Anulare act administrativ. Sentința nr. 2074/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2074/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 06-06-2014 în dosarul nr. 10882/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 2074
Ședința publică de la 06 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. Z.
Grefier O. E. C.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul B. I. și pe pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ- CENTRUL JUDEȚEAN M., având ca obiect suspendare executare act administrativ, anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 02.06.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, constatându-se cauza în stare de judecată s-a reținut cauza pentru deliberare.
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei de față instanța constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 19.11.2013, reclamantul B. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean M. anularea procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr._/11.09.2013. prin care i s-a adus la cunoștință faptul că figurează cu o creanță bugetară la APIA M. în sumă de_.05 lei din care_.95 aferent bugetului Uniunii Europene și_.10 lei aferent bugetului de stat și accesoriile aferente.
De asemenea a solicitat și anularea Deciziei nr. 199/04.11.2013 prin care a fost soluționată contestația formulată împotriva procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr._/11.09.2013, fiind admisă în parte și rămânând un debit de 67.063.48 conform procesului verbal nr._/04.11.2013 de care nu a avut cunoștință întrucât nu i-a fost comunicat.
În baza art . 14 din L.554/2004 a solicitat și suspendarea efectelor procesului-verbal de contravenție nr._/11.09.2013 și Deciziei nr. 199/04.11.2013 .
În motivarea cererii reclamatul a arătat că în data de 11.09.2013 pârâta APIA M. a emis procesul-verbal nr._/11.09.2013 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare prin care urma să plătesc suma de_.05 lei și accesoriile aferente .
Astfel, prin procesul-verbal contestat se reține că nu a fost respectat angajamentul de agro-mediu prin retragere de suprafață conform document M3-de retragere în campania 2009 și anume: pentru pachetul 1 de agromediu, diferența dintre suprafața declarată (155,75 ha ) și suprafața determinată(l 19,57 ha) este mai mare de 30%.
Pentru pachetul 2 de agromediu diferența dintre suprafața declarată (155.75 ha ) și suprafața determinată(l 19.57 ha) este mai mare de 30%.
Astfel a apreciat că diferența fiind de 36,18 ha ar reprezenta 30.26% din suprafața determinată și este mai mare decât diferența permisă.
Pe fondul cauzei a apreciat că nu se poate reține că a primit necuvenit această sumă ca urmare a modalităților de efectuare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pentru suprafață aferentă anului 2009, arătând că aceste sume au fost alocate cu respectarea condițiilor legale, sumele fiind alocate conform cererilor depuse și însoțite de documente justificative.
Astfel, în urma depunerii cererii reclamantul a solicitat subvenția pe suprafață pentru care a depus documente justificative, iar în urma recepțiilor efectuate după depunerea cererii s-a acordat subvenție pentru întreaga suprafață.
A arătat că a depus toate actele justificative la dosar, iar pârâta le-a analizat și a confirmat că acestea sunt în regulă și respectă întocmai condițiile de finanțare, procedând la efectuarea plăților.
Potrivit art.21 alin.19 din OUG 66/2011. procesul verbal contestat este un act administrativ în sensul Legii nr.554/2004. privind contenciosul administrativ, iar potrivit art. 21 din OUG 66/2011 acesta trebuie să cuprindă mai multe elemente printre care și motivele de fapt și de drept, (condiție de valabilitate a actului administrativ).
A arătat că procesul-verbal emis de către pârâtă nu cuprinde motivele de fapt și de drept, făcându-se trimitere în mod generic la mai multe legi. ordonanțe și Regulamente CE. tară a indica în concret motivele care au condus la stabilirea debitului de_.05 și respectiv 67.063.48 lei după admiterea în parte a contestației, așadar a apreciat procesul verbal de constatare a neregulilor emis de către pârâtă ca fiind lovit de nulitate absolută.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 8, 14 și urm din Legea nr. 554/2004 și ale OUG nr. 66/2011.
