Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001. Sentința nr. 3105/2014. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 3105/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 1281/93/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.3105

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 13.10.2014

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

P.: A. L. G.

GREFIER: S. C. E.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta . PRIN REPREZENTANT LEGAL P. M. M. în contradictoriu cu pârâtele C. A. M. și M. V. având ca obiect „comunicare informații de interes public (Legea nr.544/2001)”.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 06.10.2014 care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 13.10.2014 când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de fata constata următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 07.04.2014 reclamanta . PRIN REPREZENTANT LEGAL P. M. M. a solicitat sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit competențelor ce-i revin prin Inspecția Judiciară în vederea sancționării numitelor C. A. M. și M. V., în calitatea lor de magistrați, dat fiind refuzul nejustificat al acestora de a pune la dispoziție informații de interes public, punerea la dispoziție deîndată a informațiilor de interes public solicitate, respectiv vizionarea dosarului_, aflat pe rolul instanței de C.-Administrativ a Tribunalului Ilfov, daune morale în valoare de 5.000 de lei și materiale în valoare de 5.000 de lei, daune justificate prin aceea că refuzul nejustificat de a i se pune la dispoziție informații de interes public a împiedicat buna desfășurare a activității organismului de presă, pe de-o parte, iar pe de alta, prejudiciul a constat inclusiv în știrbirea reputației publicației locale "Opinii Cetățenești" care anunțase deja că va reveni cu ample informații referitoare la această cauză.

În motivarea cererii se arată că în data de 24.03.2014, a depus la Tribunalul Ilfov, o solicitare de acreditare și de vizualizare a dosarului_, secția C.-Administrativ, în calitate legală de reprezentant al organismului de presă . SRL, editor legal al publicației "Opinii Cetățenești", publicație locală de Snagov. Acest dosar are drept obiect anulare act administrativ + suspendare executare act administrativ, din partea numitului A. M., fost viceprimar al Comunei Snagov, deci deținător al unei funcții publice, înlocuit din această funcție prin ședința extraordinară de consiliu din data de 30 august 2013.

Consideră că, prin însăși natura sa, acest dosar nu are cum să fie decât unul de interes public. Este absolut logic să fie așa din moment ce, pe de-o parte ședința de consiliu contestată este o ședință publică, iar pe de altă parte, ceea ce se contestă este deținerea unei funcții publice. La această solicitare de vizualizare a dosarului, a primit un răspuns, dată fiind natura dosarului, aceea de contencios-administrativ, prin care se preciza că această solicitare de vizualizare a dosarului a fost respinsă, pe motiv că .... "informațiile solicitate privesc o procedură judiciară în curs de judecată". Absolut toate dosarele privesc o procedură judiciară în curs de judecată, ca atare niciunul nu ar mai putea fi vizualizat de presă prin prisma acestui raționament. Ba chiar mai mult decât atât, procedura judiciară la care presa nu are de regulă acces este specifică dosarelor penale, în niciun caz celor de contencios administrativ.

În continuarea motivației se arată că această solicitare a fost respinsă de către numita M. V., grefier și de către numita C. A. M., judecător coordonator al Biroului de Informații și Relații Publice fără ca dna judecător al fondului, respectiv dna A. D., să fi fost întrebată nimic în acest sens, lucru care contravine regulamentului de ordine interioară al instituției.

Menționează faptul că partea din acest proces Primăria Snagov nu consideră ca aducându-i-se vreun vreun prejudiciu prin vizualizarea acestui dosar întrucât a beneficiat din partea Primăriei Snagov prin primar M. O. și prin secretar, la vremea respectivă, N. D. de tot sprijinul în vederea punerii la dispoziție a informațiilor de interes public. Astfel, a obținut Expunerea de Motive a Consiliului Local Snagov care a condus la înlocuirea numitului A. M. din funcția de viceprimar precum și Hotărârea de Consiliu dată în acest sens, ambele fiind documente publice.

Dosarul în cauză nu are nicio legătură nici cu viața privată a vreuneia dintre personalitățile publice, cum ar fi o cauză de divorț sau stabilire a tutelei, de exemplu, ci doar cu funcția publică și cu atacarea unei ședințe publice. Ca atare, nu poate să existe valoare protejată prin lipsa publicității acestui dosar. În art. 12, alin 1 punct 2 din Legea 544/2001 se precizează foarte clar faptul că sunt exceptate de la accesul liber al cetățenilor doar informațiile din timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei.

