Anulare act administrativ. Sentința nr. 880/2014. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 880/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 7144/101/2011*

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 880/2014

Ședința publică de la 12 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. T.

Grefier M. N. V.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul E. A. și pe pârâtele ANAF – DGFP M. - AGENȚIA FINANȚELOR PUBLICE DROBETA T. S. și AUTORITĂȚII F. PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare act administrativ și pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a reclamantul, lipsă fiind pârâții .

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care după care;

Reclamantul a susținut că renunță la judecarea cererii, instanța luând o declarație în acest sens, declarație ce se află atașată la dosar.

TRIBUNALUL

Constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul M. – Secția a II a Civilă, C. Administrativ și Fiscal, la data de 06.02.2013 și înregistrată sub nr._, reclamantul E. A. a chemat în judecată pârâții ANAF – DGFP M. – AGENȚIA FINANȚELOR PUBLICE DROBETA T. S. și AUTORITATEA F. PENTRU MEDIU, solicitând anularea actului administrativ decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule emise în data de 23.02.2009 și obligarea pârâților la restituirea sumei de 8007,00 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare achitată de către reclamant la achiziționarea autovehiculului marca Alfa R. cu dobânda legală la data plății, precum și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că a achiziționat autovehiculul marca Alfa R. pentru care a fost obligat să plătească taxa pe poluare în sumă de 8007,00 lei, achitată cu chitanța . nr._/23.02.2009, întrucât fără această taxă funcționarii din cadrul Serviciului de Înmatriculări au refuzat înmatricularea mașinii.

A arătat, în esență, că această taxă este discriminatorie întrucât este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în statele UE și reînmatriculate în România în timp ce pentru mașinile înmatriculate deja în țară până la data de 1 iulie 2008, la noua înmatriculare, taxa nu mai este percepută. Astfel a arătat că acest fapt încalcă principiul egalității în drepturi și nediscriminării produselor importate față de cele interne deși Tratatul privind constituirea UE interzice categoric astfel de discriminări.

În drept, a invocat dispozițiile Legii nr.554/2004, OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, Constituției României și Tratatului Comunității Europene.

Prin sentința nr. 2664/13.03.2013, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul E. A., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE DROBETA T. S. ȘI ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare act administrativ și pretenții.

S-a anulat actul administrativ fiscal.

Au fost obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin și Administrația F. Pentru Mediu să restituie reclamantului taxa pe poluare în cuantum de 8007,00 lei, achitată cu chitanța . nr._/23.02.2009.

În baza art.274 c.pr.civ au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 39,30 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE M. ÎN NUMELE ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE DR.TR.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, pârâta a invocat următoarele:

Reținerea greșită a faptului că OUG nr. 50/2008 este contrară dispozițiilor art. 110 din TFUE, pe motiv că taxa este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate în alt stat membru UE, favorizând producția internă. Astfel, CJUE a considerat că prevederile art.,110 alin.1 din TFUE vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de produsele care se află deja pe piața internă și cele de import și că în aceste condiții reclamantul trebuia să dovedească că taxa de poluare aplicată în România este superioară taxei din satul din care acesta a procurat autoturismul, pentru care s-a plătit o taxă inferioară. Astfel, nu este incompatibil cu dreptul comunitar un impozit impus autoturismelor second hand importate dintr-un stat membru UE, cu prilejul primei înmatriculări în România, dacă aceasta se percepe doar o singură dată la data primei înmatriculări în România pentru toate autoturismele.

De asemenea, recurenta a susținut că, după . Tratatului de la Lisabona, s-a adoptat OUG 117/2009 și în consecință, Comisia pentru petiții din cadrul Parlamentului European, prin răspunsul la petiția nr. 1717/2008, adresată de I. G., a constatat că prin adoptarea acestui act normativ, legislația României în materia taxei de poluare este conformă cu dreptul comunitar. Prin urmare, nu se mai poate dispune restituirea taxei.

Recurenta critică sentința și sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată acordate, solicitând reducerea cuantumului onorariului de avocat la o sumă rezonabilă, având in vedere simplitatea si durata cauzei, în temeiul art. 274 alin. 3 C.proc.civ.,

Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 C.Pr.Civ.

Prin decizia nr._/20.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. a fost admis recursul, casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

După casarea cu trimitere, cauza a fost înregistrată sub nr._ .

În ședința publică din 12 martie 2014, reclamantul a precizat că înțelege să renunțe la cererea de chemare în judecată, instanța luându-i o declarație în acest sens .

Față de precizarea făcută de reclamant și prin care arată că renunță la judecată, instanța, în temeiul art. 246 C.p.civ., urmează să ia act că reclamantul renunță la judecarea prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul dispozițiilor art. 246 Cod de procedură civilă.

Ia act de renunțarea reclamantului E. A., domiciliat în municipiul Drobeta Turnu Severin, ., ., județul M., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE DROBETA T. S., cu sediul în municipiul Drobeta Turnu Severin, Piața R. N., nr.1, județul M. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în municipiul București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6, având ca obiect anulare act administrativ și pretenții, la judecarea cererii de chemare în judecată. .

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Curtea de Apel C..

Pronunțată în ședința publică din 12 martie 2014,la sediul Tribunalului M..

Președinte,

C. T.

Grefier,

M. N. V.

Red.jud.T.C.

Tehnored.V.A

5 ex./07.04.2014

Cod operare date 2626

12.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 880/2014. Tribunalul MEHEDINŢI