La data de 24.12.2013 pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant ca fiind netemeinică și nelegală.
A arătat că reclamantul a solicitat acordarea sprijinului financiar pentru o suprafață de 164.53 ha pentru campania 2008 prin cererea unică de plată pe suprafață adresata Serviciului Măsuri de Sprijin - IT din cadrul Agenției Județene de Plăți și Intervenție pentru Agricultură M. înregistrată la numărul 85 din 12.05.2008, cerere prin care a solicitat și sprijin pe măsura 214 - Plăți agromediu. pachetele P1.2 (pajiști tradiționale și de înaltă valoare) și pachetul P2 (practici agricole tradiționale) angajându-se să mențină suprafața de pășune pe o perioadă de 5 ani, conform angajamentului de agromediu anexă la cererea de plată.
A mai arătat că odată cu depunerea cererii s-a procedat la delimitarea suprafeței de teren și amplasarea în blocuri fizice. Pentru pregătirea politicii agricole comune, fermierii trebuie să declare, să identifice și să delimiteze suprafețele de teren ce constituie zone de interes ecologic, prin intermediul aplicației IPA online. Digitizarea efectivă a zonelor de interes ecologic se face după digitizarea parcelelor agricole pentru care se solicit sprijinul și a salvării acesteia în IPA online cu toate atributele acesteia (suprafață, cultură, etc.) După finalizarea digitizării/actualizării tuturor parcelelor, precum și a suprafețelor de teren ce constituie tipuri de zone de interes ecologic, fermierul, în prezența funcționarului APIA responsabil, verifică, remediază și ia la cunoștință asupra avertizărilor pe care le furnizează IPA privitoare la parcelele digitizate/actualizate prin formularul .pdf ..Controlul parcelelor digitizate". Dovada că fermierul a fost informat și avertizat asupra necesității respectării normelor de eco-conditionalitate și a amplasării parcelelor în zone defavorizate și/sau agro-mediu precum și că acesta se angajează „să înscrie, sub sancțiunea legii penale, date reale, complete și perfect valabile în formularul de cerere de plată pe suprafață și în documentele anexate, inclusiv lista suprafețelor", conf. art. 7 lit. c) din OUG 125/2006, este materializată prin marcarea corespunzătoare prin bifa după logarea în aplicație.
A arătat că numai dacă aceste angajamente sunt asumate cererea poate fi închisă, când fermierul semnează și/sau ștampilează toate paginile cererii unice de plată pe suprafața.
A mai arătat că prin declarația de suprafață, anexă la cererea de plată, reclamantul a solicitat acordarea sprijinului financiar pentru o suprafață totală de 164.53 ha pentru care a solicitat și sprijin pe măsura 214 - plăți agromediu, suprafețe de pășuni situate în extravilanul localității Căzănești.
Prin completarea Formularului Ml- Schimbare declarație pe suprafață Campania 2008. unele suprafețe declarate de către fermier fiind supradeclarate, s-a aprobat la plată suprafața de 155,75 ha.
In urma retragerii de către reclamant a suprafeței de 18 ha pășune din Blocul Fizic_-859 prin completarea formularelor M3 -Retragerea Declarației de Suprafață în Campania din 2009 s-a constatat că nu a fost respectat angajamentul de agromediu asumat în Campania din 2008 de a menține aceeași suprafață de pășune pe 5 ani.
Ca urmare a apreciat că au devenit incidente prevederile art. 17 din HG 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin Programul Național de Dezvoltare Rurală2007-2013, potrivit căruia "beneficiarii măsurii 214 "Plăți de agromediu", în cazul pierderii dreptului de utilizare a suprafeței care face obiectul angajamentului sau a unei părți a acesteia, fermierul va proceda diferit, după cum urmează: ... b)returnează plățile efectuate până la acea dată pentru respectiva suprafață, în situația în care noul utilizator nu acceptă preluarea angajamentului existent".