Consideră că în acest context, În afara faptului că i s-a îngrădit dreptul meu propriu la informare în calitate de cetățean al Comunei Snagov în legătură cu atacarea unui act vizând funcția publică în această comună, s-a mai îngrădit implicit și dreptul cetățenilor din această comună de a cunoaște care este realitatea.

In ceea ce privește celălalt articol de lege pe care și-a întemeiat în drept acțiunea, art 1, alin I din Legea 544/2004, Legea contenciosului administrativ, se arată că dreptul care i-a fost încălcat prin decizia de respingere a vizualizării dosarului este cel al liberului acces la informații de interes public, drept garantat și de Constituția României, dar și de Tratatele Internaționale în materie la care România este parte, interesul său legitim vătămat fiind acela de a fi informată și de a informa ca și cetățean jurnalist, în solidar cu prejudicierea societății de presă pe care o reprezintă și care, potrivit actului constitutiv, funcționează ca societate de media.

În drept, art. 22 din Legea 544/2001, art 1, alin 1 din Legea 554/2004.

La data de 05.05.2014 pârâta M. V. a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii formulată de către reclamantă ca neîntemeiată.

În motivarea cererii se arată că îndeplinește funcția de grefier in cadrul Tribunalului Ilfov - Secția Penală, fiind totodată și grefier delegat la Biroul de Informare și Relații Publice, astfel cum rezultă din fișa postului.

Prin cererea înregistrata la Biroul de Informații Publice sub nr. 28/BIRP/24.03.2014 reclamanta s-a adresat instanței cu cerere in vederea studierii dosarului_ înregistrat pe rolul secției civile a Tribunalului.

Având in vedere dispozițiile art. 92 alin 4 din Regulamentul de ordine interioara al instanțelor, cererea reclamantei a fost prezentată, spre avizare președintelui de complet, care prin viza aplicată olograf, pe cerere a apreciat că dosarul are termen de judecata pe 05.04.2014 iar petiționarul nu are calitatea de parte, în dosar, împrejurare în raport de care nu are dreptul sa consulte dosarul conform Noului cod de procedura civila si ROI.

D. urmare a fost emisa către petenta adresa de răspuns cu nr. 28/BIRP / 4 aprilie 2014 prin care i s-a comunicat acesteia faptul ca cererea sa a fost respinsa, față de dispozițiile art. 12 lit. f din Legea 544/2001, care au fost înscrise în conținutul lor concret în cuprinsul adresei de răspuns.

Se arată că nicio dispoziție a Legii 544/2001 nu impune obligativitatea acordării accesului la dosarele instanței în orice condiții și oricărei persoana, accesul liber al cetățenilor la informațiile de interes public fiind supus restricțiilor prevăzute de art. 12 alin 1 din Legea 544/2001.

In ce privește capătul de cerere privind sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii se arată ca, deși reclamanta nu își întemeiază în drept în niciun fel aceasta, solicitare, din finalitatea urmărită rezulta ca ar fi incidente în speță dispozițiile art. 21 alin 1 din Legea 544/2001. Ori acest text de lege prevede, la alineatul al doilea si al treilea, o procedura administrativa speciala de soluționare a unei astfel de cereri. Astfel, potrivit textului de lege menționat, împotriva refuzului prevăzut la alin. (1) se poate depune reclamație la conducătorul autorității sau al instituției publice respective în termen de 30 de zile de la luarea la cunoștință de către persoana lezată. Dacă după cercetarea administrativă reclamația se dovedește întemeiată, răspunsul se transmite persoanei lezate în termen de 15 zile de la depunerea reclamației și va conține atât informațiile de interes public solicitate inițial, cât și menționarea sancțiunilor disciplinare luate împotriva celui vinovat.

F. de formularea clara a textului de lege apreciază ca o eventuala acțiune în justiție cu aceasta finalitate este subordonata parcurgerii procedurii administrative prevăzute de art. 21 alin 2 si 3 din Legea 544/2001, reclamanta neavând la îndemână o acțiune directa in acest sens.

În drept, art. 12, art. 21 din Legea 544/2001, art. 92 alin 4 din Regulamentul de ordine interioara al instanțelor.

La data de 06.05.2014 pârâta C. A. M. a depus întâmpinare. În motivarea cererii se arată că indeplinește functia de judecator in cadrul Tribunalului Ilfov _ Sectia Civila, indeplinind suplimentar, potrivit Ordinului de serviciu nr. 4/3 ianuarie 2013 al presedintelui instantei atributii de purtator de cuvant al instantei si judecator coordonator al Biroului de Informatii Publice.

