Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1728/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1728/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 7528/1748/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1728R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 26.06.2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: M. C. C.
JUDECĂTOR: E. V.
JUDECĂTOR: R. N.
GREFIER: V. F. A.
Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurentul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. împotriva sentinței civile nr.6090/20.09.2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul N. G., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care
Nemaifiind alte cererii prealabile de formulat sau probe de administrat Tribunalul declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra motivelor de recurs.
TRIBUNALUL,
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.05.2012, sub numărul_ petentul N. G. a solicitat, în contradictoriu cu intimata CNADNR SA, anularea procesului-verbal . nr._/10.04.2012 întocmit de către intimată.
În fapt s-a arătat că procesul-verbal este lovit de nulitate.
În probațiune, petentul a atașat plângerii sale, în copie, procesul-verbal contestat.
Plângerea este scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 și al art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997.
Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
În probațiune, intimata a depus înscrisurile care au stat la baza întocmirii procesului-verbal.
La termenul de astăzi instanța, în temeiul art. 167 C.pr.civ., a încuviințat proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, prin procesul verbal . nr._/10.04.2012 întocmit de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în temeiul art. 8 alin. 1 și 2 din OG 15/2002, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei, iar în temeiul art. 8 alin. 3 din OG 15/2002 a fost obligat să plătească contravaloarea tarifului de despăgubire, în cuantum de 28 euro, reținându-se, în esență, că la data de 14.11.2011 petentul a circulat cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pe Autostrada A2 km 12+450 m, în dreptul localității Glina, jud. Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului-verbal contestat, instanța a reținut următoarele:
Până la adoptarea art. 15 alin. 2 din Constituția României (care prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”), noțiunea de lege contravențională mai favorabilă era utilizată cu un singur sens, respectiv pentru a desemna instituția reglementată de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ care constituie dreptul comun în materie contravențională).
Odată cu adoptarea noii legi fundamentale, această sintagmă a dobândit însă un sens nou, mai larg decât cel utilizat anterior astfel că, în prezent, prin lege contravențională mai favorabilă se înțelege orice dispoziție cu caracter contravențional cuprinsă în legi sau decrete, intervenită ulterior săvârșirii contravenției și până la judecarea definitivă a plângerii contravenționale și care, prin efectele sale, duce la crearea unei situații mai ușoare pentru făptuitor.
Mai trebuie precizat că excepția de la principiul neretroactivității legii, înscrisă în art. 15 alin. 2 din Constituție, privește numai legi contravenționale de drept material, normele de procedură fiind guvernate de principiul aplicării imediate a legii noi – cauza fiind supusă prevederilor Codului de Procedură Civilă 1865.
Aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu poate primi cel puțin două justificări. Pe de o parte, legea nouă este expresia politicii de apărare socială actuale, astfel că ea trebuie aplicată, în măsura în care nu este mai gravă și nu contravine astfel principiului neretroactivității legii. Pe de altă parte, statul nu are interes să sancționeze anumite fapte săvârșite sub imperiul legii vechi mai sever decât prevede legea nouă, în vigoare la data judecării lor.
În plus, spre deosebire de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ cu forță juridică inferioară legii fundamentate), care prevede drept criterii de aplicare a legii mai favorabile numai „dezincriminarea faptei” și „sancțiunea mai ușoară”, art. 15 alin. 2 din Constituție nu face nicio distincție în acest sens.
Așadar, trebuie admisă și existența altor criterii de stabilire a caracterului mai favorabil al unei legi contravenționale, precum modificarea modului de sancționare a faptei, domeniul de incidență al normei de incriminare, condițiile de tragere la răspundere, regimul executării sancțiunilor etc.
Un caz particular de modificare a condițiilor de tragere la răspundere îl reprezintă modificarea termenului de prescripție a răspunderii contravenționale.
În cauză, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu, prin raportare la criteriul anterior enunțat,respectiv:
- existența unei succesiuni de legi, intervenită între momentul comiterii contravenției și momentul judecării definitive a plângerii contravenționale, adică O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției și O.G. nr. 15/2002 modificată la data de 27 iulie 2012 prin Legea nr. 144/2012;
- toate legile succesive incriminează fapta comisă – art. 8 din O.G. nr. 15/2002, în ambele forme precitate, reglementează drept contravenție fapta imputată contestatorului;
- legile succesive conțin condiții diferite de angajare a răspunderii contravenționale – dacă O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției, nu prevedea un termen de prescripție al răspunderii contravenționale, fiind aplicabil termenul general de 6 luni, consacrat de art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, prin forma actuală a O.G. nr. 15/2002, se consacră la art. 9 alin. 3 un termen special de prescripție de 30 de zile, aplicabil în materia analizată.
