corect individualizate în raport cu circumstanțele anterior reținute ale consumării faptei contravenționale.
F. de cele sus aratate, in temeiul dispozițiilor art. 480 Noul C. proc. civ., reținând legala și temeinica soluție pronunțată prin sentința civilă apelată, tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta – petentă . SRL CUI -_ cu sediul la SCA Z. RACOTI&PARTENRS din București, ., sector 2 în contradictoriu cu intimata G. NAȚIONALA DE MEDIU - COMISARIATUL JUDEȚEAN ILFOV, cu sediul în București, ., . împotriva sentinței civile nr. 1149 pronunțată la data de 04.02.2014 de Judecătoria Cornetu, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Octombrie 2014.
Președinte, C. C. M. | Judecător, E. V. | |
Grefier, M. P. M. |
M.M. 30 Octombrie 2014
Redactat MCC – 4 ex.
.>
Jud. fond C. A. C. – Jud. Cornetu
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6999/2014. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1598/2014.... → |
|---|