Prin cererea inregistrata la Biroul de Informatii Publice sub nr. 28/BIRP/24.03.2014 reclamanta s-a adresat instantei cu cerere in vederea studierii dosarului_ inregistrat pe rolul sectiei civile a Tribunalului.

Avand in vedere dispozitiile art. 92 alin 4 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor, cererea reclamantei a fost inaintata impreuna cu dosarul presedintelui de complet, in vederea exprimarii punctului de vedere.

Conform vizei olografe a acestuia, presedintele de complet a apreciat ca dosarul are termen de judecata pe 5.04.2014 iar petitionarul are calitatea de parte in dosar, imprejurare in care nu are dreptul sa consulte dosarul conform Noului cod de procedura civila si ROI.

D. urmare a fost emisa catre petenta adresa de raspuns cu nr. 28/BIRP/4 aprilie 2014 prin care i s-a comunicat acesteia faptul ca cererea sa a fost respinsa.

Apreciază că sunt nefondate sustinerile reclamantei conform cu care as fi decis sa restrictioneză accesul petentei la o informatie de interes public, fara a consulta in acest sens presedintele de complet.

Se arată că nicio dispozitie a Legii 544/2001 nu impune obligativitatea acordarii accesului la dosarele instantei in orice conditii si oricarei persoane, accesul liber al cetatenilor la informatiile de interes public fiind supus restrictiilor prevazute de art. 12 alin 1 din Legea 544/2001. consideră că nu sunt intrunite conditiile atragerii raspunderii pâârtei pentru incalcarea obligatiilor ce-i reveneau in calitate de judecator coordonator al BIRP din cadrul Tribunalului Ilfov, actiunea reclamantei dovedindu-se ca nefondata.

In ce priveste capatul de cerere privind sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii va rog sa observati ca, desi reclamanta nu isi intemeiaza in drept in niciun fel aceasta solicitare, din finalitatea urmarita rezulta ca ar fi incidente in speta dispozitiile art. 21 alin 1 din Legea 544/2001. Ori acest text de lege prevede, la alineatul al doilea si al treilea, o procedura administrativa speciala de soluționare a unei astfel de cereri.

În drept, art. 12, art. 21 din Legea 544/2001, art. 92 alin 4 din Regulamentul de ordine interioara al instanțelor.

La data de 21.05.2014 reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care solicită respingerea apărărilor pârâtelor și admiterea cererii.

Se arată că în ceea ce privește dispozițiile art. 92 alin 4 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor precum și susținerea potrivit căreia cererea ar ti fost prezentată, spre avizare, președintelui de complet, acest lucru nu rezultă din răspunsul primit. Arată că nu dreptul la apărare l-a invocat prin acțiunea formulată ci dreptul de liber acces la informațiile de interes public.

În ceea ce privește motivarea că nicio dispoziție a Legii 544/200 I nu impune obligativitatea acordării accesului la dosarele instanței în orice condiții și oricărei persoane, menționează că nu a cerut acest acces în orice condiții și a motivat interesul demonstrat prin aceea că reprezintă un organism local de presă. De altfel, în art. 15 alin I din legea 544/2001 se face expres mențiunea că accesul mijloacelor de informare în masă la informațiile de interes public este garantat.

Lipsa posibilității informare în legătură cu acest subiect aducându-i prejudicii materiale, în sensul că îi putea afecta numărul de utilizatori interesați de acest subiect de proximitate zero pentru zona în care își desfășoară activitatea, respectiv . scăderea acestui număr putându-i afecta prestigiul și eventualele contracte de publicitate.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la opinia legală a Consiliului Superior al Magistraturii arată că își întemeiază în drept solicitarea pe prevederile art.264 alin.2 din noul Cod de procedură penală.

În ceea ce privește neparcurgerea etapelor procedurale referitoare la sancționarea disciplinară susține că aceasta este nefondată și argumentează acest lucru prin dispozițiile art. 7 din Legea 554/2007, Legea Contenciosului¬Administrativ care prevede clar că în cazul acțiunilor promovate de persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim prin refuzul nejustificat al autorităților de a rezolva o cerere, nu este obligatorie procedura prealabilă, persoana vătămată putându-se adresa direct instanței de C.-Administrativ. De asemenea inclusiv art. 22 alin I din Legea 544/2001, Legea Liberului Acces la Informații de Interes Public nu impune parcurgerea vreunei etape prealabile înainte de adresarea către instanță, ci doar obligația ca plângerea să se facă în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut de art. 7, termen care a fost respectat.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține în fapt și în drept următoarele:

In fapt, tribunalul constata ca reclamanta a formulat prezenta actiune in contencios administrativ ca urmare a refuzului de a i se pune la dispozitie informatii cu privire la continutul Dosarului civil nr._ aflat pe rolul Tribunalului Ilfov de catre purtatorul de cuvant al instantei si grefierul delgat la Biroul de Informatii Publice.