Natura juridică a acestui termen rezultă din interpretarea coroborată a art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 cu art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ambele texte legale impunând un anumit termen imperativ înăuntrul căruia trebuie aplicată sancțiunea contravențională, prin întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției. Consecința nerespectării acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale, din moment ce sancțiunea contravențională - corolar al răspunderii - nu mai poate fi aplicată.
- textele de lege analizate cuprind norme de drept material, nu de drept procesual – condiție a cărei îndeplinire rezultă din faptul că, așa cum se preciza anterior, art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012 consacră un termen special de prescripție, modificând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale, iar nerespectarea acestui termen atrage nelegalitatea procesului verbal astfel întocmit.
Conchizând, instanța a reținut că O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului, constituie o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, va fi aplicată retroactiv în cauză.
Față de motivele anterior expuse, având în vedere că fapta reținută în sarcina petentului a fost săvârșită în ziua de 14.11.2011, iar procesul-verbal de constatare și sancționare a acestuia a fost întocmit la data de 10.04.2012, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, instanța a reținut că la data întocmirii actului administrativ atacat răspunderea contravențională a petentului era prescrisă.
Pentru considerentele anterior expuse, instanța a admis plângerea și a dispus anularea procesului-verbal contestat.
Împotriva sentinței civile nr. 6090/20.09.2013 a formulat recurs intimata solicitând admitere recursului, modificare în tot a sentinței civile recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
În motivarea recursului s-a arătat că în prezenta speță fapta a fost constatată în interiorul termenului de prescripție de 6 luni de la săvârșirea faptei, așa cum prevede art. 13. A.. 1 din OG nr. 2 din 2001 și comunicat respectându-se dispozițiile legale.
Astfel s-a arătat în speță fapta a fost săvârșită la data de 14.11.2011, iar amenda a fost aplicată la data de 10.04.2012, când a fost întocmit procesul verbal de constatarea a contravenției adică în interiorul termenului de prescripție de 6 luni de la săvârșirea faptei așa cum prevede art. 13 alin. 1 din OG 2/2001 și comunicat petentei cu respectarea termenului prevăzut de art. 14 alin. 1 din OG 2/2001.
În opinia recurentei din interpretarea logico – sistematică a textelor legale, rezultă că prin apariția legii nr. 144 din 2012 pentru modificarea OG nr. 15 din 2002 privind aplicarea tarifului de utilizare a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, intenția legiuitorului a fost aceea ca, în intervalul de 30 de zile de la data constatării contravenției să nu se poată încheia alte procese verbale, limitând astfel caracterul continuu al contravenției la perioada de 30 de zile – și în niciun caz, art. 9 alin. 3 nu prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni.
În drept au fost invocate disp. art. 304 pct. 8, art. 312 alin. 3 C. proc. Civ.
Deși legal citată cu copia motivelor de recurs intimata nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința civila recurată prin raportare la motivele invocate tribunalul constatând legală soluția primei instanțe pe care o va menține, însă va avea în vedere alte considerente, după cum urmează:
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal prezenta instanță reține că petentul a fost sancționat potrivit art. 8 alin. 1, 2 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, care prevede că „ Fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.. Cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2”.
Prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, a fost modificat art. 9 alin 3 din O.G. nr. 15/2002, stabilindu-se ca ,,procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)".
Față de caracterul continuu al contravenției, s-a instituit așadar, un moment al epuizării contravenției, adică acela al comunicării legale a procesului verbal (spre deosebire de momentul consumării care este cel al săvârșirii- constatate ca atare prin procesul verbal). Deci contravenția curge/se întinde în timp de la momentul la care contravenientul a fost surprins în trafic circulând fără rovinietă valabilă, până la momentul comunicării procesului verbal contestat, fiind deci o singură faptă ilicită, de durată determinabilă și previzibilă.
În consecintă, numai după momentul comunicării procesului verbal ca și moment al epuizării faptei continue, se pot constata noi contravenții și doar dacă acestea au fost comise ulterior momentului comunicării. O interpretară contrară ar lipsi de efecte însăși dispoziția care instituie acest interval de comunicare de maxim 30 de zile.
Legiuitorul a avut astfel în vedere să ofere un caracter de accesibilitate și previzibilitate dispozițiilor legale care definesc fapta ilicită sancționată ca fiind continuă, și să ofere un răspuns proporțional, rezonabil și previzibil primei probleme pe care instanță a decis să o pună în discuție, respectiv aceea a stabilirii perioadei /intervalului de timp determinabil, considerat ca fiind cel în cadrul căruia curge/ se desfășoară acțiunea socialmente periculoasă cu caracter continuu .