Ca urmare s-a emis procesul verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr._ din 11.09.2013, cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de OUG 66/2011, comunicat reclamantului în termenul legal.
În subsidiar a solicitat menținerea ca fiind legale și temeinice Procesul Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr._ din 11.09.2013 prin care reclamantului i s-a stabilit un debit de_,05 lei, reprezentând sume încasate necuvenit de către reclamant ca urmare a încălcării angajamentelor de agromediu asumate prin cererea unică de plată depusă.
În drept, pârâta și-a întemeiat întâmpinarea pe prevederile art. 2, lit. și "f" din Legea nr. 554/2004 - Legea contenciosului administrativ, ale art 14 din Legea nr. 554/2004, art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, ale O.G. nr. 92/2003 - Codul de Procedură Fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, ale O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din legea nr. 36/1991 privind societățile agricole.
La data de 14.01.2014 .reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat să se înlăture susținerile pârâtei ca fiind netemeinice și nelegale.
A arătat că prin procesul-verbal contestat s-a reținut ilegal că nu a fost respectat angajamentul de agro-mediu, prin retragere de suprafață conform document M3-de retragere în campania 2009 și anume: pentru pachetul 1 de agromediu, diferența dintre suprafața declarată (155,75 ha ) și suprafața determinată( 119,57 ha) este mai mare de 30%.
Astfel, pentru pachetul 2 de agromediu diferența dintre suprafața declarată (155,75 ha) și suprafața determinată( 119,57 ha) este mai mare de 30%.
A apreciat că nu se poate reține că am primit necuvenit această sumă ca urmare a modalităților de efectuare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pentru suprafață aferentă anului 2009.
Aceste sume au fost alocate cu respectarea condițiilor legale, sumele fiind alocate conform cererilor depuse și însoțite de documente justificative.
În urma recepțiilor efectuate după depunerea cererii s-a acordat subvenție pentru întreaga suprafață. Eu am depus toate actele justificative la dosar, iar pârâta le-a analizat și a confirmat că acestea sunt în regulă și respectă întocmai condițiile de finanțare, procedând la efectuarea plăților. Potrivit art.21 alin. 19 din OUG 66/2011, procesul verbal contestat este un act administrativ în sensul Legii nr.554/2004, privind contenciosul administrativ, iar potrivit art. 21 din OUG 66/2011 acesta trebuie să cuprindă mai multe elemente printre care și motivele de fapt și de drept, (condiție de valabilitate a actului administrativ).
A arătat că procesul-verbal emis de către pârâtă nu cuprinde motivele de fapt și de drept, făcându-se trimitere în mod generic la mai multe legi, ordonanțe și Regulamente CE, fără a indica în concret motivele care au condus la stabilirea debitului de_.05 și respectiv 67.063.48 lei după admiterea în parte a contestației.
La data de 29.01.2014 reclamantul a depus la dosar precizare de acțiune prin care a arătat că înțelege să solicite și anularea Decizie nr. 233/13.01.2014.
Prin adresele nr. 1789/10.03.2014 și 2260/31.03.2014 au fost comunicate relații de la pârâtă.
La data de 02.06.2014 reclamantul a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, respectiv să se dispună anularea procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr._/11.09.2013 pentru suma de_,48 lei, din care_,06 lei aferent bugetului Uniunii Europene și_,42 lei aferent bugetului de stat, precum și anularea decizie nr. 199/04.11.2013 prin care a fost admisă în parte contestația, anularea procesului verbal nr._/04.11.2013 și a decizie nr. 233/13.01.2014 de soluționare a contestației.
La data de 02.06. 2014 pârâta a depus la dosar note de ședințe prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant ca fiind netemeinică și nelegală.
Examinând cererea de anulare a actului administrativ se reține că este neîntemeiată și va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamanta solicită anularea procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, aflat la filele 4-7 din dosar, precum și decizia de soluționare a contestației pe care a depus-o reclamanta împotriva acestui proces verbal.