In motivarea refuzului s-a aratat de catre judecatorul coordonator al Biroului de Informatii si R. Publice al Tribunalului Ilfov, ca informatiile solicitate privesc o procedura judiciara aflata in curs de judecata, instanta apreciind ca prin publicitatea acestora s-ar aduce atingere asigurarii unui proces echitabil ori interesului legitim al oricareia dintre partile implicate.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 544/2001, Se exceptează de la accesul liber al cetățenilor, prevăzut la art. 1 și, respectiv, la art. 11^1, următoarele informații:

a) informațiile din domeniul apărării naționale, siguranței și ordinii publice, dacă fac parte din categoriile informațiilor clasificate, potrivit legii;

b) informațiile privind deliberările autorităților, precum și cele care privesc interesele economice și politice ale României, dacă fac parte din categoria informațiilor clasificate, potrivit legii;

c) informațiile privind activitățile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ori industrială, precum și principiului concurenței loiale, potrivit legii;

d) informațiile cu privire la datele personale, potrivit legii;

e) informațiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidențiale ori se pun în pericol viața, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfășurare;

f) informațiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părțile implicate în proces;

g) informațiile a căror publicare prejudiciază măsurile de protecție a tinerilor.

Prin urmare, fata de obiectul cererii si dispozitiile art. 12 lit. f din Legea nr. 544/2001, tribunalul apreciaza ca refuzul Tribunalului Ilfov de a-i se pune la dispozitie reclamantei informatii din cuprinsul unui dosar civil, fara consimtamantul partilor, este unul justificat.

In ceea ce priveste informatiile de interes public, astfel cum s-a stabilit in art. 45 din Ghidul privind relatia dintre sistemul judiciar din Romania si Mass-Media, in cadrul procesului civil, întrucât litigiul privește doar raporturile dintre părți, caracterul public al informațiilor care rezultă din activitatea de judecată este mai puțin pronunțat și ca atare interesul publicului este mai redus.

Se arata in continuare ca de aceea, dreptul la respectarea vieții private și de familie poate determina limitări importante ale accesului reprezentanților mass-media la aceste informații.

Sustinerile reclamantei, potrivit cu care procedura judiciara este specifica dosarelor penale nu este intemeiata, in conditiile in care procedura judiciara este specifica tuturor proceselor, indiferent de natura lor, atat timp cat se afla pe rolul unei instante judecatoresti si indiferent de stadiul procesual.

Totodata, Tribunalul retine ca, nicio dispozitie a Legii nr. 544/2001 nu impune obligativitatea acordarii accesului la dosarele instantei in orice conditii si oricarei persoane.

De asemena, Tribunalul apreciaza lipsit de relevanta imprejurarea ca, la acest moment partile si-au exprimat acordul ca reclamanta sa poata avea acces la propriul dosar, in conditiile in care la momentul solicitarii informatiilor acest consimtamant nu exista.

In ceea ce priveste sanctionarea disciplinara a persoanelor responsabile, in opinia reclamantei, nu este atributul instantei de judecata, atragerea raspunderii disciplinare a judecatorilor fiind stabilita potrivit legii in sarcina Consiliului Superior al Magistraturii, si al Inspectiei Judiciare, iar in ceea ce priveste raspunderea disciplinara a grefierilor aceasta apartine Curtii de Apel Bucuresti.

Cu privire la daunele morale si materiale solicitate, fata de solutia ce urmeaza a se pronunta asupra cererii principale, Tribunalul urmeaza a le respinge ca neintemeiate in conditiile in care refuzul de a pune la dispozitie informatiile solicitate este unul justificat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge actiunea formulată de reclamanta . PRIN REPREZENTANT LEGAL P. M. M. domiciliată în Snagov, Sat Gămănești, ., ., ., J. Ilfov în contradictoriu cu pârâtele C. A. M. și M. V. ambele citate la locul de muncă B., .. 24, J. Ilfov ca neintemeiata.

Cu drept de recurs in termen in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica azi, 13.10.2014.

Președinte Grefier

A. L. G. S. C. E.

Concept red. gref. C.S

Red. Jud: LGA./5 exemplare

Comunicat 3 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001. Sentința nr. 3105/2014. Tribunalul ILFOV