Potrivit doctrinei de specialitate, contravenția continuă poate fi definită ca fiind acea formă a unității naturale contravenționale care constă în prelungirea în timp a elementului material (acțiunii sau inacțiunii) și a procesului de producere a rezultatului, până la un moment viitor consumării, când activitatea contravențională este oprită datorită unei energii contrare celei care a declanșat activitatea. Contravenția continuă este una dintre formele unității contravenționale, care cunoaște o evoluție temporală, datorită extensiei în timp a acțiunii sau inacțiunii ce constituie elementul material al laturii obiective a contravenției.
Identificarea contravenției continue se face diferit, în funcție de împrejurarea dacă elementul material îmbracă forma acțiunii sau a inacțiunii. Contravenția continuă nu se autonomizează în momentul consumativ, deoarece activitatea contravențională se prelungește în timp după momentul consumării până la o altă dată, denumită epuizarea contravenției.
Momentul consumativ al contravenției continue are loc la data la care este realizată latura obiectivă a faptei, dar epuizarea acesteia va avea loc la o altă dată, respectiv când dinamica contravențională s-a sfârșit. În cazul contravenției continue, procesul ilicit se oprește în momentul când acțiunea sau inacțiunea ce constituie elementul material a încetat și ultima evoluție a rezultatului s-a finalizat. Actele materiale care prelungesc elementul material al contravenției continue sunt activități de executare a acesteia, care nu pot avea independență juridică. Prelungirea în timp a dinamicii contravenției continue este o trăsătură generală abstractă, deoarece sunt situații când, deși elementul material al contravenției continue este susceptibil de continuitate temporală, acesta se poate totuși realiza în chip instantaneu. Altfel spus, în cadrul faptei continue conduita ilicită și consumarea acesteia se prelungesc în timp. În funcție de criteriul posibilității existenței unor întreruperi ale elementului material, contravențiile continue succesive permit anumite discontinuități determinate de specificul acțiunii sau inacțiunii contravenției .
Având în vedere definiția contravenției continue, în cazul sancțiunii contravenționale multiple aplicate în cazul neachitării rovinietei, cuantumul sancțiunii aplicate formată din amendă, depășește gradul de pericol social specific contravenției, iar sancțiunile aplicate cumulat prezintă o severitate suficient de ridicată pentru ca fapta să poată fi calificată ca fiind faptă penală.
Potrivit art. 10 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, dacă aceeași persoană a săvârșit mai multe contravenții, sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție. Când contravențiile au fost constatate prin același proces-verbal, sancțiunile contravenționale se cumulează fără a putea depăși dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenția cea mai gravă sau, după caz, maximul general stabilit pentru prestarea unei activități în folosul comunității.
Prin urmare, în cazul faptei de a circula fără rovinieta valabilă, pentru fiecare contravenție constatată, s-ar aplica câte o amenda contravențională, iar contravenientul ar fi trebuit să plătească tot atâtea amenzi câte contravenții s-ar fi constatat .
Acesta a fost motivul pentru care legiuitorul a intervenit, și a instituit un moment al epuizării contravenției și nu numai unul al consumării acesteia, aplicabil în cauză (art. 9 alin 3 din O.G. nr. 15/2002, stabilind ca ,,procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)") .
În prezenta cauză,plângerea contraventională vizează procesul verbal de contraventie . nr._ emis la data de 10.04.2012 pentru contraventia săvârșită la data de 14.11.2011.
Tribunalul are în vedere dispozițiile art. 9 alin.3 din OG nr. 15/2002 actualizată potrivit cărora „Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1”.
Analizând procesele verbale emise intimatei petente potrivit relațiilor comunicate de către recurentă, tribunalul constată că recurenta nu a respectat dispozițiile exprese mentionate mai sus întrucât prin emiterea procesului verbal ._ din data de 10.04.2012 se afla în interdictia de a mai întocmi alte procese verbale pentru o perioadă de 30 de zile .
Având în vedere că intervalul de 30 de zile de împlinea la data de 09.05.2012 iar procesul verbal contestat în prezenta cauză a fost emis la data de 10.04.2012 tribunalul urmează să respingă recursul formulat și să mentină hotărârea instantei de fond pentru considerentele mai sus expuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. împotriva sentinței civile nr.6090/20.09.2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul N. G. ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.06.2014.
Președinte Judecător Judecător
M. C. C. E. V. R. N.
Grefier
V. F. A.
Pentru grefier de ședință aflat în CO
semnează grefier-șef sectie civilă
Concept red. gref. VFA
Red. Jud: EV./2exemplare/23.07.2014
Jud.fond :D. S. - Jud. /Cornetu
| ← Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 632/2014.... → |
|---|