Instanța are a verifica în prezenta cauză dacă aceste acte administrative sunt unele temeinice, întrucât motivele pe care reclamanta le invocă în cuprinsul acțiunii sunt unele care vizează exclusiv legalitatea lor.
Astfel, la filele 2 și 3 ale dosarului, reclamanta dezvoltă motivele sale în anularea actelor administrative, iar prin aceste motive precizează că suma primită de la pârâtă este una cuvenită, sumele au fost alocate cu respectarea dispozițiilor legale, pentru suprafețele de teren există documente justificative, pârâta a confirmat realitatea acestor documente la momentul în care a efectuat plata.
Ca atare, reclamanta nu a invocat existența unor cauze de nelegalitate a actelor administrative, ci numai a unora care privesc netemeinicia lor.
Oricum, în ceea ce privește legalitatea actelor administrative, instanța reține că în cazul acestora nu subzistă motivul de nelegalitate reprezentat de nemotivarea lor, întrucât la rubrica motivele de fapt a procesului verbal – fila 5 a dosarului, se menționează că reclamanta nu a respectat angajamentele asumate la acordarea sumei inițiale, respectiv a retras suprafața pășune, reieșind o diferență de 36,18 ha în minus. Această suprafață în minus este detaliată de asemenea în cuprinsul procesului verbal la rubrica mai sus indicată, motiv pentru care nu se poate constata nulitatea actului administrativ pentru nemotivarea sa, întrucât pârâta a indicat în mod clar motivul emiterii actului, și anume nerespectarea obligațiilor agro asumate, prin retragerea semnificativă a suprafeței de teren pentru care se acordau subvenții.
Conform prevederilor articolului 249 din NCPC, cel ce face o susținere în fața instanței trebuie să o dovedească.
În cauza de față, pârâta a făcut dovada că suprafața de teren pentru care a fost aprobată acordarea subvențiilor a fost retrasă prin formularul de retragere parțială tip M3 a declarației de suprafață din data de 21.09.2009, aflată la filele 58 și 59 din dosar.
În acest caz, este evident că diminuarea suprafeței de teren nu poate decât să atragă și diminuarea sumelor de bani acordate drept subvenție pentru terenurile pentru care se asumă obligația cultivării.
În ceea ce privește cuantumul legal al reducerii, revine reclamantei să probeze că suma imputată prin actele administrative nu este una corect determinată.
În realitate însă, acțiunea reclamantei nu vizează acest aspect de fapt, anume că suma care i se impută nu este corect calculată și ar trebui să fie mai mică, ci vizează chiar nelegalitatea imputării unei sume de bani, în sensul că nu ar fi trebuit să i se impute vreo sumă, ceea ce nu poate fi primit, între suprafața de teren declarată și suma de bani primită ca subvenție existând o proporție legală, modificarea suprafeței de pășune asumată pentru cultivare determinând și o modificare a sumei de bani achitată ca subvenție.
Prin urmare, în lipsa unor dovezi ale reclamantei în ceea ce privește câtimea sumei de bani care urmează a fi restituită și față de realitatea că reclamanta a solicitat instanței să anuleze actele administrative în totalitate, ca nelegale, iar nu parțial, în limita unei sume eventual calculate eronat, instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamantul B. I., domiciliat în ., județul M., împotriva intimatei Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean M. de anulare a procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr._/11.09.2013 și a deciziei cu numărul 199/04.11.2013.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședință publică azi 06.06.2014, la sediul Tribunalului M..
Președinte, Grefier,
D. Z. O. E. C.
Red. D.Z./Tehnored. O.E.C.
4 ex./ 5 pagini
01.07. 2014
cod operator 2626
| ← Pretentii. Sentința nr. 1314/2014. Tribunalul MEHEDINŢI | Pretentii. Sentința nr. 2214/2014. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








